Securitate worker status confirmed: appeal against first-instance ruling dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Hotărârile primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 733 de la data de 12 aprilie 2022, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., fiind constatată calitatea pârâtului de lucrător al fostei Securităţi.

3. Recursul exercitat

Împotriva sentinţei civile nr. 733 de la data de 12 aprilie 2022 a formulat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele:

Prima critică adusă de recurentul - pârât are în vedere calea de atac indicată în sentinţa de la fondul cauzei, respectiv "Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare.", critică subsumată motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

O a doua critică are în vedere faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină- art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul - pârât a arătat că prima instanţă nu a motivat corespunzător sentinţa civilă atacată, reţinând calitatea de lucrător al securităţii fără a avea în vedere momentul istoric de referinţă şi fătă a ţine cont de apărările formulate în cauză.

A criticat, totodată, modalitatea în care prima instanţă de judecată a apreciat probele administrate în cauză şi a reluat o serie de consideraţii subsumate situaţiei de fapt expuse în faţa primei instanţe.

A mai susţinut şi faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu precizarea că prima instanţă a încălcat dispoziţiile legale prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 şi urm. C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, apreciază că indicarea unui termen distinct de declarare a căii de atac, diferit de cel prevăzut de lege, nu se circumscrie acestui motiv de nelegalitate.

În continuare, a arătat că motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ. nu este incident în speţă. În speţă nu există o viciere a motivării hotărârii recurate ca urmare a înlăturării tezei probatorii a înscrisurilor de la dosar.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., contrar celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În cauză, sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al securităţii.

Recurentul-pârât a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, instanţa observând că, toate măsurile întreprinse de către acesta au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare şi la acea dată, acţiunile întreprinse de recurentul-pârât presupunând grave imixtiuni în viaţa privată, încălcându-se concomitent şi dreptul fundamental la libertatea de opinie şi de exprimare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare; art. 490 şi art. 205 din noul C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, se impune a fi analizată prima critică expusă de recurentul-pârât în cadrul concluziilor orale de la termenul de judecată la care cauza fost reţinută spre soluţionare, respectiv tardivitatea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că această critică a fost invocată pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, cu ocazia dezbaterilor orale, nefăcând parte din conţinutul cererii de recurs, ca şi motiv de casare distinct.

Cât priveşte analizarea acestui motiv de nelegalitate în calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal, cu excepţia cazului de la alin. (3) al aceluiaşi articol. Excepţia de la alin. (3) are în vedere motivele de ordine publică, care pot fi invocate de instanţa de judecată, din oficiu.

Din interpretarea texului de lege, rezultă că instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate prin cererea de recurs sau în interiorul termenului de declarare a căii de atac, depunerea acestora la un moment ulterior fiind considerată tardivă în lumina textului de lege anterior amintit.

Totodată, excepţia prevăzută de textul de lege anterior menţionat, respectiv art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu este incidentă cauzei câtă vreme doar instanţa de judecată este cea care poate invoca motivele de casare de ordine publică, iar în cauza de faţă Înalta Curte nu a înţeles să procedeze de o asemenea manieră, neconsiderând că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ar fi fost tardivă pentru a invoca acest motiv de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, dând eficienţă dispoziţiei legale de la art. 487 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată tardiv formulate motivele de recurs invocate cadrul concluziilor orale de la data de 09.06.2023 din perspectiva tardivităţii acţiunii în constatare a calităţii de lucrător al securităţii, sens în care aceste critici nu vor face obiect al analizei instanţei de recurs.

Recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la criticile vizând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că indicarea greşită a termenului de declarare a căii de atac de către prima instanţă nu a prejudiciat partea procesuală declarantă a recursului şi nu poate conduce la reformarea sentinţei civile atacate.

Astfel, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, care coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 care prevede că sentinţa civilă din materia contenciosului administrativ este supusă căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, conduce la concluzia evidentă că partea procesuală nu era ţinută să declare cale de atac în termenul indicat eronat de prima instanţă, respectiv în 24 de ore de la comunicarea hotărârii.

În lumina dispoziţiilor legale anterior amintite, Înalta Curte constată că indicarea unui alt termen de recurs decât cel prevăzut de lege nu poate conduce la desfiinţarea sentinţei civile în cadrul căii de atac câtă vreme partea procesuală nu a făcut dovada existenţei unei vătămări ca urmare a menţiunii eronate din dispozitivul sentinţei civile atacate.

Pe cale de consecinţă, acest motiv de recurs, aşa cum a fost dezvoltat de recurentul - pârât, nu se confirmă în cauză şi urmează a fi respins în consecinţă, ca nefondat.

În ce priveşte critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele părţilor, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul-pârât având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a arătat că, "motivarea sentinţei a înlăturat prin tăcere teza probatorie ceea ce face ca sentinţa să sufere nelegalitatea motivării ei ample şi pertinenete.".

Referitor la criticile recurentului-pârât menţionate anterior, Înalta Curte reţine că, aceste susţineri invocate prin cererea de recurs nu sunt apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

În primul rând, instanţa de control judiciar constată că, prin încheierea din data de 18.01.2022, instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisurile de la dosar şi a dispus, cu titlu suplimentar, emiterea unei adrese la SRI cu menţiunea de a depune dosarul profesional la recurentului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menita a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., contrar celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al securităţii.

Astfel, din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/l/1116/05.07.2021, reiese că recurentul-pârât a avut calitatea de angajat al fostei Securităţi, având gradul de locotenent în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul 120 (1985-1986) si, in aceasta calitate, a întocmit documente relevante în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, recurentul-pârât, în calitate de locotenent în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, a participat activ la supravegherea informativă a titularului dosarului fond informativ nr. x (cotă CNSAS), B., nume de cod Jipa, actor la C., in prezent decedat.

Aşadar, urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanei vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice, şi nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituţiei României din 1965, sau a regulamentelor militare, aşa cum susţine recurentul-pârât.

Prima instanţă a reţinut corect în sentinţa recurată faptul că, recurentul-pârât a participat direct la activităţile de urmărire şi verificare, respectiv de culegere de informaţii derulate asupra persoanei urmărite.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că, simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

Definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau "drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Astfel, din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Aşadar, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de normele internaţionale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Acest aspect a fost reţinut în mod temeinic şi legal de instanţa fondului în sentinţa recurată.

Prin urmare, susţinerile invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 733 din 12 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2023.