CNA sanction upheld: Audiovisual Code supersedes general contravention law and bans vague "genre" exceptions for obscene content
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, quashed the lower court’s judgment, and dismissed the claimant’s request for annulment, thereby upholding the administrative sanction. The dispute concerned the validity of a National Audiovisual Council decision imposing a 15,600 RON fine on a media company for two alleged contraventions: broadcasting masked commercial communications and airing content with trivial, vulgar, or obscene language during a time slot accessible to minors (06:00–23:00). The lower court had partially annulled the sanction, finding that the broadcast content was not objectively vulgar given its entertainment genre context and that the authority had failed to individualize penalties for each offense under the general contraventions law. The Supreme Court reversed this outcome, establishing that the specific prohibition against trivial or obscene content in the Audiovisual Code contains no exception for genre or comedic context, thus rendering the language inherently non-compliant. Furthermore, the Court held that the specialized Audiovisual Law takes precedence over the general legal regime of contraventions (specialia generalibus derogant), meaning the General Law on Contraventions does not apply to the individualization of fines imposed by the Council.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; CNA sanction upheld: Audiovisual Code supersedes general contravention law and bans vague "genre" exceptions for obscene content: The dispute concerned the validity of a National Audiovisual Council decision imposing a 15,600 RON fine on a media company for two alleged contraventions: broadcasting masked commercial communications and airing content with trivial, vulgar, or obscene language during a time slot accessible to minors (06:00–23:00). The lower court had partially annulled the sanction, finding that the broadcast content was not objectively vulgar given its entertainment genre context and that the authority had failed to individualize penalties for each offense under the general contraventions law. The Supreme Court reversed this outcome, establishing that the specific prohibition against trivial or obscene content in the Audiovisual Code contains no exception for genre or comedic context, thus rendering the language inherently non-compliant. Furthermore, the Court held that the specialized Audiovisual Law takes precedence over the general legal regime of contraventions (specialia generalibus derogant), meaning the General Law on Contraventions does not apply to the individualization of fines imposed by the Council.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the Supreme Court to admit the appeal and issue a decision on the merits of the administrative dispute.
Procedural basis for the Supreme Court to quash the lower court's judgment and rejudge the case to dismiss the claim.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 septembrie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului - Autoritatea Publică Autonomă:
- anularea Deciziei nr. 759 din 13.08.2019 emisă de CNA ca netemeinică şi nelegală, cu consecinţa anulării sancţiunii contravenţionale dispuse prin Decizie. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu sancţiunea adresării unei somaţii publice de intrare în legalitate conform art. 90 alin. (3) sau cu sancţiunea avertismentului conform art. 7 din O.G. nr. 2/2001;
- suspendarea executării Deciziei nr. 759 din 13.08.2019 privind amendarea cu 15.600 RON a A. S.R.L. pentru postul B., emisă de CNA pana la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 990 pronunţată la data de 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:
(i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului - Autoritatea Publică Autonomă;
(ii) a anulat decizia nr. 759/13.08.2018;
(iii) a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată;
(iv) a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, printr-o primă critică, pârâtul susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului, reţinând că "limbajul utilizat în producţia difuzată de reclamantă nu poate fi calificat ca fiind trivial, vulgar sau obscen având în vedere genul acestei producţii, motiv pentru care nu se poate reţine faptul că este de natură a-i prejudicia pe minorii care au avut acces la emisiune."
Deşi instanţa de fond a apreciat că definiţiile reţinute prin art. 1 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului (referitoare la producţii audiovizuale cu caracter trivial, vulgar sau obscen) sunt suficient de clare pentru a permite evaluarea şi aprecierea producţiilor de către membrii CNA, aceasta consideră, în mod personal şi subiectiv, cu depăşirea cadrului legal, că, în cazul unei emisiuni de divertisment, pamflet (conform instanţei), difuzată zilnic în intervalul orar 7:00 - 10.00, utilizarea unor termeni precum "te-n dinţi", "Tu-i mama lui...", şi în mod repetat sunete ce ar putea fi de flatulenţă - nu pot fi considerate ofensatoare, triviale sau vulgare, având în vedere genul acestor producţii.
Or, conform normei legale, interdicţia care se referă în mod general la producţii este una clară, fără distincţii ori excepţii, referitoare la "genul producţiei", "context", "situaţii comice" sau "standarde comune în producţii de alt gen", situaţie de natură să demonstreze fără echivoc, greşita aplicare a normelor de drept material de către instanţa de fond.
