State aid for film production: judicial limitation to ordering processing of payment request rather than approving disbursement

Şedinţa publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucuresti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a solicitat:

(i) obligarea pârâtului la efectuarea plăţii efective a valorii ajutorului de stat, respectiv a sumei de 2.390.989 de RON, în temeiul art. 11 alin. (7) şi (6) din H.G. nr. 421/2018, în concordanţă cu Acordul de finanţare 3187/27.12.2018 încheiat cu furnizorul schemei ajutorului de stat cu privire la proiectul cinematografic B., în baza cererii de plată depusă la 20.09.2019 la Registratura Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (fostul furnizor al schemei), înregistrată sub număr x/CNSP, precum şi în baza Hotărârii Comisiei de Film din 29.10.2019 care certifică valoarea ajutorului de stat cuvenit reclamantei;

(ii) în subsidiar, în măsura în care furnizorul schemei de ajutor de stat nu ar aproba cererea de plată depusă la 20.09.2019 privind proiectul B., în termenul imperativ de cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit va fi complet, conform art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 421/2018 şi nu va da curs Hotărârii Comisiei de Film din 29.10.2019 care certifică valoarea ajutorului de stat cuvenit, să aprobe cererea de plată înregistrată sub număr x/CNSP şi să efectueze plata valorii ajutorului de stat pentru proiectul B.;

(iii) obligarea pârâtului, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata daunelor moratorii sub forma dobânzii penalizatoare datorate pentru întreaga sumă de 2.390.989 de RON, reprezentând ajutor de stat cuvenit şi neachitat până la data redactării cererii de chemare in judecata, calculate pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, de la data de expirării termenului de plată de 120 de zile prevăzut de art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 421/2018 şi până la data achitării integrale a ajutorului de stat datorat;

(iv) obligarea pârâtului, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004 şi art. 1350 din C. civ., la plata sumei de 2 000.000 de RON constând în despăgubiri pentru daune materiale suferite ca urmare a refuzului nejustificat al Ministerului de a efectua până la data redactării prezente plata ajutorului de stat, respectiv pentru pierderea unui potenţial contract privind serviciile de producţie pe care le-ar fi putut presta pentru producerea filmului C., proiect cu o valoare estimată de 35 de milioane de dolari, în parteneriat cu producătorul filmului B.;

(v) obligarea pârâtului, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004, art. 1350 din C. civ., la plata sumei de 150.000 de RON constând în despăgubiri pentru daune morale suferite ca urmare a refuzului nejustificat al Ministerului de a efectua plata ajutorului de stat, respectiv pentru afectarea dreptului la imagine în calitate de producător de filme şi prestator de servicii de producţie pentru filmele produse în România de către producători străini, în special pentru prejudiciul de imagine suferit faţă de producătorul filmului B. şi faţă de partenerii acestuia;

(vi) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin încheierea din 3 iunie 2021, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1324 din 1 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;

(ii) a obligat pârâtul să aprobe cererea de plată înregistrată cu nr. x/CNSP/20.09.2019 privind proiectul B., astfel cum a fost certificată de către Comisia de Film din Romania în sedinţa din data de 29.10.2019 şi să efectueze către reclamantă plata valorii ajutorului de stat cuvenit pentru acest proiect;

(iii) a obligat pârâtul la plata dobânzii legale penalizatoare către reclamantă, calculată în raport de suma de 2.390.989 RON, începând cu data expirarii termenului de 120 zile prevăzut de art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 421/2018 până la data achitării integrale a ajutorului de stat;

(iv) a respins în rest cererea, ca neîntemeiată;

(v) în conformitate cu art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3693 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocat şi alte cheltuieli aferente activităţii juridice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 3 iunie 2021 şi a sentinţei civile nr. 1324 din 1 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (fost Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea în consecinţă a acţiunii.

Susţine recurentul-pârât că instanţa a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. I pct. 11 şi art. II din H.G. nr. 712/2020 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 421/2018, precum şi a art. 10 alin. (5) şi art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 421/2018.

Printr-un prim rând de argumente, pârâtul critică soluţia pronunţată prin încheierea din 03.06.2021 cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Potrivit art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 421/2018, furnizorul schemei de ajutor de stat are obligaţia să aprobe cererea de plată în cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit este complet, iar conform alin. (7) al aceluiaşi articol, termenul pentru efectuarea plăţii este de 120 de zile de la data aprobării. În speţă, acest termen s-a împlinit la data de 01.03.2020, iar de la acest moment a început să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Mai arată recurentul-pârât că, în perioada 16.03.2020-16.05.2020 toate termenele de decădere sau prescripţie au fost suspendate pe perioada instituirii stării de urgenţă. De asemenea, prin adresele nr. x/01.04.2020 şi nr. y/09.04.2020, ministerul a refuzat efectuarea plăţii către reclamantă, iar conform art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, data comunicării refuzului nejustificat reprezintă momentul de început al curgerii prescripţiei, întrucât, în astfel de cazuri, nu este necesară procedura prealabilă.

