Expropriation of airport infrastructure: appeal and cross-appeal admitted, judgment quashed and remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. S.R.L. şi B. S.R.L au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, anularea Deciziei de expropriere nr. 198 din data de 31.03.2020 pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti", aflate pe raza Oraşului Otopeni şi Comunei Tunari din judeţul Ilfov, astfel cum sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 799/2019 ("Decizia de expropriere");

Ulterior, reclamanţii au formulat cerere modificatoare a cererii iniţiale, prin care au înţeles să completeze motivele de nelegalitate ale Deciziei de expropriere nr. 198 din data de 31.03.2020 pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coanda - Bucureşti", aflate pe raza Oraşului Otopeni şi Comunei Tunari din judeţul Ilfov, astfel cum sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 799/2019 ("Decizia de expropriere") şi, pe cale de consecinţă, să solicite:

-în principal, anularea în integralitate a Deciziei de expropriere şi a actelor subsecvente Deciziei de expropriere,

-în subsidiar, anularea în parte a Deciziei de expropriere, doar în ceea ce priveşte terenurile proprietatea reclamantelor şi a actelor subsecvente Deciziei de expropriere,

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 12 octombrie 2021 a amânat pronunţarea la data de 26.10.2021, când a respins excepţia decăderii reclamantelor din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul român prin MFP şi constată ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii de reprezentant a MFP, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României faţă de cererea prin care s-a invocat excepţia de nelegalitate şi a respins excepţiile privind lipsa de interes a cererii principale, în condiţiile modificării acesteia, inadmisibilităţii acţiunii, excepţia de nelegalitate şi a stabilit termen pentru soluţionarea fondului la data de 01.02.2022.

2.2. Prin sentinţa nr. 822 din 3 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamante ca neîntemeiată, obligând aceste părţi la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâta Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. în cuantum de 7605,05 RON, reprezentând onorariu avocat.

3. Recursurile exercitate

3.1. Recursul principal

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de 26 octombrie 2021 au formulat recurs reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând instanţei de recurs ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună casarea încheierii de şedinţă şi a sentinţei şi, în rejudecare, să dispună: admiterea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr. 799/2019, cu consecinţa constatării nelegalităţii actului administrativ atacat şi soluţionării prezentei cauze fără a ţine seama de acesta; respingerea următoarelor excepţii: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Statul Român prin MFP; şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Guvernul României.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost aceasta modificată, cu consecinţa:

- în principal, a anulării în integralitate a Deciziei de expropriere nr. 198/31.03.2020 şi a actelor subsecvente acesteia;

- în subsidiar, a anulării în parte a Deciziei de expropriere nr. 198/31.03.2020, doar în ceea ce priveşte terenurile proprietatea recurentelor şi a actelor subsecvente acesteia.

- Obligarea intimatelor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. .

În motivarea recursului s-au arătat în esenţă următoarele:

Hotărârile atacate au fost pronunţate cu interpretarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material- motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 799/2019 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013, art. 3 din Legea nr. 255/2010, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. (3) din Constituţia României şi art. 562 şi 863 lit. b) C. civ.

Procedura de expropriere, precum şi scopul pentru care a fost emisă declaraţia de utilitate publică au fost în mod repetat amânate de către expropriator, fiind necesară intervenţia legiuitorului pentru a pune capăt acestui abuz de drept, intervenţie reprezentată tocmai de Legea nr. 229/2013.

Analiza primei instanţe este contrară dispoziţiilor legale referitoare la regimul şi modalităţile de declarare a caracterului de utilitate publică, dar şi a efectelor specifice unei asemenea declaraţii.

Deşi planificarea iniţială a Programului strategic a suferit modificări, în sensul prelungirii termenelor de îndeplinire a procedurii de expropriere şi a realizării propriu-zise a lucrărilor, nu a existat în niciun moment o reiterare a declaraţiei iniţiale de utilitate publică.

