Constitutional or administrative refusal to nominate consul general; six-month limitation period and starting date for administrative litigation.

Şedinţa publică din data de 07 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat obligarea pârâtului, ca în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunţa, să înainteze către Guvernul României propunerea de numire în funcţia de consul general la Consulatul General al României la Strasbourg, Republica Franceză, obligarea pârâtului să achite indemnizaţia stabilită pentru funcţia de consul general începând cu data de 26 septembrie 2018 şi până la data îndeplinirii obligaţiei, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 51 din 10 februarie 2022, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, după cum urmează:

(i)-prima instanţă a încălcat prevederile art. 2512 alin. (2) C. civ., în sensul că a invocat din oficiu prescripţia dreptului la acţiune contrar interdicţiei stabilite de textul art. art. 2512 alin. (2) C. civ.

(ii)-prima instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, în sensul că a considerat pe de o parte că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată nu era necesară îndeplinirea procedurii prealabile iar pe de altă parte a considerat că prin adoptarea H.G.. nr. 454/28 iunie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 539/28 iunie 2018, pârâtul şi-a exprimat refuzul de a da curs cererii de a înainta propunerea de numire în funcţia de consul general la Consulatul General al României la Strasbourg, şi ca urmare termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ a început să curgă de la data de 28.09.2018 (data stabilită prin H.G. nr. 454/2018 pentru încetarea mandatului pentru consulul general aflat la post).

Conform art. 2512 alin. (2) C. civ., organul de jurisdicţie nu poate aplica prescripţia din oficiu, iar potrivit art. 2513 C. civ. pârâtul este obligat să invoce prescripţia, prin întâmpinare, sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, pârâtul invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, fiind menţionat în acest sens art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004, considerând că termenul de prescripţie de 6 luni a început să curgă la data aprobării Procesului-verbal nr. x/18 decembrie 2016, respectiv la data de 20 decembrie 2016 şi s-a împlinit la 20 mai 2017.

Prima instanţă reţine că deşi pârâtul a invocat în mod formal şi expres prescripţia dreptului de a formula plângerea prealabilă în cazul actelor administrative adresate altui subiect de drept, în realitate pârâtul ar fi înţeles să invoce prescripţia dreptului la acţiune prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004, care instituie obligaţia reclamantului de a introduce acţiunea la instanţa de judecată în termen de 6 luni sau 1 an, fapt care ar rezulta din motivarea excepţiei.

În opinia sa, dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004 fac referire la termenul de formulare a plângerii prealabilă, deci la o altă fază a contenciosului administrativ şi are în vedere ipoteza actelor administrative adresate altui subiect de drept, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.

Consideră că prima instanţă nu era îndreptăţită să invoce o altă prescripţie aplicabilă unei alte faze a contenciosului administrativ, respectiv prescripţia dreptului de a introduce acţiunea în contencios administrativ, prevăzut de art. 11 din Legea 554/2004, modificând voinţa expresă a pârâtului.

În condiţiile în care prima instanţă a invocat şi a dat curs unei alte prescipţii decât cea invocată de pârât, recurentul consideră că instanţa a încălcat interdicţia prevăzută de art. 2512 alin. (2) C. civ.

Prima instanţă nu numai că schimbă temeiul juridic şi felul prescripţiei, dar schimbă şi momentul la care consideră că a început să curgă acest termen, stabilind ca dată de începere data de 28.09.2018, când postul de consul general a devenit vacant, astfel că se poate susţine că prima instanţă a invocat şi admis o altă prescripţie decât cea invocată de pârât.

Prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor aplicabilitatea prescripţiei prevăzută de art. 11 din Legea 554/2004 şi ipoteza în care termenul de prescripţiei ar curge de la o altă dată decât cea la care s-a primit răspunsul la cererea prealabilă formulată de reclamant.

Contrar soluţiei adoptate de instanţa de fond, recurentul-reclamant arată că pe de o parte dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea 554/2004 permit formularea unei plângeri prealabile, în cazul actelor administrative prevăzute de art. 2 alin. (2) din Lege a 554/2004 şi în cazul în care o asemenea plângere prealabilă a fost formulată, termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii la instanţă curge de la momentul comunicării răspunsului la plângerea prealabilă conform art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004.

Pe de altă parte, chiar în lipsa unei plângeri prealabile, în cazul actelor administrative prevăzute de art. 2 alin. (2) din Lege a 554/2004, este necesar să existe comunicarea unui răspuns de refuz nejustificat la o cerere prealabilă şi în acest caz termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii la instanţă curge de la momentul comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea 554/2004.

În aceste condiţii şi având în vedere că anterior introducerii cererii de chemare în judecată a formulat o cererea prealabilă primită de MAE la data de 29.09.2021, cerere prin care a solicitat ca în termen de 30 zile să înainteze către Guvernul României propunerea de numire în funcţia de consul general şi că prin mesajul email din 3 noiembrie 2021 şi ulterior prin scrisoarea primită la data de 9 noiembrie 2021, MAE i-a comunicat răspunsul la cererea prealabilă, respectiv adresa nr. Ml-2/2423 din 1 noiembrie 2021, în sensul că refuză să dea curs cererii, iar acţiunea a fost depusă la instanţă în data de 24.11.2021, cu respectarea termenului de 6 luni de la primirea comunicării, recurentul consideră acţiunea a fost formulată în interiorul termenului de prescripţie, iar admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune este greşită.

