Wealth-check report reinstated after court annulment quashed and case remanded.

Şedinţa publică din data de 31 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.07.2018 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, A. şi B., a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 2/02.03.2018, emisă de Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, constituită în baza Legii 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, privind averea persoanei evaluate A..

Cu privire la situaţia de fapt, Curtea de Apel a reţinut că Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru începerea acţiunii de control şi constatarea diferenţei semnificative între veniturile realizate şi averea dobândită de către A., comisar şef de poliţie. Comisia de Cercetare a averilor a desfăşurat activitatea de control şi a apreciat că diferenţa constatată nu este una semnificativă, astfel cum aceasta este definită de lege, respectiv mai mare de 10.000 euro, motiv pentru care, prin Ordonanţa nr. 2/02.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 a clasat cauza.

Prin sentinţa 54/CA/4.03.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul A. a sumei 4.976 RON - cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste hotărâri, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a promovat recurs principal, iar pârâtul A. a promovat recurs incident.

Prin Decizia nr. 1921/25.03.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul principal formulat de reclamantă şi recursul incident formulat de pârât, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că aspectele invocate de către recurentul pârât atât în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor, cât şi în faţa instanţei de judecată reprezintă chestiuni procedurale prealabile analizei de fond a sesizării ANI. În condiţiile în care Comisia de Cercetare a averilor a omis să analizeze aceste aspecte, revine instanţei de judecată obligaţia de a le analiza, iar o soluţie pe fond nu este posibilă în cazul în care există impedimente legale.

În ceea ce priveşte recursul principal, ÎCCJ a subliniat că prima instanţă a cercetat doar parţial fondul pricinii.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018*, iar la data de 01.01.2022, dosarul a fost reînregistrat în cadrul noii secţii înfiinţate, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018.

Pentru termenul de judecată din data de 27.01.2022 a fost ataşat dosarul nr. x/2016 înregistrat la Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 42/CA din data de 03.03.2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nelegalei sesizări a Comisiei de Cercetare a averilor, din perspectiva încălcării principiului neretroactivităţii legii civile şi a întocmirii unui singur raport de evaluare; a respins excepţia prescrierii răspunderii administrative a pârâtului; a respins excepţia decăderii Agenţiei Naţionale de Integritate din dreptul de a efectua evaluarea averii pârâtului; a respins excepţia nelegalităţii procedurii de evaluare.

A admis excepţia nulităţii absolute a actelor întocmite şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/21.12.2016.

A respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, A. şi B., având ca obiect Ordonanţa nr. 2/02.03.2018 a Comisiei de Cercetare a averilor.

A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 4967,6 RON reprezentând cheltuieli de judecată (4760 RON onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare).

3. Cererile de recurs.

3.1. Cererea de recurs principal

Împotriva sentinţei civile nr. 42/CA din data de 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs principal reclamanta Agenţia Naţională de Integritate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 referitoare la procedura de informare a persoanelor evaluate.

Prima instanţă a reţinut că, din documentele existente la dosarul cauzei, rezultă că Agenţia Naţională de Integritate nu l-a informat niciodată pe pârât cu privire la existenţa unor diferenţe semnificative în averea sa, diferenţe constatate în urma evaluării documentelor publice, şi nu l-a invitat niciodată pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra acestuia aspect (modalitatea de exprimare a punctului de vedere fiind alegerea persoanei cercetate), aşa cum cere expres legea.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, sub aspect procedural au fost respectate toate etapele şi procedura activităţii de evaluare, aşa cum prevede Legea nr. 176/2010, inclusiv în ceea ce priveşte informarea persoanei evaluate.

Astfel, după informarea persoanei evaluate despre declanşarea procedurii de evaluare, informare care s-a efectuat la data de 03.11.2015 prin adresa înregistrată sub nr. x/03.11.2015, în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 s-a procedat la solicitarea de date, documente şi informaţii care nu sunt publice de la instituţii şi autorităţi publice, persoane fizice şi juridice, care sunt necesare desfăşurării activităţii de evaluare.

