Insurer guarantee fund loses appeal; lower court award of RON 45,248.39 in accident compensation upheld.

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.05.2019, sub numărul x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 19922/06.05.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 982 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L. în ceea ce priveşte Decizia nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017; a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017 ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă; s-a admis cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect Decizia nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017; a fost anulată Decizia nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017 şi a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 45.248,39 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 982 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În esenţă, recurentul-pârât a considerat că este superfluă "aprecierea" instanţei de fond în ceea ce priveşte vinovăţia autorului şi paradoxală în ceea ce priveşte referirea la existenţa prejudiciului. Per a contrario, instanţa civilă "parcă" ar fi ţinută de o hotărâre penală definitivă, alta decât una de achitare sau de încetare a procesului penal, prin care s-a reţinut existenţa prejudiciului. Or, nu există nici o sentinţă penală. Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituţia României şi art. 4 alin. (1), prezumţia de nevinovăţie fiinţează până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

A mai arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 264 privitor la aprecierea probelor şi art. 22 din C. proc. civ.. Principiile directoare ale procesului civil (referitoare la obligaţia de probaţiune, echitatea procedurii, rolul activ al magistratului şi obligaţia sa de a-şi întemeia hotărârea pe explicaţiile şi probele puse în discuţie în contradictoriu, nemijlocirea administrării probelor - art. 10-16 C. proc. civ.), cât şi, într-o subsecţiune unică afectată probelor în procesul civil, regulile cu caracter special, care se dezvoltă pe două paliere: cel referitor la admisibilitatea probelor şi cel referitor la administrarea lor.

Or, în prezenta cauză instanţa de fond în mod eronat a apreciat raportul de expertiză şi a aplicat concluziile raportului la starea de fapt şi mai ales de drept. Chiar dacă instanţa de fond s-a prevalat de expertiza efectuată în prezenta cauză, tot instanţa de fond nu a ţinut seama decât de concluziile expertului care susţine logica instanţei de fond.

Instanţa a fost subiectivă şi a apreciat întregul probatoriu numai în favoarea reclamantei-intimate ca în materie contractuală deşi suntem pe tărâm delictual.

A examina probele administrate, pe fiecare în parte, semnifică a stabili valoarea de adevăr a fiecărei probe în raport cu circumstanţele exterioare (de exemplu, relaţia martorului cu părţile cauzei, vârsta şi emotivitatea acestuia, subiectivismul martorului ori al părţii), precum şi aspectele intrinseci ale probei (aptitudinea sa de a fi lămurit faptele pentru care a fost administrată). A examina probele în ansamblul lor presupune determinarea funcţiei unei probe prin prisma tuturor probelor administrate (valoarea sa de adevăr judiciar în contextul unei evaluări globale şi concomitente a tuturor probelor), întrucât, cu excepţiile prevăzute de lege, nicio probă nu are o forţă doveditoare predeterminată.

În cererea de chemare în judecată reclamantă face trimitere la o expertiză tehnică de specialitate întocmită de expertul tehnic B. care în concluzii chiar acesta nu dispune cu certitudine, ci se bazează numai pe supoziţii.

Această putere şi această obligaţie aparţin exclusiv şi suveran judecătorului, el neputând conferi o asemenea prerogativă unui terţ; numai în mod excepţional şi pe temeiul legii expertiza unui terţ poate avea o anumită valoare probatorie obiectivă.

Aprecierea probelor se face, de către instanţă, pe baza intimei convingeri a judecătorilor şi în condiţiile prevăzute de lege; aşadar, aprecierea probelor se face liber, dar nu arbitrar. Probele sunt examinate şi apreciate fiecare în parte şi în ansamblul lor.

4. Apărările formulate în cauză

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din data de 8 iunie 2023, apărătorul intimatei-reclamante a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate ale art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-pârât privesc greşita interpretare şi aplicare a legii aplicate situaţiei de fapt rezultată din probele care au fost apreciate eronat şi în mod subiectiv de prima instanţă în favoarea reclamantei în procedura judiciară pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În fapt, la data de 14.10.2014 în jurul orelor 22:30 a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat avarierea motocicletei înmatriculate cu nr. x şi degradarea elementelor echipamentului de protecţie purtat de către numitul C., conducătorul autoturismului implicat în accident având încheiată poliţa RCA cu D. S.A..