Ignorând acest răspuns şi refuzând să-l ia în considerare ca moment de la care reclamantul avea interesul să formuleze acţiunea, prima instanţă stabileşte în mod arbitrar existenţa unui refuz interpretând dispoziţiile unui act emis de o altă autoritate publică, respectiv o Hotărâre de Guvern emisă de Guvernul României şi nu de pârâtul MAE.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte momentul (data) de la care ar trebui să se considere că reclamantul a avut cunoştiinţă de refuzul pârâtului, prima instanţă face un raţionament greşit.

Astfel, deşi afirmă că la data publicării H.G..454/2019, respectiv la data de 28.06.2018, reclamantul a luat la cunoştiinţă de refuzul pârâtului de a înainta propunerea, mai apoi instanţa stabileşte că de fapt abia la 28.08.2018 reclamantul putea să formuleze acţiunea la instanţă, ceea ce evident contrazice susţinerea ca prin publicarea H.G. nr. 454/2018 reclamantul ar fi luat la cunoştiinţă de refuzul pârâtului.

Lipsa de consecvenţă şi susţinere logică a poziţiei primei instanţe este şi mai evidentă dacă luam în considerare că persoana numită prin H.G. nr. 454/2018 nu a preluat niciodată postul şi ulterior prin Hotărârea de Guvern nr. 47 din 28 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 61/29.01.20120, a fost abrogat art. 3 al Hotărârii de Guvern nr. 454/28 iunie 2018, respectiv partea prin care domnul B. era numit consul general, ceea ce înseamnă că postul a rămas liber.

În aceeaşi lipsă de consecvenţă se înscrie şi evocarea în motivarea sentinţei atacate a altor doua momente pe care prima instanţă le consideră ca fiind posibile momente la care reclamantul a luat la cunoştiinţă de refuzul pârâtului, respectiv mesajul email transmis Ministrului de externe la data de 04.06.2018 şi plângerea trimisă Guvernului României la data de 11.07.2018.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul-reclamant contestă refuzul, considerat nejustificat, al pârâtului M.A.E. de a da curs propunerii din anexa 2 la Procesul-verbal nr. x/18.12.2016 întocmit de Comisia de evaluare în vederea selecţiei candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacantabile de consuli generali, comisie constituită prin Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 2238 din data de 14 decembrie 2016, prin care recurentul-reclamant a fost propus pentru a fi numit consul general la Consulatul general al României de la Strasbourg după finalizarea mandatului ocupantului de la acea dată, respectiv refuzul pârâtului de a înainta Guvernului României propunerea de numire a recurentului-reclamant în funcţia de consul general la Consulatul general al României de la Strasbourg.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, din motivarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune de către pârât, reiese foarte clar că acesta are în vedere, respectiv invocă şi prescripţia dreptului la introducerea acţiunii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile."

Conform alin. (2):

"Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Iar alin. (5) al aceluiaşi articol stabileşte că:

"Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Înalta Curte reţine că prin Procesul-verbal nr. x/18.12.2016 întocmit de Comisia de evaluare în vederea selecţiei candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacantabile de consuli generali din cadrul MAE, recurentul a fost propus pentru a fi numit consul general la Consulatul general al României de la Strasbourg după finalizarea mandatului ocupantului de la acea dată.

Prin urmare, interesul de a acţiona s-a născut la data încetării mandatului ocupantului din perioada respectivă, respectiv 28.09.2018, iar nu la data de 20 decembrie 2016 la care recurentului-reclamant i-a fost făcut cunoscut rezultatul procedurii interne MAE, prin e-mail.

Prin H.G. nr. 454/28.06.2018 ocupantul de la acea dată a fost rechemat, urmând să-şi încheie misiunea în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, iar prin art. 3 al aceleaşi H.G. a fost numit consul general la Strasbourg domnul B., începând cu data încheierii misiunii de către domnul C., respectiv la 26.09.2018.

Instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că la momentul adoptării H.G. nr. 454/2018 prin care a fost numit consul general la Strasbourg domnul B., recurentul a cunoscut refuzul pârâtului de a da curs propunerii din anexa 2 la Procesul-verbal nr. x/18.12.2016.

De la data încetării mandatului fostului consul şi până la data introducerii acţiunii, 24.11.2021, s-a împlinit nu doar termenul de prescripţie de 6 luni, ci chiar şi termenul de 1 an prevăzut de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, plângerea prealabilă a fost formulată la câţiva ani de la data vacantării postului, în speţă la data de 29.09.2021.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că acţiunea reclamantului prin care contestă refuzul pârâtului de a da curs propunerii din anexa 2 la Procesul-verbal nr. x/18.12.2016, respectiv refuzul pârâtului de a înainta Guvernului României propunerea de numire a reclamantului în funcţia de consul general la Consulatul general al României de la Strasbourg, apare ca fiind prescrisă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 10 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2023.