În acest stadiu, inspectorul de integritate nu se afla în posesia niciunui document cu privire la evaluarea persoanei evaluate, şi nu poate pune la dispoziţia persoanei evaluate informaţii cu privire la evaluare a averii pentru că în această stare nici nu a fost identificată nicio diferenţă de către inspectorul de integritate, cu privire la care persoana evaluată să îşi expună punctul de vedere.

Prin adresa nr. x/02.09.2016 la care se referă Curtea de Apel, au fost solicitate persoanei cercetate, doar unele informaţii şi documente justificative ce au stat la baza depunerilor şi încasărilor de numerar identificate la societăţi bancare precum şi documente justificative cu privire la imobilul - apartament înstrăinat în anul 2008, imobil declarat în Declaraţia de avere nr. 300525/15.06.2009.

Or, după cum rezultă din probatoriul administrat, inspectorul de integritate a îndeplinit obligaţiile cu privire şi la cea de-a doua informare a persoanei prevăzute de Legea nr. 176/2010 în momentul identificării elementelor în sensul existenţei unei diferenţe nejustificate.

Astfel, prin adresa nr. x/14.10.2016 persoana evaluată a fost informată despre identificarea unor diferenţe semnificative şi a fost invitat să prezinte date şi informaţii, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris şi totodată a fost informat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat, confirmarea de primire semnată la data de 21.10.2016 aflându-se la dosarul cauzei.

În urma acestei informări, A. a transmis un punct de vedere prin adresa înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/10.11.2016, punct de vedere redat pe larg în cuprinsul Raportului de evaluare.

Ordinea cronologică a etapelor corespunzătoare procedurii de informare este următoarea:

A). La data de 03.11.2015 A. a fost informat în legătură cu declanşarea evaluării averii, în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, indicându-se dispoziţiile art. 14 alin. (1) - informare înregistrată sub nr. x/03.11.2015 a fost transmisă la domiciliul persoanei evaluate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată de destinatar la data de 10.11.2015.

La data de 02.09.2016 persoanei evaluate, prin adresa nr. x/02.09.2016 i s-au solicitat o serie de lămuriri şi documente justificative ce au stat la baza depunerilor şi încasărilor de numerar identificate la societăţile bancare precum şi documente justificative cu privire la imobilul - apartament înstrăinat în anul 2008, imobil declarat în Declaraţia de avere nr. 300525/15.06.2009.

B). La data de 14.10.2016 A. a fost informat prin adresa nr. x/14.10.2016 referitor la identificarea elementelor în sensul existenţei unei diferenţe semnificative între veniturile realizate şi averea dobândită şi i s-a solicitat un punct de vedere, precum şi faptul că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat.

C). La data de 10.11.2016 A. a transmis un punct de vedere exprimat prin adresa înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/10.11.2016.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, procedura de înştiinţare reglementată de Legea nr. 176/2010 a fost îndeplinită, A. fiind informat prin intermediul unor scrisori recomandate, atât despre declanşarea activităţii de evaluare, cât şi despre identificarea unei diferenţe nejustificate în patrimoniul său.

3.2. Cererea de recurs incident

Împotriva sentinţei civile nr. 42/CA din data de 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs incident pârâtul A., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 491 raportat la art. 472 din C. proc. civ., solicitând, în cazul admiterii recursului principal, casarea sentinţei recurate şi admiterea excepţiilor invocate de pârât în faţa primei instanţe, excepţii respinse de aceasta.

