Veterinary concessionaire fails to prove claim documents; appeal for OUG 117/2020 compensation rejected as unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that had rejected the claim in its entirety; the initial action sought to compel the national veterinary authority to allocate funds and the county veterinary directorate to pay RON 10,000 plus statutory interest and inflation adjustment for August 2020 under Emergency Ordinance No. 117/2020, which grants monthly compensation to concessionaires performing public veterinary services. The Court held that the appeal grounds were unavailing: the lower court's reasoning was not contradictory or insufficient under Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code; a jurisdiction-regulating decision does not carry the authority of res judicata; and the substantive merits were correctly decided because the claimant, as concessionaire, bore the burden of submitting both the statement of claim and justifying documents verified by the official veterinarian and the county directorate's services, as required by Article 6 of Annex 2 to O.U.G. No. 117/2020—mere endorsement "good for payment" on the invoice did not prove compliance, especially where the endorsement was later cancelled and payment refused for lack of budgetary funds. Therefore, entitlement to the monthly sum was conditional on fulfilling the statutory documentary formalities, which the claimant had not demonstrated, and the appeal was rejected as unfounded under Article 20(3) of Administrative Litigation Law No. 554/2004 and Article 496(1) of the Civil Procedure Code, with the decision final.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 117/2020; Veterinary concessionaire fails to prove claim documents; appeal for OUG 117/2020 compensation rejected as unfounded: 117/2020, which grants monthly compensation to concessionaires performing public veterinary services. The Court held that the appeal grounds were unavailing: the lower court's reasoning was not contradictory or insufficient under Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code; a jurisdiction-regulating decision does not carry the authority of res judicata; and the substantive merits were correctly decided because the claimant, as concessionaire, bore the burden of submitting both the statement of claim and justifying documents verified by the official veterinarian and the county directorate's services, as required by Article 6 of Annex 2 to O.U.G. No. 117/2020—mere endorsement "good for payment" on the invoice did not prove compliance, especially where the endorsement was later cancelled and payment refused for lack of budgetary funds. Therefore, entitlement to the monthly sum was conditional on fulfilling the statutory documentary formalities, which the claimant had not demonstrated, and the appeal was rejected as unfounded under Article 20(3) of Administrative Litigation Law No. 554/2004 and Article 496(1) of the Civil Procedure Code, with the decision final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded in the administrative litigation context.
Procedural rule for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 mai 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamanta a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020; obligarea pârâtei de rând 2 la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 16 din 25 februarie 2022, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita cu privire la petitul având ca obiect obligarea la plata sumei de 10.000 de RON, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu privire la petitul având ca obiect alocarea fondurilor necesare plăţii sumei de 10.000 de RON şi, totodată, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că soluţia de respingere a acţiunii pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş este nelegală şi se impune a fi reformată, deoarece în fundamentarea soluţiei de respingere a acţiunii au fost avute în vedere motive contradictorii, reţinându-se, pe de o parte, calitatea de concedent a reclamantei, iar pe de altă parte, calitatea de concesionar a acesteia, în virtutea aceluiaşi act juridic. Acest aspect viciază legalitatea soluţiei pronunţate prin aceea că, reţinând o premisă eronată, concluzia silogismului juridic nu poate fi decât una eronată.
În acord cu îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia dată în regulatorul de competenţă, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că pretenţiile reclamantei derivă din lege şi nu din executarea contractului de concesiune, redând în motivare, la paginile 11 şi 12 textele de lege în considerarea cărora este reglementat în mod imperativ dreptul beneficiarilor contractelor de concesiune de a beneficia de suma de 10.000 de RON lunar.
Instanţa de fond a interpretat însă nelegal îndeplinirea condiţiilor impuse de lege prin raportare la dispoziţiile legale ce privesc efectuarea plăţii.
Conform procedurii reglementate de art. 6 din Anexa 2 indice 1 la O.U.G. nr. 117/2020, beneficiarii contractelor primesc 10.000 de RON lunar, exclusiv TVA, în baza unui decont şi a unor documente justificative.
Decontul poate fi însoţit, după caz, de unul sau mai multe din documentele prevăzute la alin. (3) lit. a)-g), fiind reglementat prin anexa conţinutul şi modelul decontului.
Decontul se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară, decontarea urmând a se face în maxim 20 de zile de la depunere.
Se mai arată că este obligatorie verificarea decontului şi a documentelor justificative aferente acestuia de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, înainte de depunerea oficială la registratura achizitorului.
Decontul justificativ şi documentele aferente activităţilor prevăzute la alin. (5) sunt verificate, în maximum 5 zile de la depunere şi aprobat în vederea efectuării plăţii.