Susţine că analiza pe care reclamanta a făcut-o asupra noţiunilor de "trivial", "obscen", "vulgar" ori "flatulenţă" nu este de natură să demonstreze o greşită raportare a Consiliului la conţinutul emisiunii, conform raportului de monitorizare, la norma juridică reţinută ca temei al sancţiunii, aşa cum nici încadrarea emisiunii ca fiind una "de divertisment şi de pamflet" nu pot justifica nerespectarea prevederilor legale şi nu sunt de natură să o exonereze de răspundere pentru conţinutul difuzat la ore accesibile minorilor.
În analiza sa, Consiliul nu a confundat ironia specifică pamfletului, ori situaţiile comice cu vulgaritatea sau expresiile injurioase aşa cum procedează instanţa de fond, atunci când face trimitere la standarde comune sau context, pentru a constata că un conţinut precum cel reţinut la aplicarea sancţiunii nu poate prejudicia dezvoltarea psihică şi morală a minorilor care au acces la audierea respectivului program.
Copii şi adolescenţii tind să adopte modele, să repete ce văd sau ce aud (mimetism, ticuri verbale sau comportamentale), să urmeze exemplele unor persoane cu notorietate, expuse în cadrul programelor audiovizuale, acestea, prin discurs, atitudine sau comportament, influenţând dezvoltarea morală şi psihică a minorilor care au acces la audierea/vizionarea respectivelor programe.
Având în vedere aceste aspecte, întrucât nu se poate supraveghea, limita sau interzice unui copil sau adolescent orice contact cu programele de radio sau de televiziune, mai ales a celor difuzate public în intervale orare accesibile acestora (dimineaţa copiii sunt duşi la şcoală sau la grădiniţă cu maşina, se ascultă programe radio), responsabilizarea şi responsabilitatea radiodifuzorilor asupra conţinutului programului reprezintă singurul mod în care se poate asigura protecţia minorilor în cadrul programelor audiovizuale.
Menţionează că instanţa de fond a ignorat că, la aplicarea sancţiunii, Consiliul a ţinut cont de faptul că radiodifuzorul, deşi a fost somat anterior de două ori cu privire la intrarea în legalitate în ce priveşte respectarea dispoziţiilor privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe, nu şi-a corectat conduita şi a continuat difuzarea unui conţinut de natură să încalce prevederile legale şi să prejudicieze minorii. Face trimitere în acest sens la Deciziile nr. 315/2019 şi nr. 420/2019, depuse la dosarul instanţei de fond şi necontestate de reclamantă.
Prin urmare, analiza şi considerentele instanţei de fond, cu privire la prima faptă imputată reclamantei, în raport de "natura producţiei realizate de radiodifuzor", reprezintă încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile, în condiţiile în care dispoziţia legală prevede fără echivoc că, "în intervalul orar 06:00 -23.00, nu pot fi difuzate producţii care prezintă limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen", iar sancţiunile aplicate anterior reclamantei pentru încălcarea lor, nu şi-au atins scopul preventiv, nu au condus la stoparea conduitei ilegale.
Printr-o a doua critică, susţine că instanţa de fond a dat o greşită interpretare dispoziţiilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, care se referă la individualizarea sancţiunilor pentru faptele contravenţionale prevăzute de Legea audiovizualului, apreciind că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la individualizarea sancţiunilor aplicate de Consiliu, întrucât art. 94 din Legea audiovizualului menţionează şi face trimitere expresă la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.
Mai arată că Legea audiovizualului nr. 504/2022 este derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor, astfel că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001. În acest sens, al inaplicabilităţii art. 10 din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte s-a pronunţat prin deciziile nr. 645/2015, 3844/2014, 4034/2014, 1989/2014, 1602/2014, 649/2014, 6788/2013, 7508/2013, 3615/2006, 2191/2006, 1287/2006, 8326/2004.
În fine, susţine recurentul-pârât că instanţa putea să procedeze la o desfiinţare parţială a deciziei şi să menţină doar amenda în cuantum de minim 10.000 RON, prevăzută la art. 90 alin. (2) pentru încălcarea prevederilor art. 29 referitoare la publicitate mascată, faptă despre care a reţinut că a fost săvârşită de reclamantă.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-pârât.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 759/13.08.2019, prin care a fost aplicată societăţii reclamante amenda de 15.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora:
Art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului: "(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise;"
Art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului: "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 06:00 - 23.00, producţii care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament trivial, vulgar sau obscen."