În motivarea cererii sale de recurs, recurentul-pârât a arătat că excepţia prescripţiei răspunderii administrative trebuia admisă în condiţiile în care au fost constatate diferenţe nejustificate în averea pârâtului în anii 2005, 2006, 2007, 2010, şi 2012, la data întocmirii raportului ANI, respectiv, iar la data întocmirii raportului ANI 21.12.2016, era împlinit termenul de prescripţie general prevăzut de C. civ. de 3 ani, astfel că nu se mai putea dispune sesizarea comisiei cu solicitarea de confiscare a sumei pretins nejustificate. Prin sentinţa recurată, instanţa de fond contrazice în mod flagrant Decizia CCR 449/2015, în care se reţine în mod clar că posibilitatea ANI de a efectua verificarea averii pe toată perioada funcţiei publice şi încă 3 ani de la încetarea acesteia este constituţională.

Referitor la excepţia privind nelegala sesizare a Comisiei de Cercetare a Averilor, prin încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, în privinţa evaluării averii sale pentru perioada 2002 - 04.09.2010, recurentul-pârât a arătat că procedura de evaluare al cărei rezultat este Raportul de evaluare nr. x/21.12.2016 s-a realizat în temeiul Legii 176/2010, act normativ intrat in vigoare la data de 5 septembrie 2010.

Evaluarea a fost efectuată pentru perioada 23.08.2002 - 31.12.2015.

Contrar raţionamentului primei instanţe, modificările intervenite în avere şi veniturile realizate de pârât până la data de 04.09.2010, înainte de data intrării în vigoare a Legii 176/2010 la 05.09.2010, reprezintă situaţii juridice încheiate sub imperiul legii vechi, şi cărora nu li se mai poate aplica legea nouă, Legea 176/2010.

Procedând la evaluarea unor fapte săvârşite în perioada 23.08.2002 -04.09.2010, pe baza unui act normativ intrat în vigoare la 5 septembrie 2010, ANI a aplicat dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii.

Mai mult decât atât, Raportul de evaluare ce face obiectul sesizării este întemeiat exclusiv pe dispoziţiile Legii 176/2010. Nicăieri în cuprinsul Raportului de evaluare nu se face nicio trimitere la Legea 115/1996 ca fiind temei al raportului de evaluare.

Aşadar, Legea nr. 176/2010 nu se poate aplica modificărilor intervenite în avere şi veniturilor realizate de pârât decât pentru perioada ulterioară datei de 05.09.2010, data intrării sale în vigoare.

Referitor la excepţia privind nelegala sesizare a Comisiei de Cercetare a Averilor de către Agenţia Naţională de Integritate cu un singur raport de evaluare, în timp ce pârâtul a deţinut 13 funcţii publice în perioada la care se referă Raportul (23.08.2002 - 31.12.2015) şi la excepţia privind decăderea Agenţiei Naţionale de Integritate din dreptul de a efectua evaluarea averii după trecerea unui termen de 3 ani de la încetarea fiecărei funcţii publice ocupate de pârât, conform art. 28 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 176/2010, recurentul-pârât a arătat că afirmaţia primei instanţe că pârâtul a deţinut o singură funcţie este contrazis de Adresa nr. x/27.01.2016, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Garda de Coastă (aflată la dosarul cauzei), adresă emisă ca răspuns la solicitarea expresă a ANI de a comunica funcţiile deţinute de pârât din care rezultă că a exercitat 13 funcţii distincte.

Cu privire la excepţia privind nelegalitatea procedurii de evaluare a averii, recurentul-pârât a arătat că raţionamentul primei instanţe este greşit, având în vedere că pârâtul a invocat în mod expres textul legal pe care se întemeiază excepţia, respectiv dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 176/2010 în interpretarea dată de CCR prin Decizia nr. 596/2016.

Astfel, în contradicţie cu motivarea instanţei din interpretarea textelor de lege menţionate anterior, rezultă fără nici un dubiu procedura pe care inspectorii de integritate din cadrul ANI trebuie să o respecte în ceea ce priveşte activitatea de cercetare a averilor. Astfel, aceştia trebuie mai întâi să analizeze/să compare declaraţiile de avere completate şi depuse de către pârât şi doar în ipoteza în care din analiza acestora se identifică diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, aceştia urmează să solicite lămuriri de la pârât sau informaţii şi documente cu privire la aceasta de la instituţii, autorităţi publice, persoane de drept public sau de drept privat.

