Recovery of late payment penalties for unlawfully rejected insurance guarantee claims: subsequence of damages action to administrative act annulment under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 26 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A., a solicitat, ca în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 să oblige pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor - FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective; până în data de 6/9/2021 penalităţile sunt în cuantum de 4.581, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 159 din 1 februarie 2022, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia tardivităţii acţiunii, ca neîntemeiate şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.A. a formulat recurs principal, iar pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor recurs incident.

Recursurile sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurenta-reclamantă A. S.A., în motivarea recursului, arată că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, aşa cum a fost ea modificată, tinde la obligarea FGA la plata de penalităţi pentru repararea prejudiciului constând în lipsirea A. de folosinţa sumei de bani la care era îndreptăţit, cu titlu de despăgubire, în temeiul art. 14 din Legea 213/2015.

Temeiul juridic al acţiunii îl constituie art. 19 din Legea 554/2004, text legal care permite în mod expres persoanei prejudiciate printr-un act administrativ ilicit să solicite pe calea unei acţiuni distincte, obligarea autorităţii emitente a actului administrativ ilicit la plata de despăgubiri. Aceasta acţiune poate fi promovată într-un termen special de prescripţie de un 1 de la data la care prejudiciul a fost sau putea fi cunoscut.

În ceea ce priveşte prezenta speţă, contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste condiţii au fost îndeplinite odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .

Aşa cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei nr. 22/2019 a ÎCCJ (paragraful 74), pentru obligarea autorităţii administrative la repararea daunelor cauzate prin actul administrativ declarat nelegal trebuie să se facă dovada îndepliniri condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, aşa cum sunt ele stipulate de art. 1.349 şi art. 1.357 şi următoarele din C. civ.

Astfel, autoritatea administrativă poate fi obligată la plata de despăgubiri ori de câte ori ne aflăm în prezenţa unui act administrativ nelegal care are relevanţa unei fapte ilicite, iar prin actul nelegal a fost cauzat un prejudiciu, prejudiciu aflându-se în raport de cauzalitate cu actul nelegal.

Or, în speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite. în ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta constă în refuzul FGA de a achita despăgubirile solicitate de A. prin cererea de plată. Caracterul nelegal at acestui refuz a fost stabilit definitiv prin Decizia 4644/13.10.2021 a ÎCCJ.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta este evident, respectiv lipsirea A. de sumele de bani la care ar fi îndreptăţit urmare a soluţionării cererii de plată, cu respectarea normelor legale şi în termenul legat. Or, modalitatea specifică de reparare a prejudiciului cauzat prin întârzierea la plată a unor sume de bani o constituie obligarea celui vinovat la daune interese moratorii.

Penalităţile solicitate sunt consacrate tocmai prin dispoziţiile legale care completează condiţiile generale de asigurare RCA. Prin urmare, faţă de claritatea acestui text legal, nu există niciun temei legal care să justifice exonerarea FGA de la plata penalităţilor.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile FGA în sensul că Fondul poate plăti strict despăgubirile decurgând din contractele de asigurare, iar nu şi penalităţi sau daune interese moratorii, deoarece aceasta ar echivala cu crearea unui caz excepţional de protecţie absolută de răspundere. Regula generală este că oricine cauzează altuia un prejudiciu prin fapta sa ilicită este dator să îl repare.

Totodată, cu titlu subsidiar, în ipoteza în care instanţa nu reţine aplicabilitatea dispoziţiilor mai sus arătate şi în cazul FGA, în raport de faptul că dispoziţiile art. 1535 C. civ. 2009 prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani, recurenta solicită ca FGA să fie obligat la plata dobânzii legale.

Cu privire la susţinerile FGA în sensul că prevederile O.G. nr. 13/2011 privind calculul dobânzii legale nu se aplică acesteia, recurenta arată că potrivit art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 modalitatea de calcul a dobânzii legale penalizatoare este expres prevăzută şi în raporturile dintre profesionişti şi autorităţile contractante. Aşadar, în contextul în care autorităţile contractante sunt de cele mai multe ori instituţii publice, nu există niciun temei legal în a se susţine că în speţă nivelul dobânzii legale penalizatoare aşa cum a fost el calculat de A. nu este aplicabil FGA.

