Constitutional unconstitutionality of law abolishing parliamentary age-limit indemnities and retroactive effect of Constitutional Court decision on pending litigation

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea de declinare

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, la 14.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat în contradictoriu cu Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul şi Secretarul General al Senatului, anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 781 din 21.09.2021, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu, Complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la 01.10.2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 165 din 28 iulie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat Ordinul nr. 310 din 02.03.2021 emis de Secretarul General al Senatului; Ordinul nr. 242 din 02.03.2021 emis de Secretarul General al Senatului; Ordinul nr. 544 din 05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor; Ordinul nr. 765 din 10.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor; Ordinul nr. 515 din 05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor; Ordinul nr. 879 din 10.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Ordinul nr. 407 din 05.03.2021.

A obligat Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor la repunerea în plată a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, către reclamanţii B., C., D., E., F., foşti deputaţi.

A obligat Parlamentul României - Senatul şi Secretariatul General al Senatului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, la zi, către reclamanţii A. şi G., foşti senatori.

A admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamanţilor, formulată de către H..

A obligat pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi după cum urmează: către B. suma de 1.682,96 RON; către C. suma de 1.682,96; către D. suma de 1.682,96 RON; către E. suma de 1.682,96 RON; către F. suma de 1.589,97 RON; către G. suma de 1.589,97 RON.

A obligat Parlamentul României - Senatul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi după cum urmează: către A. suma de 1.737,55 RON şi către G. suma de 1.589,97 RON.

Totodată, a constatat că la termenul din data de 09.02.2022 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamanţilor formulată de I..

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 165 din 28 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, au formulat recursuri pârâţii Parlamentul României - Senatul şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor, criticând-o pentru nelegalitate.

3.1. În dezvoltarea recursului formulat de Parlamentul României-Senatul, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 483-502 din C. proc. civ. şi pe Decizia nr. 261/2022 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, s-a susţinut, după o succintă expunere a situaţiei de fapt şi citarea considerentelor reţinute la paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 262/2022 pronunţate de Curtea Constituţională a României, că în raport cu aceste considerente reţinute cu forţă obligatorie, constatarea neconstituţionalităţii legii analizate nu are ca efect apariţia unui vid legislativ. Dimpotrivă, determină reintrarea normelor abrogate în fondul activ al legislaţiei, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că şi dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare, din punct de vedere normativ, de la momentul publicării deciziei.

Prin urmare, arată recurentul, repunerea în plată a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă urmează să se facă începând cu data de 10.06.2022, data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial al României, iar nu cu data de 27.02.2021, de la care indemnizaţiile anterioare au fost sistate.

A mai susţinut că, în ceea ce priveşte cererea intimaţilor-reclamanţi de acordare sau repunere în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă şi plata indemnizaţiei de la data încetării ei (27.02.2021), potrivit dispozitivului Deciziei nr. 261/05.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, Curtea Constituţională a statuat în sensul că dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006, din punct de vedere normativ, reintră în vigoare de la momentul publicării deciziei, respectiv 10.06.2022, astfel că repunerea în plată a indemnizaţiilor pentru limita de vârstă urmează să se facă începând cu data de 10.06.2022, de la aceeaşi dată urmând să li se plătească intimaţilor-reclamanţi această indemnizaţie.

Din aceste considerente, în conformitate cu Decizia CCR nr. 261/2022, a afirmat că Senatul României, prin Secretariatul General, a emis Ordinul nr. 572/27.06.2022 şi Ordinul nr. 646/28.06.2022, prin care se stabileşte că, începând cu data de 10.06.2022, se reiau plăţile indemnizaţiilor de vârstă acordate intimaţilor.

În temeiul acestor reglementări, a solicitat să se constate că pretenţiile intimaţilor-reclamanţi privind repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, exced cadrului legal. În plus, totalitatea drepturilor băneşti ce li se cuvin reclamanţilor în baza art. 49 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 au fost deja acordate acestora, conform legislaţiei în vigoare şi a Ordinelor invocate în prezenta cauză.

De altfel, în lipsa unui cadru legal care să permită acordarea drepturilor băneşti pretinse de intimaţii-reclamanţi pentru perioada 27.02.2021-10.06.2022, Senatul României se află în imposibilitatea de a calcula sau efectua plăţi, iar Secretarul General al Senatului României este ordonatorul principal de credite şi, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, având în vedere faptul că nicio cheltuială nu poate fi angajată şi efectuată din bugetul Senatului României dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială (art. 14 şi art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice).