Odată cu aprobarea acestora este obligatorie efectuarea plăţii către beneficiar în condiţiile prevăzute de lege.
Prin urmare, plata sumei de 10.000 de RON cuvenită pentru luna august 2020, în conformitate cu dispoziţiile imperative ale legii, era condiţionată de îndeplinirea unor formalităţi/condiţionalităţi prevăzute la art. 6 anexa 2 indice 1 din O.U.G. nr. 117/2020, pe care le-a respectat întocmai.
Dovada îndeplinirii acestor formalităţi rezultă din depunerea şi înregistrarea fără obiecţiuni la registratura DSVSA Harghita a facturii şi decontului însoţit de documente justificative pentru luna august 2020, precum şi de aprobarea la plată a facturii emise cu menţiunea "bun de plată" operată de direcţie.
În opinia recurentei, instanţa, în baza rolului activ putea să oblige părţile să depună actele care au stat la baza întocmirii decontului, în măsura în care instanţa de fond ar fi pus în discuţie această împrejurare.
Recurenta susţine că a depus, ataşat decontului, toate actele prevăzute de lege, întrucât în absenţa acestora, decontul nici nu ar fi fost înregistrat de direcţia sanitar-veterinară.
De altfel, probatoriul existent la dosarul cauzei confirmă îndeplinirea procedurilor impuse de lege în sarcina sa, neexistând niciun înscris din partea pârâtei DSVSA Harghita din care să rezulte că decontul depus nu a îndeplinit condiţiile legale respectiv nu a fost însoţit de documentele justificative impuse de art. 6 anexa 2 indice 1 din O.U.G. nr. 117/2020.
Restituirea facturii şi anularea ulterioară a menţiunii "bun de plată" din partea pârâtei DSVSA Harghita au fost justificate de către aceasta pe temeiul factual al inexistenţei fondurilor necesare plăţii, iar nu pe acela al neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 6 din Anexa 2 indice 1 la O.U.G. nr. 117/2020.
Prin urmare, văzând conţinutul Notificării transmise recurentei de către DSVSA Harghita prin care respingerea plăţii sumei de 10.000 de RON pentru luna august 2020 nu este determinată de neîndeplinirea prevăzute de alin. (3) al art. 6 din Anexa 2 indice 1 a O.U.G. nr. 117/2020 ci de inexistenţa fondurilor băneşti necesare plăţii, recurenta apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut caracterul nefondat al cererii, deduse judecăţii prin raportare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 din anexa 2 la O.U.G. nr. 117/2020 corelat cu art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020.
Odată ce dosarul depus în conformitate cu prevederile alin. (1) a fost verificat la nivel de DSVSA şi nu s-a concluzionat în sensul caracterului său incomplet sau neconform (în raport de nedepunerea anexelor justificative la decont) şi a primit menţiunea "bun de plată", autoritatea de resort avea obligaţia legală de a efectua plata în favoarea beneficiarului. În contextul în care dosarul nu era conform, plata putea fi refuzată, cu indicarea expresă a neconformităţii ce a stat la baza refuzului aprobării la plată.
Or, în primă fază, pentru că dosarul era complet şi erau respectate tocmai instrucţiunile scrise pe care directorul executiv al pârâtei le transmisese tuturor medicilor veterinari, DSVSA Harghita a procedat la verificarea dosarului şi avizarea lui în vederea efectuării plăţii. Astfel, a fost înregistrat la DSVSA Harghita acest dosar (cu factură şi decont) fără obiecţiuni în privinţa conformităţii sale cu dispoziţiile legale, iar în urma verificării facturii, aceasta a fost aprobată la plată.
La o dată ulterioară, în absenţa unui temei legal reglementat de art. 6 din Anexa 2 indice 1 din O.U.G. nr. 117/2020, s-a procedat la "radierea menţiunii bun de plată", cu consecinţa returnării facturii şi al notificării beneficiarului sub aspectul neefectuării plăţii, pe motivul inexistenţei fondurilor băneşti.
Din interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 6 din anexa 2 indice 1 la O.U.G. nr. 117/2020 rezultă faptul că analiza pe care fiecare direcţie este obligată să o realizeze trebuie să aibă în vedere caracterul complet sau nu al dosarului, iar refuzul plăţii trebuie să vizeze exclusiv neconformităţi ori lipsuri ale dosarului în raport cu cerinţele prevăzute de acest text de lege.
