Prosecutor’s challenge to CSM disciplinary rulings quashed and action dismissed as unfounded after classification as non-contentious administrative act

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.09.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi secţia pentru Procurori a Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori şi a Hotărârii din 03.09.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, prin care a fost soluţionată plângerea administrativă prealabilă promovată împotriva Hotărârii cu nr. 424/05.05.2020.

Primul ciclu procesual

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 90/24.02.2021 pronunţată în dosar nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a hotărârii de soluţionare a plângerii prealabile; a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei şi a respins ca lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

3. Decizia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 3972/15 septembrie 2022 pronunţată în dosar nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 90 din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. A admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 90 din 24 februarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

4. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 35 din 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii; a dispus anularea Hotărârii nr. 424 din 05.05.2020 şi a Hotărârii din 03.09.2020 adoptate de CSM, secţia pentru Procurori; a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

5. Calea de atac exercitată

5.1. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

5.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe, reclamanta A. a declarat recurs incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursurile declarate în cauză

Recursul principal declarat în cauză de intimatul-pârât CSM este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., invicându-se greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente în analiza legalităţii Hotărârii nr. 424/5.05.2020 şi Hotărârii din 3.09.2020 emise de secţia pentru procurori din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii.

În cadrul recursului se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 de către prima instanţă sub aspectul limitat pe considerentele instanţei având ca obiect dreptul la un proces echitabil din perspectiva pretinsei nerespectării a dreptului la apărare al reclamantei în cadrul procedurii administrative desfăşurată în cadrul procedurii administrative desfăşurată în cadrul secţiei de Procurori a CSM şi finalizată prin emiterea Hotărârii nr. 424/2020.

Se invocă faptul că în mod nelegal prima instanţă a reţinut încălcarea art. 6 din CEDO faţă de reclamantă prin raportare la proceduri fiscale administrative sau în raport de jurisprudenţa CEDO având ca obiect proceduri disciplinare cu consecinţa directă asupra dreptului de a produce o profesie.

Se arată că procedurile fiscale nu intră sub incidenţa art. 6 din CEDO, iar jurisprudenţa CEDO reţinută de prima instanţă nu este incidentă şi nu este de natură a infirma legalitatea hotărârii nr. 424/5.05.2020 şi a hotărârii din 3.09.2020 al secţiei pentru procurori din cadrul CSM.

Aceasta deoarece procedura apărării independenţei procurorilor derulate în faţa secţiei pentru procurori este o procedură administrativă necontencioasă ce nu are nicio consecinţă directă asupra drepturilor intimatei-reclamante nefiind necesară citarea şi audierea reclamantei.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii contestaţiei reclamantei şi menţinerii ca legale a hotărârii contestate.

La dosar intimata-reclamantă a depus la data de 31.052023, înregistrate la 6.06.2023 întâmpinare- concluzii scrise şi recurs incident.

Se solicită respingerea recursului ca nefondat.

Pe calea recursului incident se invocă necompetenţa secţiei pentru Procurori în soluţionarea cererii de apărare a independenţei procurorilor, reclamanta arătând că şi pentru această cerere competenţa revenea Plenului CSM.

Motivat în şedinţa publică din 6.06.2023 Înalta Curte a pus în discuţia părţilor în principal excepţia tardivităţii recursului incident în raport de data comunicării recursului principal 4.04.2023 acordând în subsidiar cuvântul şi pe recursul incident şi dispunând rectificarea citativului în raport de cele două recursuri declarate în cauză.

Curtea pe cele două recursuri declarate apreciază pentru următoarele considerente că recursul incident este tardiv formulat şi recursul principal este fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Recursul incident declarat de recurenta-reclamantă la data de 31.05.2023 este tardiv în raport de dispoziţiilor art. 491 C. proc. civ. raportat la art. 4711(4) şi art. 474 C. proc. civ.

În raport de aceste dispoziţii recursul incident putea fi formulat odată cu întâmpinarea/concluziile scrise depuse la dosar în termen de 30 de zile de la comunicarea cererii de recurs formulat de recurentul-pârât. Din actele dosarului rezultă că cererea de recurs a fost comunicată reclamantei-intimate la data de 4.04.2023, acesta putând să formuleze întâmpinare şi recurs incident cel târziu până la data de 4.05.2023-

În consecinţă, recursul incident depus la data de 31.05.2023 este tardiv şi urmează a fi respins ca atare conform art. 496 C. proc. civ.

