Appeals dismissed in dispute over refusal to finance medical treatment abroad under Order No. 50/2004

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii prin Ministru, să dispună:

- anularea Deciziei nr. 1/28384 din data de 22.12.2021 şi a Deciziei nr. 25040 din data de 09.11.2021 emise de către Ministerul Sănătăţii, prin care a fost respinsă solicitarea reclamantului C. de trimitere pentru tratament medical în străinătate potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 50/2004;

- obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la emiterea unei Decizii prin care Comisia de Specialitate din Cadrul Ministerului Sănătăţii să dispună aprobarea dosarului reclamantului C., cu consecinţa finanţării costurilor tratamentul efectuat în străinătate;

- obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a corespondentului în RON a sumei de 245.000 Euro calculată la cursul Euro/Leu din data efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea tratamentului necesar reclamantului C. şi prejudiciul patrimonial produs reclamanţilor în urma nerespectării dispoziţiilor Ordinului nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratamentul în străinătate;

- obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a corespondentului în RON a sumei de 10.000 Euro calculată la cursul Euro/Leu din data efectuării plăţii, reprezentând prejudiciul nepatrimonial suferit de către reclamanţi, în urma nerespectării atribuţiilor ce-i revine părţii adverse conform legii, precum şi

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2090 de la data de 18.11.2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII prin MINISTRU.

A anulat deciziile nr. 1/28384 din data de 22.12.2021 şi nr. 25040 din data de 09.11.2021, emise de către Ministerul Sănătăţii.

A obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii în urma reanalizării dosarului reclamantului C., având ca obiect cererea de finanţare a costurilor tratamentului efectuat în străinătate.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 5.000 de euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând prejudiciul nepatrimonial suferit de către reclamanţi.

A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat recurs, pe de o parte, reclamanţii A., B. şi C., întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., şi pe de altă parte, pârâtul Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A. Cererea de recurs a reclamanţilor

În esenţă, reclamanţii au solicitat admiterea căii de atac, cu casarea în parte a sentinţei civile atacate şi, pe fond, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, au arătat recurenţii - reclamanţi că hotărârea civilă de la fondul cauzei este nemotivată cu privire la soluţia dată capătului 3 din acţiune. Astfel, au susţinut recurenţii-reclamanţi că din argumentaţia primei instanţe nu reiese cu claritate care sunt motivele pentru care a fost admisă cererea de acordare a prejudiciului moral dar nu şi cea de acordare a prejudiciului material în condiţiile în care a fost atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Au mai invocat că există motive contradictorii în cuprinsul considerentelor primei instanţe.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut recurenţii-reclamanţi că prima instanţă a încălcat disp. ar. 1357 C. civ.. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta ilicită în ceea ce priveşte capătul 3 al acţiunii.

Totodată, au precizat recurenţii că autoritatea pârâtă cât şi prima instanţă au nesocotit prevederile Ordinului nr. 50/2004 fapt care a condus la neaprobarea dosarului medical al minorului şi la nedecontarea tratamentului efectuat de acesta în străinătate.

Prevalându-se de prev. art. 1381 şi de art. 1385 C. civ.. au precizat recurenţii că se impunea repararea integrală a prejudiciului pe care l-au suferit ca urmare faptei ilicite de care se face vinovat pârâtul.

Ulterior, aceiaşi recurenţi au arătat că au fost încălcate de prima instanţă de judecată prevederile art. 1385 C. civ.. prin raportare la modul de soluţionare a capătului 4 din acţiune, cu trimitere la lezarea prin atitudinea pârâtului a drepturilor fundamentale la viaţă şi sănătate, elemente care intră în sfera de reglementare a art. 8 din CEDO.

Au susţinut şi faptul că prejudiciul pretins nu este disproporţionat de mare în raport de suferinţele psihice(stres, frustrare) prin care au trecut părinţii minorului alături de acesta în contextul în care pârâtul, în mod abuziv şi nelegal, le-a respins cererea de decont a tratamentului medical.

În continuare, sunt reluate o serie de aspecte legate de situaţia de fapt, în special, se prezintă o serie de date care alcătuiesc istoricul medical al minorului reclamant.

Pentru toate aceste concluzii, au apreciat că se impune admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost aceasta formulată.

B. Cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Sănătăţii

În esenţă, în motivare, recurentul -pârât a susţinut că sentinţa civilă a primei instanţe este nemotivată şi dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că instanţa fondului a reţinut în mod greşit, în ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu - obligarea Ministerului Sănătăţii la emiterea unei decizi de aprobare a dosarului reclamanţilor, respectiv decontarea costurilor tratamentului efectuat de minorul C. în străinătate, că acesta este parţial întemeiat sens în care se impune obligarea pârâtului la reanalizarea dosarului petentului.

