Hospital department head status triggers statutory incompatibility with corporate administrator role; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 07.06.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate ("A.N.I."), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/13.05.2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2032 din 27 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2032 din data de 27 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării Raportului de evaluare nr. x/13.05.2021 emis de către A.N.I.

Printr-o primă critică de nelegalitate, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a reţinut că obiectul cauzei îl reprezintă contestaţia formulată împotriva Raportului de evaluare nr. x/13.05.2021 al pârâtei şi nu contestarea unor măsuri disciplinare dispuse fata de reclamant ca urmare a intervenirii stării de incompatibilitate. Drept urmare, a analizat doar legalitatea raportului de evaluare emis de A.N.I., înlăturând toate criticile reclamantului ce vizau netemeinicia acestui act administrativ, respectiv acele apărări privind răspunderea disciplinară şi necesitatea luării în calcul la stabilirea sancţiunii disciplinare de aplicat a lipsei de interferenţă între calităţile sale în exercitarea efectivă a atribuţiilor de şef de secţie.

În plus, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut că reclamantul ocupă o funcţie de manager de instituţie şi nu cea de şef de secţie, cum reieşea din înscrisurile doveditoare ataşate la dosar.

Or, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 5805/19.06.2013), funcţia de şef de secţie într-un spital public nu implică exercitarea unor atribuţii de conducere specifice funcţiei de autoritate publică, în sensul prevăzut de art. 71 alin. (1) din Constituţie, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, deoarece vizează buna organizare a activităţii medicale, prin îndrumarea, realizarea şi asumarea răspunderii pentru modul în care se desfăşoară activitatea de acordare a îngrijirilor medicale.

Prin natura lor, toate activităţile desfăşurate de şeful de secţie în baza unui contract de administrare sunt specific administrative, fără a exista atribuţii corespunzătoare unei funcţii publice de autoritate, care să implice prerogativa de a lua decizii în legătură cu funcţionarea unităţii spitaliceşti ori cu gestionarea acesteia.

Mai mult decât atât, deşi adresele din 17.02.2021 cu nr. x şi nr. y emise de A.N.I. sporesc şi mai mult ambiguitatea cercetării ce a făcut obiectul raportului contestat, prin emiterea lor succesiva, nefiind foarte clar dacă în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 178 lit. f) sau lit. g) din Legea nr. 95/2006, instanţa de fond a reţinut că a intervenit o eroare materială perfect scuzabilă din partea intimatei-pârâte. Îndreptarea erorii materiale a intervenit abia în urma răspunsului reclamantului, prin care a învederat A.N.I. că dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. f) nu are aplicabilitate în cauza de faţă.

Prin Raportul de evaluare s-a constatat în mod greşit că reclamantul ar fi deţinut simultan atât funcţia de şef de secţie la secţia Ginecologie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenta Alexandria, cât şi funcţia de administrator la B. S.R.L., în perioada 01.11.2017 - 15.05.2018, precum şi la C. S.R.L., în perioada 01.11.2017 - 17.02.2019, încălcând astfel prevederile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sănătăţii".

Recurentul-reclamant a susţinut că, în acest context, trebuia mai întâi înţeleasă natura juridică a funcţiei de şef de secţie, chestiune dezlegată de I.C.C.J. prin Decizia nr. 5805/19.06.2013 potrivit căreia funcţia de şef de secţie nu este una de conducere, ci una profesională.

În plus, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale nu face vorbire despre "manager" în sensul de persoană responsabilă de conducerea societăţii comerciale.

A mai arătat recurentul-reclamant că, unui medic şef de secţie îi sunt stabilite interdicţii în ceea ce priveşte cumulul de funcţii publice prin dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 95/2006, care îl împiedică să desfăşoare contracte în mediul privat, dacă acesta participă din partea spitalului la luarea deciziei de a contracta, însă nu îl face incompatibil în mod absolut cu calitatea de administrator într-o societate comercială. Dacă legiuitorul ar fi dorit să excludă posibilitatea unui şef de secţie de a deţine funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi folosit termenul de administrator, în mod corespunzător terminologiei Legii nr. 31/1990.

Pentru a clarifica noţiunea de manager trebuie avut în vedere şi specificul activităţii pe care o prestează managerul spitalului în comparaţie cu medicul şef de secţie.