Faţă de cele arătate, recurentul-pârât susţine că termenul de prescripţie a început să curgă, cel mai târziu, de la data de 16.05.2020, data încheierii stării de urgenţă şi s-a împlinit la data de 16.11.2020, iar acţiunea a fost depusă de reclamantă la data de 20.01.2021, după împlinirea termenului. În mod greşit a reţinut instanţa de fond că la dosar nu s-a depus dovada înregistrării plângerii prealabile, câtă vreme termenul de 6 luni tot este împlinit.

Totodată, în cauză nu este incident nici termenul general de prescripţie de 3 ani, deoarece obiectul cauzei dedus judecăţii este un act administrativ, iar nu un act juridic civil.

Printr-un al doilea rând de argumente, referitor la fondul cauzei, recurentul-pârât consideră că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile H.G. nr. 421/2018, modificată prin H.G. nr. 712/2020, care prevăd condiţii suplimentare de eligibilitate care trebuie verificate de furnizorul ajutorului de stat. Noul furnizor al ajutorului de stat este ministerul recurent, care are dreptul de a efectua propria verificare cu privire la condiţiile de eligibilitate, conform art. 10 alin. (5) şi art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 421/2018. Prin urmare, instanţa de fond nu se putea substitui în drepturile şi obligaţiile autorităţii şi să pronunţe o soluţie de aprobare a cererii de plată fără parcurgerea procedurii legale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea numelui consilierului juridic care a formulat cererea de recurs şi pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea în speţă a termenului general de prescripţie de 3 ani, susţine intimata-reclamantă că ar trebui avute în vedere prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, care dispun că normele Legii nr. 554/2004 se completează cu normele de drept comun din C. civ. sau C. proc. civ.. Cum în privinţa ajutorului de stat prevăzut de art. 11 alin. (6) şi (7) din H.G. nr. 421/2018 şi lit. h) şi i) din Acordul de finanţare nr. x/27.12.2018, nici H.G. nr. 421/2008 şi nici Legea nr. 554/2004 nu prevăd un termen special de prescripţie, atunci este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, fiind în discuţie o obligaţie de a face stabilită în sarcina furnizorului de stat, afectată de un termen suspensiv de 120 de zile.

În speţă, arată intimata-reclamantă, raportul de audit anexat cererii de finanţare este considerat complet la data de 13.01.2020, astfel că în cel mult 10 zile, adică cel târziu la data de 24.01.2020, furnizorul ar fi trebuit să aprobe cererea de plată, conform art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 421/2008. În consecinţă, termenul de plată, de 120 de zile, începea să curgă de la această dată şi se împlinea la data de 25.05.2020, astfel că termenul de prescripţie, luând în considerare şi suspendarea termenelor de prescripţie pe durata stării de urgenţă, s-ar fi împlinit la data de 25.07.2023.

În subsidiar, dacă s-ar avea în vedere termenul de prescripţie de 6 luni, prevăzut de Legea nr. 554/2004, consideră intimata-reclamantă că ar trebui avute în vedere prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar nu cele ale lit. b) al aceluiaşi articol. Adresele furnizorului din data de 01 şi 09 aprilie 2020 nu reprezintă refuzuri explicite de efectuare a plăţii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă. În speţă se discută despre nesoluţionarea unei cereri în termenul legal şi, chiar dacă în acest caz nu este obligatorie formularea plângerii prealabile, reclamanta avea dreptul de a adresa o astfel de plângere.

Mai arată că societatea a recurs la această procedură şi a depus plângerea prealabilă la data de 15.06.2020, fiind înregistrată de minister la 16.06.2020, astfel că termenul de soluţionare de 30 de zile a început să curgă la data de 16.06.2020 şi s-a împlinit la 16.07.2020. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, termenul de prescripţie a acţiunii de 6 luni a început să curgă la data de 16.07.2020 şi s-a împlinit la data de 16.01.2021, într-o zi nelucrătoare, astfel că termenul s-a prelungit până la prima zi lucrătoare, pe data de 18.01.2021. Cum cererea de chemare în judecată a fost depusă în aceeaşi zi, intimata-reclamantă concluzionează în sensul respectării termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Pe fondul recursului, intimata-reclamantă apreciază că prevederile H.G. nr. 712/2020, invocate de recurentul-pârât, care prevăd condiţii suplimentare de eligibilitate ce trebuie verificate de furnizorul ajutorului de stat, nu ar trebui avute în vedere de instanţa de recurs, întrucât nu au fost invocate în faţa primei instanţe.