Prin urmare, de la data de 27.02.2021 şi până la data de 10.06.2022, potrivit legislaţiei în vigoare şi a Deciziei Curţii Constituţionale, nu există bază legală pentru ca Secretarul General al Senatului României să efectueze din bugetul Senatului plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă pretinse de reclamanţi. Toate ordinele de încetare sau reluare a plăţii indemnizaţiilor pentru limită de vârstă sunt emise de Senatul României în temeiul puterii publice exercitate de autoritatea publică, prin Secretarul General, în activitatea de executare a legii, respectiv a Legii nr. 96/2006 şi a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021, iar reluarea plăţilor a fost pusă în aplicare începând cu data de 10.06.2022, dată la care a fost abrogată Legea nr. 7 din 24 februarie 2021, conform Deciziei CCR nr. 261/2022.

A solicitat să se constate că drepturile pretinse de reclamanţi au fost deja acordate de Senatul României, prin Ordinul nr. 572/27.06.2022 şi Ordinul nr. 646/28.06.2022, începând cu data de 10.06.2022, conform dispoziţiilor legale în vigoare şi în baza Deciziei CCR nr. 261/10.06.2022 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul senatorilor şi deputaţilor, şi să se dispună respingerea capătului de cerere privind repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021.

Pentru toate considerentele arătate, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul dispunerii repunerii în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 10.06.2022, conform Deciziei nr. 261/2022 a Curţii Constituţionale referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

3.2. Recursul pârâtului Parlamentul României-Camera Deputaţilor a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare s-a susţinut, referitor la primul capăt de cerere ce vizează anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, că soluţia instanţei de fond de admitere integrală şi de anulare a ordinelor este dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021 şi cu greşita aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, subsumând acestei critici următoarele aspecte:

- toate ordinele privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă cu data de 27.02.2021 îşi menţin caracterul temeinic şi legal întrucât au fost emise cu respectarea şi în executarea legii, şi anume a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;

- Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumţia de constituţionalitate pe perioada sa de activitate, astfel cum a statuat chiar Curtea Constituţională prin paragraful final nr. 79 al Deciziei nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10.06.2022, considerente redate în cuprinsul recursului. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată, "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor";

- la data de 10 iunie 2022 ordinele contestate şi-au încetat aplicabilitatea, fiind emise ordinele privind reluarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în executarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 şi în respectarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată.

Cu privire la capătul de cerere referitor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi, soluţia instanţei de fond de admitere integrală este dată contra legem cu încălcarea Legii nr. 96/2006 şi cu aplicarea greşită a Deciziei CCR nr. 261/2022, întrucât pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor - fundamentul juridic de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă - erau abrogate, acestea reintrând în vigoare din punct de vedere normativ de la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, respectiv de la data de 10 iunie 2022, în conformitate cu motivele reţinute în paragraful 79 al deciziei în discuţie, redate în recurs.

În opinia recurentului, plecând de la considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, chiar instanţa constituţională delimitează în mod clar şi precis momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ, şi anume de la data de 10 iunie 2022, data publicării în Monitorul Oficial, şi nu de la data de 27 februarie 2021, cum în mod nelegal a procedat instanţa de fond.

Prin urmare, pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 fiind abrogate, nu există bază legală pentru ca Secretarul General al Camerei Deputaţilor să efectueze din bugetul Camerei Deputaţilor plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, toate ordinele de încetare a plăţii indemnizaţiilor pentru limită de vârstă fiind emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în calitate de ordonator principal de credite, în activitatea de executare a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În acest sens a solicitat a se avea în vedere faptul că Secretarul General al Camerei Deputaţilor este ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaţilor şi, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, iar potrivit dispoziţiilor legale în materia finanţelor publice, nicio cheltuială nu poate fi angajată şi efectuată din bugetul Camerei Deputaţilor dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

În final a criticat soluţia instanţei de fond de acordare integrală a cheltuielilor de judecată, pentru fiecare reclamant, arătând că judecătorul cauzei ar fi trebuit să aprecieze cuantumul onorariului avocaţial din prisma activităţii desfăşurate de avocat pentru fiecare reclamant, în sensul proporţionalităţii onorariului cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării şi circumstanţele cauzei pentru fiecare reclamant, având în vedere unicitatea cererii de chemare în judecată, ca şi unicitatea motivării acesteia, neexistând munca suplimentară a apărătorului ales al reclamanţilor pentru fiecare reclamant în parte, care să atragă în mod real acordarea cheltuielilor de judecată distinct, în cuantum integral.