Conform art. 185 alin. (5) din Legea 95/2006 "La numirea în funcţie, şefii de secţie, de laborator şi de serviciu medical vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul acestuia, un contract de administrare cu o durată de 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi". Aşadar, funcţia de şef de secţie este o funcţie de conducere, care se exercită în baza unui contract de administrare încheiat cu spitalul public reprezentata prin "adevăratul" manager al instituţiei, neputând fi acceptată viziunea instanţei de fond, de unde ar rezultă că şeful de secţie este un "manager" al cărui contract este încheiat de "mangerul spitalului".

Funcţia de sef de secţie presupune doar îndrumarea, realizarea şi asumarea răspunderii pentru modul în care se desfăşoară activitatea de acordare a îngrijirilor medicale, el răspunzând în mod direct doar de calitatea actului medical, în timp ce spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică, acesta încheind cu Ministerul Sănătăţii, ministerele sau instituţiile cu reţea sanitară proprie, un contract de management pe o perioadă de maximum 3 ani şi realizează activităţi administrative, în domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice, negociază şi încheie contractele de furnizare de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate, precum şi cu Direcţia de sănătate publică sau, după caz, cu instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive, recurentul-reclamant a arătat că răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2517 din C. civ., însă instanţa de fond a înlăturat această apărare, reţinând că A.N.I. poate exercita acte de verificare şi control şi după 3 ani de la data încetării mandatului.

Or, A.N.I. a depăşit termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010, care este un termen de decădere, respectiv un termen limită până la care se poate face evaluarea. Aşadar, a intervenit prescripţia de la momentul declanşării procedurii de verificare, respectiv din data de 13.12.2017 si până la data de 13.05.2021 cand a fost întocmit raportul de evaluare.

În opinia recurentului-reclamant, instanţa de fond a analizat în mod eronat cazurile de întrerupere a prescripţiei, încercând să confere o urmă de legalitate situaţiei de depăşire a termenului legal de prescriptie ca şi sancţiune a pasivităţii pârâtei, deşi în speţa de faţa nu sunt aplicabile dispoziţiile întreruperii prescripţiei, deoarece legiuitorul a stabilit în mod clar că, în situaţia pasivităţii şi împlinirii termenului de 3 ani operează prescripţia extinctivă, paralizând astfel orice acţiune îndreptată împotriva celui evaluat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1 În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a arătat, pe de-o parte, că prima instanţă a reţinut că, obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestaţia formulată împotriva Raportului de evaluare nr. x/13.05.2021 şi în consecinţă, a analizat doar legalitatea acestui act administrativ, nu şi aspectele invocate de către reclamant referitoare la netemeinicia sa, iar pe de altă parte, că soluţia pronunţată s-a întemeiat pe motive străine de cauză, întrucât, în considerente, prima instanţă a reţinut în mod eronat că reclamantul avea funcţia de manager şi nu de şef de secţie, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosar.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat la o corectă calificare a cererii de chemare în judecată, prin raportare la finalitatea urmărită de către reclamant prin demersul judiciar iniţiat, respectiv anularea raportului de evaluare emis de către A.N.I.

În această împrejurare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu pot face obiectul analizei sale, acele argumente invocate de către reclamant cu privire la prescripţia răspunderii disciplinare şi necesitatea luării în calcul la stabilirea sancţiunii de aplicat a lipsei de interferenţă între calităţile sale, în exercitarea efectivă a atribuţiilor de şef de secţie, întrucât acestea privesc o etapă ulterioară soluţionării definitive a litigiului.

Argumentele recurentului-reclamant pot fi pus în discuţie doar în ipoteza constatării în mod definitiv a legalităţii raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, când autoritatea competentă potrivit art. 26 din Legea nr. 176/2010, dispune aplicarea unor sancţiuni. Or, prin raportul de evaluare, A.N.I nu dispune aplicarea de sancţiuni sau interdicţii, ci doar sesizează organele competente în vederea declanşării procedurii disciplinare, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant potrivit cărora sentinţa de fond este nelegală deoarece instanţa de fond nu ar fi analizat toate aspectele deduse judecăţii, de vreme ce instanţa de fond a arătat clar care sunt motivele pentru care aspectele invocate de reclamant excedeau competenţei sale şi în mod corect a procedat la înlăturarea acestora.

