Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3139/2023 AI generated

Invalidity of non-appealable interview tie-break provision in police promotion competitions under Law No. 360/2002

Case Number Decizia nr. 3139/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the cross-appeals of both the applicant and the Minister of Internal Affairs, leaving in force the lower court's decision that annulled Article 41(4) of Annex 3 to Order No. 140/2016 and awarded the applicant 1,500 RON in moral damages. The dispute arose from a police officer’s exclusion from a promotion competition after failing an oral interview used for tie-breaking, where the applicant challenged the administrative provision prohibiting appeals against such interviews and sought compensation for the deprivation of the right to contest the result. The Court held that the normative provision violated the principle of legal hierarchy by conflicting with Law No. 360/2002, which expressly allows appeals against structured interviews on professional subjects, and confirmed that the moral damages award was justified based on the frustration caused by the inability to file a statutory appeal, rejecting arguments for both higher compensation and the absence of standing.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 33 din C. proc. civ, art. 2739 din Legea nr. 360/2002, art. 2744 din Legea nr. 360/2002, art. 2744 alin. (1) din Legea nr. 360/2002; Invalidity of non-appealable interview tie-break provision in police promotion competitions under Law No. 360/2002: 140/2016 and awarded the applicant 1,500 RON in moral damages. The dispute arose from a police officer’s exclusion from a promotion competition after failing an oral interview used for tie-breaking, where the applicant challenged the administrative provision prohibiting appeals against such interviews and sought compensation for the deprivation of the right to contest the result. The Court held that the normative provision violated the principle of legal hierarchy by conflicting with Law No. 360/2002, which expressly allows appeals against structured interviews on professional subjects, and confirmed that the moral damages award was justified based on the frustration caused by the inability to file a statutory appeal, rejecting arguments for both higher compensation and the absence of standing.

Keywords

AI generated
police officer standing to appeal administrative competition provisions on promotion non-administrative dispute exclusion order

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
x/2021, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Făcând trimitere la dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentul a susţinut că prin articolul anulat din Ordinul M.A.I., i s-a luat dreptul de a face contestaţie la notă, direct la angajator, anume la organizatorul examenului pentru funcţia de ofiţer.
art. 33 din C. proc. civ
Potrivit art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie determinat, să fie legitim, să fie personal, să fie născut şi actual.
art. 2739 din Legea nr. 360/2002
În ceea ce priveşte probele la concursul pentru ocuparea postului de execuţie vacant, acestea sunt expres stabilite la art. 2739 din Legea nr. 360/2002, şi constau în testul scris şi, după caz, probă practică, evaluarea performantei fizice si evaluarea competentelor lingvistice.
art. 2744 din Legea nr. 360/2002
În mod efectiv, ipoteza prescrisă de lege şi anume art. 2744 din Legea nr. 360/2002, care se referă la un interviu pentru posturile de conducere, nu vizează aceeaşi situaţie juridică cu prevederile art.
art. 2744 alin. (1) din Legea nr. 360/2002
În acest context, precizează faptul că sintagma interviul structurat pe subiecte profesionale care se regăseşte în textul art. 2744 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 se referă la proba de concurs care se susţine în cadrul concursului pentru ocuparea postului de conducere vacant - art.
art. 2738 din Legea nr. 360/2002
360/2002 se referă la proba de concurs care se susţine în cadrul concursului pentru ocuparea postului de conducere vacant - art. 2738 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, al cărui rezultat poate face obiectul unei contestaţii, în condiţiile legii.
art. 249 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 249 C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Cited as the procedural basis for the final decision in the administrative litigation.

art. 496 din C. proc. civ.

Cited as the procedural basis for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea precizată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea prevederilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, emis de Ministerul Afacerilor Interne şi a Răspunsului nr. 377686 emis de pârât în 02.04.2021 şi comunicat reclamantului în 06.04.2021, prin care s-a respins plângerea prealabilă expediată prin poştă către pârât la data de 02.03.2021, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale şi a sumei de 840 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii dedusă judecăţii, fie pe cale de excepţie, fie ca neîntemeiată. A invocat excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în solicitarea de anulare a prevederilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016.

