Guarantor bank's solidary tax liability upheld on irrevocable guarantee after rescheduling lapse

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.04.2020, reclamanta A. S.A., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună admiterea cererii şi:

- anularea deciziei nr. 7095/17.09.2019 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscal - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cu privire la angajarea răspunderii solidare a societăţii reclamante cu debitorul aflat în procedura insolvenţei S.C. B. S.R.L.;

- anularea deciziei nr. 8002/25.02.2020 privind soluţionarea contestaţiei emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscal - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 136 din 9 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către prima instanţă care a menţinut prin soluţia de respingere decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/12.09.2019.

Se invocă în recurs mai multe aspecte de nelegalitate cu privire la soluţia recurată.

Primul aspect priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a instanţei de fond în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. e) Codul de procedură fiscală raportat la art. 46 Codul de procedură fiscală.

Se invocă faptul că în mod nelegal prima instanţă nu a reţinut ca fondat aspectul de nelegalitate invocat cu privire la nemotivarea în fapt şi în drept a dispoziţiei nr. 7095/17.09.2019 cu privire la angajarea răspunderii solidare a reclamantei-recurente în opinia recurentei condiţia de legalitate a deciziei contestate nu este îndeplinită.

Aspectul de nelegalitate care priveşte fondul deciziei nr. 7095/17.09.2019 este reprezentat de interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură fiscală şi art. 26 din acelaşi act normativ.

Se susţine faptul că în mod nelegal prima instanţă a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile legale pentru emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.09.2019, prin care s-a angajat răspunderea solidară a reclamantei în calitate de garant al B. S.R.L. în vederea acoperii unei creanţe fiscale în limita sumei de 12.655.080 RON.

Se reiterează prin cererea de recurs motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată respectiv neîndeplinirea condiţiilor pentru cererea de plată, constatarea caracterului cert, lichid şi exigibil a creanţei bugetare pentru care s-a emis în cadrul executării silite emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare şi neîndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii în baza scrisorii de garanţie.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiuni astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care în principal a invocat excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivat, în şedinţa publică din 6.06.2023, Curtea a respins excepţia nulităţii recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat.

Aspectele de nelegalitate privind pretinsa nemotivare a Deciziei nr. 7095/17.09.2019 şi a deciziei prin care s-a respins contestaţia administrativă nu este fondat.

În mod legal, prima instanţă a analizat motivat acest aspect de nelegalitate şi a apreciat corect în sensul că ambele decizii sunt motivate în fapt şi în drept cu referire strictă la situaţia de fapt care a determinat emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantei în baza art. 25 alin. 1 lit. d) şi art. 26 Codul de procedură fiscală.

În mod corect prima instanţă a apreciat că actele contestate îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă conform art. 26 alin. 1 lit. c) rap. la art. 46 Codul de procedură fiscală pentru a fi supuse controlului judecătoresc pe legalitate şi a verificat pe fond îndeplinirea condiţiilor de emitere în cadrul procedurii de executare silită a deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantei - în calitatea sa de garant a debitorului B. S.R.L.

Angajarea răspunderii solidare a reclamantei, în baza dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. d), art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 2321 din Legea 287/2009 privind C. civ., s-a dispus în baza Deciziei ANAF de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale nr. 42314/07.03.2019, a Decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plata a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 42316/07.03.2019 si a Deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plata nr. x/07.03.2019.

Pentru constituirea garanţiei, S.C. B. S.R.L. a depus Scrisoarea de Garanţie RO01 nr. x/18.09.2018 emisa de A. împreuna cu actul adiţional nr. x/23.10.2018 si actul adiţional nr. x/03.12.2018, pentru suma totala de 12.655.080 RON.

Potrivit art. 193 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, prin acordul de principiu organul fiscal stabileşte perioada de eşalonare la plată, data până la care este valabilă garanţia în cazul în care aceasta este constituită sub forma scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie, precum şi cuantumul garanţiei, cu menţionarea sumelor eşalonate la plată, a dobânzilor datorate pe perioada de eşalonare la plată şi a procentului prevăzut la alin. (13), corespunzător perioadei de eşalonare.

În mod corect prima instanţă a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 202 alin. 1 Codul de procedură fiscală pentru emiterea deciziei de angajare a răsunderii solidare a reclamantei-recurente în baza scrisorii de garanţie având ca situaţie premisă pierderea valabilităţii eşalonării la plată a debitorului B. S.R.L..

Contrar recurentei, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 2 punctul 2.2 din condiţiile contractuale de garantare aferente scrisorii de garanţie, potrivit căruia, în limita răspunderii asumate prin scrisoarea de garanţie, garantul A. garantează obligaţia de plată asumată de S.C. B. S.R.L. faţă de terţul beneficiar, în cazul în care S.C. B. S.R.L. nu poate onora obligaţiile sale, ca urmare a cererii transmisă de către beneficiar, ulterior producerii unui eveniment garantat, în conformitate cu prevederile contractului de bază.

