Insurance Guarantee Fund not liable for statutory interest after annulled refusal and re-examination

Şedinţa publică din data de 26 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor - FGA, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plata înregistrate la FGA sub nr. x/04.07.2017 şi obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 107/2022 din 28 ianuarie 2022, a respins excepţiile invocate în cauză, ca neîntemeiate şi a respins acţiunea modificată privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.A. a formulat recurs principal, iar pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor recurs incident.

Recursurile sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurenta-reclamantă A. S.A., în motivarea recursului, arată că hotărârea primei instanţe este nelegală, în sensul că a fost pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material care stabilesc condiţiile în care poate fi angajată răspunderea autorităţii publice, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte prezenta speţă, chiar dacă prin hotărârea prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 (i.e. decizia prin care FGA a respins iniţial cererea de plată formulată de A. pe motiv că s-ar fi depăşit plafonul de 450.000 RON), FGA a nu fost obligat în mod direct la plata de despăgubiri, ci la reanalizarea dosarului de daună, în urma reanalizării FGA a achitat către A. sumele solicitate.

Cu toate acestea, prin Decizia 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A.. Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ, acţiune ce a făcut obiectul dosarului x/2018

Prin decizia civilă nr. 4644 pronunţată de ICCJ la data de 13.10.2021 în dosarul x/2018, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală.

Totodată, FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată, iar în urma analizei a recunoscut dreptul A. la despăgubiri şi a efectuat plata către aceasta.

Faţă de cele de mai sus, este evident că în speţă există un act administrativ nelegal -respectiv Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - act care reprezintă soluţionarea cererii de plată a A. dată de către FGA.

Faptul că prin hotărârile judecătoreşti prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună, nu poate conduce la idee că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia 14.452/03.05.2018.

Prin urmare, dacă am susţine, aşa cum o face prima instanţă, că această acţiune nu este întemeiată, ar însemna că faptul ilicit al respingerii iniţiale a cererii de plată ar rămâne nesancţionat. Astfel, protecţia consacrată atât prin Constituţia României, cât şi prin prevederile Legii 554/2004 şi C. civ. faţă de prejudiciile cauzate prin actele administrative nelegale şi dreptul la repararea prejudiciilor astfel cauzate ar fi flagrant încălcate.

Aşadar, ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părţi sau stabilit de lege (i.e. dobânda legală).

Mai mult, prin plata despăgubirilor solicitate, efectuată la data de 29.10.2021, FGA confirmă indubitabil dreptul A.. Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, dreptul A. la plata accesoriilor are un caracter cert, prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

În ipoteza în care instanţa nu reţine aplicabilitatea dispoziţiilor mai sus arătate şi în cazul FGA, în raport de faptul că dispoziţiile art. 1535 C. civ. 2009 prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani, cât şi prin faptul că FGA a confirmat dreptul A. la plata despăgubirilor, efectuând plata acestora la data de 29.10.2021 (confirmând certitudinea dreptului A.), A. are dreptul la plata dobânzii legale pentru perioada în care a fost lipsită de suma de bani solicitată şi achitată într-un final de Fond.

Prin urmare, legătura între Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - actul administrativ anulat ca nelegal, şi prejudiciul suferit de A. - lipsa de folosinţă asupra sumei de bani la care era îndreptăţită, există un incontestabil raport de cauzalitate.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, faptul că legea nu prevede expres un termen în sarcina FGA, nu înseamnă că Fondul poate soluţiona cererea atunci când doreşte, ci dimpotrivă, înseamnă că obligaţia de soluţionare a cererii de plată trebuie executată de îndată, aceasta fiind una pură şi simplă (altfel dreptul A. dobândeşte un caracter iluzoriu).

În ceea ce priveşte culpa FGA, şi aceasta este una evidentă. FGA, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea obligaţia ca în îndeplinirea obligaţiilor sale să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, Fondul nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani.

3.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în recursul incident, arată că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Se susţine că în apărare, prin întâmpinarea depusă la acţiunea formulată de A. în faţa Curţii de Apel Bucureşti s-a solicitat respingerea acţiunii pe cale de excepţie, sens în care a invocat inadmisibilitatea acţiunii raportat la prevederile art. 19 raportat la art. 8 din Legea 554/2004, tardivitatea în raport de prevederile art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, prescripţia în raport de prevederile art. 19 din Legea 554/2004 şi în completare cu dispoziţiile art. 2517 şi următoarele C. civ. si, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, astfel că FGA consideră că sentinţa recurată este nelegala, Curtea de Apel Bucureşti încălcând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse, Înalta Curte apreciază că recursul incident este lipsit de interes, iar recursul principal este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Înalta Curte constată că prin sentinţa recurată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost obligat la nimic, astfel că nu are interes în promovarea căii de atac.