De altfel, susţine recurentul, aceste cereri de chemare în judecată au fost create ca acţiuni-tip, fără elemente de noutate, fără administrare de probatoriu complex (interogatorii, raport de expertiză, formularea de obiecţiuni etc.), fiind depuse la toate instanţele de judecată, diferenţele fiind în privinţa numelui reclamanţilor şi indicarea ordinelor contestate. În unele cauze similare, cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial a fost redus de instanţele de fond, conform actelor ataşate.

A mai susţinut că Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumţia de constituţionalitate pe perioada sa de activitate, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 261/2022, iar ordinele contestate şi-au încetat aplicabilitatea la data de 10 iunie 2022, fără intervenţia instanţei de fond, fiind emise ordinele privind repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 10 iunie 2022, în executarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 şi în respectarea cerinţelor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată.

În consecinţă, a contestat şi admiterea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a solicitat instanţei de control judiciar să respingă cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial ca fiind excesive şi nejustificate, inclusiv aplicarea dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. în privinţa cuantumului disproporţionat al acestor cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, să se constate că ordinele privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă au fost emise cu respectarea şi în executarea Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 - lex temporis processus - care se bucură pe perioada sa de activitate de prezumţia de constituţionalitate conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/05.05.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570/10.06.2022, şi să se respingă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi, pe toate capetele de cerere, inclusiv în privinţa capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare faţă de ambele recursuri, invocând excepţia nulităţii acestora pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi nulitatea criticilor privind acordarea cheltuielilor de judecată în faţa primei instanţe. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, pentru argumentele expuse pe larg în întâmpinare.

Recurentul-pârât Parlamentul României - Camera Deputaţilor a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii şi înlăturarea apărărilor formulate de intimaţi atât pe excepţia invocată, cât şi pe fondul cauzei, reiterând argumentele invocate în susţinerea cererii de recurs formulate.

La termenul din 8 iunie 2023, la care au avut loc dezbaterile, intimaţii-reclamanţi, prin avocat, au depus concluzii scrise, la care au anexat decizii de speţă ale Înaltei Curţi, în sensul menţinerii soluţiei de anulare a unui ordin emis într-o speţă similară.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

II.1. Analizând, cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi C. proc. civ., excepţie invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinarea formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi o va respinge pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs formulată, pârâtul Parlamentul României-Senatul a criticat pentru nelegalitate soluţia primei instanţe pronunţate asupra capătului de cerere privind repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 până la zi, solicitând casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii acestui petit, şi a invocat în drept dispoziţiile art. 490 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost dată cu încălcarea Legii nr. 96/2006 şi cu greşita aplicare a Deciziei CCR nr. 261/2022 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, pentru argumentele arătate.

În cererea sa de recurs, pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a criticat soluţia primei instanţe pronunţate atât pe capătul de cerere referitor la anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, cât şi pe cel ce vizează repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 până la zi, considerând că sentinţa de fond a fost dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021, a Legii nr. 96/2006 şi cu aplicarea greşită a Deciziei CCR nr. 261/2022, conform motivelor expuse.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, faţă de modul în care au fost invocate şi dezvoltate susţinerile din cererile de recurs şi cum au pretins chiar părţile recurente, criticile concrete aduse sentinţei de fond vizează aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cât priveşte criticile formulate de Parlamentul României-Camera Deputaţilor cu privire la soluţia instanţei de fond pronunţate asupra capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că acordarea cheltuielilor de judecată a fost criticată în contextul în care s-a cerut şi reformarea soluţiei de admitere a acţiunii, subsecvent acesteia, aşa încât nu se poate aprecia că ar viza exclusiv aspecte de netemeinicie şi nu se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii parţiale a recursului.

În concluzie, excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinarea formulată în cauză, este neîntemeiată şi va fi respinsă.

II.2. Analizând sentinţa recurată raportat la criticile recurenţilor-pârâţi, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., la apărările formulate de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinarea formulată în cauză şi la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate şi le va respinge ca atare pentru argumentele de fapt şi de drept relevante ce vor fi expuse în continuare, urmând să fie analizate împreună dată fiind similitudinea criticilor formulate.