Prin cererea de plată numărul 15410/21.03.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat plata sumei de 45.248,39 RON reprezentând indemnizaţie/despăgubire în urma producerii evenimentului rutier din 14.10.2014.

Prin cererea de plată numărul 15409/21.03.2017, numitul C. a solicitat plata sumei de 3.580,30 RON reprezentând indemnizaţie/despăgubire în urma producerii evenimentului rutier din 14.10.2014.

Prin Decizia nr. 19922/06.05.2019, Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a pronunţat asupra ambelor cereri de despăgubire menţionate mai sus în sensul respingerii acestora, cu motivarea că din documentele dosarului nu reiese vinovăţia asiguratului RCA, nu a fost depus certificatul de înmatriculare al motocicletei avariate, iar semnatarul cererii de plată nu îndeplineşte condiţia de creditor de asigurare astfel cum reiese din definiţia din art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 şi art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a contestat Decizia nr. 19922/06.05.2019.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 19922/06.05.2019 referitoare la cererea de plată nr. x/21.03.2017 şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 45.248,39 RON, soluţie care a fost criticată de recurentul-pârât prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege este nefondat, iar în acest sens, se are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în ceea ce priveşte motivele invocate de către pârâtă în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de plată formulată de către reclamantă, argumentele reţinute în decizia ce face obiectul cauzei sunt în număr de trei, respectiv faptul că nu reiese vinovăţia persoanei asigurate, că nu a fost depus certificatul de înmatriculare, iar persoana semnatară a cererii nu ar deţine calitatea de creditor de asigurare.

Referitor la vinovăţia persoanei asigurate, se constată că argumentele menţionate în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la solicitarea societăţii de asigurări pleacă de la premisa greşită că singura posibilitate de contact între autovehicul şi motocicletă este cea cu privire la butucul de antrenare a lanţului de transmisie a motocicletei, fără a se indica motivele de excludere a celorlalte posibilităţi, motiv pentru care în mod corect au fost înlăturate de prima instanţă.

Astfel, expertiza extrajudiciară întocmită la solicitarea societăţii de asigurări nu realizează o analiză în vederea excluderii cu argumente tehnice a tuturor posibilelor puncte de contact ale coliziunii cu potenţial de determinare a căderii motocicletei pe partea dreaptă.

În acest sens, din analiza fotografiei reprezentată de fig. 8 şi 9 din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la solicitarea societăţii de asigurări, se observă faptul că axul central al butucului stânga de prindere a roţii spate depăşeşte ca proeminenţă prezoanele de prindere, motiv pentru care concluzia expertului E. potrivit căruia în mod obligatoriu impactul trebuia să determine urme circulare pe autovehicul nu poate fi reţinut de către instanţă, atâta timp cât primul punct de impact dintre autoturism şi axul central (aflat mai în exterior) împiedica atingerea prezoanelor (aflate mai în interior).

Totodată, argumentele expertului B. din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la solicitarea reclamantei, prin care se reţine posibila corespondenţă între zgârietura orizontală de pe partea laterală dreapta a barei faţă a autoturismului şi cea existentă pe muchia carenajului de protecţie de deasupra lanţului motocicletei se coroborează cu restul înscrisurilor administrate în cauză, fiind reţinute ca atare de judecătorul fondului.

În aceste condiţii, se constată că recurentul-pârât nu a oferit niciun fel de explicaţie plauzibilă referitoare la existenţa urmelor impactului pe bara dreapta faţă a autoturismului, a faptului că declaraţiile conducătorilor celor două vehicule implicate în accident corespund, fiind consemnate şi în procesul-verbal de contravenţie, aspect ce se coroborează cu urmările accidentului şi anume căderea pe partea dreaptă a motocicletei, urmare lovirii sale din partea stângă, motiv pentru care reţinerea de către pârât a faptului că nu există vinovăţia asiguratului RCA este una neîntemeiată.