Cu privire la cea de-a doua critică de nelegalitate invocată de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că, prima instanţă nu a reţinut că reclamantul deţinea funcţia de manager de spital cum în mod eronat susţine acesta prin memoriul de recurs, ci a reţinut că, interdicţia de cumul a calităţilor de manager de spital persoană fizică şi de administrator la o societate comercială, vizată de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, se aplică şi recurentului-reclamant, în calitate de şef de secţie, prin raportare la dispoziţiile art. 185 alin. (15) din acelaşi act normativ.

Prin urmare, instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia factuală şi, în funcţie de aceasta, a aplicat normele juridice incidente, neputându-se reţine că motivele pe care s-a întemeiat soluţia sunt străine cauzei.

Constatând că hotărârea primei instanţe respectă întocmai rigorile impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora aceasta trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, Înalta Curte va respinge motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ca nefondate.

II.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor întrucât, simultan cu funcţia de Şef al secţiei Ginecologie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, a exercitat şi funcţia de administrator la B. S.R.L., în perioada 01.11.2017-15.05.2018 şi la C. S.R.L., în perioada 01.11.2017-17.02.2019, încălcând astfel dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. g) coroborate cu dispoziţiile art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Instanţa de fond a confirmat legalitatea raportului de evaluare, respingând acţiunea în anulare formulată de către reclamant.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut aplicabilitatea, în speţa de faţă, a dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora "Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu ... g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu moficiările şi completările ulterioare", coroborate cu dispoziţiile art. 185 alin. (15) din acelaşi act normativ care prevăd că "Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) d), e) şi g), referitoare la incompatibilităţi (...), se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice".

Din analiza prevederilor legale menţionate, rezultă că starea de incompatibilitate prevăzută de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 se aplică şi şefilor de secţie din cadrul unităţilor spitaliceşti, indiferent de modalitatea de numire în funcţia care atrage incompatibilitatea, neavând importanţă dacă funcţia este exercitată cu titlu provizoriu, în baza unei delegări, sau în mod definitiv, ca urmare a susţinerii unui concurs, intenţia legiuitorului fiind aceea de a asigura obiectivitatea exercitării funcţiei şi de a evita orice conflict de interese în persoana celui ce exercită una din funcţiile în cauză.

Înalta Curte apreciază că nu pot fi valorificate şi că nu prezintă relevanţă, în cauza de faţă, nici argumentele expuse de reclamant în recurs, cu privire la atribuţiile specifice unui şef de secţie şi cele specifice unui manager al spitalului, câtă vreme legiuitorul a prevăzut în mod expres existenţa incompatibilităţii în condiţiile cumulului dintre funcţia de şef de secţie din spitalul public şi funcţia de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990.

Totodată, Înalta Curte constată că Decizia nr. 5805/19.06.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în raport de care recurentul-reclamant susţine că a fost tranşată natura juridică a funcţiei de manager, nu are caracter obligatoriu în prezenta cauză, întrucât hotărârile judecătoreşti pronunţate în altă speţă nu constituie izvor de drept, efectele acestora neputând fi extinse în alte cauze, ci doar invocate cu titlu de practică judiciară.

Recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea raportului şi prin prisma erorilor sesizate de către acesta, cu privire la adresa de informare nr. x/17.02.2021, însă Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt de natură să invalideze raportul de evaluare.

Este adevărat că, în cuprinsul adresei mai sus menţionate, deşi a fost indicat ca temei legal art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, a fost citat conţinutul lit. f) a aceluiaşi articol, însă Înalta Curte apreciază că aceasta reprezintă o eroare materială lipsită de relevanţă, întrucât în adresa amintită, s-a precizat în mod expres că "au fost identificate elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităţilor, întrucât simltan cu funcţia de Şef de secţie Ginecologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, a exercitat şi funcţia de administrator la S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. SRL". Aşadar, reclamantul a fost informat cu privire la obiectul cercetării derulate de intimata-pârâtă A.N.I. şi a avut posibilitatea efectivă de a formula apărări şi de a prezenta un punct de vedere cu privire la situaţia de incompatibilitate, fiindu-i respectat dreptul la apărare.