Recursul principal declarat de recurentul-pârât este apreciat ca fondat în cauză sentinţa atacată, pronunţată în rejudecare, în raport de decizia civilă nr. 3972/15.09.2022 fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 în ceea ce priveşte motivele pentru care s-a apreciat asupra legalităţii hotărârilor contestate şi a aplicării art. 6 din CEDO, inclusiv pe jurisprudenţa invocată.

În opinia Curţii aspectele de nelegalitate invocate sunt fondate, prima instanţă în rejudecare stabilind o premisă nelegală în raport de decizia de casare.

Prin Decizia de casare nr. 3972/15.09.2022 s-a apreciat că reclamanta nu este un simplu terţ faţă de Hotărârea nr. 424/3.05.2020 emisă de CSM, secţia pentru procurori justificând un interes în sensul art. 33 C. proc. civ. de a formula contestaţia având ca obiect hotărârea prin care, secţia pentru procurori din cadrul CSM constatase afectarea reputaţiei profesionale a procurorilor în raport de afirmaţiile reclamantei cuprinse în textul postat de acesta la data de 24 august 2019.

Prima instanţă, în raport de decizia de casare, prin care se apreciase asupra interesului interpretat greşit dispoziţiile art. 30(]) din Legea nr. 317/2004 în sensul în care a apreciat caracterul contencios al procedurii şi încălcarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. {1) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la data emiterii hotărârii atacate, "Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor. Sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său se soluţionează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii."

Prima instanţă în mod corect a constatat că prin afirmaţiile reclamantei a fost încălcat justul echilibru între exerciţiul dreptului la liberă exprimare corelativ cu dreptul la rezervă şi limitările specifice funcţiei de magistrat şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale, fiind de natură să producă un impact negativ asupra independenţei şi prestigiului procurorilor din cadrul Ministerului Public.

Dar prima instanţă a apreciat greşit asupra naturii contencioase a procedurii prevăzute de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 procedura de apărare a independenţei procurorilor nefiind o procedură disciplinară, contencioasă contradictorie în cadrul căruia să fie incident principiul "audiatur et altera pars".

În mod greşit prima instanţă a apreciat că în cadrul procedurii administrative de apărare a independenţei procurorilor sunt aplicabile garanţiile procedurale stabilite de C. proc. civ.. Acestea sunt aplicabile în cazul procedurii disciplinare ce se desfăşoară în faţa Secţiilor pentru judecători sau pentru procurori atunci când acestea îndeplinesc rolul de instanţă de judecată. Numai în cadrul aceste proceduri disciplinare există obligativitatea citării şi audierii magistratului vizat de acţiunea disciplinară.

Procedura de apărare a independenţei procurorilor sau judecătorilor după caz este o procedură administrativă în cadrul căruia se analizează dată a existat sau nu o încălcare a independenţei procurorilor sau după caz a judecătorilor cu consecinţa subminării autorităţii acestora ca urmare a afirmaţiilor sau a faptelor unor terţe persoane, fără a se regăsi în această procedură aspecte care să poată fi dezbătuţi în contradictoriu.

În concret, în cadrul acestei proceduri secţia pentru procurori a analizat modalitatea în care afirmaţiile intimatei - reclamante puteau crea o presiune psihică asupra procurorilor şi suspiciuni în rândul opiniei publice raportat la activitatea acestora, fiind avut în vedere cadrul legal care defineşte independenţa procurorilor şi limitele libertăţii de exprimare, fără a se pune în discuţie luarea vreunei măsuri împotriva intimatei - reclamante.

În acest context, dreptul la un proces echitabil, din perspectiva exercitării dreptului la apărare, nu este aplicabil în speţă, intimata - reclamantă nedovedind vreo vătămare prin emiterea hotărârii nr. 424/2020 a secţiei pentru procurori, acest act administrativ neavând vreo consecinţă asupra drepturilor acesteia.

Dreptul de apreciere al secţiei pentru procurori cu privire la consecinţele afirmaţiilor publice ale intimatei - reclamante a fost exercitat fără exces de putere, în limitele competenţelor şi fără să fi fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale acesteia, prin emiterea hotărârii atacate nefiind încălcat dreptul la liberă exprimare al intimatei -reclamante, întrucât acesta nu a fost exercitat în limitele legii.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil al intimatei - reclamante, făcând trimitere la alte proceduri administrative reglementate şi detaliate în mod expres de lege şi aplicabile numai acelor situaţii care nu sunt nicidecum similare cu speţa supusă analizei.

Curtea apreciază că în mod greşit prima instanţă a apreciat nelegalitatea emiterii hotărârii nr. 424/2020 prin raportare la procedura prevăzută de Legea nr. 176/2010, cât şi la Codul de procedură fiscală, invocând greşit şi o jurisprudenţă CEDO care nu este incidentă.

