Tax Authority’s precautionary seizure annulled for lack of reasoned evasion risk; appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 31 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.09.2022, reclamanta A. S.R.L. ("A.") în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 ("AFP S4"), a solicitat, în temeiul art. 213 alin. (13) din Codul de Procedură Fiscală şi a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (1) Suspendarea executării Deciziei AFP S4 nr. 1/23.07.2021 până la soluţionarea capătului de cerere prevăzut la punctul (2) de mai jos, şi (2) Anularea Deciziei AFP S4 nr. 1/23.07.2021.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1313 din data de 28.09.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Finanţelor Publice Sector 4, a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/23.07.2021 şi a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1313 din data de 28.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Finanţelor Publice Sector 4, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere în cazul măsurilor asigurătorii, criteriul de bază îl reprezintă necesitatea aplicării măsurilor în scopul prevenirii unei ameninţări iminente privind producerea unui prejudiciu, în speţă existând posibilitatea ca obligaţiile fiscale ce urmau a fi stabilite în sarcina debitorului printr-un titlu de creanţă, să nu mai poată fi recuperate, creând-se astfel un prejudiciu bugetului de stat consolidat.

În consecinţă, dispoziţiile art. 213 Codul de procedură fiscală reglementează posibilitatea organului fiscal, ca atunci când constată că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, să dispună instituirea unor măsuri asigurătorii, pentru a se preîntâmpina producerea unui prejudiciu.

Aprecierea acestui pericol nu este subiectivă, aceasta decizie este justificată prin raportare la situaţia financiară a debitoarei, de istoria comportamentului fiscal al acesteia, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (în cazul de faţă: lipsa substanţei economice a tranzacţiilor care au generat suma solicitată la rambursare- lipsa salariaţilor, a subcontractanţilor şi ulterior fuziunea cu cele două societăţi afiliate etc).

Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, faptul că odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii, nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunţat.

Totuşi, aceste măsuri sunt menţinute în continuare, constituindu-se în garanţia executării întrutotul de către debitor a obligaţiilor sale fiscale. în caz contrar, ar exista pericolul nerecuperării creanţelor la bugetul de stat şi ar demonstra o lipsă de diligentă atât a legiuitorului, cât şi a organelor de executare. Or, finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligaţiei.

Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale şi existând pericolul ca societatea să-şi înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanţă cu prevederile art. 213 şi următoarele din Codul de procedură fiscală la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale. Măsurile asigurătorii nu trebuie confundate cu măsurile concrete de executare silită întreprinse de organele fiscale.

Toate aceste aspecte au fost reţinute în mod corect de către organul de control in decizia contestata, acestea fiind premisele iniţiale care l-au determinat pe acesta să procedeze la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Aplicarea sechestrului asupra bunurilor reclamantei are drept consecinţă juridică limitarea dreptului de dispoziţie al proprietarului asupra bunului respectiv, importanţa acestei masuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu ce va fi obţinut de creditor.

În scopul înlesnirii executării silite şi pentru a elimina eventualele posibilităţi de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 213 şi urm., permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acţiunii judiciare. Instituţiile juridice prin care se realizează aceste măsuri sunt sechestrul asiguratoriu şi poprirea asiguratorie, aceste măsuri fiind de altfel dispuse în cazul reclamantei din dosarul de faţă.

Este pe deplin satisfăcută condiţia prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestor măsuri şi anume existenţa pericolului ca debitorul, faţă de bugetul general consolidat al statului, să se sustragă, să-şi ascundă sau să-şi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor.

Faptele prin care s-au încălcat de către reclamanta dispoziţiile fiscale în materie cu referire directă la obligaţiile stabilite îmbracă pericolul social al unor acţiuni ilegale, pentru care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, masuri ce constituie o obligaţie pentru organele fiscale şi nu o opţiune, măsura necesară garantării executării creanţei către bugetul de stat.