Cât priveşte contextul factual, Înalta Curte reţine că intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F. şi G., în calitate de foşti parlamentari, au beneficiat de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În conformitate cu dispoziţiile cuprinse la alin. (1) al textului de lege sus-menţionat: "Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemtul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat"; iar conform prevederilor de la alin. (2): "Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare."

Indemnizaţia pentru limită de vârstă le-a fost acordată intimaţilor-reclamanţi prin Ordinul nr. 845/03.11.2017 şi Ordinul nr. 139/08.02.2021, ambele emise de Secretarul General al Senatului, precum şi prin Ordinele nr. 518/25.04.2016, nr. 566/13.04.2018, nr. 1359/25.09.2019 şi nr. 1237/11.10.2017, toate emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor.

Prin articolul II din Legea nr. 7 din 24 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 186 din 24 februarie 2021, legiuitorul a prevăzut că de la data intrării în vigoare a legii respective încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Urmare contextului legislativ precizat, au fost emise pentru intimaţii-reclamanţi alte ordine, după cum urmează: Ordinele nr. 310/02.03.2021 şi nr. 242/02.03.2021, ambele emise de Secretarul General al Senatului; precum şi Ordinele nr. 544/05.03.2021; nr. 765/10.03.2021; nr. 515/05.03.2021; nr. 879/10.03.2021 şi nr. 407/05.03.2021, toate emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, prin care s-a dispus, începând cu data de 27.02.2021, încetarea plăţii indemnizaţiei acordată intimaţilor-reclamanţi în temeiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Aceste din urmă ordine au fost contestate de intimaţii-reclamanţi prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Sibiu, solicitând anularea lor şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021, pentru fiecare dintre reclamanţi.

Soluţionând acţiunea, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită prin declinare, a admis-o şi a dispus anularea ordinelor atacate şi obligarea pârâţilor să repună în plată reclamanţilor indemnizaţiile pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, la zi, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost consemnate în considerentele expuse la pct. I.2. din prezenta decizie.

Drept consecinţă a admiterii cererii principale, în temeiul art. 67 alin. (1) din C. proc. civ., a admis şi cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor, formulată de H..

A reţinut instanţa de fond că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 05.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 570 din 10.06.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, constatându-se că aceasta este neconstituţională.

Întrucât la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale cauza de faţă se afla pe rolul instanţei, iar reclamanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei invocate, a constatat prima instanţă că decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022 produce efecte de la momentul emiterii ordinelor de încetare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, consecinţa fiind anularea ordinelor respective.

În esenţă, criticile recurenţilor vizează încălcarea Legii nr. 96/2006 şi greşita aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, recurentul-pârât Parlamentul României-Camera Deputaţilor susţinând şi încălcarea Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 în ceea ce priveşte soluţia de anulare a ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

În înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Aspect necontestat, Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 570/10.06.2022, este aplicabilă în cauză.

Ceea ce critică însă recurenţii este modul în care aceasta a fost aplicată de prima instanţă în soluţionarea celor două petite ale acţiunii reclamanţilor, de anulare a ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi repunerea în plată a acestei indemnizaţii începând cu data de 27.02.2021, în condiţiile în care, astfel cum rezultă şi din înscrisurile depuse la dosarul de fond în interiorul termenului de pronunţare a hotărârii, precum şi la dosarul de recurs, ca anexe la recursul Senatului României, au fost emise pentru intimaţii-reclamanţi B., C., D., E., F., A. şi G., ordine prin care a fost reluată plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în executarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, începând cu data de 10 iunie 2022, când ordinele contestate şi-au încetat aplicabilitatea.

Prin urmare, chestiunea în discuţie şi asupra căreia părţile au opinii contrare o reprezintă data producerii efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în ceea ce priveşte repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, recurenţii-pârâţi susţinând sub acest aspect că indemnizaţia se impune a fi repusă în plată începând cu data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, anume 10 iunie 2022, şi nu cu data de 27.02.2021, cum a dispus instanţa de fond.

În susţinerea criticilor formulate, recurenţii-pârâţi au evocat considerentele reţinute de Curtea Constituţională în paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 261/05.05.2022, apreciind că prin intermediul acestora instanţa de contencios constituţional a statuat în mod clar că momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ este 10 iunie 2022, data publicării deciziei, deoarece deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Ca atare, întrucât în perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 erau abrogate, au arătat că nu există un cadru legal pentru ca Secretarii Generali ai celor două Camere ale Parlamentului să acorde intimaţilor-reclamanţi şi, implicit, să efectueze din bugetul Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă.

