Validity of uniform bonus-malus class application to all vehicles owned by a single individual in mandatory auto liability insurance

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.05.2021 pe rolul Curtii de Apel Bucureşti - sectia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară:

1) anularea în tot sau în parte a art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20 din 27.07.2017, emisă de pârâtă, privind sistemul de bonus-malus;

2) obligarea pârâtei să-i plătească daune materiale în valoare de 171 RON (106 RON încadrare B6 şi 65 RON încadrare B7) reprezentând diferenţa plătită în plus la RCA pentru autovehiculul x, ca urmare a încadrării într-o clasă inferioară de bonus în temeiul art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20 din 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 625 din 23 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins actiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 625 din 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei primei instanţe şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este nelegală, având în vedere că instanţa de fond a făcut confuzie între definiţia asiguratului cu scopul asigurării RCA, conform art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 132/2017 şi definiţia dată de art. 2 pct. 4 din Legea nr. 132/2017, care încalcă scopul prevăzut în art. 10 şi art. 11 din aceeaşi lege, în sensul că asigurătorul RCA preia răspunderea civilă delictuală a proprietarului/utilizatorului maşinii pentru prejudiciile produse din accidente de vehicule, nicidecum doar pentru fapta proprie de a conduce, opinia instanţei fiind contrară cauzelor generatoare de prejudiciu prevăzute în art. 11, alin. (3) din Legea nr. 132/2017. Astfel, consideră că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1376-1377 C. civ.

Critică considerentul instanţei conform căruia persoana fizică ce deţine mai multe vehicule este depunctată pentru fiecare vehicul în parte, deşi a provocat accidentul cu un singur vehicul, dat fiind faptul că beneficiile/penalităţile specifice sistemului bonus-malus se acordă în considerarea comportamentului persoanei asigurate, a conduitei acesteia în activitatea de conducere a vehiculelor, ca o recompensă pentru un comportament diligent sau ca o penalitate pentru un comportament neatent, care nu vizează vehiculul în sine.

Consideră că motivarea instanţei de fond referitoare la nediscriminare încalcă art. 11 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, deoarece persoana fizică nu poate fi penalizată pentru toate vehiculele pe care le deţine datorită producerii unui eveniment asigurat, generat fie de vehiculul în sine, fie de alţi conducători, deoarece, dacă o persoană fizică deţine mai multe vehicule, se presupune că la un moment dat unul din vehicule va fi condus şi de un alt conducător auto (la fel ca în cazul persoanei juridice), apreciind că este dificil de susţinut că producerea unui eveniment asigurat asupra unui vehicul ar reflecta automat riscul producerii unui eveniment similar asupra altui vehicul.

Susţine că hotărârea recurată încalcă dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 şi că art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20/2017 nu trebuie interpretat prin scoaterea din contextul Legii nr. 132/2017, în condiţiile în care art. 43 alin. (1) din lege identifică mai multe cauze generatoare de malus, cauze care ar fi trebuit să fie preluate de Normă şi eventual diversificate, nu interpretate în raport cu persoana asiguratului.

Arată că în analiza sistemului de malus trebuie plecat de la definirea acestuia şi de la scopul asigurării RCA, iar pe de altă parte, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 identifică cauze generatoare de prejudicii, persoana asiguratului nefiind inclusă printre acestea.

De asemenea, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 132/2017 definesc scopul asigurării RCA, şi anume acela de despăgubire de către asigurător a părţii prejudiciate pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs, legiuitorul reglementând trei situaţii în care prejudiciul este generat de vehiculul asigurat în sine, acesta putând provoca accidente prin el însuşi.

Astfel, consideră că producerea evenimentului asigurat se poate realiza din cauza factorilor intrinseci şi/sau extrinseci specifici fiecărui vehicul în parte; din cauza acţiunii/inacţiunii culpabile a conducătorului vehiculului asigurat, or, în cazul culpei conducătorului vehiculului asigurat, art. 32 alin. (4) din Normă, coroborat cu art. 11 alin. (3) lit. b) din Lege încalcă art. 16 alin. (1) C. civ., aspect ignorat de către instanţa de fond.

Precizează că şi în ipoteza în care asiguratul persoană fizică deţine mai multe vehicule în proprietate, interpretarea art. 32 alin. (4) din Normă, în sensul că toate cazurile de malus sunt interpretate dintr-un singur punct de vedere, şi anume acela al asiguratului, încalcă art. 1 alin. (2) C. civ., art. 16 alin. (1) C. civ. şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, pe care ar fi trebuit să o reglementeze şi să o completeze.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pe motiv că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanţă a reţinut în mod corect că este responsabilitatea proprietarului de vehicul de a gestiona riscul în ceea ce priveşte persoana căreia îi încredinţează vehiculul pentru a fi condus, modul de conducere şi producerea de evenimente pentru care asiguratorul plăteşte despăgubiri, influenţând costul asigurării RCA viitoare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 9 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea în tot sau în parte a art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20 din 27.07.2017, emisă de pârâtă, privind sistemul de bonus-malus şi obligarea pârâtei să-i plătească daune materiale în valoare de 171 RON (106 RON încadrare B6 şi 65lei încadrare B7) reprezentând diferenţa plătită în plus la RCA pentru autovehiculul x, ca urmare a încadrării într-o clasă inferioară de bonus în temeiul art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20 din 2017.

