Environmental law: appeal allowed, judgment quashed and case remanded for inadequate motivation

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Excepţiile invocate

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Asociaţia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş şi Direcţia Silvică Argeş-Ocolul Silvic Cotmeana, anularea Ordinului nr. 748/2015 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin care a fost aprobat amenajamentul silvic Cotmeana, suspendarea executării acestuia în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, precum şi admiterea excepţiei de nelegalitate a Deciziei de încadrare nr. 82/09.02.2015 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş în beneficiul Direcţiei Silvice Argeş - Ocolul Silvic Cotmeana, privind amenajamentul silvic Cotmeana, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsei de interes, invocate de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş- Ocolul Silvic Cotmeana, precum şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată atât de pârâtul Ocolul Silvic Cotmeana, cât şi de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Conform argumentelor reţinute în încheierea de şedinţă din data de 30.10.2020, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a deciziei de încadrare a fost unită cu fondul cauzei.

Totodată, prin încheierea de şedinţă din data de 06.11.2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantei de administrare a probei cu expertiză tehnică în specialitatea ecologie, ca neutilă pentru soluţionarea pricinii raportat la obiectivele propuse, şi a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării Ordinului MAP nr. 748/2015, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1397 din 22 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâtul Ocolul Silvic Cotmeana, şi a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate. Totodată, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş şi Direcţia Silvică Argeş-Ocolul Silvic Cotmeana.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1397 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a exercitat recurs reclamanta Asociaţia A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu o motivare contradictorie.

Astfel, deşi aceasta citează dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 1076/2004 şi menţionează că "evaluarea de mediu se efectuează în timpul pregătirii planului sau programului (…)", ulterior apreciază că ar fi vorba de "finalizarea planului" şi că această noţiune nu a fost explicată de reclamantă. Ca atare, consideră că instanţa de fond se contrazice, apreciind că este vorba de punerea în aplicare a planului care ar fi legală.

De asemenea, cu privire la conţinutul anunţurilor realizate în cadrul procedurii de evaluare strategică de mediu, instanţa de fond a afirmat, pe de o parte, că reclamanta nu ar fi precizat ce trebuia să conţină în mod suplimentar anunţurile publice, pentru ca ulterior să enumere susţinerile reclamantei care indicau aceste lipsuri. Soluţia instanţei se referă la un public avizat care ar fi trebuit să determine singur locaţia proiectului, în urma menţiunilor din anunţ conform cărora documentaţia s-ar regăsi la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Prin urmare, pe de o parte, instanţa face menţiuni contradictorii cu privire la cele susţinute de reclamantă, iar, pe de altă parte, face referiri la publicul interesat şi se pronunţă cu privire la publicul avizat, deşi cele două noţiuni sunt diferite, încălcând astfel definiţia publicului interesat oferită de Convenţia de la Aarhus, ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, precum şi de O.U.G. nr. 195/2005 şi H.G. nr. 1076/2004.

În continuare, susţine că a criticat nerespectarea principiului precauţiei în luarea deciziei şi că nu a fost realizată procedura de evaluare strategică de mediu şi nici procedura de evaluare adecvată, însă instanţa de fond foloseşte, în finalul paginii 5 a hotărârii, ca motiv pentru respingerea criticii sale, faptul că decizia de încadrare ar fi stabilit că nu este necesară evaluarea de mediu. Or, tocmai aceasta era critica de nelegalitate invocată, care nu poate fi folosită ca probă sau ca argument pentru a respinge acest capăt de cerere.

Prima instanţă nu a motivat nici cum a ajuns la concluzia că în cauză ar fi vorba despre o suprafaţă mică, care să atragă aplicabilitatea art. 5 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 1076/2003. De altfel, nici nu menţionează suprafaţa amenajamentului silvic şi nici nu aduce vreun argument în fapt sau în drept sub acest aspect, hotărârea fiind practic nemotivată.

Mai susţine recurenta că la pagina 6 paragraful 3 din sentinţa atacată instanţa a reţinut că reclamanta nu ar fi demonstrat condiţia afectării semnificative a ariei protejate, iar în paragraful următor menţionează că din decizia etapei de încadrare şi din documentaţia administrativă nu rezultă să fi fost realizată vreo analiză explicită şi exhaustivă a zonei vizate de amenajamentul silvic, adică tocmai încălcarea principiului precauţiei care obligă autorităţile să facă dovada inexistenţei vătămării tuturor factorilor de mediu, prin chiar actul administraziv emis. Or, prin aceste argumente instanţa nu face altceva decât să se contrazică, amestecând obligaţia reclamantei de a dovedi o vătămare cu dovada ştiinţifică a motivului pentru care a fost luată decizia în sensul că nu este necesară evaluarea strategică de mediu şi evaluarea adecvată, neputând fi decelate, în motivarea oferită de instanţă, argumentele de fapt şi de drept pentru care a considerat că a fost emis în mod corect actul administrativ atacat cu excepţie de nelegalitate.

