Automatic reinstatement of lawyer status after rehabilitation versus mandatory re-examination under Law 51/1995

Şedinţa publică din data de 26 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a deciziei Baroului Bucureşti nr. 3118/13.04.2021 şi obligarea pârâţilor la reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei începând cu data de 07.06.2017, să se constate refuzul nejustificat al U.N.B.R. de a soluţiona contestaţia împotriva deciziei nr. 3118/13.04.2021 şi să fie suspendat actul administrativ atacat până la soluţionarea cererii în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi, totodată, pârâţii să fie obligaţi la înscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei până la soluţionarea cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. Sentinţei nr. 270 din 18 februarie 2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România ca neîntemeiată, a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, a obligat reclamantul să plătească pârâtului Baroul Bucureşti cheltuieli de judecată în cuantum de 800 RON reprezentând onorariu avocat şi a respins cererea U.N.B.R. privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, iar pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România recurs incident.

3.1. Recurentul-reclamant A., în recursul principal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că prin criticile sale sunt vizate două paliere:

1. de nelegalitate cu trimitere la aplicarea greşită a legii (încălcarea principiilor ce guvernează legea de exercitare a profesiei de avocat, Legea nr. 51/1995, cât şi a statutului profesiei de avocat cu referire la art. 26 indice 2);

2. de netemeinicie, analiză pur subiectivă, lipsită de cantitate şi calitate a argumentelor pe care se sprijină (probele pe care se sprijină), cu încălcarea dreptului constituţional la muncă, la exercitarea profesiei de avocat, demnităţii umane.

În opinia recurentului-reclamant, respingerea cererii de anulare a deciziei Baroului Bucureşti a fost eminamente una nelegală, lipsită de orice urmă de legalitate, producătoare de aparenţe de drept şi fundamentată pe principii străine de normele juridice ce guvernează profesia de avocat cu trimitere la faptul că instanţa nu s-a pronunţat pe dispoziţiile legale regăsite în cererea de chemare în judecată, limitându-se pur şi simplu a analiza demnitatea celor care exercită calitatea de avocat şi fără a avea în vedere ce infracţiuni sunt stabilite de legiuitor pentru a face obiectul unei asemenea analize, ori decizia 255 şi 220 ale CCR sunt evidente în considerente, Baroul neavând o bază legală de a analiza obiectiv care sunt infracţiunile care încalcă demnitatea profesională.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa a interpretat greşit normele de drept în baza cărora a fost emisă Decizia Baroului Bucureşti, considerentele instanţei fiind străine de natura pricinii, deoarece nu există expresis verbis o dispoziţie legală care să îi interzică exercitarea în continuare a profesiei după încetarea oricăror decăderi sau interdicţii, nu există o soluţie de excludere din profesie, ci doar o încetare temporară de 1 an conform deciziei penale.

Pe cale de consecinţă au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 51/1995 cu privire la reprimirea în profesie, dispoziţiile art. 26 ind.l din statutul profesiei de avocat precum şi dispoziţiile art. 14,15 şi 26 au fost încălcate şi aplicate greşit şi prin abuz de drept, practic Baroul Bucureşti a respins în mod nelegal reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei de avocat, în acest sens urmând a se constata că nu există nici un caz de excludere din profesie sau alt impediment, interdicţie sau decădere, iar urmare a apariţiei deciziei nr. 230/2022 a CCR, Baroul nu avea un cadru legal care să îi permită să mai analizeze pe fond cererea sub aspectul dispoziţiilor art. 14 din lege.

De asemenea, recurentul arată că au fost încălcate dispoziţiileart. 14 lit. a) din Legea 51/1995 şi art. 262 din statutul profesiei de avocat, Baroul Bucureşti şi instanţa de judecată au aplicat greşit legea în condiţiile în care textul în totalitatea sa a fost constatat ca neconstituţional.

Recurentul mai apreciază că au fost încălcate prevederile art. 7 din CEDO precum şi art. 6 par. 2 din CEDO, prezumţia de nevinovăţie, motivele ce au stat la baza încetării fiind întemeiate strict pe existenţa condamnării şi a unei presupuse excluderi din profesie, în fapt constatându-se o stare de nedemnitate perpetuă derivată din condamnarea dispusă de către ÎCCJ prin decizia penală 342/A/7.10.2015,

Practic instanţa trebuia să analizeze dispoziţiile statutare dar şi termenul de încetare a profesiei prin prisma deciziei penale de condamnare, în fapt termenul fiind de 1 an după executarea pedepsei principale şi complementare .

Nici Legea nr. 51/1995 nu prevede ce se întâmplă în cazurile în care au încetat interdicţiile prevăzute în sentinţele sau deciziile de condamnare, în lipsa oricăror menţiuni în lege, legea aplicabilă este hotărârea judecătorească.

Tocmai de aceea orice sancţiune cuprinsă într-o decizie penală trebuie avută în vedere în mod temporal şi nu atemporal ca o sancţiune perpetuă.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a deciziei Consiliului Baroului Bucureşti nr. 3118/2021, instanţa a analizat cererea odată cu fondul, pronunţând o hotărâre de respingere fără să mai intre pe fondul capătului de cerere, şi aceasta pentru că nu au fost analizate separat, respingând cererea pe fond a respins şi capătul de cerere cu privire la suspendare deşi este evident că decizia Baroului Bucureşti este vătămătoare, abuzivă, creează aparenţe de drept prin invocarea unor texte de lege neaplicabile .

Instanţa de fond a analizat cererea prin prisma unor argumente străine de pricina dedusă judecăţii, constatând practic o nedemnitate perpetuă, considerând că decizia Baroului Bucureşti este legală şi temeinică dar fără a determina decât în mod obiectiv asupra legalităţii deciziei.