În esenţă, recurentul-reclamant critică aplicarea sistemului de bonus-malus şi încadrarea sa în una dintre clasele de malus, cu consecinţa achitării unui tarif diferenţiat pentru poliţa de asigurare RCA.

Înalta Curte constată că potrivit definiţiei date de art. 1 pct. 10 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie:

"10. bonus/malus- sistem prin care asiguratul este încadrat în una dintre clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcţie de istoricul de daunalitate al acestuia în perioada de referinţă."

De asemenea, potrivit art. 18 alin. (6) din aceeaşi lege:

"Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus/malus sunt cele prevăzute în reglementările A.S.F. Clasa bonus/malus poate lua în calcul istoricul şoferului. Informaţiile privind istoricul şoferului sunt cele aflate atât în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României coroborate cu cele din baza de date deţinută de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne".

Nemulţumirea recurentului-reclamant vizează încadrarea sa în regimul de malus pentru toate vehiculele deţinute, aspect ce a fost invocat atât în primă instanţă, cât şi în recurs, prin acţiunea de faţă, recurentul-reclamant solicitând anularea art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20 din 27.07.2017, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ce instituie reţinerea sistemului de malus pentru toate vehiculele deţinute de acelaşi proprietar.

Potrivit art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20 din 27.07.2017, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară:

"(4) În situaţia în care un asigurat persoană fizică deţine mai multe vehicule, asiguratul beneficiază de aceeaşi clasă a sistemului bonus-malus pentru toate vehiculele; la data intrării în vigoare a prezentei norme, reînnoirea contractului de asigurare încheiat de către persoanele fizice care deţin mai multe vehicule se încadrează în cea mai favorabilă clasă de bonus-malus corespunzătoare istoricului de daunalitate al asiguratului."

Astfel fiind, critica recurentului-reclamant este nefondată, în condiţiile în care de esenţa sistemului bonus-malus la încheierea asigurărilor obligatorii de tip RCA a fost crearea unui sistem de bonificaţie, respectiv de sancţionare, a conducătorilor auto şi, implicit de responsabilizare a proprietarilor de vehicule cu privire la propria conduită ori cu privire la persoanele cărora le încredinţează spre conducere autovehiculele respective.

Prin urmare, textul de lege ce se solicită a fi anulat a fost adoptat ca urmare a celorlalte prevederi ce reglementează şi definesc acest mecanism, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, scopul instituirii acestuia fiind tocmai încurajarea conducerii responsabile prin recompensarea şoferilor care nu provoacă daune şi penalizarea celor care au un istoric negativ în trafic.

Or, un asemenea scop nu poate fi atins decât prin aplicarea bonificaţiei sau a penalităţii în sarcina proprietarului vehiculului respectiv, deoarece doar printr-o asemenea modalitate se creează premisele pentru atingerea scopului normei atacate, şi anume responsabilizarea proprietarului vehiculului.

Din această perspectivă, este nefondată susţinerea recurentului în sensul că instanţa de fond a făcut confuzie între definiţia asiguratului cu scopul asigurării RCA, conform art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 132/2017 şi definiţia dată de art. 2 pct. 4 din Legea nr. 132/2017, care încalcă scopul prevăzut în art. 10 şi art. 11 din aceeaşi lege.

Astfel, Înalta Curte constată că textele de lege invocate de către recurent nu sunt contradictorii, ci acestea reglementează aspecte diferite, având în vedere că art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 132/2017 se referă la prevederile generale ale asigurării RCA şi scopul acestei asigurări, iar art. 2 pct. 4 din Legea nr. 132/2017 redă definiţia persoanei asigurate, în timp ce art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20/2017, a cărui anulare se solicită în prezenta cauză vizează sistemul de bonus-malus aplicat proprietarului vehiculului.

Prin urmare, acestea nu au legătură cu problema de drept din speţă şi cu solicitarea recurentului-reclamant de anulare a normei ce reglementează sistemul de bonus-malus în persoana proprietarului vehiculului.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant susţine că art. 32 alin. (4) din Norma nr. 20/2017 nu trebuie interpretat prin scoaterea din contextul Legii nr. 132/2017.

Şi această critică este nefondată, în contextul în care respectivul articol se referă la aplicarea aceleiaşi clase a sistemului bonus-malus pentru toate vehiculele deţinute de un proprietar, norma fiind clară în sensul în care asiguratul beneficiază de aceeaşi clasă a sistemului bonus-malus pentru toate vehiculele deţinute, neputându-se evidenţia elemente privind scoaterea sa din contextul legii, în realitate, recurentul-reclamant exprimându-şi nemulţumirea cu privire la respectiva reglementare.

Cu alte cuvinte, costul poliţei de asigurare RCA şi aplicarea sistemului bonus-malus nu are relevanţă cu privire la despăgubirile care se stabilesc ca urmare a producerii riscului asigurat şi care sunt reglementate prin norme separate, chiar dacă în cadrul aceleiaşi legi.

Totodată, Înalta Curte nu poate reţine nici încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 1376-1377 C. civ., ce vizează răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri şi noţiunea de pază, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea unui text de lege referitor la sistemul de bonus-malus reflectat în costul poliţelor RCA, întrucât în cauză obiectul litigiului nu vizează prejudiciile cauzate de lucruri şi nici noţiunea de pază.

Prin urmare, faţă de cele arătate şi reţinând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 625 din 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 625 din 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023.