Totodată, afirmă societatea intimată, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii, cererea de plată nu poate genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data la care a fost depusă - 20.09.2019. Furnizorul este obligat să soluţioneze cererea de plată doar în raport de cadrul normativ existent la data respectivă, iar nu în conformitate cu prevederile H.G. nr. 712/2020, care modifică H.G. nr. 421/2018 şi adaugă condiţii suplimentare pentru beneficiarul schemei. Potrivit art. II din H.G. nr. 712/2020, cererea depusă de reclamantă nu este supusă prevederilor acestei hotărâri de guvern.

Mai susţine intimata-reclamantă că, prin schimbarea succesivă a furnizorilor de stat nu se poate pretinde reluarea procedurii de evaluare şi verificarea condiţiilor de eligibilitate de către fiecare furnizor, raportat la principiul continuităţii prevăzut de art. 12 din Codul administrativ.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Examinând recursul declarat de pârât împotriva încheierii din 3 iunie 2021, prin care instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte îl va respinge, pentru considerentele ce se succedă.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte reţine că, prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de fond, autoritatea ministerială a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege. Prin încheierea din 3 iunie 2019, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei, ca neîntemeiată, cu motivarea că prin acţiune se solicită obligarea pârâtului la efectuarea plăţii, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, ci se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani. Ulterior, prin sentinţa atacată, instanţa de fond a completat motivele respingerii excepţiei prescripţiei şi cu o argumentaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (pentru ipoteza în care, într-o eventuală cale de atac, s-ar reţine incidenţa acestor prevederi), statuând asupra caracterului neîntemeiat al excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi din această perspectivă, cererea fiind formulată cu respectarea termenului de prescripţie de 6 luni.

Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă, reclamanta A. S.R.L. a invocat nesoluţionarea de către furnizorul schemei de ajutor de stat, în termenul prevăzut de H.G. nr. 421/2018, a cererii sale de plată, înregistrată sub nr. x/20.09.2019. Obiectul cererii de încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reprezintă nesoluţionare în termenul legal a unei cereri faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Prin urmare, fiind în prezenţa unui litigiu de drept administrativ, care vizează un act administrativ asimilat, în speţă vor fi incidente termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, inclusiv cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, iar nu termenul general de prescripţie de 3 ani, aplicabil în litigii de drept civil, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă prin încheierea din 03.06.2019 şi a susţinut intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Astfel fiind, sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care cererea de chemare în judecată se poate introduce într-un termen de 6 luni de la data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile, coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora termenul de 6 luni curge de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

În speţă, după ce pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (la acea dată sub denumirea Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri) a devenit furnizorul ajutorului de stat, reclamanta a reiterat cererea de plată prin adresele din 28.02.2020 şi din 13.03.2020, iar autoritatea ministerială a răspuns prin adresele emise sub nr. x/01.04.2020 şi nr. y/09.04.2020, învederând, în esenţă, că cererile de plată vor fi analizate după finalizarea demersurilor de revizuire a legislaţiei ce guvernează schema de ajutor de stat în domeniul cinematografiei.

În acest context, reclamanta a formulat plângere prealabilă, depusă prin e-mail şi poştă. Conform actelor dosarului, plângerea a fost recepţionată de minister la data de 16.06.2020, conform mesajului de confirmare a primirii email-ului cu nr. de înregistrare x din data de 16.06.2020, iar prin poştă la data de 18.06.2020, astfel cum rezultă din confirmarea de primire . Aşadar, Înalta Curte constată că este eronat considerentul instanţei de fond potrivit căruia la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte data la care a fost înregistrată plângerea prealabilă la sediul autorităţii pârâte.

Ministerul pârât nu a răspuns plângerii prealabile în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care a expirat la data de 16.07.2020, astfel că reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, depusă prin serviciul poştal la data de 18.01.2021.