3.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în recursul incident, arată că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Se susţine că în apărare, prin întâmpinarea depusă la acţiunea formulată de A. în faţa Curţii de Apel Bucureşti s-a solicitat respingerea acţiunii pe cale de excepţie, sens în care a invocat inadmisibilitatea acţiunii raportat la prevederile art. 19 raportat la art. 8 din Legea 554/2004, tardivitatea în raport de prevederile art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, prescripţia în raport de prevederile art. 19 din Legea 554/2004 şi în completare cu dispoziţiile art. 2517 şi următoarele C. civ. si, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, astfel că FGA consideră că sentinţa recurată este nelegala, Curtea de Apel Bucureşti încălcând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul incident este lipsit de interes, iar recursul principal este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Înalta Curte constată că prin sentinţa recurată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost obligat la nimic, astfel că nu are interes în promovarea căii de atac.

În ceea ce priveşte recursul principal formulat de reclamanta A. S.A.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea demarată de A. în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea în mod nelegal a cereri de plată a despăgubirilor.

Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că, în realitate, soluţionarea cererii de plată cu privire la care a fost formulată prezenta acţiune a intervenit prin Decizia FGA 16.517/27.08.2018, iar nu prin Decizia FGA 18.140/28.01.2019 - aşa cum a susţinut A.. Or, Decizia 16.517/27.08.2018 nu a fost atacată de A. în temeiul Legii 213/2015, prin urmare în speţă nu este îndeplinită condiţia existenţei unui act administrativ nelegal - condiţie pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii administrative.

Întreaga reglementare a acţiunii în contencios administrativ subiectiv atrage concluzia potrivit cu care acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

În fine, tot în legătură cu acest aspect, Curtea arată că în lipsa îndeplinirii cerinţelor desprinse din interpretarea art. 19 din Legea nr. 554/2004, reclamanta se poate adresa instanţei de drept comun pentru acordarea despăgubirilor urmare a prejudiciului pretins cauzat prin acte sau operaţiuni care însă nu au făcut obiectul verificării instanţei de contencios administrativ.

Natura juridică a răspunderii reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat - refuzul administrativ nelegal).

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 rezultă că prejudiciul suferit de reclamant poate fi cauzat de o autoritate publică pe două căi: printr-un act administrativ ilegal care este anulat de instanţa de judecată şi prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri sau, după caz, prin refuzul administrativ explicit (respingerea cererii de către autoritate).

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 este o răspundere patrimonială de drept administrativ. Regulile generale ale angajării acestei răspunderi sunt cele ale răspunderii civile delictuale.

Răspunderea administrativ-patrimonială se antrenează în prezenţa aceloraşi condiţii generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 şi urm. din noul C. civ.. Astfel, pentru naşterea obligaţiei de reparare trebuie să fie întrunite trei dintre condiţiile răspunderii civile, toate făcând parte din categoria condiţiilor obiective: existenţa unui prejudiciu cert, existenţa unei fapte ilicite extracontractuale şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. În ce priveşte vinovăţia, ea nu este o condiţie necesară pentru admiterea acţiunii în repararea prejudiciului introdusă de către cel prejudiciat împotriva autorităţii publice răspunzătoare.

Astfel însă cum s-a arătat, unicul motiv care a condus la respingerea de plată este cel legat de interpretarea nelegală de către pârât a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 privind plafonul maxim al despăgubirilor de 450000 RON.

Conform art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă."

În ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a acţiunii în despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte apreciază că aceasta are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal, neputând fi acordate însă despăgubiri urmare a prejudiciului pretins cauzat prin operaţiuni care nu au făcut obiectul verificării instanţei de contencios administrativ.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Având în vedere soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea, privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident ca fiind lipsit de interes, iar recursul principal ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recursului incident, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 159 din 01 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Respinge recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 159 din 01 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurentă, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.