Limits of the extraordinary appeal: exclusion of substantive re-review and non-material procedural incidents in discrimination disputes

Şedinţa publică din data de 31 mai 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea hotărârii nr. 408/13.05.2020 a Consiliului Naţionale pentru Combaterea Discriminării dispusă în dosarul nr. x/2019, să se constate că aspectele sesizate prin petiţia cu nr. x/07.10.2019 întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform prevederilor O.G. nr. 137/2000, că s-a dovedit existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări, pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii revenindu-i sarcina de a dovedi că faptele expuse în petiţie şi în completările ulterioare nu constituie discriminare, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, să se constate că, având în vedere circumstanţele elementelor factuale descrise în petiţie, completările ulterioare, precum şi în cuprinsul acţiunii, sunt de natură a atrage răspunderea contravenţională potrivit dispoziţiilor O.G. cu nr. 137/2000.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să refacă investigaţia şi să soluţioneze pe fond petiţia.

1.2 Soluţia primei instanţe

Prin încheierea din data de 20.04.2021 s-a dispus amânarea pronunţării.

Prin sentinţa nr. 79/F-CONT din data de 04.05.2021 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia ca nefondată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 20.04.2021 şi a sentinţei nr. 79/F-CONT din data de 04.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurentul-reclamant arată că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la cererea formulată prin notele scrise din data de 07.04.2021, prin care a solicitat ca în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor din C. proc. civ., să se dispună ca pârâtul CNCD să înainteze instanţei de judecată şi să depună la dosarul cauzei întreaga documentaţie (dosarul administrativ) care a stat la baza emiterii Hotărârii cu nr. 408/2020, prin care a soluţionat petiţia cu nr. 5871/07.10.2019, care face obiectul dosarului CNCD nr. x/2019.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul-reclamant a arătat că interpretarea dată de judecător situaţiei de fapt este greşită şi este relaţionată în mod greşit cu dispoziţiile legale aplicabile în materia discriminării, cu jurisprudenţa, precum şi cu teoriile şi argumentele existente în această materie.

Instanţa de judecată a reţinut în mod greşit că faptele reclamate nu reprezintă discriminare întrucât detaşarea reprezintă o măsură care se dispune în interesul angajatorului şi instituţiei la care se dispune detaşarea.

Excluderea unor magistraţi pe criteriul că au cumulat mai mult de 6 ani de detaşare pe parcursul întregii cariere, în timp ce pentru alţi magistraţi 14-15 ani de carieră nu mai reprezintă un impediment pentru accederea într-o funcţie care se ocupă prin detaşare, este opusă ireductibil cu obiectivitatea, meritocraţia şi transparenţa.

Un alt drept încălcat prin tratamentul discriminatoriu este şi dreptul de proprietate.

Contestatorul a susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut că promovarea la care se referă art. 7 alin. (1) lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale este cea promovarea prevăzută de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, în mod greşit instanţa a reţinut că motivele şi argumentaţia din cauza Feryn nu este aplicabilă întrucât în cauza Feryn este vorba de o discriminare pe criterii etnice a dreptului la muncă.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul-reclamant arată că, motivarea hotărârii nu este în concordanţă cu probele administrate în cauză, care nici măcar nu au fost contestate de pârâtul CSM.

1.4 Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Prin decizia nr. 5125 din 2 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 20 aprilie 2021 şi sentinţei nr. 79/F-CONT din 4 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 5125 din 2 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, recurentul-reclamant a formulat contestaţie în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

2.1 Motivele contestaţiei în anulare

Întemeiat pe motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate în termenul legal, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv, au fost invocate şapte motive de recurs privind faptul că hotărârea a fost data cu încălcarea sau greşită a normelor de drept material, în timp ce instanţa de recurs a analizat doar subpunctul "a" al punctului 2 din motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deşi s-au invocat şi argumentat la subpunctele "b", "c", "d", "e", "f" şi "g" şi alte motive privind greşita aplicare a normelor de drept material.

S-a invocat, cu titlu de exemplu, subpunctul "g", privind aplicarea de către instanţa fondului, în mod greşit, a art. 12 alin. (4) din Procedura Interna de Soluţionare a Petiţiilor şi Sesizărilor adoptată prin Ordinul nr. 144/11.04.2008 al CNCD, publicat în Monitorul Oficial nr. 348/06.05.2008, subpunctul "f" cu privire la obligaţia C.N.C.D. de a motiva corespunzător hotărârea atacată, subpunctul "e" privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale speciale privind investigarea faptelor de discriminare, subpunctul "b" privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind discriminarea, motive care nu au fost cercetate.