Prima instanţă a admis cererea de anulare a deciziei nr. 759/13.08.2018, emisă de pârât, reţinând, în esenţă, că se confirmă existenţa primei fapte reţinute în sarcina reclamantei, însă nu şi cea de-a doua şi că, deşi se confirmă existenţa faptei care interzice publicitatea mascată, sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 şi art. 10 din O.G. nr. 2/2001, întrucât Consiliul nu a aplicat criteriile de individualizare a sancţiunii în funcţie de fiecare faptă în parte.
Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a arătat că instanţă de fond a interpretat/aplicat greşit prevederile art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului, cât şi cele ale art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 şi art. 10 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina intimatei-reclamante, de încălcare a prevederilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul Audiovizualului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în cauză a acestor prevederi, constatând că "limbajul utilizat în producţia difuzată de reclamantă nu poate fi calificat ca fiind trivial, vulgar sau obscen având în vedere genul acestei producţii, motiv pentru care nu se poate reţine faptul că este de natură a-i prejudicia pe minorii care au avut acces la emisiune."
Din conţinutul dispoziţiilor legale sus-menţionate, Înalta Curte apreciază că esenţial pentru interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor privind protecţia minorilor, este doar ca producţia difuzată în intervalul orar 06:00 - 23.00 să nu prezinte un comportament trivial, vulgar sau obscen.
În acord cu cele susţinute de recurentul-pârât, se reţine că interdicţia care se referă în mod general la producţii, este una clară, fără distincţii ori excepţii, referitoare la "genul producţiei", "context", "situaţii comice" sau "standarde comune în producţii de alt gen".
Aşadar, reiese că sunt fără legătură cu fapta imputată, argumentele instanţei de fond, precum şi cele ale intimatei-reclamante, referitoare la natura producţiei realizate de către radiodifuzorul sancţionat, în speţă, o emisiune de divertisment şi pamflet.
Considerentele instanţei de fond referitoare la faptul că folosirea unei expresii injurioase este folosită pentru atragerea atenţiei asupra aspectelor negative ale desfăşurării evenimentelor în societate, nu corespund cu cele dispuse de normele legale incidente.
În consecinţă, a fost corectă concluzia autorităţii administrative, potrivit căreia unele din ediţiile emisiunii "C.", difuzată în perioada 25 - 31 mai 2019, în intervalul orar 07:00 - 10.00, ce au făcut obiectul raportului de monitorizare, au avut conţinut vulgar, obscen, (ex. "te-n dinţi", "Tu-i mama lui...", în mod repetat sunete ce ar putea fi de flatulenţă) de natură a-i prejudicia pe minorii care au avut acces la audiere, în condiţiile în care emisiunea se difuzează într-un interval orar accesibil minorilor.
În acest context, Înalta Curte reţine că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care instituie obligaţia autorităţii de a individualiza sancţiunea aplicată pentru fiecare dintre contravenţiile săvârşite. Faţă de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 şi luând în considerare natura juridică a deciziei de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi anume, act administrativ de autoritate, ale cărui condiţii de formă şi fond sunt prevăzute de legea specială, instanţa de control judiciar constată că deciziei contestate nu îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001.
Astfel cum rezultă din jurisprudenţa constantă, consolidată a ÎCCJ-SCAF (e.g. deciziile nr. 4034/2014, 1989/2014, 3461/2015, 272/2016, 2594/2016), Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general prevăzută de O.G. nr. 2/2001 şi se aplică prioritar, în conformitate cu principiul care generează concursul dintre legea specială şi legea generală - specialia generalibus derogant.
Natura specială, derogatorie, a prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, rezultă din modul de reglementare, sub aspectul competenţei emiterii deciziilor, a domeniului în care acestea sunt emise, a conţinutului şi a posibilităţii de contestare la instanţa de contencios administrativ. Astfel, în materie de sancţiuni contravenţionale, CNA emite decizii adoptate în cvorum, urmând criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute în art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora "individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute de lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an."
Prin urmare, decizia de sancţionare emisă de CNA, în considerarea caracterului de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condiţiile de formă şi de fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, şi nu cerinţele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât cu privire la greşita argumentare a primei instanţe în sensul aplicabilităţii în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, impunându-se reformarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, consecutiv admiterii recursului şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de anulare, actul administrativ atacat fiind legal emis.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de anulare a deciziei CNA nr. 759/13.08.2018, ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţiile ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
10/09/2019
Cerere de chemare în judecată
A. S.R.L.
04/06/2020
Cerere de recurs
Pârât - CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI -AUTORITATE PUBLICĂ AUTONOMĂ
10/07/2020
Întâmpinare
Intimat - A. S.R.L.
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 990 din 17 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa civilă recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea de anulare a deciziei CNA nr. 759/13.08.2018, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţiile ale sentinţei recurate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.