Considerentele primei instanţe potrivit cărora caracterul de utilitate publică s-ar fi extins pe întreaga perioadă de valabilitate a Programului strategic se impun a fi cenzurate, în condiţiile în care, în intervalul de timp scurs între momentele intrării în vigoare a celor două acte normative, respectiv O.G. nr. 64/1999 şi Legea nr. 229/2013, nu a fost adoptat un alt act de o forţă juridică egală Ordonanţei, care să reitereze caracterul de utilitate publică sau care să prelungească durata de existenţă a primei declaraţii.

Interpretarea este contrară dispoziţiilor legale în materie de expropriere, care nu prevăd posibilitatea prelungirii de drept a duratei de existenţă a caracterului de utilitate publică, orice asemenea extindere fiind posibilă exclusiv prin intermediul unei noi declaraţii, formulate potrivit legii.

În considerarea acestor aspecte, declaraţia de utilitate publică a încetat la data de 21.07.2013, conform prevederilor art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013, motiv pentru care, în lipsa unei declaraţii de utilitate publică valabile, aprobarea declanşării procedurii de expropriere la nivelul anului 2019, prin H.G. nr. 799/2019, a fost lipsită de suport legal.

Soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Statul român prin MFP este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 255/2010.

O eventuală a anulare a Deciziei de expropriere trebuie să se dispună şi în prezenţa actualului proprietar al terenurilor, reprezentat în acest caz de Ministerul Finanţelor, dată fiind întinderea efectelor repunerii în situaţia anterioară.

De asemenea, deşi acţiunea din cauză vizează, în principal, anularea unui act administrativ, la stabilirea cadrului procesual subiectiv trebuie avute în vedere inclusiv eventualele efecte ale anulării Deciziei de expropriere. Or, înlăturarea tuturor efectelor acesteia presupune, totodată, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate către reclamante, aşadar o modificare în substanţa laturii active a patrimoniului Statului Român, administrat de Ministerul Finanţelor Publice.

Soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Guvernul României faţă de solicitarea admiterii excepţiei de nelegalitate este contrară dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, solicitarea recurentelor-reclamante de introducere în cauză a Guvernului României a fost formulată strict în vederea discutării excepţiei de nelegalitate într-un cadru procesual complet, din care să facă parte şi emitentul actului a cărui nulitate se solicită.

Deşi, în aparenţă, s-a procedat la introducerea în cauză a emitentului actului atacat pe calea excepţiei de nelegalitate, în realitate, soluţia pronunţată asupra excepţiei este de natură să invalideze măsurile anterioare dispuse în acest sens şi, pe cale de consecinţă, să conducă la încălcarea dispoziţiilor legale anterior citate.

Faţă de modalitatea generală de redactare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, apreciază că se impunea menţinerea în cauză a emitentului actului administrativ, această măsură fiind necesară pentru asigurarea contradictorialităţii procedurii şi pentru a garanta preeminenţa interesului public în raportul de drept administrativ, în condiţiile în care admiterea excepţiei de nelegalitate prezintă principalul efect de a înlătura actul din proces, iar o eventuală soluţie asupra fondului ar fi de natură să surprindă autoritatea eminentă, care nu ar mai avea, astfel, posibilitatea să o atace.

Soluţia de respingere ca neîntemeiată a acţiunii în anularea Deciziei de expropriere nr. 198/2020 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi (3), art. 8 alin. (2 indice 2), art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, art. 44 alin. (6) din Constituţia României şi art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013.

i. Sentinţa civilă nr. 822/2022 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) si (3) din Legea nr. 255/2010 privitoare la autoritatea competentă să emită Decizia de expropriere

Pronunţând sentinţa recurată, prima instanţă a omis faptul că expropriatorul este cel care este ţinut să emită Decizia de expropriere, respectiv Statul român prin Ministerul Transporturilor prin CNAB, iar nu altă autoritate, în nume propriu.

În cauză, instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale anterior citate atunci când a reţinut că din actul administrativ nu trebuie să rezulte în mod concret organul emitent, fiind suficient mandatul acordat de lege autorităţii emitente. Astfel, faptul că CNAB are capacitatea de a emite în cadrul procedurii de expropriere atât acte în nume propriu, cât şi în numele Statului Român, conduce la necesitatea indicării în mod expres în decizia de expropriere a organului emitent şi a mandatului în baza căruia a fost emis, respectiv, mandatul primit de la instituţia în numele căreia emite actul -Statul Român.

