Religious property restitution: ownership of land registry entries for religious institutions and binding effect of prior res judicata decisions

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr. 9207 din 10.07.2020, emisă de pârâtă şi restituirea în natură a imobilului înscris în CF format electronic 92487 a localităţii Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Ciumbrud nr. top x. În subsidiar, reclamanta a solicitat ca, în măsura în care instanţa nu poate dispune restituirea în natură, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care aceasta să dispună restituirea în favoarea reclamantei, în natură, a imobilelor antereferite.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 3 februarie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva pârâtei Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate la punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, prin care, invocând cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare, admiterea acţiunii introductive de instanţă, anularea deciziei nr. 9207 din 10.07.2020, ca fiind nelegală şi netemeinică şi, în principal, restituirea în natură a imobilului înscris în CF format electronic 92487 a localităţii Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Ciumbrud nr. top x, iar în subsidiar, în măsura în care restituirea directă nu este posibilă, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să dispună o atare restituire în natură sau prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În motivarea căii de atac promovate, recurenta a arătat, în esenţă, că incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este generată de încălcarea principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ. prin faptul că prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea aproape în exclusivitate pe prevederile art. 431 din C. civ. austriac, în condiţiile în care un astfel de izvor de drept nu a fost invocat nici de către reclamantă, nici de către intimata - pârâtă, nefiind pus în discuţia părţilor, astfel încât acestea să aibă posibilitatea de a se pronunţa asupra înţelesului şi întinderii efectelor normei de drept istoric invocate. De asemenea, recurenta a arătat că instanţa nu era obligată să cunoască dreptul istoric din oficiu, conform art. 252 alin. (2) C. proc. civ., iar cum dreptul istoric nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, se impunea o invocare a acestuia de către părţi.

Printr-un alt set de argumente, recurenta a arătat că reformarea hotărârii atacate se impune şi din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dată fiind încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin, (1) lit. b) C. proc. civ. în contextul în care motivarea dată sentinţei atacate este parţial neinteligibilă, compusă în mare parte din simpla copiere a argumentelor intimatei pârâte, formulate pe baza celor alegate în întâmpinarea acesteia, fără orice analiză sau critică care să aparţină primei instanţe.

Recurenta a învederat că instanţa de fond nu a analizat susţinerile formulate şi probatoriul administrat de către reclamantă, limitându-se la a constata că aceasta nu putea fi proprietarul imobilului la momentul naţionalizării pe baza unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în legătură cu alte imobile, din alte localităţi înscrise în alte cărţi funciare. Mai mult, prima instanţă nu a statuat cu privire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat generat de decizia nr. 4684 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 2 noiembrie 2010 în dosarul nr. x/2008.

Totodată, recurenta a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., apreciind că prima instanţă a încălcat efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat ataşat antereferitei decizii (decizia nr. 4684, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 2 noiembrie 2010 în dosarul nr. x/2008), hotărâre judecătorească invocată în faţa primei instanţe, care a tranşat deja chestiunea litigioasă cu privire la imobilele care s-au aflat în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud. Recurenta a argumenta în sensul că deşi hotărârea arătată a fost adoptată cu privire la Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud, contextul este identic şi în ceea ce priveşte Colegiul Bethlen Gabor sau Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, motiv pentru care o atare hotărâre produce efectele puterii de lucru judecat, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., dezlegând, cu caracter obligatoriu, chestiunea litigioasă din prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, recurenta a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că prima instanţă a interpretat eronat prevederile art. 431 din C. civ. austriac, care prevede transmiterea dreptului de proprietate prin intabulare. În opinia recurentei, dreptul de proprietare se transmite în acest fel numai de la o entitate cu capacitate de folosinţă, către o altă entitate cu capacitate de folosinţă, iar Colegiul Reformat Bethlen din Aiud nu avea personalitate juridică la momentul înscrierii dreptului de proprietate în cărţile funciare. Denumirea utilizată în cărţile funciare se referea la afectaţiunea educaţională a imobilului proprietatea Bisericii Reformate, iar aptitudinea de a deţine dreptul de proprietate era condiţionată şi sub regimul C. civ. austriac (abreviat ca şi ABGB) de existenţa capacităţii de folosinţă.