Mai mult decât atât, solicită să se observe că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost motivată de organele de inspecţie fiscală în conformitate cu cerinţele art. 213 din Codul de procedură fiscală, atât în procesul-verbal nr. x/23.07.2021 întocmit, cât şi în Decizia nr. 1/23.07.2021 la rubrica "Motivarea necesităţii dispunerii masurilor asigurătorii" arătându-se că "din procesul-verbal nr. x/23.07.2021 încheiat la S.C. A. S.R.L. a rezultat următoarele:

I. A. S.R.L., CUI: x a beneficiat de rambursarea soldului sumei negative a TVA în sumă de 10.451.734 RON cu control ulterior, din care suma de 9.517.969 RON provine din facturi reprezentând avansuri emise de persoane juridice afiliate, respectiv S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.;

II. A. S.R.L., CUI: x a beneficiat de rambursarea soldului sumei negative a TVA în sumă de 10.451.734 RON cu control ulterior, din care suma de 191.867 RON solicitată şi primita în plus la rambursare, reprezintă diferenţa dintre soldul contului 4424 "TVA de recuperat" în sumă de 10.259.867 RON conform balanţei de verificare întocmită la data de 29.02.2020 şi soldul sumei negative a TVA la sfârşitul perioadei de raportare (D300) în suma de 10.451.734 RON.

III. A. S.R.L., CUI: x (în calitate de prestator) a încheiat cu S.C. D. S.A., CUI: x (în calitate de beneficiar) contracte de prestări servicii şi/sau livrări de bunuri. Preţul reprezentând contravaloarea acestor contracte a fost achitat de către clienţii S.C. D. S.A. în baza contractelor de cesiune de creanţă şi a notificărilor de plată emise de către S.C. D. S.A..

A. S.R.L., nu a înregistrat integral în evidenţa contabilă contravaloarea TVA colectată în sumă de 10.252.202 RON aferentă încasărilor de la S.C. D. S.A. prin intermediul clienţilor acestuia (Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, Primăria sector 4 a Municipiului Bucureşti, E. SRL);

IV. A. S.R.L., CUI: x a dedus TVA aferentă achiziţiei de bunuri şi/sau prestări servicii de la diverşi furnizori în sumă de 122.931 RON care nu recunosc aceste tranzacţii;

V. A. S.R.L., CUI: x a dedus TVA în sumă de 1.886.871 RON aferentă unor achiziţii de bunuri şi servicii care nu sunt în folosul operaţiunilor taxabile, bunuri şi servicii efectuate în scop personal şi unor achiziţii de la societăţi inactive;

VI. A. S.R.L. CUI: x nu a colectat TVA în sumă de 68.187 RON în anul 2017 şi anul 2020 aferentă unor prestări de servicii şi încasării unor avansuri în baza Promisiunilor de vânzare-cumpărare."

Având în vedere că există pericolul de sustragere de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, urmare a constatărilor din Procesul-verbal nr. x/23.07.2021, organele de inspecţie fiscală au constatat necesară dispunerea măsurilor asigurătorii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 04 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 31 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei AFP S4 nr. 1/23.07.2021 şi suspendarea executării Deciziei AFP S4 nr. 1/23.07.2021 până la soluţionarea capătului de cerere principal.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, a dispus anularea Deciziei AFP S4 nr. 1/23.07.2021 şi a respins cererea de suspendare a executării Deciziei AFP S4 nr. 1/23.07.2021, ca rămasă fără obiect.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că în cuprinsul acestei cereri, recurenta-pârâtă susţine hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere în cazul măsurilor asigurătorii, criteriul de bază îl reprezintă necesitatea aplicării măsurilor în scopul prevenirii unei ameninţări iminente privind producerea unui prejudiciu, în speţă existând posibilitatea ca obligaţiile fiscale ce urmau a fi stabilite în sarcina debitorului printr-un titlu de creanţă, să nu mai poată fi recuperate, creând-se astfel un prejudiciu bugetului de stat consolidat.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că din interpretarea dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rezultă că măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se pot dispune în cazuri excepţionale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situaţii precum existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

În speţă, măsurile asigurătorii au fost motivate de faptul că, pericolul ca debitoarea să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale este justificat prin raportare la situaţia financiară a debitoarei, de istoria comportamentului fiscal al acesteia, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (în cazul de faţă: lipsa substanţei economice a tranzacţiilor care au generat suma solicitată la rambursare- lipsa salariaţilor, a subcontractanţilor şi ulterior fuziunea cu cele două societăţi afiliate etc).