Contrar alegaţiilor recurenţilor-pârâţi, pe care nu le poate valida, şi în acord cu raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond, pe care îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine că Decizia nr. 261/05.05.2022 a Curţii Constituţionale produce efecte în speţă de la momentul emiterii ordinelor de încetare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, fiind legală soluţia privind repunerea în plată a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă începând cu 27.02.2021, data de la care indemnizaţiile anterioare au fost sistate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, în privinţa căreia s-a constatat neconstituţionalitatea în ansamblul ei.

În cuprinsul deciziei pronunţate, nr. 261/05.05.2022, Curtea Constituţională a reţinut, pe de o parte, că nu a fost respectată procedura comună de adoptare a legilor din moment ce întregul demers de legiferare a durat o singură zi (paragrafele 68-72), iar, pe de altă parte, că legea a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie, deoarece a dispus înlăturarea unor drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul din elementele constitutive ale statutului constituţional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituţional al protecţiei mandatului reprezentativ (paragraful 75 teza finală).

Într-adevăr, efectele constatării neconstituţionalităţii legii analizate sunt reglementate de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, potrivit cărora: "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

În considerentele Deciziei nr. 261/05.05.2022 Curtea Constituţională a statuat, în ceea ce priveşte efectele acesteia, că în acest caz constatarea neconstituţionalităţii legii analizate nu are ca efect apariţia unui vid legislativ, ci determină reintrarea normelor abrogate în fondul activ al legislaţiei, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea a reţinut că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituţionale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o "abrogare a abrogării", pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 24/2000, norme ce sunt opozabile legiuitorului în procesul de legiferare, fiind vorba despre un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unor norme abrogatoare, întemeiat pe art. 142 alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul instanţei de contencios constituţional de garant al supremaţiei Constituţiei şi pe art. 147 alin. (4) potrivit căruia deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.

Altfel spus, efectele unei decizii a Curţii Constituţionale a României sunt diferite de cele ale unei abrogări, care permite legii abrogate să producă efecte pe toată perioada cuprinsă între intrarea în vigoare şi abrogarea acesteia.

Este adevărat că pentru perioada sa de activitate, Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumţia de constituţionalitate, ceea ce înseamnă că dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare, din punct de vedere normativ, de la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022. Însă, la fel de adevărat este şi faptul că decizia Curţii Constituţionale se aplică şi în privinţa situaţiilor ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care sunt incidente acele dispoziţii legale. Totodată, se aplică în mod excepţional şi situaţiilor care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituţională, în această ipoteză putându-se exercita calea extraordinară de atac a revizuirii.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, singura situaţie în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, este aceea a cauzelor în care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, cauzele fiind soluţionate până la acel moment, şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă constatată neconstituţională.

În acest sens se reţin şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora decizia este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că produce efecte asupra tuturor situaţiilor juridice în curs, inclusiv în toate litigiile care nu au fost definitiv soluţionate, aşa cum este cel din prezenta cauză.

Or, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, deoarece vizează, în principal, situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată în procesul în care se invocă neconstituţionalitatea acelei norme, ipoteză ce se regăseşte în prezenta cauză, intimaţii-reclamanţi solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea Legii nr. 7/2021. (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30)

Aşadar, doar trecutul scapă puterii deciziilor Curţii Constituţionale a României, respectiv raporturile juridice care şi-au epuizat efectele şi situaţiile juridice definitiv judecate (în acest din urmă caz se opune autoritatea de lucru judecat, cu excepţia situaţiilor deciziilor pronunţate în litigiile în care s-a invocat cu succes excepţia de neconstituţionalitate, supuse revizuirii).

În speţă, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională, acţiunea formulată de intimaţii-reclamanţi se afla pe rolul instanţei de judecată, aceştia invocând ei înşişi şi excepţia de neconstituţionalitate a legii menţionate, rezultă cu puterea evidenţei că această decizie produce efecte şi faţă de aceştia, în sensul că au dreptul la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă de la data încetării acordării acesteia, şi anume 27.02.2021, în condiţiile în care normele legale prin care s-a dispus încetarea acordării plăţii acestor indemnizaţii au fost declarate neconstituţionale.