Reiterând aspectele evocate prin cererea de chemare în judecată precum şi prevederile dreptului ecleziastic şi laic istoric apreciate de recurentă ca fiind aplicabile cauzei pendinte, dar şi repere jurisprudenţiale din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Eparhia Reformată din Ardeal a arătat, în esenţă, că nu entitatea denumită Colegiul Reformat Bethlen din Aiud deţinea proprietatea, proprietarul fiind Biserica Reformată, chiar şi împotriva conţinutului textual al cărţii funciare, motiv pentru care în mod nelegal, în opinia recurentei, prin decizia nr. 9207 din 10.07.2020 instituţia pârâtă a respins cererile nr. x/23.01.2006 şi y/23.01.2006 prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură imobilului înscris în cartea funciară în format electronic nr. 92487 a localităţii Ciumbrud jud. Alba, nr. top. x provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a loc. Ciumbrud, nr. top. x.

De asemenea, recurenta a arătat că, în prezenta cauză, trebuie aplicate dispoziţiile normei speciale cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România faţă de norma generală de la art. 18 alin. (1) Legea nr. 554/2004, instanţa având competenţa de a dispune direct restabilirea dreptului de proprietate, fără a fi necesară revenirea la procedura administrativă şi fără a fi necesară obligarea Comisiei speciale la emiterea deciziei de retrocedare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimata - pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că interpretarea dată de prima instanţă normelor de drept material incidente cauzei şi aplicarea acestora în raport de aspectele de fapt, sunt corecte.

Intimata a argumentat în sensul că nu se poate reţine o încălcare, de către prima instanţă, a principiului contradictorialităţii şi nici a dreptului părţilor de a propune şi administra probe şi de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează dezlegarea pricinii. În acest sens, intimata a făcut trimitere la încheierea dată de instanţa de fond la data de 20.01.2021, de unde reiese faptul că instanţa a pus în discuţia părţilor aplicabilitatea decretului nr. 115/1938, recurenta-reclamantă, prin apărătorul ales, exprimându-şi punctul de vedere asupra aplicabilităţii decretului lege anterior menţionat şi, implicit, asupra aplicabilităţii C. civ. austriac. De asemenea, prin încheierea dată la data de 20.01.2021, instanţa a reţinut toate aspectele de drept şi de fapt invocate de recurenta-reclamantă, aceasta din urmă dezbătând toate aspectele esenţiale folosite în combaterea deciziei contestate.

Totodată, instanţa de fond, prin sentinţa civilă recurată, a prezentat propriul raţionament juridic în raport de problema dedusă judecăţii, furnizând o motivare conformă prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata a învederat că, în raport de cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei nr. 9207/10.07.2020, cererile nr. x/23.01.2006 şi nr. y/23.01.2006, depuse la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare de Eparhia Reformată din Ardeal, nu puteau fi soluţionate în sensul restituirii imobilului curte, situat în satul Ciumbrud, municipiul Aiud, judeţul Alba, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Ciumbrud, nr. top. x, întrucât Eparhia Reformată din Ardeal nu a fost proprietara imobilului solicitat la momentul preluării abuzive.

În opinia intimatei, în sistemul de carte funciară dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv, iar potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumbrud, proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal. Din analiza foii B a cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumbrud se poate observa faptul că, în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilul solicitat se afla în proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud şi la momentul preluării abuzive.

Dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, coroborate cu dispoziţiile art. 33 din actul normativ menţionat consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din cartea funciară nr. x a localităţii Ciumbrud, se poate aprecia că, atâta timp cât potrivit cărţii funciare proprietarul iniţial al imobilului solicitat a fost Colegiul Reformat "Bethlen" din Aiud şi nu există nicio înscriere din care să reiasă că s-ar fi rectificat denumirea acestui proprietar până la momentul preluării abuzive, imobilul solicitat a fost preluat din proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud, iar nu din proprietatea reclamantei.

Referitor la autoritatea de lucru judecat invocată de recurenta-reclamantă conform căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4684/02.11.2010, pronunţată în dosarul nr. x/2008, a stabilit îndreptăţirea directă a Eparhiei Reformate din Ardeal la restituirea bunurilor intabulate pe numele Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, intimata a făcut trimitere la sentinţa civilă nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, irevocabilă şi pronunţată anterior antereferitei decizii, prin care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu a făcut dovada că este succesoarea de drept a proprietarei tabulare, respectiv a Colegiului Reformat Bethlen din Aiud. De asemenea, intimata a evocat practică judiciară.