2. Hotărârile recurate, pronunţate de instanţa de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării cererii şi excepţia lipsei de interes invocate de pârât prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 317 din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne reprezentat legal prin Direcţia Generală Juridică, a anulat prevederile art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016 emis de Ministerul Afacerilor Interne, a obligat pe pârât să îi plătească reclamantului suma de 1500 de RON cu titlu de daune morale, a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul să îi plătească suma de 160 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 317/2021 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, şi menţinând cauza spre rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

Se arată că în mod judicios, instanţa de fond a dispus anularea prevederilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, emis de Ministerul Afacerilor Interne (în continuare M.A.I.), însă privitor la cererea privind daunele morale, a admis doar în parte acţiunea, în mod nelegal, obligând pârâtul la achitarea către reclamant doar a sumei modice de 1500 RON, pentru vătămările nepatrimoniale suferite de recurent.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentul a susţinut că prin articolul anulat din Ordinul M.A.I., i s-a luat dreptul de a face contestaţie la notă, direct la angajator, anume la organizatorul examenului pentru funcţia de ofiţer.

Dispozitiile atacate ale actului administrativ atacat au avut ca efect încălcarea drepturilor şi intereselor sale legitime de a formula contestaţie împotriva notei obţinute la interviu, fiind privat de dreptul de i se recalcula nota de către comisia de examinare

Învederează că pentru examinarea de care a făcut vorbire în această acţiune, a învăţat atât la domiciliul său, cât şi la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj.

Prin Adresa nr. x/19.05.2021 emisă de Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj, reiese că zi de zi, începând cu data de 18.12.2020, până în 08.02.2021, ziua anterioară probei orale, a stat aproximativ 8 ore zi de zi în sala de studiu a bibliotecii, învăţând pentru examenul pentru postul de ofiţer.

Consideră că prin dispoziţia anulată din Ordinul M.A.I., i-a fost încălcat dreptul de a fi evaluat corect, întrucât orice comisie formată din oameni, poate greşi, şi e absolut necesară o reevaluare, dacă candidatul o solicită.

Mai mult decât atât, din Adeverinţa nr. x/12.05.2021 emisă de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul U.B.B., rezultă că în anul universitar 2020/2021 a fost şi este înscris în anul 2 la master. De pe verso-ul Adeverinţei, rezultă că sesiunea de examene s-a derulat în perioada 18.01.2021-07.02.2021, deci exact în perioada în care a învăţat materia pentru concursul de ofiţer, concursul pentru ofiţer având loc în 23 ianuarie 2021 proba scrisă, iar în 9 februarie 2021 proba orală.

Ca atare, învăţând pentru examenul pentru poliţie, nu a avut timp să se pregătească şi pentru toate examenele din sesiunea de la master, astfel încât a fost nevoit să lipsească la două examene ("Planificare strategică" şi "Designul cercetării, colectarea şi analiza datelor"), aşa cum rezultă de pe verso-ul Adeverinţei.

Evident că neputinţa de a se prezenta la toate examenele din sesiunea de master, l-a îngreunat, atât psihic/emoţional, cât şi financiar.

Se arată că sunt întrunite cumulativ următoarele elemente constitutive sau condiţii de admisibilitate: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa, greşeala sau vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

În cadrul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca, cu obiect asigurare probe, anume a înregistrării audio a prestaţiei recurentului la etapa interviului desfăşurat la data de 9 februarie 2021, pârâtul Inspectoratul de Politie Judeţean Cluj a învederat că tocmai în momentul în care recurentul a răspuns în cadrul interviului, camera video nu a înregistrat.

Instanţa a admis acţiunea de asigurare probe, iar IPJ Cluj a fost obligat să depună CD-ul cu prestaţia sa orală. Au fost depuse CD-uri cu înregistarea probei orale, însă ceea ce e cel puţin hilar, dacă nu demn de a fi cercetat de organele penale abilitate cu cercetarea infracţiunii de distrugere de probe, este că pe CD-uri a apărut toata activitatea din sala de examinare din 09.02.021, mai puţin exact momentul în care recurentul a răspuns întrebărilor comisiei.

