Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3152/2023 AI generated

Validity of media sanction for failing to objectively present public vaccination campaign

Case Number Decizia nr. 3152/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal, upholding the lower court's decision and allowing the administrative sanction of 40,000 RON imposed by the National Council of Audiovisual on a broadcasting company for violating media objectivity rules. The dispute concerned whether a television program's coverage of the vaccination campaign constituted a breach of the obligation to present information objectively and neutrally, with the regulator finding that the broadcast selectively presented critical or dangerous viewpoints while omitting positive benefits, thereby inducing public fear and mistrust in vaccines. Relying on Article 3(2) of the Audiovisual Law, Articles 64(1)(a)-(b) and 66 of the Audiovisual Code, and the constitutional right to freedom of expression (Article 30), the court held that the lower court correctly applied the law and fact-finding, determining that the selective presentation of information was not a protected critical opinion but an objective violation of the broadcaster's duty to ensure impartial information that facilitates the free formation of public opinion without misleading the audience.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2022, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Validity of media sanction for failing to objectively present public vaccination campaign: A mai arătat că argumentul expus de prima instanţă în motivarea sentinţei civile de la fond, respectiv de a prezenta faptele şi evenimentele în mod corect, imparţial şi obiectiv, din surse sigure şi verificate, astfel încât să favorizeze libera formare a opiniilor iar nu inducerea unei anumite opinii, contravine disp. art. 30 din Constituţie.

Keywords

AI generated
media law freedom of expression broadcasting right freedom of information breach of duty constitution

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr.
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2022
civ., recurenta - reclamantă a arătat că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv art. 3 alin.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 220/2001
663 din Decizia nr. 220/2001.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11.11.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional Al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 357/26.10.2021 şi exonerarea reclamantei de sancţiunea amenzii în cuantum de 40.000 RON, aplicată prin actul administrativ contestat.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 585 din 18.03.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 357/26.10.2022, cu exonerarea reclamantei de plata amenzii în cuantum de 40.000lei.

În dezvoltarea motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a arătat că prima instanţă a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente cauzei, respectiv art. 3 alin. (2)1 din Legea nr. 504/2022 a audiovizualului, art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia CNA nr. 220/2001 şi art. 663 din Decizia nr. 220/2001.

A precizat că prima instanţă a reţinut în mod greşit situaţia de fapt, cu încălcarea dispoziţiilor legale anterior enumerate, reţinând reaua - credinţă a reclamantei, care a prezentat într-un mod părtinitor subiectul de interes public privind campania de vaccinare împotriva virusului SARS-COV2, a informaţiilor studiului publicat de B. şi a celor privind comanda de 120 milioane de doze de vaccin realizată de Guvernul României.

A mai arătat că argumentul expus de prima instanţă în motivarea sentinţei civile de la fond, respectiv de a prezenta faptele şi evenimentele în mod corect, imparţial şi obiectiv, din surse sigure şi verificate, astfel încât să favorizeze libera formare a opiniilor iar nu inducerea unei anumite opinii, contravine disp. art. 30 din Constituţie.

Totodată, a mai susţinut că prima instanţă nu a efectuat o analiză de ansamblu a situaţie factuale deduse judecăţii ci a validat raţionamentul pârâtului CNA.

În continuare, a mai menţionat că jurnaliştii au dreptul să prezinte opinii critice, exagerate şi provocatoare, cu privire la orice chestiune de interes public dacă pentru această exercitare a dreptului lor la libera exprimare au o bază factuală, reală şi serioasă.

A mai invocat jurisprudenţa ÎCCJ în cauze anterioare pentru a fundamenta prezenta cerere de recurs.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea cererii de recurs cu casarea sentinţei civile atacate şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, în motivare, a arătat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică şi se impune a fi menţinută.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1Examinând sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate de recurentă şi de apărările formulate, precum şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia CNA nr. 357/21.10.201, cu solicitarea de înlăturare a sancţiunii în cuantum de 40.000 RON, aplicată pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) precum şi art. 66 din Codul Audiovizualului.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu motivarea că sancţionarea reclamantei s-a realizat în mod corect ca urmare a faptului că informaţiile din emisiunea "Subiectiv" nu au fost prezentate în mod obiectiv şi au fost de natură a favoriza în mod negativ percepţia publicului în legătură cu acţiunea de vaccinare împotriva Covid 19.

Criticând sentinţa de fond şi din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reclamanta a precizat că prima instanţă a eludat dispoziţiile art. 30 din Constituţia României şi a reţinut greşit situaţia de fapt.

Procedând la analiza criticii părţii recurente, în raport de cele expuse în paragraful de mai sus, rezultă, cu precădere, faptul că prima instanţă a dat eficientă prev. art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, ale art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) precum şi ale art. 66 din Codul Audiovizualului, considerând că informaţiile din emisiunea "Subiectiv" nu au fost prezentate în mod obiectiv şi au fost de natură a favoriza în mod negativ percepţia publicului în legătură cu acţiunea de vaccinare împotriva Covid 19.

În calitate de instanţă de control judiciar, Înalta Curte reţine că informaţiile prezentate au fost selectate aproape în mod exclusiv din categoria celor care susţineau că vaccinul este fie inutil, fie periculos.

Prin urmare, procedând la prezentarea în mod părtinitor a anumitor informaţii, radiodifuzorul se face vinovat de încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2022 care în partea relevantă prevede faptul că toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Pe cale de consecinţă, nu se confirmă în cauză susţinerea recurentei în sensul că aceasta a prezentat în mod critic, provocator şi exagerat, anumite informaţii, rezultând din înscrisurile de la dosar că a prezentat într-o manieră nereală informaţii care tindeau a conduce la concluzia că nu există beneficii ale vaccinării, ba dimpotrivă, campania de vaccinare ar fi periculoasă pentru populaţie.

Înalta Curte, în contextul celor anterior prezentate, achiesează la raţionamentul expus de prima instanţă care a menţinut decizia CNA contestată în cauza de faţă pe considerentul că situaţia facturală nu a fost greşit apreciată de judecătorul fondului iar argumentaţia acestuia expusă în cuprinsul sentinţei civile atacate nu este de natură a încălca dreptul la liberă exprimare al recurentei.

Mai mult decât atât, din probele existente la dosar, rezultă că radiodifuzorul, ca urmare a intervenţiei subtile a moderatorului emisiunii pentru care a fost aplicată sancţiunea contravenţională, a facilitat neîncrederea în vaccin şi a generat o stare de teamă în rândul populaţiei în condiţiile în care scopul reprezentanţilor presei este acela de a furniza informaţii imparţiale prin prezentarea punctelor de vedere pro şi contra cu privire la subiectul supus dezbaterii publice. Drept urmare, persoana care vizualizează o anumită emisiune, având situaţia de ansamblu expusă, poate trage propriile concluzii cu privire la beneficiile sau la ineficienţa campaniei de vaccinare fără a i se prezenta un punct de vedere trunchiat care tinde la inducerea sa în eroare.

Într-o asemenea situaţie, Înalta Curte apreciază că decizia de sancţionare emisă pe numele recurentei - reclamante este legală şi temeinică iar soluţia pronunţată de prima instanţă care a respins contestaţia formulată de A. S.A. împotriva deciziei anterior amintite este bazată pe o argumentaţie solidă şi se impune a fi menţinută în cadrul demersului procesual de faţă, nefiind identificate motive de reformare ale acesteia.

4.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 585 din 18 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2023.