Cu privire la petitul prin care recurenta-reclamantă a solicitat instanţei să restituie în natură către Eparhia Reformată din Ardeal imobilul solicitat sau să oblige Comisia specială de retrocedare să emită o decizie prin care să restituie în natură imobilul solicitat, intimata a făcut trimitere la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. A argumentat intimata în sensul că instanţa de contencios administrativ nu poate soluţiona, ea însăşi, cererea de retrocedare, întrucât se impune ca aceasta să parcurgă întreaga procedură prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta - reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal, prin invocarea unor aspecte similare celor din cererea de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata - pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, apreciind susţinerile intimatei ca fiind neîntemeiate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi apărările formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:

Răspunzând, în mod punctual, motivelor de casare evocate de recurentă, instanţa de control judiciar consideră nefondate argumentele subsumate de aceasta cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în contextul în care, din interpretarea coroborată a unui astfel de text normativ cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că se poate cere casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă o astfel de sancţiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerinţe legale, ci doar în acel context în care, prin nerespectarea cerinţei s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii.

Or, din analiza filelor x ale vol. II al dosarului primei instanţe, Înalta Curte observă că raportul dintre diversele izvoare de drept, printre care şi C. civ. austriac, a fost evocat chiar de către recurenta - reclamantă prin răspunsul la întâmpinare formulat în etapa de judecată a fondului, motiv pentru care nu se poate reţine o vătămare a reclamantei, în sensul celor evocate de aceasta şi nici o încălcare a prevederilor art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ. în sensul nepunerii în discuţia părţilor a incidenţei prevederilor unei astfel de norme istorice. Atâta vreme cât, prin antereferitul răspuns la întâmpinare, reclamanta a făcut trimitere inclusiv la Codul austriac civil, aceasta trebuia să anticipeze că, în demersul de verificare a temeiniciei cererii şi argumentelor sale, instanţa era obligată să analizeze întregul cadru normativ incident cauzei.

Nefondate sunt şi criticile subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se reţine o nerespectare, de către prima instanţă, a obligaţiilor ce îi incumbau în virtutea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a respectat rigorile sus indicatului text normativ, sentinţa atacată cuprinzând argumente care demonstrează că prima instanţă a analizat în mod adecvat susţinerile reclamantei, indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, cu expunerea silogismului logico - juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Totodată, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat de părţi, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României). Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

De asemenea, se reţine că dacă argumentele şi probele administrate de către pârâtă au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate şi dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala, sub nicio formă, cu o necercetate sau o cercetare superficială a fondului cauzei ori cu o nemotivare a hotărârii pronunţate, motiv pentru care susţinerile recurentei conform cărora prima instanţă ar fi preluat necenzurat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale, nu sunt de natură să justifice incidenţa, în cauză, a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reţine că nu sunt fondate nici criticile fundamentate pe incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât ipoteza vizată de acest motiv de nelegalitate presupune îndeplinirea cerinţei triplei identităţi, cu efect asupra unei noi judecăţi în sensul că se opune ca aceeaşi cauză să fie din nou dedusă soluţionării, fiind anterior pronunţată o hotărâre judecătorească între aceleaşi părţi, asupra unei cereri având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică.

Ceea ce se valorifică în prezentul recurs în raport de existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare, este puterea lucrului judecat cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă asupra căreia s-a decis deja în prima hotărâre, instanţa fiind ţinută de dezlegarea dată prin hotărârea precedentă. Această putere de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti, dar o astfel de prezumţie nu opreşte judecarea celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare, care nu pot fi ignorate.

Pe de altă parte, Înalta Curte găseşte ca fiind fondate criticile prin care recurenta a invocat incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu eronata interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea efectelor pe care decizia nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le produce în cauza pendinte.

Din circumstanţelor concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că prin cererile nr. x/23.01.2006 şi nr. y/23.01.2006, recurenta - reclamantă a solicitat retrocedarea imobilului situat în localitatea Ciumbrud, jud. Alba, înscris în CF format electronic 92487 a localităţii Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Ciumbrud.