Or, cazurile excepţionale indicate de legiuitor, sunt situaţiile detaliate în care există pericol ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Simpla menţionare a acestor situaţii, indicate generic, nu constituie o motivare a deciziei de instituie a măsurii asiguratorii, iar prezentarea situaţiei de fapt care a condus la stabilirea obligaţiilor fiscale în sarcina contribuabilului, constatarea neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a acestora, cuantumul creanţelor fiscale, nu sunt suficiente. Starea de pericol ar putea rezulta din activitatea evidentă ce a generat creanţele fiscale şi care să afecteze recuperarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabil.

Pericolul avut în vedere de legiuitor nu este constituit, aşadar, de operaţiunile care au format obiectul controlului fiscal şi au determinat obligaţiile fiscale, de stabilirea acestora, întrucât, în această situaţie, orice inspecţie fiscală în urma căreia au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de plată ar fi însoţită de aplicarea unei măsuri asiguratorii. Or, nu aceasta este voinţa legiuitorului. Pericolul de sustragere, de ascundere ori risipire a patrimoniului, de natură să pericliteze ori să îngreuneze în mod considerabil colectarea, trebuie să rezulte din anumite elemente, împrejurări, acţiuni sau inacţiuni în acest sens.

Însă recurenta-pârâtă nu a argumentat în niciun fel un asemenea comportament al reclamantei şi nu a arătat care sunt acţiunile sau inacţiunile acesteia care ar putea dovedi intenţia de a se sustrage de la plata eventualelor obligaţii stabilite cu titlu definitiv în sarcina sa, ori de a-şi micşora patrimoniul în scopul zădărnicirii executării, apreciind doar că măsura se justifică prin faptul că în perioada desfăşurării inspecţiei fiscale s-a constatat că în evidenţa contabilă a intimatei-reclamante s-au înregistrat facturi emise de diverşi furnizori (reprezentând livrări de bunuri) şi care nu s-a putut face dovada achiziţiilor, iar unii furnizori au declarat că nu au desfăşurat activităţi economice, că nu au avut relaţii comerciale cu intimata-reclamantă.

Constată Înalta Curte că actul administrativ contestat nu răspunde cerinţelor privind motivarea, nu indică niciun aspect, niciun indiciu rezonabil din care să rezulte concret starea de pericol la care fac referire dispoziţiile legale invocate, fiind corect raţionamentul primei instanţe privind faptul că nu sunt evidenţiate aspectele care fundamentează concluzia existenţei pericolului ca reclamanta să se sustragă de la obligaţia de plată, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul şi care a condus la anularea deciziei de instituire a măsurii asiguratorii.

În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă că aspectele evidenţiate în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât preluarea concluziilor organelor fiscale formulate în urma controlului inopinat prin care se detaliază un anumit comportament fiscal al contribuabilului, fără a fi prezentate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că intimata-reclamantă prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Totodată, în cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nu se face nicio referire la existenţa referatului justificativ al dispunerii masurilor asiguratorii, aşa cum menţionează în mod expres pct. 25 din Ordinul nr. 2546/2016, ci este în mod expres indicat doar procesul-verbal nr. x/23.07.2021 întocmit de organul fiscal prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale principale de natura TVA-ului, astfel încât Curtea nu poate retine ca o asemenea motivare a masurilor asiguratorii este cuprinsă în referatul aferent ce ar fi stat la baza emiterii deciziei de instituire a masurilor asiguratorii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 împotriva sentinţei nr. 1313 din 28 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 mai 2023.