În plus, eroarea materială din cuprinsul adresei nr. x/17.02.2021 a fost îndreptată în aceeaşi zi, prin emiterea celei de-a două adrese de către inspectorul de integritate, înregistrată cu nr. x, în cuprinsul căreia a fost indicat în mod corect textul de lege citat, aceasta fiindu-i comunicată reclamantului, astfel cum rezultă din fila x ataşată la dosarul de fond.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect că raportul de evaluare emis de intimata-pârâtă A.N.I. este legal şi totodată, că este corectă concluzia încălcării de către recurentul-reclamant a regimului juridic al incompatibilităţilor, criticile expuse în recurs nefiind apte să conducă la reformarea sentinţei atacate.

Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat şi greşita interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în ceea ce priveşte activitatea de emitere a raportului de evaluare de către intimata-pârâtă. În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că, înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de acest text de lege, care este un termen de decădere, trebuie efectuată atât activitatea de evaluare, cât şi activitatea de întocmire a raportului de evaluare.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora

(2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice."

În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte reţine că termenul de 3 ani stipulat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se aplică exclusiv activităţii de evaluare, iar alin. (2) al aceluiaşi articol detaliază activităţile care sunt parte a evaluării, în cuprinsul cărora nu este inclusă şi întocmirea raportului de evaluare.

Prin urmare, acest act normativ nu stipulează un termen imperativ înăuntrul căruia trebuie întocmit raportul de evaluare.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 449/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 18 august 2015, s-a statuat că, instanţa de contencios administrativ chemată să se pronunţe asupra legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripţie a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate (par 28).

În decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional a mai reţinut, de asemenea, că verificarea normelor referitoare la prescripţia răspunderii pentru fapta în discuţie va fi făcută de instanţa de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţionând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă (par. 29).

În plus, prin decizia nr. 74/16 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 183 din 24 februarie 2021, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că activitatea de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate este supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art. 2523 din C. civ., cu luarea în considerare a întregului regim juridic al prescripţiei extinctive, termenul de prescripţie fiind susceptibil de întrerupere conform art. art. 2537 din C. civ. (par 56, 57).

Potrivit paragrafului 63 din decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "63. Sesizarea şi declanşarea cercetărilor de către Agenţia Naţională de Integritate, în realizarea competenţelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripţia dreptului Agenţiei la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate şi evaluate fiind ştearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.."

Înalta Curte are în vedere şi conţinutul paragrafului 53 din aceeaşi decizie, potrivit căruia:

"53. Prin urmare, în acest regim juridic, Agenţia Naţională de Integritate este ţinută în exercitarea competenţelor sale de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice, de declanşarea cercetărilor specifice în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2.523 din C. civ., care începe să curgă de la data când a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască situaţia juridică sau factuală cu relevanţă în exercitarea competenţelor sale, care va fi interpretat în nota specifică a raporturilor de drept public în care acţionează Agenţia, dar nu mai târziu de 3 ani de la momentul încetării funcţiilor ori demnităţilor publice care fac obiectul cercetărilor."

Dispoziţiile textului de lege sunt clare şi neinterpretabile, statuând indubitabil că, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani este data încetării exercitării funcţiei ori demnităţii publice, în cazul de faţă a funcţiei de Şef de secţie în cadrul unităţii spitaliceşti.

Înalta Curte reţine că declanşarea verificărilor privind evaluarea regimului juridic al incompatibilităţilor s-a făcut din oficiu, la data de 13.12.2017 şi a vizat exercitarea simultană a funcţiei de Şef al secţiei Ginecologie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria şi a celei de administrator al unor societăţi comerciale, reţinută pentru perioada 01.11.2017-15.05.2018, respectiv 01.11.2017-17.02.2019.

Prin raportare la aceste repere temporale, precum şi la cele statuate de către forul constituţional prin deciziile mai sus menţionate, Înalta Curte observă că sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate a operat în timp ce starea de incompatibilitate era în curs, astfel că termenul de prescripţie nu începuse să curgă.

În consecinţă, în speţă, nu subzistă nicio cauză de nelegalitate a raportului de evaluare, criticile reclamantului privind unui nerespectarea unui termen imperativ stabilit de lege, urmând a fi respinse.

Pentru toate considerentele expuse anterior, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2032 din data de 27 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.