Prin decizia nr. 9207 din 10.07.2020 instituţia pârâtă a respins cererile reclamantei, apreciind exclusiv că Eparhia Reformată din Ardeal nu ar fi fost proprietara imobilului solicitat spre restituire la momentul preluării abuzive, întrucât, potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumbrud, imobilele solicitate s-ar fi aflat, la momentul preluării abuzive, în proprietatea Colegiului Reformat Bethlen din Aiud.

Pe cale de consecinţă, în analiza legalităţii deciziei nr. 9207/10.07.2020 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, chestiunea centrală este cea a analizării dovedirii calităţii recurentei - reclamante de proprietară a imobilelor înscrise în CF nr. x a localităţii Ciumbur.

Înalta Curte reţine că procedura de restituire a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reglementată de O.U.G. nr. 94/2000, iar pentru punerea în aplicare a acestui act normativ au fost aprobate Normele metodologice prin H.G. nr. 1164/17.10.2002.

Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 "În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie", iar dispoziţiile art. 4 alin. (5) din acelaşi act normativ dispun: "În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar".

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...).

Analizând pe fond chestiunea calităţii Eparhiei Reformate din Ardeal de proprietară a imobilului solicitat spre restituire la momentul preluării abuzive, în raport de aspectele relevate în cartea funciară nr. x a localităţii Ciumbrud, instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, înscrierea iniţială de carte funciară a proprietarului indică Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, însă în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, act normativ în baza căruia bunul imobil a fost preluat de Statul român, se regăseşte menţiunea "Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bis. Reformate cu întreaga avere conform inventarului jurnal".

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte consideră că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către Statul Român a bunurilor care au aparţinut acelor părţi componente locale ale cultului reformat, care nu mai există în prezent, relevant în acest sens fiind faptul că, potrivit legii adoptate de cel de-al doilea sinod naţional reformat din Budapesta, deschis la 10 noiembrie 1904, şcolile primare, secundare şi liceale aparţinând Bisericii Reformate din Ungaria, ca instituţii aflate în legătură esenţială cu libertatea practicării religiei şi instrumente de autosusţinere a bisericii, cu respectarea legilor naţionale adoptate în mod constituţional, aparţin cu totul de corpul bisericii şi sunt subordonate autorităţilor bisericeşti.

Conform Ordinelor Ministerului Maghiar al Justiţiei nr. 2207/1909 şi nr. 19407/1911 care reglementează întabularea anumitor imobile în cartea funciară, pentru imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele şcolilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformaţi, cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept şi competentă, ca biserică susţinătoare de şcoală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinaţie de şcoală confesională.

Nu poate fi negat dreptul de proprietate al recurentei-reclamante pe considerentul că nu a efectuat rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localităţii Ciumbrud şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului, în raport de înscrisurile aflate la dosar conform cărora Colegiul Reformat Bethlen din Aiud este proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere autorizaţia nr. 126 publicată în Monitorul Oficial nr. 19 prin care a fost autorizată funcţionarea în comuna Aiud, din judeţul Alba a liceului confesional reformat de băieţi, având I-VII clase, cu limba de predare maghiară cu programa Statului, sub titlul Liceul reformat "Bethlen" care atestă şi confirmă în mod expres faptul că această Şcoală este proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Înalta Curte mai reţine că, prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 instituie o prezumţie de proprietate în favoarea acelei persoane care a fost menţionată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Împrejurarea că în cartea funciară nu au fost efectuate rectificări în sensul ca în locul Colegiului Reformat Bethlen din Aiud să fie menţionată recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal nu poate anula dreptul de proprietate al acesteia din urmă, drept de proprietate ce este dovedit cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi menţionate anterior.

Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile intimatei referitoare la puterea de lucru judecat a statuărilor din sentinţa nr. 208/30.03.2005 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2005, câtă vreme prin respectiva hotărâre s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu justifică calitate procesuală activă din perspectiva faptului că nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, având în vedere că, în speţă, reclamanta nu este o simplă succesoare a proprietarei tabulare, ci însăşi proprietara bunurilor în litigiu.

În privinţa calităţii de proprietar al imobilelor înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Ciumbrud se impune puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat: "contrar celor susţinute de recurentă, Decretul nr. 176/1948 reprezintă temeiul de fapt şi de drept ce atestă că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Şi aceasta întrucât în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 în temeiul căruia a fost preluat abuziv de către stat imobilul în cauză apare menţionată şi Şcoala Reformată din Aiud, judeţul Alba, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere conform inventarului jurnal." Or, astfel de efecte ale antereferitei decizii au fost încălcate de prima instanţă.

