Appeal dismissed, affirming status as Securitate worker and rejecting preliminary procedure and fundamental rights defense

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.08.2020, sub nr. x/2020, reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 466 de la data de 11 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei procedurii prealabile în privinţa notei de constatare, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost admisă cererea formulată de reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, în contradictoriu cu pârâtul A., fiind constatată calitatea pârâtului A., de lucrător al Securităţii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de recurs pârâtul, solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., admiterea cererii de recurs cu casarea sentinţei civile atacate, care a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor de drept procedural şi material incidente în cauză.

În motivare, a susţinut recurentul - pârât faptul că, în mod greşit, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată în condiţiile în care a fost invocată excepţia lipsei procedurii prealabile aşa cum prevăd disp. art. 193 C. proc. civ.

A menţionat că acesta este o condiţie de exerciţiu suplimentară a acţiunii civile care se adaugă la celelalte condiţii de exerciţiu a acţiunii civile, iar în opinia recurentului prin neparcurgerea acestei etape obligatorii a procedurii prealabile ar conduce la neregularitatea învestirii instanţei de contencios administrativ.

A precizat că art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008 reprezintă o procedură prealabilă fără de care nu poate fi sesizată instanţa de judecată iar modul de derulare al acesteia este prevăzut de Regulamentul de funcţionare al CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII.

Cu privire la motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătat recurentul - pârât că prima instanţă a interpretat şi a aplicat greşit normele de drept material de la art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în opinia recurentului - pârât, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale cumulative cu privire la constatarea calităţii de lucrător al securităţii.

Aşadar, simpla calitate de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii nu conduce în mod automat la concluzia că persoana respectivă se încadrează în ipoteza expusă de textul de lege fiind necesar ca activităţile desfăşurate în această calitate să fi suprimat sau îngrădit în mod direct drepturi sau libertăţi fundamentale.

Deşi prin poziţia sa recurentul a bifat prima condiţie impusă de lege pentru a se reţine calitatea sa de lucrător al securităţii, nu a bifat-o pe cea de-a doua, respectiv nu a desfăşurat acţiuni care să suprime sau să îngrădească în mod nelegal drepturile sau libertăţile omului. Serviciul din care făcea parte recurentul se ocupa cu identificarea şi combaterea mişcărilor iredentiste maghiare de natură a pune în pericol unitatea, siguranţa şi integritatea Statului Român.

A mai precizat că prin acţiunile sale nu a urmărit identificarea oponenţilor regimului comunist ci doar identificarea şi neutralizarea celor care desfăşurau activităţi cu caracter fascist, naţionalist - iredentist şi de propagandă împotriva orânduirii socialiste.

Totodată, a mai menţionat că nu se poate reţine că prin activităţile concrete desfăşurate de recurentul - pârât în instrumentarea dosarului de urmărire informativă au fost suprimate sau îngrădite drepturi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată, aşa cum a susţinut intimatul - reclamant.

Cu toate acestea, urmează ca instanţa de control judiciar să constate că acţiunile recurentului - pârât nu ar fi interferat cu sfera vieţii private a persoanei urmărite şi că toate măsurile dispuse erau legale şi corespundeau actelor interne şi internaţionale la care România aderase până la acel moment(Convenţia ONU şi Declaraţia universală a drepturilor omului).

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII.

1.4 Apărările formulate în cauză

Legal citat cu copie a motivelor de recurs, pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea sentinţei de la fondul cauzei ca fiind temeinică şi legală.

În dezvoltarea acestui punct de vedere a susţinut că din înscrisurile de la dosar rezultă că recurentul - pârât a desfăşurat activitatea de lucrător al securităţii prin urmărirea persoanelor de naţionalitate maghiară, considerate a fi oponenţi/potenţiali oponenţi ai regimului comunist.

A precizat că sunt îndeplinite în speţa de faţă condiţiile de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că se impune respingerea recursului şi menţinerea soluţiei primei instanţe, nefiind identificare motive de reformare a sentinţei civile atacate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de normele legale incidente, având în vedere şi apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Analizând recursul de faţă întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 ("când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul - pârât a susţinut că în cauză a fost eludată etapa procedurii prealabile prevăzute de C. proc. civ. la art. 193, motiv pentru care sesizarea instanţei de contencios ar fi nelegală, mai exact actul de sesizare al instanţei ar fi lovit de nulitate.

Instanţa de control judiciar reţine faptul că recurentul - pârât face o confuzie între procedura prealabilă administrativă şi etapele premergătoare sesizării instanţei în materia prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, deşi invocă încălcarea dispoziţiilor legale de la art. 193 C. proc. civ. pentru a motiva cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte aminteşte că în materia contenciosului administrativ procedura de judecată este reglementată de Legea nr. 554/2004, ca lege specială.

