Judicial authority to override administrative internal caps on moral damages compensation and award equitable sum under full jurisdiction review

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.07.2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea Deciziei nr. 15432/21.06.2018, cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii de plată formulată pentru suma de 15.000 euro, reprezentând daune morale, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1544 din data de 22.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat, în parte, decizia nr. 6561/16.06.2017 emisă de pârât, în sensul că a admis cererea de plată a reclamantei pentru suma de 4.000 euro, în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea despăgubirilor morale, a menţinut restul dispoziţiilor acesteia. Totodată, a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 350 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs principal pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate şi pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanţe este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii. Consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată este aceea a obligării pârâtului F.G.A. la reanalizarea cererii de plată ţinând cont de eventuale considerente ale instanţei de judecată (situaţia particulară a reclamantei, consecinţele concrete ale faptei ilicite altele decât cele ce reies din înscrisurile aflate la dosarul administrativ, determinarea daunelor morale), însă, instanţa de fond nu putea să dispună obligarea directă a pârâtului la plata sumei solicitate.

Chiar dacă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească.

Însă, în speţă, această situaţie nu se regăseşte, iar instanţa a stabilit criterii proprii, procedând şi la individualizarea întinderii prejudiciului. Conform art. 13 din Legea nr. 213/2015: (4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004. republicată, cu modificările ulterioare. (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004. republicată, cu modificările ulterioare.

Având în vedere prevederile citate din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 precum şi ale Legii nr. 503/2004, a apreciat recurentul că decizia emisă de pârât în exercitarea atribuţiilor specifice putea face doar obiectul controlului de legalitate al instanţei.

Referitor la majorarea daunelor morale prin sentinţa recurată, s-a apreciat că această dispoziţie este nelegală având în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, în contextul în care pârâtul s-a raportat la Procedura internă, standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură care nu contravine niciunei dispoziţii legale.

Or, astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească naţională, daunele morale se judecă în echitate, trebuie să asigure o reparaţie justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate şi fără a conduce la o sancţionare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat şi la plata acestui tip de daune. Aşa cum şi instanţa de fond a stabilit:

"Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa va avea în vedere că acesta trebuie să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor (ori celor ce răspund pentru aceştia) şi nici venituri nejustificate pentm victimele acestora". De asemenea, "încadrarea făcută de pârât la nivelul pragului 1 din anexa arătată este corectă", iar în acelaşi timp specifică în mod contradictoriu că, suma plătită drept despăgubire morală este insuficientă.

Situaţia premisă pentru exercitarea atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 213/2015 în sarcina Fondului de garantare a asiguraţilor este falimentul unei societăţi de asigurare. Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, în acest caz B. S.A.

Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015. În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile F.G.A., întrucât Fondul nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

În lipsa unor criterii şi limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative precum şi a unui tratament echitabil, din partea F.G.A. care nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment.

Prin urmare, recurentul apreciază că sunt contradictorii considerentele instanţei câtă vreme, pe de o parte, se reţine că pârâtul nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului şi nu datoarează despăgubiri prin efectul legii, iar încadrarea făcută este corectă la nivelul pragului 1 din anexa procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, pentru ca apoi să se reţină "că suma de 4000 euro ar fi rezonabilă şi justificată".

4. Apărările formulate de reclamantă şi recursul incident

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

Reclamanta A. a declarat, totodată, recurs incident împotriva sentinţei instanţei de fond, apreciind că suma de 4000 euro acordată de instanţa de fond nu este de natură a acoperi suferinţa şi trauma prin care a trecut.

Procedura internă invocată de către F.G.A este arbitrară, abuzivă şi nerezonabilă şi nu poate fi ridicată la rang de act administrativ cu caracter normativ pentru a fi obligatorie pentru instanţele de judecată,

Recurenta sollicită instanţei de recurs să constate că suma de acordată este una insuficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit, având în vedere repercusiunile asupra vieţii personale şi profesionale. Astfel, durerile resimţite au fost insuportabile, chiar şi în condiţiile în care i-au fost administrate calmante. Recurenta a fost internată la secţia ortopedie, unde a avut nevoie mereu de o persoană care să o ajute să mănânce, să îi administreze tratamentul, să o susţină la ridicare şi mişcare. Dincolo de durerile fizice pe care le-a resimţit, a fost extrem de afectată din punct de vedere psihic. Astfel, a rămas cu o stare de teamă, fiindu-i frică să meargă pe stradă, să aştepte pe trotuar, simţindu-se în pericol mereu. O perioadă a mers la psiholog, fiind diagnosticată cu depresie posttraumatică, însă din cauza problemelor financiare nu a putut să continuie şedinţele recomandate în acest sens.