În realitate, aplicarea dispoziţiilor art. 202 alin. (1) din Codul de procedură fiscală se subsumează prevederilor art. 3 punctul 3.1 din condiţiile contractuale de garantare aferente scrisorii de garanţie, potrivit căruia garantul A. îşi asumă riscul de executare a garanţiei de către beneficiar, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale ce îi revin cocontractantului S.C. B. S.R.L., în relaţia acestuia cu ANAF, respectiv prejudiciile provocate beneficiarului din culpa exclusivă a cocontractantului.

Or, pierderea valabilităţii eşalonării la plată a cocontractantului S.C. B. S.R.L. reprezintă o neexecutare a obligaţiilor asumate de către S.C. B. S.R.L. în relaţia cu ANAF, împrejurare care atrage incidenţa în cauză a prevederilor art. 3 punctul 3.1 din condiţiile contractuale de garantare aferente scrisorii de garanţie, potrivit căruia garantul A. îşi asumă riscul de executare a garanţiei de către beneficiar, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale ce îi revin cocontractantului S.C. B. S.R.L., prin antrenarea formei de răspundere prevăzute de art. 202 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Prin scrisoarea de garanţie din 18.09.2018, astfel cum a fost modificată prin actele adiţionale din 23 octombrie 2018 şi din 3.12.2018 reclamanta-recurentă şi-a asumat obligaţia de a garanta obligaţia la plată a sumei de 12.055.080 RON sumă egală cu valoarea debitului stabilit prin Acordul de principiu privind decizia de eşalonare la plată din 18 octombrie 2018.

Critica recurentului reiterată în recurs privind caracterul accesoriu al obligaţiei sale de plată în raport de obligaţia debitului a fost analizat de prima instanţă şi motivată cu respectarea normelor de drept material ţinând cont de dispoziţiile art. 25 alin. 1 lit. d) Codul de procedură fiscală.

Având în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală care prevede faptul ca răspunde solidar cu debitorul si " emitentul scrisorii de garantie/politei de asigurare de garanţie ori instituţia care a confirmat scrisoarea de garantie/polita de asigurare de garanţie potrivit art. 211 lit. b), in cazul in care nu a virat, potrivit legii, sumele de bani in conturile de venituri bugetare la solicitarea organului fiscal" coroborat cu art. 26 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, contrar susţinerilor reclamantei sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru angajarea răspunderii solidare a A. S.A., CUI x, pentru suma de 12.655.080 RON.

Referitor la caracterul accesoriu al obligaţiei de plată care îi revine acesteia în baza scrisorii de garanţie, prin raportarea la prevederile art. 25 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, emitentul scrisorii de garanţie răspunde solidar cu debitorul, în cazul în care debitorul nu a virat, potrivit legii, sumele de bani în conturile de venituri bugetare la solicitarea organului fiscal. Dispoziţiile art. 2.321 alin. (3) din C. civ. rămân aplicabile.

Totodată, în baza prevederile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, organul fiscal competent execută garanţiile în contul obligaţiilor fiscale rămase nestinse, astfel încât pierderea eşalonării la plata prin Decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale nr. 42314/07.03.2019 a avut ca efect, ope legis, executarea scrisorii de garanţie pentru suma datorată de debitor în cuantum de 12.655.080.

Faptul că împotriva S.C. B. S.R.L. a fost deschisă procedura insolventei în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Legea 85/2004 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă nu este de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.09.2019 emisă de DGAMC întrucât emiterea actului administrativ-fiscal menţionat anterior are la bază un raport juridic distinct existent între DGAMC şi reclamantă, în timp ce deschiderea procedurii insolventei are la bază raportul juridic existent între ANAF şi debitorul S.C. B. S.R.L..

Prima instanţă a verificat şi respins susţinerea recurentei privind caracterul obligaţiei de plată în sensul că asumarea la plată a fost condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii.

În cauză, prima instanţă a verificat îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 25 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură fiscală coroborat cu prevederile art. 2321 alin. 1 din C. civ. potrivit căruia:

"scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat şi cu prevederile art. 193 alin 5 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia prin acordul de principiu organul fiscal stabileşte perioada de eşalonare la plată, data până la care este valabilă garanţia în cazul în care aceasta este constituită sub forma scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie, precum şi cuantumul garanţiei, cu menţionarea sumelor eşalonate la plată, a dobânzilor datorate pe perioada de eşalonare la plată şi a procentului prevăzut la alin. (13), corespunzător perioadei de eşalonare."

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 136 din 9 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 iunie 2023.