Nicăieri în cuprinsul Raportului de evaluare nu se menţionează faptul că inspectorul de integritate ANI a analizat declaraţiile de avere depuse de pârât, deşi acesta avea cunoştinţă despre acestea.

Faptul că ANI a sărit peste etapa analizării/comparării declaraţiilor de avere a pârâtului (etapă obligatorie în activitatea de cercetare a averilor) şi a procedat direct la solicitarea de date şi informaţii de la instituţii, autorităţi publice, persoane de drept public şi de drept privat, reprezintă o eludare a dispoziţiilor legale şi conduce în mod evident la nelegalitatea întregii procedurii de evaluare, iar instanţa de fond avea obligaţia să sancţioneze această conduită nelegală prin sentinţa recurată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul principal prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs principal şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul principal, va casa hotărârea atacată, va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe şi va respinge, ca nefondat, recursul incident, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul principal formulat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte observă că la data de 03.11.2015, prin adresa înregistrată sub nr. x/03.11.2015, pârâtul a fost informat în legătură cu declanşarea evaluării averii, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

La data de 02.09.2016, prin adresa nr. x/02.09.2016, pârâtului i s-au solicitat o serie de lămuriri şi documente justificative ce au stat la baza depunerilor şi încasărilor de numerar identificate la societăţile bancare, precum şi documente justificative cu privire la imobilul - apartament înstrăinat în anul 2008.

La data de 14.10.2016, pârâtul a fost informat prin adresa nr. x/14.10.2016 referitor la identificarea elementelor în sensul existenţei unei diferenţe semnificative între veniturile realizate şi averea dobândită şi s-a solicitat un punct de vedere.

La data de 10.11.2016, pârâtul a transmis un punct de vedere exprimat prin adresa înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/10.11.2016.

Potrivit art. 13 din legea 176/2010:,,(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

Conform art. 14 din lege:,,(1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2) Persoana informată şi invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3) Informarea şi invitarea se fac prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare.

(5) Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreţinere, în sensul Codului familiei, evaluarea se va extinde şi asupra averii soţului/soţiei şi, după caz, asupra averii copiilor aflaţi în întreţinere."

Art. 13 din Legea nr. 176/2010 prevede obligaţia ANI de a informa persoana evaluată cu privire la faptul că s-a început activitatea de evaluare de către Agenţia Naţională de Integritate.

Această obligaţie impusă expres de legiuitor a fost respectată de ANI care, prin adresa x/03.11.2015, a adus la cunoştinţă pârâtului faptul că s-a început activitatea de evaluare.

Din momentul informării persoanei evaluate ANI putea, conform art. 13 alin. (1) lit. b), solicita date şi informaţii care nu sunt publice de la diferite persoane fizice sau juridice.

La momentul informării persoanei evaluate cu privire la faptul că s-a început activitatea de evaluare, ANI nu deţinea decât informaţiile publice transmise de către instituţii publice şi eventual cele din cererea de sesizare a ANI.

Pe de altă parte, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate are obligaţia informării persoanei cercetate despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

Această informare care are ca obiect comunicarea existenţei unor diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din lege, este diferită de informarea care are ca obiect comunicarea începerii activităţii de evaluare, făcută conform dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din lege.

Sancţiunea nulităţii absolute a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin. (2) din lege, intervine numai dacă persoana cercetată nu a fost informată şi invitată potrivit dispoziţiilor art. 14, respectiv nu a fost informată de existenţa unor diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din lege şi invitată să prezinte un punct de vedere.

În consecinţă, contrar susţinerilor pârâtului şi primei instanţe, sancţiunea nulităţii absolute a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice nu intervine în cazul în care aceste date sau informaţii au fost solicitate persoanelor fizice sau juridice după momentul informării pârâtului despre declanşarea procedurii de evaluare a averii sale, prin adresa înregistrată sub nr. x/03.11.2015.