Mai mult decât atât, deşi procedura de judecată în această materie este cea prevăzută de Legea contenciosului administrativ cu nr. 554/2004 care, la art. 7, reglementează etapa plângerii prealabile, trebuie menţionat că în dosarele care au ca obiect constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii legiuitorul a emis o normă specială de reglementare a acestor raporturi juridice, care derogă de la norma de drept comun (în cazul de faţă de la Legea nr. 554/2004) şi care nu reglementează plângerea prealabilă, ca act premergător sesizării instanţei de contencios administrativ.

În raport de aceste considerente, soluţia primei instanţe de judecată care a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, pe motiv că nu a fost parcursă etapa procedurii prealabile administrative, este corectă în condiţiile în care O.U.G. nr. 24/2008, act normativ care reprezintă norma specială ce reglementează raportul juridic dedus judecăţii, nu prevede o asemenea procedură.

În acelaşi timp, Înalta Curte reţine aplicabilitatea în speţă a principiului de drept specialia generalibus derogant, respectiv regula de drept specială derogă de la norma de drept generală, sens în care ori de câte ori avem dedus judecăţii un raport de drept reglementat de o normă specială, vom aplica acea normă specială, în cazul de faţă O.U.G. nr. 24/2008, iar acolo unde legea specială nu prevede se va aplica Legea nr. 554/2004 şi, în subsidiar, C. proc. civ.

Ulterior, analizând recursul de faţă întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte îl apreciază ca nefiind fondat pentru argumentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul - pârât a invocat aplicarea şi interpretarea greşită a legii de prima instanţă, respectiv a dispoziţiei de la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, care prevede:

"orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Rezultă aşadar fără echivoc că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membri unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

În acest context, rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovăţii, de a individualiza şi de a aplica pedepse, nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum şi a oricăror alte probe pertinente şi concludente, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte reţine, analizând înscrisurile de la dosarul cauzei, constată că dl. A., a fost locotenent major şi respectiv căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Cluj, Serviciul I/B (1980, 1981, 1983). În acest sens, se consideră îndeplinită prima dintre condiţiile impuse de lege pentru existenţa calităţii de lucrător al Securităţii, fără a mai se analiza dacă recurentul - pârât avea atribuţii pe linie de securitate deoarece acesta era încadrat în cadrul Serviciului de Securitate Cluj, nu era încadrat în cadrul organelor Miliţei.

O a doua condiţie cerută de textul de lege pentru a se determina dacă o persoană are calitatea de lucrător al Securităţii este aceea ca, în calitatea mai sus menţionată, persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În acest sens, reţine instanţa de control judiciar că intimatul-reclamant a prezentat în probaţiune mai multe înscrisuri care dovedesc că recurentul-pârât, prin activităţile informativ-operative desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice). În acest sens, în mod corect a reţinut prima instanţă că din înscrisurile depuse de intimatul - reclamant, respectiv Nota ofiţerului la Notele informative ale surselor B., "C.", "D.", Referat cu propuneri de influenţare pozitivă a numitului E., din 10.04.1981, Nota din 14.07.1981 referitoare la contactarea numitului E. în vederea influenţării pozitive, Referat cu propunerea de a se aproba închiderea dosarului de urmărire informativă "F."(nume conspirativ de urmărire al titularului dosarului) din 02.12.1981, înscrisuri ce au fost avute în vedere şi de intimatul - reclamant la întocmirea notei de constatare nr. x/06.11.2019, rezultă că recurentul - pârât a desfăşurat activităţi din sfera celor de urmărire informativă de natură a aduce atingere drepturilor omului.

Constată Înalta Curte, fără a relua conţinutul acestor înscrisuri, că este demonstrată participarea recurentului-pârât la activităţi care au constat în culegerea de informaţii specifice mecanismului de supraveghere informativă, extrem de intrusiv în viaţa privată a celui urmărit, şi a realizat o încălcare nelegitimă şi disproporţionată a dreptului la viaţă privată. Prin aceste acţiuni, pârâtul a determinat practic îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fără a urmări un scop legitim şi fără a păstra un raport just de proporţionalitate.

Astfel, în mod corect prima instanţă a apreciat îndeplinirea ambelor condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-pârât, prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, prelucrând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se poate apăra invocând natura muncii desfăşurate ori respectarea ordinelor superiorilor, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voinţa leguitorului fiind de a califica ca fiind lucrător al Securităţii şi persoana care, acţionând în limitele profesiei şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reieşind concluzia că este suficient ca prin activităţile derulate de angajatul Securităţii să se producă o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa civilă recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei din recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportate la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul împotriva sentinţei civile nr. 466 de la data de 11 martie 2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 466 din 11 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2023.