De altfel, Înalta Curte reţine că în dosarul nr. x/2020, prin sentinţa civilă nr. 136 din 20 octombrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 4157 din 22 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost stabilită calitatea recurentei - reclamante de proprietară, la data preluării, a imobilelor înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Ciumbrud, existând identitate suficientă între problema solutionată definitiv în dosarul nr. x/2020 şi problema dedusă judecăţii în cauza pendinte. Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, prin conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Ciumbrud în format electronic, au rezultat un număr multiplu de cărţi funciare electronice, înscrierile din CF în format electronic nr. x a localităţii Ciumbrud, jud. Alba, nr. top. x şi din CF în format electronic nr. x a localităţii Ciumbrud, jud Alba, nr. top x, nr. top. x (ce au fost vizate de cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020) provenind tot din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumbrud.

În raport de astfel de aspecte, întrucât nu poate fi ignorată necesitatea respectării principiului securităţii raporturilor juridice care trebuie să guverneze într-un stat de drept, instanţa de control judiciar apreciază că nu poate exista nicio justificare rezonabilă şi obiectivă pentru ca unele cereri ale aceleiaşi persoane juridice să fie admise, iar altele nu, în baza aceloraşi prevederi legislative şi având ca obiect imobile aflate în situaţie juridică identică din punctul de vedere al evidenţei de carte funciară.

În concluzie, reţinând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contextul în care prima instanţă a aplicat eronat prevederile art. 1 alin. (9) şi art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 şi a încălcat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 4684/2010 antereferite, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal şi va casa hotărârea recurată.

Urmare acestei soluţii, Înalta Curte instanţa va avea în vedere prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze actul administrativ, în tot sau în parte, să oblige autoritatea publică să emită un nou act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Rejudecând cauza, Înalta Curte va admite în parte cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în sensul de a anula decizia nr. 9207 din 10.07.2020 emisă de pârâtă.

Instanţa de contencios administrativ nu poate soluţiona ea însăşi cererile de retrocedare, întrucât acestea trebuie să parcurgă întreaga procedură prevăzută de art. 1 şi următoarele din O.U.G. nr. 94/2000, cu atât mai mult cu cât actualul proprietar tabular, respectiv Statul Român, nu este parte în litigiu şi nici nu poate să fie având în vedere obiectul acţiunii în contencios administrativ, unde au calitatea de părţi persoana care se consideră vătămată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, şi emitentul actului a cărui anulare se solicită, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, în speţă Comisia Specială de Retrocedare.

Totodată, Curtea reţine că dacă imobilul nu poate fi retrocedat în natură, Comisia Specială va propune acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia Comisiei Speciale urmând a fi transmisă Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru, această procedură fiind prevăzută imperativ de art. 21 şi următoarele din Legea nr. 165/2013.

Aşadar, restituirea se poate dispune numai în condiţiile prevăzute de legea specială (O.U.G. nr. 94/2000), competenţa de a dispune cu privire la restituirea bunului în natură sau prin echivalent aparţinând entităţii prevăzute de această lege, respectiv Comisia Specială de Retrocedare.

În concluzie, Înalta Curte va respinge petitul privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, competenţa pronunţării asupra acestui petit aparţinând pârâtei Comisia Specială care urmează să emită o nouă decizie prin care să soluţioneze pe fond cererile formulate de reclamantă, privind retrocedarea imobilului înscris în CF format electronic 92487 al localităţii Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Ciumbrud nr. top x.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., reţinând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, va anula decizia nr. 9207 din 10.07.2020 emisă de pârâtă, va obliga pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererii formulate de reclamantă, privind retrocedarea imobilului înscris în CF format electronic 92487 al localităţii Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Ciumbrud nr. top x şi va respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei civile nr. 17 din 3 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Anulează Decizia nr. 9207 din 10.07.2020 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererii formulate de reclamantă, privind retrocedarea imobilului înscris în CF format electronic 92487 al localităţii Ciumbrud, nr. top x, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x a localităţii Ciumbrud nr. top x.

Respinge în rest acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.