F.G.A. a tratat cu lejeritate leziunile menţionate în certificatul medico-legal eliberat de Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", prin care s-a stabilit un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale şi ignoră faptul că acestea nu pot fi acoperite cu suma de 4000 euro acordată de instanţă şi cu atât mai puţin cu suma de 6000 RON acordată de Fond.

În final, reclamanta susţine că pretenţiile sale nu sunt disproporţionate în raport de consecinţele accidentului suferit, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, iar daunele trebuie dozate în funcţie de gravitatea faptei şi reparaţia trebuie să fie egală cu paguba. Acestea sunt rezultatul unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs de accident.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a criticat soluţia primei instanţe de acordare a cheltuielilor de judecată constând doar în taxa judiciară de timbru achitată, iar nu şi onorariul avocatului, deşi dovada achitării acestuia fusese depusă împreună cu acţiunea formulată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 15432/21.06.2018, cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii de plată formulată pentru suma de 15.000 euro, reprezentând daune morale.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea dedusă judecăţii, a anulat, în parte, decizia contestată şi a admis cererea de plată a reclamantei pentru suma de 4.000 euro, în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea despăgubirilor morale, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, a apreciat că, suma de 4.000 euro reprezentând daune morale, apare ca fiind rezonabilă şi justificată, fiind de natură să repare prejudiciul suportat de reclamantă.

Fiind învestită cu soluţionarea cererilor de recurs formulate în cauză, cu prioritate Înalta Curte constată, în privinţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că acesta vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, iar prima instanţă a prezentat motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat prin ambele recursuri promovate în cauză şi potrivit acestuia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate .

Astfel, în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei, aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a evidenţiat consecinţele negative suferite de reclamantă în plan psihic şi afectiv, reţinând că au fost considerabile, la fel şi intensitatea cu care au fost percepute de aceasta. Or, în contextul faptic, F.G.A. nu se putea raporta la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

De asemenea, trebuie subliniat şi faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) din C. civ. justifică depăşirea pragurilor stabilite prin Decizia nr. 12847/07.02.2018 adoptată de F.G.A., act normativ cu o forţă juridică inferioară C. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că procedura internă în discuţie contravine şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Instanţa de recurs reţine că dispoziţiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public şi scopul înfiinţării Fondului nu justifică instituirea acestor praguri valorice şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va avea în vedere aspectele de fapt din care rezultă consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de distrugerea legăturii afective şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Prin urmare, în ceea ce priveşte prejudiciul moral concretizat într-o suferinţă psihică, ceea ce trebuie evaluat este gravitatea suferinţei şi, întrucât prejudiciul analizat rezultă din încălcarea unor drepturi fundamentale, evaluarea gravităţii suferinţei produse trebuie să se facă ţinând seama de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de situaţia personală a victimei, de personalitatea şi psihologia ei, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.

Aşa fiind, în mod corect a apreciat prima instanţă că acordarea sumei de 4000 Euro apare ca rezonabilă şi justificată, fiind de natură să repare prejudiciul suportat de reclamantă, iar susţinerile şi criticile recurentului-pârât, cât şi ale recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi vor fi respinse.

Cu privire la critica pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor vizând interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu pot conduce la reformarea sentinţei de fond, controlul de legalitate instituit prin art. 18 din Legea nr. 554/2004 fiind un control de plină jurisdicţie, care implică anularea actului vătămător, recunoaşterea dreptului pretins, dar şi repararea pagubei.

Din actele dosarului, aşa cum s-a arătat mai sus, rezultă fără putinţă de tăgadă consecinţele deosebite ale accidentului rutier în care a fost implicată reclamanta. Înalta Curte constată că instanţa de fond nu s-a substituit pârâtului, ci a exercitat prerogativele conferite de lege, respectiv controlul de legalitate al actului şi repararea prejudiciului provocat prin emiterea unui act administrativ nelegal, iar faptul că în urma analizei a dispus acordarea daunelor morale în cuantum mai mare decât cel stabilit prin actul administrativ emis de pârât nu poate reprezenta o depăşire a atribuţiilor ce-i revin ori o imixtiune în atribuţiile Comisiei Speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Nefondat este şi argumentul recurentei-reclamante vizând greşita soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocatului care a asigurat asistenţa juridică în faţa primei instanţe, în contextul în care potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ. "cel care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar în prezenta cauză reclamanta nu a depus dovada achitării onorariului până la momentul precizat, ci abia în recurs, astfel că instanţa nu se putea pronunţa în sensul solicitat.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri promovate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1544 din 22 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.