Este necesar a se avea în vedere, măcar ca prezumţie, faptul ca IPJ Cluj nu şi-a asumat a trimite la dosarul de asigurare de probe înregistrarea prestaţiei recurentului, ceea ce e un indiciu important al evaluării sale incorecte, deci al prejudiciului imens adus de lipsa posibilităţii contestării notei primite.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 noiembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 317 din 6 decembrie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2021, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se critică încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2021 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, arătându-se că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că, în speţă, nu ar fi avut sens ca reclamantul să formuleze contestaţie, având în vedere dispoziţiile ordinului atacat, precum şi faptul că ordinul este în continuare aplicabil.

Prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, condiţia fiind impusă de către legiuitor pentru a se evita introducerea de cereri lipsite de orice utilitate pentru reclamant.

Potrivit art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie determinat, să fie legitim, să fie personal, să fie născut şi actual. Aşadar, interesul este una dintre condiţiile fundamentale ale exercitării acţiunii civile şi poate fi definit ca fiind folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin formularea acţiunii.

In opinia recurentului, în primul rând, instanţa era datoare să analizeze îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea acţiunii civile, fiind necesar a verifica dacă reclamantul a făcut contestaţie împotriva interviului structurat pe subiecte profesionale.

Prin urmare, interesul în formularea acţiunii presupune verificarea scopului urmărit de către reclamant, care, în situaţia dată, nu mai poate fi atins prin anularea prevederilor actului administrativ contestat.

Se arată că tabelul cu rezultatele finale obţinute la interviul structurat pe subiecte profesionale care a avut loc în data de 09.02.2021, organizat pentru departajarea candidaţilor care au obţinut aceeaşi notă finală, în vederea declarării admis/respins în limita postului scos la concursul organizat pentru ocuparea unui post de execuţie vacant de ofiţer specialist III Ia Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, prin trecerea agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor de poliţie, a fost afişat la data de 09.02.2021, reclamantul necontestând rezultatul obţinut la interviu.

Aşadar, în cauză, nu poate fi prefigurat folosul propriu pe care reclamantul îl obţine ca urmare a admiterii cererii sale de anulare a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016, din moment ce acesta nu a tăcut constestaţie împotriva interviului structurat pe subiecte profesionale.

În ceea ce priveşte dezlegarea dată fondului cauzei, recurentul-pârât apreciază că soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care guvernează litigiul, având în vedere următoarele:

Interpretând prevederile art. 2744 alin. (1) din Legea nr. 360/20021, potrivit cărora poliţistul nemulţumit de rezultatul obţinut la proba/probele eliminatorii sau la testul scris/interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată pentru fiecare probă (...)", instanţa de fond a concluzionat, fără fundament, faptul că formularea textului legal, care se referă inclusiv la interviul structurat pe subiecte profesionale, nu permite altă concluzie decât aceea că şi în privinţa acestei probe se poate formula contestaţie (...) ceea ce determină caracterul nelegal al art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016".

În ceea ce priveşte probele la concursul pentru ocuparea postului de execuţie vacant, acestea sunt expres stabilite la art. 2739 din Legea nr. 360/2002, şi constau în testul scris şi, după caz, probă practică, evaluarea performantei fizice si evaluarea competentelor lingvistice.

Totodată, art. 2743 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că, în situaţia în care concursul a constat doar în susţinerea probei scrise, departajarea candidaţilor se realizează pe baza rezultatelor obţinute în urma susţinerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale.

Astfel, rezultă cu claritate că, potrivit legii, în cazul concursurilor pentru ocuparea unui post de execuţie vacant, interviul structurat pe subiecte profesionale nu este probă de concurs, ci doar o modalitate de departajare a candidaţilor care au obţinut acelaşi rezultat la testul scris.

