Unconstitutionality exception for war detention benefits barred by lack of relevance to finality of first-instance review

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.07.2021 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Suceava, anularea în parte a Deciziei nr. 2858/27.04.2021, emise de AJPIS Suceava, respectiv să se stabilească calitatea sa de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi acordarea indemnizaţiei cuvenite pentru situaţia în care s-a aflat tatăl său, B., în calitate de titular al persecuţiei prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, şi anume prizonier în U.R.S.S., respectiv pentru perioada 02.07.1941 - 12.11.1945, în condiţiile art. 4, raportat la art. 17 din Decretul-lege nr. 118/1990, începând cu data de 01.04.2021. A solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 725/04.11.2021, Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Suceava.

Împotriva sentinţei de mai sus a formulat recurs recurentul-reclamant A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În recurs, recurentul-reclamant A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2) teza finală, art. 124 alin. (2), art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia astfel invocată.

2. Hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză

Prin decizia nr. 402 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2) teza finală, art. 124 alin. (2), art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă;

A respins cererea de suspendare, ca nefondată;

A admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 725 din 4 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (A.J.P.I.S.) Suceava, ca inadmisibil.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 402 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. în ceea ce priveşte respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul - lege nr. 118/1990, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, referitoare la sintagma "partea sovietică".

În motivarea recursului arată că instanţa a apreciat, în mod nelegal, că dispoziţiile invocate ca neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei, interpretând eronat dispoziţiile de drept procesual şi substanţial.

În esenţă, susţine că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, întrucât sintagma criticată contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 53 din Constituţia României, a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiilor art. 9 din Tratatul privind Uniunea Europeană; că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, referitoare la sintagma "partea sovietică", potrivit cărora:

"(2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: (...) b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului."

Susţine că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 144 lit. d) din Constituţie şi de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv aceea de a avea legătură cu soluţionarea cauzei.

De asemenea, susţine că textul de lege în discuţie este lipsit de claritate, conform standardului de constituţionalitate stipulat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi aduce atingere principiului egalităţii în drepturi stipulat de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi al nediscriminării stipulat în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, consideră că sintagma "partea sovietică" nu este reglementat cu suficientă claritate, precizie şi predictibilitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească condiţiile de previzibilitatea. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii, drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Menţionează că dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 115/1938 au permis excluderea de la dreptul de a obţine despăgubiri a persoanelor - cetăţeni români - care nu au fost constituite prizonieri în timpul celui de al doilea război mondial de către partea sovietică, cu încălcarea principiului egalităţii şi al nediscriminării, care este de esenţa cerinţelor statului de drept, conform art. 16 alin. (2) din Constituţia României, în condiţiile în care nu există o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea excludere.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 5 din acelaşi decret rezultă că beneficiază de o indemnizaţie lunară în condiţiile art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 persoana al cărei autor a fost constituit prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, persoana antecesoare în drepturi a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, copilul care s-a născut după încetarea prizonieratului beneficiind de o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat.

Astfel, arată că din perspectiva chestiunii litigioase din prezenta cauză, şi anume tratamentul juridic diferit al persoanelor prizoniere înainte şi după data de 23 august 1944, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat două acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 şi Legea nr. 221/2009, iar măsurile reparatorii ce se acordă persoanelor ce se află în situaţiile reglementate, trebuie să fie adoptate cu respectarea principiilor constituţionale.

Recurentul-reclamant reiterează starea de fapt şi aspectele pentru care consideră că prin hotărârea recurată s-au interpretat greşit textele de lege aplicabile, în raport cu deciziile Curţii Constituţionale şi cu principiul nediscriminării.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind în esenţă că instanţa de recurs a reţinut în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate invocată cu privire la art. 1 alin. (2) din Decretul - lege nr. 118/1990 este inadmisibilă, în condiţiile în care textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 august 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 725/04.11.2021 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În cadrul recursului, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2) teza finală, art. 124 alin. (2), art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia astfel invocată.

Prin decizia nr. 402 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă, apreciind că textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte apreciază că soluţia Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal este corectă.

Înalta Curte constată, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că potrivit acestui motiv de nelegalitate, casarea unei hotărâri se poate cere, când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Or, examinând cererea de recurs, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat încălcarea de către instanţa de fond a vreunei reguli de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii.

De asemenea, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta a fost invocat în mod formal, fără a fi aduse argumente prin care să se susţină că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, pentru ca instanţa de recurs să procedeze la analizarea acestora.

Astfel, simpla trimitere formală, cu caracter general, la un motiv de casare nu este suficientă pentru a fi analizat de către instanţa de recurs, în lipsa unor argumente concrete care să-l susţină.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 725 din 4 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil, reţinând prevederile art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit cărora împotriva deciziei date de Agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti cu privire la stabilirea calităţii de beneficiar şi a indemnizaţiei lunare prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, hotărârea tribunalului fiind definitivă.

Cu alte cuvinte, instanţa de recurs a respins recursul formulat de recurentul-reclamant ca inadmisibil, apreciind că acesta nu avea deschisă calea de atac a recursului, conform art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, ce au stat la baza respingerii cererii de recurs ca inadmisibile.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei nu este îndeplinită în speţă cu privire la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, întrucât acestea vizează condiţiile pentru stabilirea dreptului, or, la acest moment procesual, în care nu se cunoaşte soluţia ce urmează a fi dispusă asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, ce stabileşte caracterul definitiv al hotărârii tribunalului, nu este îndeplinită această condiţie impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel spus, în condiţiile în care în faţa instanţei de recurs s-a analizat doar problema inadmisibilităţii căii de atac, din perspectiva art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, fără a fi analizate aspectele de fond ale cauzei, prima instanţă a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 nu au legătură cu soluţionarea cauzei la acest moment, acestea putând fi analizate doar în ipoteza constatării de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, caz în care recurentul-reclamant are la îndemână posibilitatea formulării unei cereri de revizuire, întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii."

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 402 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul -lege nr. 118/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 402 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul -lege nr. 118/1990.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023.