Şi la pagina 5 paragraful 5 din sentinţa atacată instanţa a reţinut că nu se indică în mod concret ce alte planuri sau proiecte nu au fost luate în considerare şi nici ce informaţii ar fi trebuit verificate prin vizite de amplasament, pentru ca în paragraful următor să enumere concret şi în detaliu toate aceste lipsuri despre care a precizat că nu ar fi fost precizate de reclamantă, indicând în mod expres inclusiv aria protejată, adică exact planul de management al ariei protejate neluat în considerare. Procedând în acest mod instanţa de fond nu a oferit o motivare clară în fapt şi în drept, astfel încât să fie înţeleasă prin raportare la starea de fapt şi normele de drept incidente în cauză.

Concluzia nestabilirii unei stări de fapt şi de drept corecte reiese şi din faptul că prima instanţă a descris în mod sumar, în cuprinsul hotărârii, existenţa păsărilor Ciconia nigra (berze negre), despre care a afirmat că nu ar fi fost observate în teritoriul vizat de amenajamentul silvic litigios, ci numai alături în site-ul Natura 2000, în condiţiile în care cele două zone sunt separate de un drum judeţean, iar din punct de vedere legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 57/2007, păsările sunt protejate şi în afara ariilor protejate.

Prin urmare, concluzia instanţei de fond nu este susţinută de o motivare în fapt şi în drept, aceasta nearătând în concret de ce este nevoie ca reclamanta să dovedească faptul că păsările zboară peste drumul judeţean şi cuibăresc şi peste drumul judeţean, în zona aferentă amenajamentului litigios, atât timp cât a reţinut că specia de păsări menţionată nici nu a fost luată în considerare în cadrul planului de management al ariei protejate, prezenţa acesteia în zonă nefiind astfel protejată prin măsurile de mediu.

Şi cu privire la obiectivele de conservare motivarea instanţei de fond este redundantă şi contradictorie, sentinţa nefiind motivată corespunzător în fapt şi în drept. Astfel, a apreciat că este legal ca în decizia de încadrare să nu fie menţionate obiective de conservare pentru factorii de mediu de pe suprafaţa sau din vecinătatea planului evaluat pe motiv că reclamanta nu a precizat care sunt obiectivele de conservare. Or, aceste obiective trebuiau stabilite în cadrul procedurii de evaluare de mediu, iar faptul că nu au fost stabilite este ilicit.

De altfel, susţine recurenta, în aceeaşi manieră a procedat instanţa de fond şi atunci când s-a referit la neefectuarea vizitelor în teren, acestea reprezentând o cerinţă legală conform Ordinului nr. 19/2010 ce indică în concret ce se verifică, astfel cum a precizat reclamanta în cererea de chemare în judecată. A reţinut prima instanţă, fără a motiva în fapt şi în drept acest aspect, că reclamanta nu a arătat în ce sens era necesară verificarea sau completarea informaţiilor, deşi anterior s-a referit la una dintre speciile protejate menţionate, acceptând, în schimb, motive nedovedite referitoare la presupuse vizite în teren executate de Ocolul Silvic Cotmeana.

În fine, recurenta arată că şi în ceea ce priveşte emiterea avizului Natura 2000 instanţa de fond a oferit o motivare redundantă, contradictorie, în contextul în care a reclamanta a susţinut că în mod nelegal a fost emis acest act întrucât nu a fost realizată procedura de evaluare adecvată, urmarea neîndeplinirii procedurii administrative a etapei de încadrare, care a lăsat în afara analizei toate informaţiile relevante referitoare la specii de păsări, efecte asupra site-urilor Natura 2000 învecinate. Din această perspectivă instanţa a folosit drept argument exact susţinerile reclamantei de nelegalitate referitoare la emiterea deciziei de încadrare cu decizia de a nu se realiza evaluarea adecvată, o atare motivare anulând, în opinia recurentei, orice cercetare judecătorească şi lipsind de orice argument în fapt sau în drept care să susţină soluţia dată.

Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este susţinută de recurentă sub mai multe aspecte.