Prin urmare, interviul structurat pe subiecte profesionale, care poate fi aplicat ca modalitate de departajare a candidaţilor care au obţinut acelaşi rezultat la testul scris nu se contestă.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, tocmai în considerarea cadrului normativ de nivel superior, alin. (4) al art. 41 din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 prevede faptul că interviul prevăzut la alin. (3) (n.n. modalitate de departajare în cadrul concursului pentru ocuparea postului de execuţie vacant) nu se contestă.

În aceste condiţii, reţinerea instanţei potrivit căreia prevederea din art. 41 alin. (4) din Anexa 3 la Ordinul nr. 140/2016 este contrară Legii nr. 360/2002 este lipsită de fundament.

Cu alte cuvinte, susţinerea instanţei de fond potrivit căreia caracterul nelegal al art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016 este determinat de o vădită contradicţie cu Legea nr. 360/2002, nu are corespondent în realitatea juridică a speţei deduse judecăţii.

În mod efectiv, ipoteza prescrisă de lege şi anume art. 2744 din Legea nr. 360/2002, care se referă la un interviu pentru posturile de conducere, nu vizează aceeaşi situaţie juridică cu prevederile art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, care se referă, în realitate, la un interviu de departajare al candidaţilor, nefiind probă de concurs.

În acest context, precizează faptul că sintagma interviul structurat pe subiecte profesionale care se regăseşte în textul art. 2744 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 se referă la proba de concurs care se susţine în cadrul concursului pentru ocuparea postului de conducere vacant - art. 2738 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, al cărui rezultat poate face obiectul unei contestaţii, în condiţiile legii.

Cu privire la acordarea sumei de 1500 de RON cu titlu de daune morale apreciată de instanţa de fond ca justificată în considerarea frustrării inerente prin care reclamantul a trecut din cauza faptului că nu a avut posibilitatea de a formula contestaţie, precizează faptul că angajarea răspunderii patrimoniale nu este posibilă numai pe simple supoziţii şi interpretări, ci pe probe certe şi temeinice. Pentru stabilirea daunelor morale este necesar să se administreze probe corespunzătoare care să contureze atât dimensiunile suferinţelor pricinuite, cât şi întinderea prejudiciului moral cauzat.

Potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului (actori incubit onus probandi) care trebuie să precizeze care sunt criteriile de evaluare a acestuia, pentru ca instanţa să poată stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată.

Aşadar, recurentul-pârât apreciază că suma acordată reclamantului de instanţa de fond ca reprezentând daune morale este nejustificată, fiind greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate "în lipsa oricărui element probator" şi "fară nicio motivare", doar în considerarea presupusei frustrări a reclamantului.

4. Apărările formulate în cauză

Ambele părţi au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate în recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu solicitarea reclamantului-recurent de anulare a prevederilor art. 41 alin (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, emis de Ministerul Afacerilor Interne, şi a Răspunsului nr. 377686 emis de pârât în 02.04.2021 şi comunicat reclamantului în 06.04.2021, prin care s-a respins plângerea prealabila expediată prin poştă către pârât la data de 02.03.2021, obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 840 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată. În esenţă, reclamantul a arătat că prin intermediul acestor prevederi a fost privat de dreptul său legal de a-şi contesta nota obţinută în cadrul interviului, în condiţiile în care a obţinut, la egalitate cu un alt candidat, nota cea mai mare în cadrul probei scrise, însă în urma interviului a fost declarat respins şi nu a avut posibilitatea de a formula contestaţie.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2021, s-au respins excepţia netimbrării cererii şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârât prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 317 din 6 decembrie 2021 s-a admis în parte acţiunea, au fost anulate prevederile art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016 emis de Ministerul Afacerilor Interne, a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului suma de 1500 de RON cu titlu de daune morale şi s-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei nr. 317/2021 a formulat recurs reclamantul A., pârâtul Ministerul Afacerilor Interne formulând recurs atât împotriva sentinţei nr. 371/2021, cât şi a încheierii din data de 22 noiembrie 2022, ambele recursuri fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Astfel, în accepţiunea acestor dispoziţii legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

Or, în cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

5.1 Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne

5.1.1 În ceea ce priveşte recursul împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2021, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ., "Acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces."