Această sancţiune s-ar fi aplicat numai dacă datele sau informaţiile care nu sunt publice ar fi fost solicitate de ANI de la diferite persoane fizice sau juridice după identificarea existenţei unei diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din lege, fără ca pârâtul să fie informat de acest fapt şi invitat să formuleze un punct de vedere, ceea ce nu este cazul, deoarece prin adresa x/14.10.2016, pârâtul a fost informat despre identificarea unor diferenţe semnificative şi a fost invitat să prezinte date şi informaţii, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, şi, totodată, a fost informat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat, confirmarea de primire fiind semnată de acesta la data de 21.10.2016.

În urma acestei informări, pârâtul a transmis un punct de vedere prin adresa înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/10.11.2016, punct de vedere redat în cuprinsul Raportului de evaluare.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, a art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., a art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă limita prevăzută de art. 497 din C. proc. civ. a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă doar o singură dată, în cursul procesului, deoarece această limită este aplicabilă doar în condiţiile limitativ prevăzute de textul de lege menţionat, respectiv numai dacă instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Atât în primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 54/4.03.2019, cât şi prin sentinţa recurată în prezent, prima instanţă a soluţionat cauza pe fond.

Înalta Curte consideră nefondate motivele care au stat la baza invocării excepţiei inadmisibilităţii recursului incident de către recurenta-reclamantă, deoarece, pe de o parte, excepţiile invocate prin cererea de recurs incident au fost invocate anterior în faţa Comisiei de Cercetare a Averilor, care nu le-a mai examinat, iar, pe de altă parte, prin decizia 1921/25.03.2021, pronunţată în primul ciclu procesual, Înalta Curte a admis ambele recursuri şi a dispus că instanţa de fond să se pronunţe asupra excepţiilor invocate, în contextul în care, deşi comisia avea această obligaţie, nu a făcut acest lucru. În mod legal, instanţa de fond, în al doilea ciclu procesual a respectat dispoziţia instanţei de recurs în temeiul art. 501 din C. proc. civ., soluţionând excepţiile invocate.

Cu privire la recursul incident declarat de recurentul-pârât A. împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte consideră nefondată critica acestuia referitoare la prescripţia extinctivă a răspunderii administrative.

Este adevărat că sesizarea Curţii Constituţionale care a pronunţat Decizia nr. 449/2015 a pornit de la premisa unui conflict de interese, dar nu numai dispozitivul deciziei este obligatoriu, ci şi considerentele deciziei care stau la baza măsurii luate în dispozitiv. Astfel, în par. 27 din această decizie. Curtea constituţională arată că: "Curtea constată că nu poate reţine această critică, fiind în logica reglementării ca verificarea existenţei împrejurărilor de natură să atragă un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate să vizeze perioada în care persoana în cauză a deţinut funcţia publică.

Curtea observă că, potrivit textului de lege criticat, activitatea de evaluare a declaraţiei de avere şi a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează de către Agenţia Naţională de Integritate, atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora. Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenţia are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activităţile amintite.

Aşadar, textul menţionat stabileşte numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa amintită, fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii. Astfel, în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcţie de momentul săvârşirii faptei şi implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

În materie penală, răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din C. pen., se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit.

d) din acelaşi cod."

Aşadar, decizia CCR are în vedere interpretarea art. 11 din Legea nr. 176/2010, motiv pentru care este obligatorie ori de câte ori se pune problema interpretării acestui text de lege pentru stabilirea unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese sau în cadrul procedurii de evaluare a averii prevăzută de Legea nr. 115/1996.

În consecinţă, termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu este un termen de prescripţie extinctivă, ci numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţele stabilite de lege, motiv pentru care este aplicabil termenul general de prescripţie extinctivă din materia dreptului civil, prevăzut de art. 2.517 din C. civ.