În speţă, nu există o astfel de precizare în conţinutul Deciziei de expropriere, din chiar preambulul actului rezultând că emitentul este chiar CNAB, fiind menţionate în acest sens Hotărârea Consiliului de Administraţie a CNAB şi Contractul de mandat al Directorului General al CNAB. Or, în cuprinsul secţiunii introductive a Deciziei de expropriere trebuie să figureze, potrivit legii, identitatea expropriatorului.

Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 sub aspectul caracterului şi regimului nulităţii derivate din nerespectarea termenelor prohibitive astfel reglementate.

Termenele prevăzute de dispoziţiile legale citate anterior au natura unor termene prohibitive, iar sancţiunea aplicabilă în situaţia nesocotirii acestora va fi, în toate cazurile, nulitatea necondiţionată de vătămare, contrar statuărilor instanţei de fond.

Recurentele întrunesc calitatea de destinatari ai Deciziei de expropriere, astfel că vătămarea suferită de acestea este evidentă, calitatea de persoane vătămate nefiind contestată de către intimaţii - pârâţi sau de către instanţa de judecată.

Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (6) din Constituţia României şi a art. 562 alin. (3) C. civ., sub aspectul inexistenţei unei consemnări cu caracter prealabil a despăgubirii rezultate din expropriere.

Legislaţia în materie impune consemnarea sumelor individuale reprezentând despăgubiri ca o etapă obligatoriu prealabilă transferului dreptului de proprietate către expropriator, aspect reiterat inclusiv prin dispoziţiile art. 5 din Decizia de expropriere.

Soluţia pronunţată asupra acestui motiv de nelegalitate a Deciziei de expropriere este contrară regimului legal al nulităţii necondiţionate de vătămare.

Cu nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la regimul juridic al nulităţii, prima instanţă a omis faptul că îndeplinirea acestei condiţii se impune a fi verificată strict la momentul emiterii Deciziei de expropriere, nulitatea analizându-se prin raportare la data acesteia, iar nu pe baza unor aspecte ulterioare.

În măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele cu forţă juridică superioară, care vizează condiţii de validitate, anterioare sau concomitente acestuia, sancţiunea ce se impunea a fi aplicată de către instanţă era anularea Deciziei de expropriere.

Respingând motivul de nelegalitate privitor la nemotivarea Deciziei de expropriere, prima instanţă a consfinţit încălcarea principiilor transparenţei şi previzibilităţii în emiterea actelor administrative

Contrar statuărilor primei instanţe, Decizia de expropriere nu cuprinde motivele de fapt şi drept care au fundamentat emiterea sa, ci exclusiv o enumerare a unor texte legale şi trimiteri la acte normative.

Simpla antamare a unor dispoziţii legale nu poate echivala cu motivarea actului administrativ, mai ales în cazul în care autoritatea emitentă dispune de o largă putere de apreciere, cum este situaţia prezentei Decizii de expropriere.

Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (6) din Constituţia României, sub aspectul nesocotirii procedurii prealabile a stabilirii despăgubirii de comun acord cu proprietarul.

Contrar considerentelor primei instanţe, nu se poate susţine faptul că viciul constând în inexistenţa negocierilor prealabile este acoperibil prin posibilitatea ulterioară a expropriatului de a contesta în instanţă cuantumul despăgubirilor, cât timp norma constituţională instituie prioritatea etapei negocierii şi subsidiaritatea contestării acestuia pe cale jurisdicţională.

Hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013 referitoare la cazurile de încetare de drept a declaraţiei de utilitate publică.

Soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. III lit. a) din Legea nr. 229/2013, în sensul constatării încetării de drept a caracterului de utilitate publică declarată prin O.G. nr. 64/1999.

În acest sens, scopul pentru care a avut loc această declaraţie de utilitate publică la nivelul anului 1999 nu fusese realizat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 229/2013, respectiv după scurgerea unui interval de timp de aproximativ 14 ani, lucrările pentru punerea în executare a Programului strategic nefiind declanşate nici în prezent, aşa cum rezultă şi din informaţiile disponibile în presă, anexate la prezenta cerere de recurs.