În cadrul motivelor contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., s-a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale.

S-a susţinut că în încheierea din data de 19.10.2022 se reţine, în mod greşit, ca motiv pentru cererea contestatorului de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, faptul că acesta îşi desfăşoară activitatea în prezent în străinătate, amânarea cauzei fiind solicitată întrucât participa la o activitate de pregătire profesională.

Or, această eroare materială a condus la faptul că recursul a fost soluţionat fără a avea posibilitatea de a participa şi de a expune situaţia şi argumentele în faţa completului de recurs.

Totodată, în încheierea din data de 19.10.2022 se reţine, în mod greşit, că dosarul cu nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti este suspendat, deşi fusese admis recursul formulat împotriva acestei soluţii.

Raportat la această eroare materială instanţa de recurs nu a mai analizat cererea contestatorului de suspendare a judecării recursului şi a procedat la soluţionarea recursului.

A arătat contestatorul că eroarea materială cu privire la motivul cererii de amânare, a avut ca efect faptul că acesta nu a putut susţine cauza personal în faţa instanţei de recurs, producându-se o vătămare a dreptului de acces la instanţa şi a dreptului la un proces echitabil.

Faţă de aceste considerente, s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare.

2.2 Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege.

În subsidiar, contrar susţinerilor contestatorului, s-a arătat că instanţa de recurs a răspuns la toate motivele de casare invocate, aceasta neavând obligaţia de a analiza fiecare argument în parte.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei privind existenţa unei erori materiale, în sensul dispoziţiilor ce reglementează cazul respectiv de contestaţie în anulare, intimatul a arătat că aceasta trebuie să fie esenţială pentru adoptarea soluţiei, neputându-se îndrepta greşeli de judecată.

În concluzie, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei atacate, apreciind că aceasta cuprinde argumentele pe care se sprijină, iar instanţa de control judiciar a răspuns la toate motivele invocate prin cererea de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate şi cu dispoziţiile legale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., iar încadrarea efectivă a argumentelor prezentate în cazurile prevăzute de lege, reprezintă o chestiune ce tine de temeinicia căii de atac, iar nu de admisibilitatea acesteia.

1.1. Motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare şi argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând în continuare susţinerile contestatorului, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestaţiei în anulare, contestatorul face referire la o serie de aspecte ce ţin de fondul cauzei, în condiţiile în care, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa unuia dintre motivele strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în realitate, contestatorul nu este de acord cu modalitatea în care instanţa de recurs a analizat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la respingerea argumentelor referitoare la constatarea unei fapte de discriminare, însă din parcurgerea deciziei atacate se observă că decizia atacată analizează motivele de recurs, în limitele cazului de casare invocat care nu permit, reaprecierea situaţiei de fapt, ci doar verificarea legalităţii soluţiei primei instanţe, în raport de textele de lege aplicabile speţei.

În aceste condiţii, motivele contestaţiei în anulare, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci tind la o reapreciere a fondului cauzei.

Modalitatea în care instanţa de recurs a analizat criticile punctuale ale recurentului, în cauză nefiind vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, nu poate fi analizată pe calea contestaţiei în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea sa neexercitând un control de legalitate asupra deciziei atacate.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instantelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Aşa fiind, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanţa de control judiciar, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant.

Instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor, acestea pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care se referă la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu la argumentele aduse de acesta în susţinerea motivelor de casare, astfel cum s-a reţinut anterior.

1.2. Nici incidenţa motivului de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză.

Dispoziţiile invocate reglementează motivul de contestaţie în anulare specială pentru situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greşeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Astfel, greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Motivul de contestaţie în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, care au fost determinante în pronunţarea unei soluţii greşite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greşeli de judecată de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

Or, tocmai modul de soluţionare a unor cereri incidentale, respectiv cererea de amânare şi cererea de suspendare a cauzei, este ceea ce se critică pe calea contestaţiei în anulare, împrejurare care nu se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Fiind vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv asupra unor împrejurări care nu au legătură directă cu soluţia pronunţată în recurs. Cu privire la nerespectarea dreptului la apărare, a cărui încălcare este reclamată pe calea contestaţiei în anulare, se observă că legiuitorul a reglementat în mod expres motivul de contestaţie prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care vizează doar nelegala citare a părţii la termenul la care a avut loc judecata.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355/2019), astfel că pe calea contestaţiei în anulare nu este permisă rejudecarea unei hotărâri definitive, pentru motive care nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 5125 din 2 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 mai 2023.