Pe de altă parte, deoarece temeiul răspunderii administrative în acest caz este o faptă ilicită, în lipsa unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, se vor aplica dispoziţiile art. 2528 din C. civ. în privinţa acestui aspect. De aceea, termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani a început în speţă să curgă de la data la care ANI a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Contrar susţinerilor recurentului-pârât, termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani nu a început să curgă de la data săvârşirii faptei (data apariţiei deferenţelor nejustificate în averea recurentului-pârât), ci de la data la care ANI a cunoscut existenţa acestor diferenţe nejustificate în urma datelor şi informaţiilor primite.

Din aceste motive, termenul de prescripţie extinctivă nu era împlinit la data emiterii Raportului de evaluare.

A doua critică a recurentului-pârât se referă la încălcarea principiului nerettroactivităţii legii noi, în privinţa evaluării averii sale pentru perioada 2002-4.09.2010.

Înalta Curte observă că procedura de evaluare a averii a fost reglementată anterior Legii nr. 176/2010, prin Legea nr. 115/1996 şi Legea nr. 144/2007. În consecinţă, fapta de dobândire nejustificată a averii exista anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, nefiind reglementată pentru prima oară prin Legea nr. 176/2010. Această lege nu face decât să stabilească o nouă procedură privind controlul averilor, de imediată aplicare. Deoarece la data apariţiei unor diferenţe nejustificate în averea recurentului-pârât (anii 2005-2012), fapta era sancţionată legal prin Legea nr. 115/1996 şi Legea nr. 144/2007, nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii noi.

În privinţa criticii referitoare la emiterea unui singur raport de evaluare, a art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor şi informaţiilor existente la dispoziţia inspectorului de integritate, diferenţe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmeşte un raport de evaluare."

Din interpretarea gramaticală şi teleologică a textului de lege menţionat rezultă că se întocmeşte un singur raport de evaluare. Pe de altă parte, deoarece nu se distinge între ipoteza exercitării unei funcţii publice sau a mai multor funcţii publice, rezultă că se va emite un singur raport de evaluare în toate situaţiile.

Înalta Curte apreciază că nu este fondată nici critica recurentului-pârât referitoare la decăderea ANI din dreptul de a efectua averea recurentului-pârât ca urmare a faptului că au trecut mai mult de 3 ani de la data exercitării funcţiilor publice.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "(1) Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora."

Din analiza gramaticală a textului de lege rezultă că activitatea de evaluare se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora. De vreme ce textul de lege nu face referire la o singură funcţie publică sau la mai multe, rezultă că de la data încetării funcţiilor publice curge termenul de 3 ani.

Pe de altă parte, din interpretarea teleologică a textului de lege citat se ajunge la aceeaşi concluzie, deoarece scopul legiuitorului a fost de a da posibilitatea derulării activităţii de evaluare după încetarea calităţii care a atras declanşarea procedurii, respectiv data încetării ultimei funcţii publice deţinute.

Recurentul-pârât mai afirmă că procedura de evaluare este nelegală, încălcându-se dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 176/2010, de vreme ce, pe de o parte, numai dacă în urma evaluării acestora, rezultă diferenţe semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, ANI putea să solicite informaţii nepublice de la alte persoane iar, pe de altă parte, în raportul de evaluare nu se face menţiune despre verificarea declaraţiilor de avere ale recurentului-pârât.

Primul argument invocat este nefondat pentru motivele expuse anterior în prezentele considerente cu ocazia analizei recursului principal, astfel că nu vor fi reluate.

Al doilea argument este nefundat, pe de o parte, datorită faptului că lipsa menţiunii din raportul de evaluare cu privire la evaluarea declaraţiilor de avere nu echivalează cu lipsa evaluării acestora iar, pe de altă parte, ANI a analizat coroborat toate datele şi informaţiile ce i-au fost comunicate de persoanele fizice sau juridice, şi nu numai declaraţiile de avere pentru identificarea existenţei diferenţelor semnificative în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, a art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul incident ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 42 din 3 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 31 mai 2023.