Aşadar, Decizia de expropriere a fost emisă în lipsa unei declaraţii de utilitate publică valabile, stipularea etapelor Programului strategic de o asemenea manieră nefiind de natură să înfrângă dispoziţiile legale ulterioare, menite să sancţioneze tocmai aceste prelungiri nejustificate în realizarea scopului pentru care a fost declarată utilitatea publică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

3.2. Recursul incident

Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs incident, odată cu întâmpinarea, pârâta Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, pe cale de consecinţă, înlăturarea din sentinţa civilă nr. 822/03.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a considerentelor primei instanţe referitoare la critica de nelegalitate a reclamanţilor ce vizează încălcarea termenelor prevăzute de art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 255/2010, anume de la alin. (8) pagina 12 la alin. (1) pagina 13 inclusiv, din sentinţa recurată, şi înlocuirea acestora cu considerentele proprii ale instanţei de recurs, ce ar urma să constate lipsa oricărei încălcări de către recurenta-pârâtă a termenelor sus-amintite, în raport cu scopul normelor aplicabile; menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii reclamanţilor, pe considerentele nerecurate de CNAB ale primei instanţe şi pe considerentele noi ale instanţei de recurs, menţionate; obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În esenţă, recurenta a susţinut că, prin considerentele atacate în prezentul recurs incident, instanţa de fond a stabilit că nu poate reţine argumentele pârâţilor (i.e. şi ale CNAB) cu privire la momentul emiterii deciziei de expropriere (alin. (1) din pagina 13, prima teză din sentinţa recurată), lăsând să se înţeleagă faptul că instanţa ar fi achiesat în principiu la critica de nelegalitate a Deciziei de Expropriere antamată de reclamanţi ca motiv de nulitate a acesteia, anume că ar fi existat o încălcare a art. 8 şi 9 din Legea nr. 255/2010 din partea CNAB, prin emiterea Deciziei de Expropriere anterior expirării termenului de 90 de zile acordat de expropriator, în care reclamanţii trebuiau să elibereze imobilele expropriate.

Consideră că acest considerent are potenţialul de a o prejudicia prin intrarea lui eventuală în autoritatea/puterea de lucru judecat, mai ales (dar nu limitat la) cazul în care instanţa de recurs ar admite recursul reclamanţilor prin care se susţine că instanţa de fond ar fi trebuit să admită motivul de nulitate a Deciziei de Expropriere pentru presupusa încălcare a art. 8 şi 9 din Legea 255/2010 la emiterea respectivei decizii, fără să trebuiască a fi făcută dovada unei vătămări, aspect combătut de recurenta-pârâtă prin întâmpinarea la cererea de recurs a reclamanţilor.

Contrar considerentelor atacate prin prezentul recurs incident, solicită instanţei de recurs să constate că CNAB a făcut aplicarea corectă a art. 8 şi 9 din Legea nr. 255/2010 în justă coroborare cu dispoziţiile H.G. nr. 53/2011, chiar dacă a emis decizia de expropriere (ca reprezentant al Statului Român mandatat de Ministerul Transporturilor) anterior expirării termenului până la care reclamanţii trebuiau să elibereze imobilele expropriate.

În acest sens, consideră că se impune înlocuirea considerentelor instanţei de fond cu noi considerente ale instanţei de recurs. Prin aceste noi considerente, solicită instanţei de recurs să constate că motivul de nulitate a Deciziei de Expropriere întemeiat de reclamanţi pe dispoziţiile art. 8 şi 9 din Legea 255/2010 nu este întemeiat, neexistând o nerespectare a acestor termene din partea CNAB, şi că aplicarea normelor incidente de către instanţa de fond a fost greşită, prin adoptarea unei interpretări sistematice şi gramaticale care însă nu ţine cont de scopul emiterii normelor juridice respective la momentul adoptării şi modificărilor lor.