Cu alte cuvinte, efectul principal al celor dispuse de Curtea Constituţională este acela că temeiul legal ce a stat la baza emiterii ordinelor contestate în cauză şi a încetării plăţii acestor drepturi pretinse de intimaţii-reclamanţi, anume Legea nr. 7/2021, nu mai există.

În concluzie, în mod corect a dezlegat instanţa de fond chestiunea supusă analizei, anulând ordinele contestate şi obligând pârâţii să repună în plată indemnizaţiile pentru limită de vârstă ale reclamanţilor, începând cu data de 27.02.2021, în urma publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 aceasta având obligaţia de a nu lua în considerare temeiul legal al ordinelor contestate, adică Legea nr. 7/2021, declarată neconstituţională.

Cât priveşte demersul recurentului-pârât Parlamentul României-Camera Deputaţilor de a deduce cenzurii instanţei de control judiciar soluţia primei instanţe de acordare integrală a cheltuielilor de judecată pentru fiecare reclamant, Înalta Curte reţine că acesta a fost justificat de parte, prin răspunsul la întâmpinare depus în cauză, prin aceea că susţinerile formulate sunt subsumate unei probleme de drept, anume reţinerea în sarcina pârâţilor a obligaţiei de plată a cheltuielilor în integralitatea lor, căreia judecătorul fondului i-a dat o nelegală dezlegare raportat la statuarea cu forţă obligatorie a instanţei de contencios constituţional cu privire la prezumţia de constituţionalitate de care Legea nr. 7/2021 se bucură pe perioada sa de activitate.

Iniţial, prin cererea de recurs, a arătat că "judecătorul cauzei ar fi trebuit să aprecieze cuantumul onorariului avocaţial din prisma activităţii desfăşurate de avocat pentru fiecare reclamant, având în vedere unicitatea cererii de chemare în judecată şi unicitatea motivării acesteia, neexistând munca suplimentară a apărătorului ales al reclamanţilor pentru fiecare dintre aceştia în parte, care să atragă în mod real acodarea cheltuielilor de judecată distinct, în cuantum integral." În consecinţă, a solicitat instanţei de control judiciar "să respingă cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial ca fiind excesiv şi nejustificat, inclusiv aplicarea dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. în privinţa cuantumului disproporţionat al acestor cheltuieli de judecată."

Intimaţii-reclamanţi, prin avocat, au susţinut că aceste critici referitoare la cheltuielile de judecată nu pot forma obiectul recursului, deoarece se referă la proporţionalitatea acestora, în cauză afirmându-se că au fost stabilite într-un cuantum prea mare raportat la obiectul şi complexitatea dosarului, fiind incidentă astfel Decizia RIL nr. 3/2020.

Într-adevăr, faţă de modalitatea în care recurentul-pârât a dezvoltat criticile formulate, reiese, pe de o parte, că se contestă proporţionalitatea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, sub acest aspect urmând a fi reţinută incidenţa Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3/20.01.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 din 05 martie 2020, obligatorie pentru instanţele de judecată în temeiul art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura critica recurentului-pârât referitoare la modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial, aceasta neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, în recurs s-a susţinut că este nejustificată acordarea cheltuielilor de judecată în contextul aprecierii nelegalităţii soluţiei pronunţate pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi solicitării de reformare a soluţiei de admitere a acţiunii.

Or, în condiţiile în care soluţia de admitere a acţiunii formulate de reclamanţi este legală, în mod evident este legală şi soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată solicitate.

Întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinţei de fond prin prisma criticilor invocate de recurenţii-pârâţi, soluţia fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în cererile de recurs nefiind în măsură să atragă casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile exercitate în cauză, cu consecinţa păstrării ca legale a sentinţei atacate.

Cât priveşte cheltuielile de judecată din faza procesuală a recursului, Înalta Curte reţine că părţile recurente nu au formulat solicitări în acest sens, iar intimaţii-reclamanţi au precizat, prin avocat, că nu solicită cheltuieli de judecată în această fază procesuală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, constatând că excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimaţii-reclamanţi, este neîntemeiată, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge excepţia invocată.

Totodată, pentru considerentele arătate la pct. II.2. din decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţi şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimaţii-reclamanţi.

Respinge recursurile declarate de pârâţii Parlamentul României - Senatul şi Parlamentul României - Camera Deputaţilor împotriva sentinţei nr. 165 din 28 iulie 2022 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.