Înalta Curte constată că cererea a fost depusă cu respectarea termenului de prescripţie a acţiunii de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile (16.07.2020) şi având în vedere împrejurarea că ultima zi a termenului (16.01.2021) cădea într-o zi nelucrătoare (sâmbătă), astfel că termenul s-a prelungit, potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., până la prima zi lucrătoare, respectiv 18.01.2021, dată la care acţiunea a fost depusă la oficiul poştal, conform art. 183 din acelaşi cod.

Este de necontestat că, în cazul actului administrativ asimilat, solicitantul nu este obligat să recurgă la procedura plângerii prealabile, dar aceasta nu are semnificaţia interzicerii recurgerii la această procedură ori neluarea ei în considerare în cazul în care partea interesată a urmat-o, cum în mod greşit susţine recurentul-pârât.

Recurentul-pârât a mai susţinut în calea de atac că adresele emise sub nr. x/01.04.2020 şi nr. y/09.04.2020 reprezintă refuzuri explicite de plată, care conduc la încadrarea acţiunii în prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi aplicarea, în privinţa termenului de prescripţie, a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, care obligă reclamanta la formularea acţiunii într-un termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii. Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, întrucât conţinutul celor două adrese nu cuprinde un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004; în realitate, cele două adrese reprezintă informări prin care autoritatea pârâtă a învederat reclamantei că se află în curs de revizuire a legislaţiei incidente şi că "După finalizarea acestor demersuri vom avea posibilitatea să analizăm cererile de plată depuse", respectiv că estimează că "...acest proces de revizuire şi elaborare va fi finalizat până pe 15 iunie, urmând ca ulterior să fie posibilă prelucrarea cererilor de plată cât şi deschiderea sesiunii pe anul în curs.".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată, cu observaţia că instanţa de control judiciar va confirma şi menţine considerentele instanţei de fond referitoare la termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004, din cuprinsul sentinţei recurate, iar nu cele referitoare la termenul general de prescripţie de 3 ani, incident în materie civilă, la care se face trimitere prin încheierea din 3 iunie 2019.

Cu toate acestea, recursul declarat de pârât împotriva încheierii din 3 iunie 2019 nu poate primi altă soluţie decât aceea de respingere, ca nefondat, având în vedere că soluţia dată asupra excepţiei prescripţiei dreptul la acţiune va fi menţinută, însă prin valorificarea motivării subsidiare/alternative a primei instanţe, întemeiate pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

II. 2. Analizând criticile formulate de pârât pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului este fondat, însă în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că situaţia de fapt dedusă judecăţii a fost în mod corect reţinută de instanţa de fond, nefiind contestată de părţile cauzei, astfel că nu va mai fi reluată integral în prezenta decizie, urmând a fi punctate doar câteva repere necesare tranşării motivelor de recurs.

În esenţă, litigiul de faţă este generat de nesoluţionarea de către furnizorul schemei de ajutor de stat în vederea sprijinirii industriei cinematografice, a cererii de plată formulate de intimata-reclamantă conform H.G. nr. 421/2018, înregistrate sub nr. x/20.09.2019. Potrivit art. 11 alin. (6) şi (7) din H.G. nr. 421/2018, furnizorul schemei de ajutor de stat are obligaţia să aprobe cererea de plată în cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit este complet, iar plata efectivă se va realiza în termen de 120 de zile de la data aprobării cererii de plată.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi la data de 31.10.2019 Comisia Nationala de Strategie şi Prognoza (furnizorul iniţial al schemei de ajutor) a comunicat reclamantei prin e-mail că, în urma analizei raportului de audit, Comisia de Film din Romania a certificat în şedinţa din 29.10.2019 cheltuielile eligibile şi valoarea ajutorului de stat conform cererii de plata nr. x din 20.09.2019, totuşi aprobarea cererii de plată nu a intervenit în termenul de 10 zile calculat de la această dată. În consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (actualul furnizor al schemei de ajutor) să aprobe cererea de plată formulată de reclamantă, să efectueze plata sumei şi să achite dobânda legală penalizatoare la suma de 2.390.989 RON.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că furnizorul schemei de ajutor nu a finalizat procedura de analiză a cererii de plată formulată de reclamantă. Chiar în situaţia intervenirii modificărilor legislative, respectiv a transferului, prin art. XXVII alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 1/2020, a atribuţiilor ce-i reveneau furnizorului Comisia Nationala de Strategie şi Prognoza către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (actual Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, conform art. 2 din O.U.G. nr. 121/2021), autoritatea pârâtă nu a oferit o justificare de ordin legal cu privire la motivul pentru care cererea de plată nu a fost analizată până la data soluţionării prezentului recurs.