Nu este ce acord cu motivarea instanţei de fond care a reţinut că prin atitudinea sa pârâtul a adus atingeri prerogativelor ce constituie atributul personalităţii umane, care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală pe care le resimte victima iar la determinarea acestuia trebuie avute în vedere caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate.

Recurentul - pârât a arătat că tratamentul de care a beneficiat reclamantul minor este disponibil şi în România iar decizia de aprobare a unui dosar intră strict în responsabilitatea comisiei constituite în acest sens la nivelul Ministerul Sănătăţii.

A mai arătat că reclamanţii nu au solicitat efectuarea în străinătate a unui tratament care nu se acordă şi în România.

Pentru toate aceste motive, pârâtul a solicitat admiterea cererii de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurentul - pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenţii-reclamanţi, prin care a solicitat respingerea căii de atac promovate de aceştia.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge cererile de recurs, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate ca temei al cererii de recurs a Ministerului Sănătăţii, Înalta Curte constată că, deşi este invocat acest motiv de recurs, el nu este însoţit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menţionat s-ar încadra critica de nelegalitate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte menţiuni prevăzute cu caracter imperativ, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat ipoteza legală, respectiv casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cerinţa legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale şi indicarea omisiunilor efectuate de prima instanţă cu ocazia analizării situaţiei de fapt prin raportare la susţinerile reclamantului şi la apărările pârâtului, cerinţă nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de casare, ceea ce conferă susţinerilor sale doar o aparenţă de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs.

Prin urmare, sancţiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre menţiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) şi c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispoziţiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, pornind la analiza cererii de recurs a recurenţilor-reclamanţi din perspectiva motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deşi au invocat acest temie de drept, recurenţii - reclamanţi nu au adus critici concrete sentinţei de fond, nu au detaliat în ce au constat motivele contradictorii ori străine de natura cauzei cuprinse în hotărârea recurată, ci, în mare parte, au reluat susţinerile de la fond.

Instanţa de control judiciar constată că, în mod temeinic şi legal, prima instanţă a analizat argumentele aduse de reclamanţi în dovedirea caracterului întemeiat al pretenţiilor lor, reţinând că obligaţia instanţei de judecată este aceea de a analiza toate motivele de nelegalitate formulate, iar nu de a răspunde fiecărui argument în parte invocat de reclamantă.

După cum s-a arătat anterior, instanţa de fond a examinat motivaţiile prezentate de recurenţi prin raportare la dispoziţiile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 50/2004, concluzionând, în raport de argumentele pe care aceştia au înţeles să le invoce, că este parţial întemeiată cererea de chemare în judecată şi că respingerea cererii acestora de către pârât s-a realizat cu exces de putere.

Motivarea clară şi accesibilă a judecătorului fondului răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005 în cauza Albina contra României.

Curtea a subliniat în această ultimă hotărâre că, potrivit practicii sale constante, exigenţa procesului echitabil este îndeplinită şi în cazul unei motivări a soluţiei pe scurt, concentrate, din care să rezulte însă că au fost examinate efectiv problemele esenţiale ridicate de părţi.

Prin urmare, chiar şi o motivare sumară, sintetică, a unei hotărâri judecătoreşti nu echivalează cu o nemotivare, sancţionabilă conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, şi îndeplineşte cerinţele unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind astfel incidente în speţă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu prevederile legale incidente în materie şi a realizat o încadrare juridică adecvată, neputându-se susţine că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sens în care Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată respectă exigenţele impuse de art. 425 C. proc. civ., fiind nefondată critica expusă de recurenţi din această perspectivă.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici motivul de nelegalitate dezvoltat şi de recurenţii - reclamanţi dar şi de recurentul - pârât Ministerul Sănătăţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, nu este fondat, sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material circumstanţelor de fapt ale cauzei.

Reclamanţii, prin cererea de recurs, au invocat încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală însă Înalta Curte constată că o asemenea critică nu se confirmă în cauză.

În mod corect a reţinut prima instanţă că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul patrimonial produs reclamanţilor în urma nerespectării dispoziţiilor Ordinului nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratamentul în străinătate.

Pentru aceste considerente, a şi fost respinsă cererea de reparare a prejudiciului material, dosarul fiind retransmis autorităţii publice pentru a fi reanalizat, ca urmare a identificării altor deficienţe de către prima instanţă.