Astfel, refuzul plăţii nu poate avea niciun fel de legătură cu existenţa fondurilor băneşti şi nici nu poate fi întemeiat pe aspecte ce privesc în concret modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale. Cu privire la aceste elemente există reglementare specială în cuprinsul art. 8 din Anexa 2 indice 1 ce permite autorităţii să facă aplicarea unor penalităţi în caz de neexecutare conformă a obligaţiilor de către prestator şi sub rezerva identificării ulterioare, în baza controlului exercitat, a unor astfel de situaţii particulare.
Or, acest aspect, excede limitelor şi obiectului cadrului procesual stabilit prin regulatorul de competenţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi tinde la încălcarea autorităţii de lucru judecat a acestei decizii.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat")
Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare nu este incident, recurentul invocând o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată într-un regulator de competenţă, care nu poate ţine loc de autoritate de lucru judecat.
Prin urmare, constatând că, în cauză, nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte reţine că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi reţinut.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă distinct, în funcţie de solicitări, pe de o parte cu pârâta Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita în contradictoriu cu care s-a solicitat obligarea la plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda aferentă, iar pe de altă parte, cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în contradictoriu cu care s-a solicitat strict obligarea la alocarea fondurilor necesare plăţii sumei de 10.000 de RON.
Înalta Curte reţine faptul că recurenta-reclamantă are calitatea de concesionar, fiind parte a contractului de concesiune x/1999, în baza actului adiţional din data de 19.03.2009, contract din care rezultă că obiectivele concedentului (iniţial Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei iar ulterior prin act adiţional Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) sunt: realizarea activităţilor sanitare veterinare de interes public, efectuarea acţiunilor de depistare şi imunoprofilaxie susţinute financiar de stat, cartografierea efectivelor de animale din gospodării, apărarea sănătăţii animalelor şi prevenirea transmiterii de boli de la animale al om.
Contractul de concesiune a fost modificat prin actul adiţional nr. x/2014 şi prin actul adiţional x/31.08.2020.
Obligaţia achitării serviciului prestat în temeiul dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004 este imperativă, necondiţionată de existenţa sau suficienţa fondurilor bugetare cu această destinaţie, ci doar de îndeplinirea condiţiilor legale.
Potrivit art. IV din Legea 236/2019 suma se achită beneficiarilor" contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 ".
De asemenea, conform art. 6 alin. (3) din anexa 2 la O.U.G. nr. 117/2020 decontul în baza căruia se face plata este însoţit de o serie de documente justificative al căror rol este de a dovedi realizarea activităţilor
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că recurenta-reclamantă a depus doar decontul şi factura emisă pentru luna august 2020, iar la apărările formulate de pârâtă cu privire la lipsa documentelor justificative a menţionat doar faptul avizării decontului de către medicul zonal respectiv acceptarea la plată a facturii fiscale.
Or, potrivit art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 117/2020 atât decontul cât şi documentele justificative trebuie vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale.
Depunerea documentelor justificative şi verificarea acestora de către serviciul/biroul economic din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene reprezintă condiţii distincte, impuse de actul normativ.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut, contrar aprecierilor reclamantei, că menţiunea "bun de plată" înscrisă pe factură nu reprezintă dovada incontestabilă a faptului că toate documentele justificative au fost depuse şi verificate, mai ales în condiţiile în care menţiunea a fost radiată iar factura fiscală a fost returnată prin adresa x/2020 cu menţiunea expresă că nu va fi achitată.
Comunicarea influenţelor pe trimestre aprobate în baza O.U.G. nr. 135/2020 a fost transmisă către A.N.S.V.S.A. de către Ministerul Fianţelor la data de 28.08.2020.
Aşadar, în lipsa prevederii bugetare şi a actelor adiţionale nu se putea proceda la efectuarea plăţii pentru luna august 2020.
Deconturile justificative trebuiau să fie verificate de Serviciul/Biroul control oficial - sănătate şi bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul D.S.V.S.A. Harghita şi aprobate de către Directorul Executiv al D.S.V.S.A. Harghita.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 6 din anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, rezultă că decontul si documentele justificative întocmite, conform reglementărilor în vigoare, de către beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020 sunt verificate şi vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, înainte de depunerea oficială la Registratura D.S.V.S.A. judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Ulterior, decontul şi documentele justificative sunt verificate, în termen de maximum 5 zile de la depunerea la Registratura D.S.V.S.A. judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate şi bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti şi aprobate de directorul executiv în vederea realizării plăţii.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că nu este suficient ca aceasta să fie beneficiara unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de suma de 10.000 pe lună, acest drept fiind circumscris îndeplinirii condiţiilor mai sus precizate, inclusiv cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor contractuale.
Aşadar, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins cererea în ceea ce priveşte obligaţia de plată pentru luna august 2020.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 16 din 25 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.