În drept recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 491, art. 461 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

3.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate reciproc la căile de atac exercitate, şi prin apărările celorlalţi pârâţi, s-a cerut respingerea recursului principal, respectiv respingerea recursului incident.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Cu privire la recursul formulat de recurentele-reclamante B. şi S.R.L. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2021 şi sentinţei nr. 822 din 3 mai 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentele-reclamante au susţinut în principal, admiterea cererii de recurs, cu consecinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a statului român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea soluţionării cauzei într-un cadru procesual complet, din care să facă parte şi statul român prin MFP, respectiv Guvernul României; în subsidiar, în măsura în care se apreciază că se impune reţinerea cauzei în vederea rejudecării de către instanţa de recurs, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta modificată.

La instanţa de fond, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice a fost introdus în cauză în calitate de pârât la solicitarea recurentei-pârâte Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., recurentele-reclamante, fiind de acord cu această solicitare, potrivit încheierii de şedinţă din data de 20.04.2021, dosar fond.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local:

"(1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condiţiile legii, în proprietatea publică a statului şi în administrarea reprezentanţilor expropriatorilor, în termen de 30 de zile de la înştiinţarea unităţii administrativ-teritoriale. Fac excepţie de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcţie de drumuri de interes judeţean şi cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local.

(2) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului şi în administrarea expropriatorilor, conform prevederilor alin. (1), pot fi transferate, după finalizarea lucrărilor, în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale şi nu pot fi înstrăinate pe perioada existenţei lucrărilor de utilitate publică".

Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale citate, reiese că, Ministerul Finanţelor Publice are rolul de gestionar al situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către operatorii economici, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ- teritoriale.

Deşi calitatea de expropriator aparţine statului român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin CNAB, acesta din urmă va exercita strict un drept de administrare asupra imobilelor expropriate, potrivit art. 28 din Legea nr. 255/2010, terenurile rămânând în tot acest timp în patrimoniul statului român, care este gestionat de către Ministerul Finanţelor Publice.

De asemenea, deşi acţiunea din cauză vizează, în principal, anularea unui act administrativ, la stabilirea cadrului procesual subiectiv trebuie avute în vedere inclusiv eventualele efecte ale anulării Deciziei de expropriere.

Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, criticile recurentelor-reclamante, referitoare la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii faţă de acest pârât, pronunţată de prima instanţă.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că, prin încheierea de şedinţă din data de data de 20.04.2021, instanţa de fond a admis solicitarea recurentelor-reclamante de introducere în cauză a Guvernului României pentru opozabilitate, pentru discutarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 799/2019.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, referitor la excepţia de nelegalitate:

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul".

Spre deosebire de forma anterioră a Legii nr. 554/2004, (forma la adata de 31.01.2013), care prevedea în mod expres citarea emitentului actului administrativ: "(2) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrative", forma în vigoare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, incidentă prezentei speţe nu mai cuprinde această menţiune.

Prin urmare, printr-o interpretare teleologică şi istorică a acestui text de lege, Înalta Curte constată că, nu se impune citarea în cauză şi participarea emitentului actului administrativ contestat în litigiul de fond, în cadrul căruia a fost invocată excepţia de nelegalitate, astfel că, instanţa de fond, în mod legal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României.

Cu privire la recursul incident formulat de pârâta Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A.

Recurenta-pârâtă, prin recursul declarat, susţine admiterea recursului incident, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume aplicarea greşită a normelor de drept material din art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 255/2010, de către instanţa de fond, şi pe cale de consecinţă, înlăturarea din sentinţa recurată a considerentelor primei instanţe referitoare la critica de nelegalitate a reclamanţilor ce vizează încălcarea termenelor prevăzute de art. 8 şi art. 9 din Legea nr. 255/2010.

Întrucât cauza a fost trimisă pentru rejudecare într-un cadru procesual complet, pentru asigurarea contradictorialităţii procedurii, cu prezenţa în calitate de pârât şi a statului român prin Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte urmează să admită şi recursul incident, pentru o judecată unitară, când instanţa de rejudecare va analiza şi motivele de nelegalitate susţinute de recurenta pârâtă, dacă acestea au legătură cu cererea.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se vor admite recursurile declarate, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru motivele arătate în cuprinsul deciziei de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantele B. şi S.R.L. A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2021 şi sentinţei nr. 822 din 3 mai 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident formulat de pârâta Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.