Totodată, în mod just, a reţinut instanţa fondului că prin emiterea unor acte administrative pe baza unei analize incomplete, nemotivate, poate fi prezumată în mod rezonabil a genera o stare de incertitudine, frustrare, angoasă în legătura cu obţinerea de către reclamantul C. a protejării drepturilor sale, ceea ce dovedeşte că a existat o afectare negativă pe plan psihic generată de autoritatea pârâtă, în contextul împrejurărilor globale ale speţei. Acelaşi efect, indirect, s-a manifestat şi asupra membrilor familiei, reclamanţii A. şi B., care au suplinit lipsa unei soluţii transparente de finanţare a tratamentului pe cale administrativă prin acoperirea acestora prin eforturi proprii.

În acest context, şi instanţa de control judiciar apreciază că recurenţii - reclamanţi sunt îndreptăţiţi la reparaţia prejudiciului moral iar nu a celui material constatând că este corectă soluţia de admitere a capătului de acţiune accesoriu, prima instanţă, reţinând corect, că a fost adusă atingere uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima, iar la determinarea acestuia trebuie avute în vedere caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii faptei, statutul medico-social etc.

Cu privire la prejudiciul material solicitat de recurenţi, Înalta Curte reţine faptul că prima instanţă, a admis acţiunea, doar în parte cu trimiterea dosarului spre analiză autorităţii publice, deoarece nu s-a constatat îndeplinirea tuturor condiţiilor legale pentru finanţarea costurilor tratamentului efectuat în străinătate, acest remediu putând fi obţinut în cazul soluţionării favorabile a cererii, pe cale administrativă.

În acest context, critica recurenţilor care are în vedere nesoluţionarea capătului 4 al acţiunii, respectiv că nu s-a dispus reparaţia integrală a prejudiciului, nu se confirmă câtă vreme din argumentaţia primei instanţe reiese că aceştia nu au îndeplinit condiţiile legale pentru finanţarea costurilor tratamentului efectuat în străinătate.

Ceea ce prima instanţă a constatat, aspect pe care şi Înalta Curte îl reţine ca urmare a examinării înscrisurilor de la dosar, este faptul că pârâtul a respins cererea de decont a reclamanţilor fără a motiva în mod corespunzător soluţia adoptată. Or, actele administrative contestate în prezenta cauză produc efecte care sunt de natură a afecta negativ drepturi fundamentale, care nu pot fi vătămate prin acte nemotivate ori insuficient sau greşit motivate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat al cererii de recurs a reclamanţilor.

În continuare, analizând cererea de recurs a pârâtului Ministerul Sănătăţii din perspectiva motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte reţine netemeinicia criticilor expuse de această parte procesuală în calea de atac.

Astfel, a arătat recurentul - pârât că prima instanţă ar fi interpretat greşit prevederile cuprinse în Ordinul nr. 50/2004 însă analiza primei instanţe este pertinentă şi are la bază o argumentaţie solidă, nefiind susceptibilă de critică în calea de atac declarată de Ministerul Sănătăţii.

În acest sens, reţine Înalta Curte că actele administrative atacate conţin o motivare pur formală şi superfluă sens în care prima instanţă, în raport de împrejurarea că nu se poate exercita controlul de legalitate al acestora (vezi cauza C-509/93 Glencore Grain Ltd vechiul Comisia), a apreciat corect că se impune trimiterea dosarului Ministerului Sănătăţii spre reanalizare. Având în vedere că solicitările reclamanţilor vizează dreptul la sănătate, ca un drept fundamental prevăzut de art. 34 alin. (2) din Constituţia României, prima instanţă în mod real a considerat că instituţia publică este mai bine plasată pentru a aprecia priorităţile, utilizarea resurselor disponibile şi nevoile societăţii sens în care a desfiinţat actul atacat şi a obligat pârâtul la reanalizarea situaţiei reclamanţilor.

Enumerarea tuturor normelor de procedură care se aplică în speţă aşa cum sunt ele înscrise în cuprinsul cererii de recurs a pârâtului Ministerul Sănătăţii nu fac decât să susţină motivarea primei instanţe care a reţinut că actul contestat în cauză este nemotivat în condiţiile în care a fost emis în cadrul unei proceduri care ar fi trebuit să se bucure de accesibilitate, previzibilitate, celeritate şi transparenţă.

Pe cale de consecinţă, niciuna din criticile expuse în cadrul acestui motiv de casare nici de către recurenţii-reclamanţi dar nici de recurentul-pârât nu sunt apte a conduce la reformarea sentinţei civile din perspectiva dorită de părţile procesuale declarante ale căii de atac.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanţi, dar şi pe cel al pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocată din oficiu.

Constată nul motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 18 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B., A. şi C. precum şi recursul întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 18 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenţii-reclamanţi.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2023.