Art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, prevede că una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Or, în situaţia din speţă, având în vedere dispoziţiile ordinului atacat şi faptul că ordinul este în continuare aplicabil, reclamantul avea interes să formuleze acţiunea, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanţă, neprezentând relevanţă sub acest aspect faptul că reclamantul nu a formulat contestaţie împotriva interviului structurat pe subiecte profesionale, astfel cum susţine recurentul-pârât, în condiţiile în care ceea ce s-a invocat este tocmai imposibilitatea formulării contestaţiei.

5.1.2 Referitor la recursul declarat împotriva sentinţei nr. 371/2021, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele recurentului-pârât privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2739 din Legea nr. 360/2002, care constau în testul scris şi, după caz, probă practică, evaluarea performanţei fizice şi evaluarea competenţelor lingvistice, şi a art. 2743 alin. (3) din aceeaşi lege, din coroborarea acestora, în opinia recurentului, rezultând că interviul structurat pe subiecte profesionale nu este probă de concurs, ci doar o modalitate de departajare a candidaţilor care au obţinut acelaşi rezultat la testul scris.

Astfel, se constată că reclamantul A. a solicitat anularea prevederilor art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016, întrucât, în opinia sa, în baza acestor prevederi a fost privat de dreptul său legal de a-şi contesta nota obţinută în cadrul interviului, în condiţiile în care acesta a arătat că a obţinut, la egalitate cu un alt candidat, nota cea mai mare în cadrul probei scrise, însă în urma interviului a fost declarat respins şi nu a avut posibilitatea de a formula contestaţie.

Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, " La elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior."

Legea nr. 360/2002 este actul normativ care reglementează procedura de ocupare a posturilor vacante de către poliţişti, iar aceasta prevede posibilitatea formulării contestaţiei la art. 2744 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care stipulează că poliţistul nemulţumit de rezultatul obţinut la proba/probele eliminatorii sau la testul scris/interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată pentru fiecare probă, în termen de 24 de ore de la afişare.

În acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că formularea textului legal, care se referă inclusiv la interviul structurat pe subiecte profesionale, nu permite altă concluzie decât aceea că şi în privinţa acestei probe se poate formula contestaţie, astfel că sunt lipsite de suport susţinerile recurentului-pârât invocate prin apărările formulate în dosarul de fond şi reiterate prin memoriul de recurs, în sensul că interviul structurat pe subiecte profesionale nu este probă de concurs, ci doar o modalitate de departajare a candidaţilor care au obţinut acelaşi rezultat la testul scris, interpretare dată de acesta dispoziţiilor art. 2739, art. 2743 alin. (3) şi art. 2744 din Legea nr. 360/2002.

Or, art. 41 din Anexa nr. 3 a Ordinului nr. 140/2016 prevede următoarele:

"(...) (3) în situaţia în care concursul a constat doar în susţinerea probei scrise, fără susţinerea unei probe eliminatorii care se evaluează cu note, precum şi atunci când după aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2) situaţia de egalitate se menţine, departajarea candidaţilor se realizează pe baza rezultatelor obţinute în urma susţinerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, fiind declarat admis candidatul care obţine nota cea mai mare; (4) interviul prevăzut la alin. (3) nu se contestă."

În aceste condiţii, art. 41 alin. (4) din Anexa nr. 3 este în vădită contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 360/2002 antereferite, întrucât cuprinde o reglementare neconformă actului normativ de valoare superioară în baza căruia a fost admis şi deci nu respectă principiul ierarhiei normelor juridice şi subordonării faţă de actele de nivel superior, reglementate de dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, motiv pentru care se impune a fi anulat, astfel cum în mod corect a concluzionat prima instanţă.

În ceea ce priveşte argumentele din recursul formulat de pârât privind cuantumul nejustificat al daunelor morale stabilite de prima instanţă, Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

Conform art. 252 C. civ., "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică."