De altfel, vinovăţia asiguratului RCA reiese din procesul-verbal de contravenţie în care se reţine încălcarea de către acesta a regulilor de circulaţie, fapt ce a condus la crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

În ceea ce priveşte argumentul referitor la nedepunerea certificatului de înmatriculare, Înalta Curte reţine că din referatul de justificare întocmit de către pârât, dosarul de daună nr. x nu a fost predat în format fizic de către asigurătorul RCA către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Pe de altă parte, din nota de fundamentare nr. x/02.02.2015 şi lista documentelor necesare intrumentării dosarului de daună reiese faptul că reclamanta a depus înscrisurile ce i-au fost solicitate, inclusiv cele referitoare la dreptul de proprietate asupra autovehiculului, atâta timp cât, atât în faţa asiguratorului RCA cât şi în faţa Fondului de Garantare a Asiguraţilor, singurul motiv pentru care s-a dispus respingerea cererii de plată ce reiese din înscrisurile întocmite anterior emiterii deciziei ce face obiectul cauzei, este cel legat de aprecierea neconcordanţelor între avariile autovehiculelor şi modul de producere al accidentului, fără a se indica motive referitoare la nedepunerea înscrisurilor sau neregularităţi ale înscrisurilor depuse în susţinerea cererii de plată.

În aceste condiţii, dată fiind situaţia specială legată de modalitatea de transfer a dosarului de daună între asigurătorul RCA intrat în faliment şi pârâtă şi ţinând cont de faptul că pârâtul nu contestă prin decizia ce face obiectul cauzei sau în faţa instanţei, faptul că motocicleta implicată în accident se află în proprietatea reclamantei, motivul în discuţie este unul formalist şi care nu poate fi reţinut ca justificând soluţia de respingere a cererii de plată.

Pe de altă parte, potrivit art. 16 lit. b) din Norma ASF nr. 16/2015, dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens, din modalitatea de formulare a textului rezultând faptul că solicitarea de documente suplimentare în cazul în care se apreciază necesitatea completării dosarului reprezintă o obligaţie şi nu o facultate. În mod implicit, în cazul în care pârâta apreciază că se impune completarea dosarului supus analizei, aceasta nu poate dispune, în lipsa adresării unei solicitări de completare petentului, respingerea cererii de plată.

Or, din probatoriul administrat în cauză nu reiese faptul că pârâta ar fi solicitat expres reclamantei înscrisurile arătate în decizie, argument care se păstrează cu privire la toate înscrisurile menţionate în decizia atacată.

De asemenea, în ceea ce priveşte motivul legat de lipsa calităţii de creditor a persoanei care a semnat cererea de plată, in acord cu opinia primei instanţe, Înalta Curte constată că din cererile de plată reiese cu suficientă claritate faptul că persoana care semnează respectivele cereri are calitatea de reprezentant al reclamantei şi nu solicită respectivele despăgubiri în nume propriu .

Prevederile legale reţinute de către pârâtă în cadrul deciziei contestate, respectiv dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Norma ASF nr. 16/2015 se referă la plata şi încasarea efectivă a despăgubirilor şi nicidecum la cererea în soluţionarea căreia se emite decizia de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, plata reprezentând o operaţiune ulterioară emiterii deciziei.

În aceste condiţii, prin susţinerile recurentului-reclamant în sensul că în mod eronat a apreciat raportul de expertiză şi a aplicat concluziile raportului la starea de fapt şi mai ales de drept, într-o manieră subiectivă interpretând întregul probatoriu numai în favoarea reclamantei-intimate fiind superfluă "aprecierea" instanţei în ceea ce priveşte vinovăţia autorului şi paradoxală în ceea ce priveşte referirea la existenţa prejudiciului, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, veritabile critici de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurentul-pârât.

În concluzie, argumentele recurentului-pârât expuse prin memoriul de recurs nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 982 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.