Aceasta deoarece actul administrativ atacat vizează apărarea independenţei procurorilor şi nu are consecinţe asupra drepturilor reclamantei în respectiva procedură.

În mod greşit prima instanţă a făcut aplicare art. 6 din CEDO în raport de o jurisprudenţă care nu era incidentă, deoarece în niciuna din hotărârile menţionate ca practică nu s-a constatat cu titlu general faptul că principiile aferente unui proces echitabil ar fi aplicabile oricărei proceduri administrative în care sunt implicate anumite persoane.

Hotărârile CEDO indicate în sentinţă se referă la persoane vizate de proceduri penale sau disciplinare cu consecinţe directe asupra persoanelor vizate de aceste proceduri faţă de care se aplică garanţiile dreptului la apărare prevăzută de C. proc. civ. sau de Codul de procedură fiscală.

Garanţiile dreptului la un proces echitabil se asigură în cazul în care judecarea unei cauze se realizează de către o instanţă idependentă şi imparţială instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil fie oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

Deşi Curtea a arătat că o autoritate care nu se numără printre instanţele unui stat poate totuşi, în sensul art. 6 § 1, să fie considerată o "instanţă" (Sramek împotriva Austriei, pct. 36), aceasta a specificat că o instanţă este caracterizată în sens material de rolul său jurisdicţional: de a soluţiona, pe baza normelor de drept, cu jurisdicţie deplină şi în urma unei proceduri organizate, orice problemă care ţine de competenţa sa [ibidem, pct. 36; Cipru împotriva Turciei (MC), pct. 233]. Astfel, competenţa de a decide este inerentă noţiunii înseşi de "instanţă", iar procedura în faţa unei "instanţe" trebuie sa asigure "soluţionarea juridică a litigiului" impusă de art. 6§ 1 (Benthem împotriva Ţârilor de Jos, pct. 40).

De asemenea, o "instanţă" trebuie să îndeplinească o serie de alte condiţii cum ar fi independenţa, în special în raport cu puterea executivă, imparţialitatea, durata mandatului membrilor, garanţiile oferite de procedură [Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, pct. 55; Cipru împotriva Turciei (MC), pct. 233].

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai decis că art. 6 se aplică procedurilor disciplinare desfăşurate în faţa unor organisme profesionale şi în care se află direct în joc dreptul de a practica profesia [Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei; Philis împotriva Greciei (nr. 2), pct. 45], iar aplicabilitatea art. 6 în cazul unei proceduri disciplinare se stabileşte în funcţie de tipul sancţiunilor la care riscă să fie supusă persoana drept rezultat al culpei imputate [Marusic împotriva Croaţiei (dec), pct. 72-73].

În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aplicat art. 6 şi în cauze care nu se referă la prima vedere la un drept civil, cu condiţia ca acesta să poată avea "repercusiuni directe şi importante asupra unui drept cu caracter privat al unui individ" [De Tommaso împotriva Italiei (MC), pct. 151; Alexandre împotriva Portugaliei, pct. 51 şi 54), şi chiar într-un context profesional (Poctus împotriva Lituaniei, pct. 43; Selmani şi alţii împotriva "Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei", pct. 47; Mtrovni Institut împotriva Sloveniei, pct. 29].

Or în speţă secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care soluţionează administrativ o cerere de apărare a independenţei procurilor nu desfăşoară o activitate cu caracter jurisdicţional, neputând fi calificată drept "o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege", astfel încât în mod eronat a reţinut prima instanţă Incidenţa articolului 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în situaţia dedusă judecăţii.

Actele contestate sunt legale în cauză nefiind necesară citarea şi audierea reclamantei deoarece nu era în desfăşurare o procedură disciplinară care să o vizeze pe reclamantă.

Prin emiterea Hotărârii nr. 424/2020 nu a fost încălcat dreptul la liberă exprimare al reclamantei întrucât acesta nu a fost exercitat în limitele legii în mod corect a reţinut prima instanţă care a analizat şi pe fond pretinsul exces de putere al intimatei, exces de putere în sensul apărării independenţei procurorilor.

Faţă de cele expuse mai sus Curtea constatând legalitatea hotărârilor contestate, plecând de la premisa caracterului necontencios al procedurii administrative al apărării independeţei procurorilor, în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul principal şi rejudecând va respinge contestaţia reclamantei ca nefondată.

Va respinge ca tardiv formulat recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 35 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge contestaţia formulată de reclamanta A., ca nefondată.

Respinge recursul incident declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 iunie 2023.