Art. 1349 din C. civ. prevede următoarele:

"(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (...)"

Instanţa de control judiciar apreciază că nu pot fi primite argumentele recurentului-pârât în sensul că daunele morale au fost acordate "în lipsa oricărui element probator" şi "fară nicio motivare", în condiţiile în care din actele dosarului rezultă că instanţa a efectuat o apreciere rezonabilă pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, reţinându-se în mod corect sentimentul de frustrare inerentă prin care reclamantul a trecut din cauza faptului că nu a avut posibilitatea de a formula contestaţie, motivând corespunzător, prin raportare la condiţiile prevăzute de C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, cu argumente privind lipsa probelor pentru repararea prejudiciului în cuantumul solicitat de reclamant.

5.2 Recursul declarat de reclamantul A.

Înalta Curte constată că prin recursul declarat de reclamant a fost criticat cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanţă, acesta considerând, în esenţă, că prin dispoziţia anulată din Ordinul M.A.I. i-a fost încălcat dreptul de a fi evaluat corect, întrucât orice comisie formată din oameni poate greşi şi e absolut necesară o reevaluare, dacă o solicită candidatul, în opinia sa fiind întrunite cumulativ următoarele elemente constitutive sau condiţii de admisibilitate: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa, greşeala sau vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile, cu trimitere la aspecte de fapt şi probe invocate şi în faţa primei instanţe, fiindu-i adus un prejudiciu imens adus de lipsa posibilităţii contestării notei primite.

Înalta Curte aminteşte că în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, din doctrină şi din practica judiciară rezultă că acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Aşadar, ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

În lumina considerentelor teoretice privind cuantificarea daunelor morale şi a motivării judecătorului fondului, în raport de dispoziţiile legale antereferite, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că cererea reclamantului nu poate fi admisă în cuantumul solicitat, întrucât aceasta ar însemna să se compare situaţia reclamantului cu situaţia în care contestaţia acestuia ar fi fost nu doar formulată, ci şi admisă, aspect care nu formează obiectul prezentei cauze.

Totodată, în prezenta cauză nu s-a solicitat anularea rezultatului concursului şi nici nu s-a formulat vreun alt petit referitor la concurs, astfel că este lipsit de suport argumentul recurentului în sensul că i-a fost încălcat dreptul de a fi evaluat corect, întrucât orice comisie poate greşi şi este absolut necesară o reevaluare, dacă o solicită candidatul, recurentul însuşi făcând referire la condiţia ca reevaluarea să fie solicitată de candidat.

Dincolo de aceste aspecte, nu se poate prezuma nici soluţia de admitere a contestaţiei. Astfel, nu există niciun motiv să se considere că reclamantul a fost evaluat incorect şi că, dacă ar fi formulat contestaţie, aceasta ar fi fost admisă.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că, raportat la condiţiile prevăzute de C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nu se poate considera probat un prejudiciu în cuantumul menţionat de reclamant, acordarea sumei de 1500 de RON cu titlu de daune morale fiind justificată în considerarea frustrării inerente prin care reclamantul a trecut din cauza faptului că nu a avut posibilitatea de a formula contestaţie, restul susţinerilor recurentului-reclamant din memoriul de recurs privind aspecte de fapt şi trimiteri la probe invocate şi în faţa instanţei de fond, pe care aceasta le-a admis motivat şi le-a apreciat potrivit propriei convingeri şi a raţionamentului logico-juridic expus în considerentele sentinţei recurate.

Aşadar, aceste aspecte invocate de recurentul-reclamant au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurentul-reclamant.

În concluzie, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente circumstanţelor factuale reţinute, argumentele invocate de către recurenţi prin memoriile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Soluţia instanţei de recurs

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 317 din 6 decembrie 2021 şi recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 22 noiembrie 2021 şi sentinţei civile nr. 317 din 6 decembrie 2021, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 317 din 6 decembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 22 noiembrie 2021 şi sentinţei civile nr. 317 din 6 decembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.