Astfel, arătă că sentinţa a fost dată cu încălcarea art. 7 din Legea nr. 52/2003, a art. 3 şi art. 30 din H.G. nr. 1076/2004, precum şi a dreptului european, Decizia CJUE 441/17, a Legii nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei de la Aarhus, art. 6, art. 7 şi art. 8, precum şi art. 3 şi art. 20 din O.U.G. nr. 195/2005 cu privire la încălcarea principiului precauţiei în luarea deciziei, respectiv cu încălcarea art. 28 din O.U.G. nr. 57/2007 şi a Ordinului Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 19/2010, acte normative ce reglementează procedura de realizare a evaluării adecvate, conform argumentelor prezentate în recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În motivare a arătat, în esenţă, că nu este vorba despre o hotărâre nemotivată şi nici despre o hotărâre care să conţină numai motive străine de natura cauzei, întrucât instanţa trebuia să se raporteze la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ când a analizat cererea de anulare a actului contestat, precum şi la normele din legile speciale. Aspectele referitoare la încălcarea principiului precauţiei în luarea deciziilor, a dispoziţiilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 şi a dispoziţiilor din Ordinul nr. 19/2010 emis de Ministrul Mediului şi Pădurilor, au fost analizate de prima instanţă, care a decis că nu există cauze care să conducă la anularea actului administrativ, analizând astfel aspectele de fond. Totodată, a arătat că sentinţa de fond nu este nici o hotărâre care să încalce norme de drept material sau să le fi aplicat greşit, recurenta pretinzând că este nelegală întrucât prima instanţă nu a ajuns la concluzia acesteia.

Intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş şi Ocolul Silvic Cotmeana, a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul exercitat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă. În esenţă, a arătat că sentinţa de fond este temeinic motivată şi legală, pentru argumentele dezvoltate în întâmpinare.

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus note scrise prin care a combătut susţinerile recurentei din cererea de recurs şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă, considerând că în mod corect a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A..

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi notele scrise, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că soluţia pronunţată de instanţa de fond nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege sub aspectul motivării hotărârii judecătoreşti, incidenţa acestui motiv de recurs fiind de natură a determina casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Asociaţia A. a solicitat instanţei anularea Ordinului nr. 748/2015 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin care a fost aprobat amenajamentul silvic Cotmeana, suspendarea executării acestuia în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, precum şi admiterea excepţiei de nelegalitate a Deciziei de încadrare nr. 82/09.02.2015 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş în beneficiul Direcţiei Silvice Argeş - Ocolul Silvic Cotmeana, privind amenajamentul silvic Cotmeana.

Prin încheierea din 06.11.2020 a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a actului administrativ contestat, apreciind instanţa că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, soluţia fiind menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 267/20.01.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în sensul respingerii recursului reclamantei ca nefondat.

Cât priveşte acţiunea în anulare şi excepţia de nelegalitate invocată, prima instanţă a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată de pârâtul Ocolul Silvic Cotmeana, şi a respins ca nefondate atât excepţia de nelegalitate, cât şi acţiunea formulată de reclamantă.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de reclamanta Asociaţia A., în primul rând din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., clamând o motivare contradictorie a hotărârii şi bazată pe motive străine de natura cauzei.

Motivarea contradictorie rezultă, în opinia părţii, pe de o parte, din absenţa argumentelor instanţei în ceea ce priveşte lipsa procedurii de consultare a publicului, iar, pe de altă parte, din faptul că a reţinut existenţa unei proceduri de consultare a publicului, însă a apreciat că este incompletă şi incorectă. Totodată, instanţa de fond a realizat o motivare contradictorie şi prin analiza efectuată cu privire la conţinutul anunţurilor din cadrul procedurii de evaluare strategică de mediu.

În plus, recurenta a apreciat că lipsa unei motivări adecvate reiese din considerentele reţinute de prima instanţă cu privire la critica sa referitoare la nerespectarea principiului precauţiei în luarea deciziei prin aceea că nu a fost realizată procedura de evaluare strategică de mediu şi nici procedura de evaluare adecvată, precum şi din lipsa argumentelor de fapt şi de drept ce au fundamentat opinia conform căreia în prezenta cauză ar fi vorba despre o suprafaţă mică, care atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 1076/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar, în speţă, de legalitate a hotărârii. De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În cadrul unei proceduri orice parte are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod explicit asupra argumentelor şi mijloacelor de probă esenţiale invocate de recurenta-reclamantă în motivarea acţiunii, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi pronunţarea unei hotărâri nemotivate corespunzător, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, este de observat că sunt fondate susţinerile recurentei-reclamante referitoare la inexistenţa unei motivări în acord cu rigorile legii pe aspectele privitoare la nerespectarea principiului precauţiei în luarea deciziei şi la faptul că nu a fost realizată procedura de evaluare strategică de mediu şi nici procedura de evaluare adecvată.