Se observă şi că, prin adresele nr. x/01.04.2020 şi nr. y/09.04.2020, ministerul a învederat că a preluat de la Comisia Nationala de Strategie şi Prognoza documentaţia aferentă ajutorului de stat şi că derulează un proces de revizuire a legislaţiei, după finalizarea căruia vor fi analizate cererile de plată depuse. Cu toate acestea, la mai bine de trei ani de la data comunicării celor două adrese, cererea de plată depusă de reclamantă nu a fost analizată de furnizorul schemei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului nu a respectat obligaţia ce-i revenea, conform art. 11 din H.G. nr. 421/2018, raportat la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, de a proceda la analiza cererii de plată depuse de reclamanta A. S.R.L. sub nr. x din 20.09.2019.

Cu toate acestea, nu pot fi menţinute considerentele şi soluţia primei instanţe, prin care a obligat pârâtul la aprobarea cererii de plată, având în vedere că sunt fundamentate pe argumentul îndeplinirii, de către intimata-reclamantă, a tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru aprobarea cererii şi plata ajutorului de stat. Or, instanţa de contencios administrativ poate obliga pârâtul numai la soluţionarea cererii de plată, iar nu şi la aprobarea şi plata sumei pretinse, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie şi efectivă a cererii. Instanţa nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către intimata-reclamantă a condiţiilor prevăzute de lege.

Nu s-a contestat în cauză împrejurarea că furnizorul iniţial al schemei de ajutor - Comisia Nationala de Strategie şi Prognoza a parcurs o parte din procedura de analiză a cererii, raportul de audit fiind examinat de Comisia de Film din România, dar Înalta Curte subliniază că, atâta vreme cât furnizoul ajutorului nu a aprobat cererea de plată anterior preluării atribuţiilor sale de către autoritatea ministerială, nu se poate dispune obligarea recurentului-pârât la finalizarea procedurii, respectiv la emiterea actului de aprobare în baza operaţiunilor administrative efectuate de o altă autoritate, fără efectuarea unei examinări proprii a condiţiilor de eligibilitate. De altfel, dispoziţiile art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 421/2018 (atât în forma în vigoare la data analizării raportul de audit, cât şi în prezent) prevăd dreptul furnizorului ajutorului de stat de a solicita completarea sau clarificarea raportului de audit, drept care nu poate fi negat recurentului-pârât pe motiv că această analiză a fost anterior făcută de Comisia Nationala de Strategie şi Prognoza.

Pe de altă parte, nu poate fi primit argumentul recurentului-pârât în sensul că analiza cererii de plată trebuie făcută în raport de prevederile H.G. nr. 712/2020 (care a modificat H.G. nr. 421/2018), în condiţiile în care art. II din acest act normativ dispune că "Prevederile prezentei hotărâri se aplică inclusiv proiectelor depuse anterior intrării în vigoare, pentru care nu s-a semnat acord de finanţare, precum şi pentru evaluarea cererilor de plată noi, aferente proiectelor pentru care s-a încheiat acord de finanţare.". Or, cererea de plată depusă de reclamantă nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute de norma nouă de procedură, în speţă acordul de finanţare fiind semnat încă din anul 2018, iar cererea reclamantei neavând caracter de noutate. Prin urmare, recursul este nefondat sub acest aspect, dreptul recurentului-pârât de a analiza cererea de plată, izvorât din modificările legislative prin care a preluat atribuţiile furnizorului ajutorului de stat, neputând fi confundat cu condiţiile de aprobare ale cererii de plată, care sunt examinate conform legii în vigoare la data depunerii cererii.

Pentru toate aceste aspecte, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului împotriva sentinţei civile nr. 1324 din 1 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte această hotărâre şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâtul la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. x din 20.09.2019.

Înalta Curte va respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că, în raport de soluţia de obligare a pârâtului la soluţionarea cererii de plată şi considerentele pe care acestea se sprijină, instanţa nu poate statua asupra existenţei prejudiciului pretins de reclamantă, constând în valoarea ajutorului de stat neîncasat şi a dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere.

În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de acordare a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 3693 RON, constând în onorariu avocat, taxa judiciară de timbru şi alte cheltuieli aferente activităţii juridice (traduceri ale unor înscrisuri), Înalta Curte o va menţine, în considerarea soluţiei de admitere în parte a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului împotriva încheierii din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului împotriva sentinţei civile nr. 1324 din 1 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Obligă pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamantă, înregistrată sub nr. x din 20.09.2019.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Menţine obligaţia pârâtului de plată către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3693 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.