Astfel fiind, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.

În ceea ce priveşte recursul principal formulat de reclamanta A. S.A.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/04.07.2017, A. a solicitat plata sumei de 3.569 RON reprezentând despăgubiri pe care A. era îndreptăţită să le recupereze de la B. S.A..

Prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, FGA a respins un număr de 435 de cereri de plată (printre care şi cea care face obiectul prezentului litigiu), unicul motiv pentru respingerea acestora fiind atingerea plafonului de 450.000 RON pentru creditorul de asigurare A., pentru societatea în faliment B., nicidecum motive care ţin de calitatea de creditor de asigurare a reclamantei.

În contestaţia formulata de reclamanta împotriva Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civila nr. 4902/27.11.2018 a dispus:

"Admite acţiunea, în parte. Anulează Decizia nr. 14452/03.05.2018. Obligă pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă menţionate în borderoul nr. 2 anexat Deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON. Respinge acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal".

Împotriva acestei soluţii, atât FGA cât şi reclamanta au declarat recursuri care au fost respinse prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4644/13.10.2021.

Cererea formulată pe cale separată de despăgubiri, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ.

O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, şi emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Întreaga reglementare a acţiunii în contencios administrativ subiectiv atrage concluzia potrivit cu care acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

În lipsa îndeplinirii cerinţelor desprinse din interpretarea art. 19 din Legea nr. 554/2004, reclamanta se poate adresa instanţei de drept comun pentru acordarea despăgubirilor urmare a prejudiciului pretins cauzat prin acte sau operaţiuni care însă nu au făcut obiectul verificării instanţei de contencios administrativ.

Natura juridică a răspunderii reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat - refuzul administrativ nelegal).

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 rezultă că prejudiciul suferit de reclamant poate fi cauzat de o autoritate publică pe două căi: printr-un act administrativ ilegal care este anulat de instanţa de judecată şi prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri sau, după caz, prin refuzul administrativ explicit (respingerea cererii de către autoritate).

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ. Regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale.

Răspunderea administrativ-patrimonială se antrenează în prezenţa aceloraşi condiţii generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 şi urm. din noul C. civ.. Astfel, pentru naşterea obligaţiei de reparare trebuie să fie întrunite trei dintre condiţiile răspunderii civile, toate făcând parte din categoria condiţiilor obiective: existenţa unui prejudiciu cert, existenţa unei fapte ilicite extracontractuale şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. În ce priveşte vinovăţia, ea nu este o condiţie necesară pentru admiterea acţiunii în repararea prejudiciului introdusă de către cel prejudiciat împotriva autorităţii publice răspunzătoare.

În ipoteza de faţă reclamanta a indicat în mod expres drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate de A. în calitate de creditor de asigurare al B. prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanţă de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

Astfel, unicul motiv care a condus la respingerea de plată este cel legat de interpretarea nelegală de către pârât a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 privind plafonul maxim al despăgubirilor de 450000 RON.

Nici Fondul de Garantare al Asiguraţilor, nici instanţa de judecată învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2018, nu au apreciat dacă reclamanta deţine o creanţă de asigurare în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în raport de cererea de plată şi înscrisurile care o însoţesc.

Prin urmare, singura obligaţie care revenea autorităţii pârâte după respingerea recursurilor era aceea de reluare a analizării cererii de plată, iar în urma verificării dosarului de daună, fie să efectueze plata sumei solicitate, fie, în caz de respingere totală/parţială a pretenţiilor să emită o nouă Decizie, susceptibilă de asemenea de contestare în faţa instanţei de judecată.

Conform art. 13 alin. . 3 din Legea nr. 213/2015 "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă."

Aşadar, efectul anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018 emise nelegal de pârât nu este recunoaşterea dreptului pretins ci obligarea la analizarea pe fond a cererii de plată, la verificarea concretă a dosarului de daună, pentru a vedea în raport de prevederile legale în materie dacă reclamanta este îndreptăţită sau nu la suma solicitată.

În realitate dreptul la despăgubiri nu s-a născut prin anularea Deciziei nr. 14452/03.05.2018 ci doar o obligaţie de a face, de a efectua operaţiunea administrativă de analizare pe fond a cererii de plată.

În ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a acţiunii în despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că aceasta are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal, neputând fi acordate însă despăgubiri urmare a prejudiciului pretins cauzat prin operaţiuni care nu au făcut obiectul verificării instanţei de contencios administrativ.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Având în vedere soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea, privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident ca fiind lipsit de interes, iar recursul principal ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recursului incident, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 107/2022 din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 107/2022 din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurentă, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.