Într-adevăr, judecătorul fondului nu a expus un raţionament convingător în sprijinul opiniei conform căreia în speţă ar fi vorba despre o suprafaţă mică a amenajamentului silvic în discuţie, de natură a atrage aplicabilitatea art. 5 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 1076/2004, acesta nefăcând nicio precizare cu privire la suprafaţa amenajamentului silvic şi neaducând niciun argument în fapt sau în drept sub acest aspect.

De asemenea, este contradictorie motivarea primei instanţe în referire la conţinutul anunţurilor realizate în cadrul procedurii de evaluare strategică de mediu, soluţia referindu-se la un public avizat care ar fi trebuit să determine singur locaţia proiectului, în urma menţiunilor din anunţ, în sensul că documentaţia s-ar regăsi la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Or, instanţa a reţinut argumente contradictorii cu privire la cele susţinute de reclamantă, făcând referire la publicul interesat şi pronunţând soluţia prin raportare la un public avizat, deşi cele două noţiuni sunt diferite.

În fine, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a analizat în mod efectiv criticile reclamantei referitoare la obligativitatea realizării unei evaluări de mediu,element necesar ce trebuia conţinut de actul contestat pentru a fi apt să producă efecte juridice.

A susţinut reclamanta că a fost încălcat principiul precauţiei în luarea deciziilor, precum şi O.U.G. nr. 57/2007, Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 19/2010 şi H.G. nr. 1076/2004 prin faptul că nu s-au realizat evaluarea adecvată şi evaluarea strategică de mediu care să demonstreze că planul nu diminuează statusul de conservare al speciilor şi habitatelor protejate, inclusiv prin emiterea unei decizii de încadrare însoţită de toate dovezile ştiinţifice necesare. Aceasta, în condiţiile în care memoriul de prezentare a proiectului nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege, nefiind identificate zonele cu specii protejate şi nefiind realizate verificări în teren.

Prin decizia etapei de încadrare nr. 82 din 09.02.2015 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Argeş s-a reţinut că nu este necesară evaluarea de mediu, evaluarea adecvată ori avizul de mediu, această decizie făcând obiectul disputei judiciare pe care instanţa nu l-a dezlegat pe fondul său.

Astfel, decizia menţionată a fost contestată pe calea excepţiei de nelegalitate, excepţia fiind respinsă de prima instanţă fără efectuarea unei analize efective a fondului acesteia prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de parte, limitându-se să reţină doar că nu era necesară evaluarea de mediu, evaluarea adecvată ori avizul de mediu.

Cum, în prezenta cauză, chestiunea în discuţie priveşte tocmai stabilirea necesităţii emiterii avizului de mediu, iar din decizia etapei de încadrare (obiect al excepţiei de nelegalitate) reiese că nu era necesară o atare evaluare de mediu, reclamanta susţinând contrariul, conform motivelor de nelegalitate invocate, este evident că instanţa de fond trebuia să procedeze la o analiză efectivă a acestor motive şi să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru încadrare. Or, tocmai criticile de nelegalitate aduse deciziei etapei de încadrare, obiect de dispută judiciară în cadrul excepţiei invocate, nu au fost cercetate pe fond de către prima instanţă.

În plus, din considerentele sentinţei atacate rezultă faptul că nu a fost avut în vedere întregul material probator invocat de reclamantă, care a precedat emiterea actului administrativ contestat pe chestiunea procedurii de consultare a publicului, în vederea stabilirii unei corecte situaţii de fapt şi de drept, instanţa de fond oferind astfel o motivare sumară şi contradictorie, ce nu respectă rigorile legii.

Aşa cum s-a precizat, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. impune pentru instanţe obligaţia de a pronunţa o hotărâre judecătorească care să cuprindă, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Aceasta, deoarece rolul principiului motivării hotărârilor judecătoreşti, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau contradictorie echivalând cu nemotivarea.

În aceste condiţii, este de necontestat că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios şi complet examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita un controlul judiciar eficient.

Aşadar, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, care necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul părţii la un proces echitabil, Înalta Curte fiind în imposibilitatea de a-şi exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

Deşi prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată, în fapt, aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu a analizat argumente şi mijloace de probă esenţiale expuse de reclamantă în motivarea acţiunii. Or, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, soluţionarea fondului presupune lămurirea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin acţiune. Principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele şi mijloacele de probă ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

Având în vedere incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, acestea urmând a fi examinate de instanţă cu ocazia rejudecării cauzei, când se va proceda la un examen efectiv al criticilor invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâţi şi la mijloacele de probă necesare a fi administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond esenţiale evidenţiate, necesare lămuririi situaţiei de fapt.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. al prezentei decizii, constatând că sentinţa primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamanta Asociaţia A., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Asociaţia A. împotriva sentinţei nr. 1397 din 22 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.