Instanţa trebuia să constate că interdicţia de a profesa este una temporară, însă instanţa a considerat că decizia este legală şi temeinică fără să analizeze practic temeiurile în baza căreia a fost respinsă cererea,respectiv art. 1ege 14 lit. a) şi 26 lit. d).

Ori, în cauză cererea deşi privea reprimirea în profesie, Baroul Bucureşti a considerat că trebuie susţinut un examen de definitivat.

Recurentul mai arată că din decizia de încetare a calităţii de avocat nu rezultă că a fost exclus din profesie, ori la momentul 3.11.2015 Consiliul nu putea analiza o eventuală excludere deoarece statutul nu îi dădea în competenţă o astfel de sancţiune Consiliului Baroului.

Practic prin reabilitare de drept consecinţele condamnării au fost şterse, sancţiunea neputând fi ad perpetuum iar soluţia legală şi temeinică era cea de reprimire în profesie conform statutului profesiei de avocat care era în vigoare la 3.11.2015.

De altfel, dreptul la muncă şi constatarea calităţii de avocat trebuie văzută şi prin prisma deciziei prin care a devenit avocat definitiv, doar excluderea din profesie fiind de natură să anuleze însăşi exerciţiul profesiei.

Noul statut al profesiei de avocat prevede cele două instituţii în cadrul art. 26, încetarea, respectiv excluderea, fiind pentru prima oară când Consiliului Baroului i se dă competenţa excluderii, ceea ce nu se putea aplica la momentul 2015, soluţia din statutul în vigoare azi este criticabilă adăugând la lege.

3.2. Recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, în motivare arată că soluţia primei instanţe cu privire la cererea de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată a fost dată cu încălcarea greşită a dispoziţiilor art. 452, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1349 şi urm. C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, s-a solicitat, printre altele, obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, constând în onorariul de avocat.

Solicitarea privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată a fost reiterată oral şi la termenul de dezbateri din data de 08.02.2022 (pag. 4 penultimul par. din încheierea de şedinţă din data de 08.02.2022).

Recurenta precizează că prima condiţie este îndeplinită, deoarece, urmare respingerii cererii de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant, a câştigat litigiul.

La termenul de judecată din data de 08.02.2022, a depus Factura Seria x nr. x/13.10.2021 (aflată la dosarului cauzei) şi Extrasul de cont/15.10.2021 care dovedeşte achitarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 952 RON (aflat la dosarului cauzei).

Pe Factura Seria x nr. x/13.01.2021, Preşedintele completului de judecată a făcut menţiunea olografă "Pr. 08.02.2022" (s.n. - Primit la 08.02.2022), semnând în dreptul acestei menţiuni.

Deşi au fost îndeplinite toate condiţiile legale pentru ca recurentul-reclamant să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate, prima instanţă a respins, în mod greşit, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, pentru motivul că nu ar fi fost depuse dovezile privind cheltuielile efectuate, încălcând astfel dispoziţiile art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 1349 şi urm. din C. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul principal este nefondat, iar cel incident este întemeiat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul principal

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2013 a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 383/19.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005; în baza art. 244 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în baza art-67 alin. (1), (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Prin Decizia nr. 1919/03.11.2015 Consiliul Baroului Bucureşti a constatat nedemnitatea profesională şi a hotărât încetarea calităţii de avocat a reclamantului A. începând cu data de 03.11.2015, precum şi, începând cu aceeaşi dată, radierea reclamantului din Tabloul avocaţilor Baroului Bucureşti. Decizia a fost motivată de faptul că prin decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat, în baza art. 27 lit. d), art. 14 lit. a) şi art. 56 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 73 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.

De asemenea, a fost respinsă şi cererea de suspendare formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect.

Reclamantul A. a contestat în instanţă această decizie, acţiunea sa fiind respinsă prin sentinţa nr. 4828/08.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 6497/2.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/12.04.2021 reclamantul a solicitat reînscrierea în Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.

Prin hotărârea nr. 3118/13.04.2021 Consiliul Baroului Bucureşti a respins cererea reclamantului de reînscriere în Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, motivat de faptul că prin decizia nr. 1919/03.11.2015 s-a constatat încetarea calităţii de avocat faţă de condamnarea definitivă pentru o faptă prevăzută de legea penală care l-a făcut nedemn de a fi avocat, conform legii, fiind aplicat art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, reţinându-se că potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 primirea în profesia de avocat se realizează numai în baza unui examen organizat de UNBR, neexistând o dispoziţie care să permită redobândirea calităţii de avocat persoanelor care au avut această calitate şi au pierdut-o din orice motiv fără susţinerea unui examen.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat contestaţie la Uniunea Naţională a Barourilor din România, soluţionarea acesteia, fixată iniţial pentru şedinţa din data de 11.09.2021, fiind amânată la un termen neprecizat.

Reclamantul s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti cu acţiunea ce face obiectul acestui dosar, susţinând refuzul nejustificat al UNBR de a soluţiona contestaţia împotriva hotărârii nr. 3118/13.04.2021 a Consiliului Baroului Bucureşti, solicitând anularea hotărârii nr. 3118/13.04.2021 şi obligarea pârâţilor să-l reînscrie pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei începând cu data de 07.06.2017, precum şi suspendarea, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a actului administrativ atacat până la soluţionarea acţiunii şi obligarea pârâtelor la reînscrierea sa în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei până la soluţionarea cauzei.

Instanţa de fond a respins acţiunea, soluţie pe care o împărtăşeşte şi instanţa de control judiciar.

Astfel, toate considerentele referitoare la legalitatea Deciziei nr. 1919/2015, la pretinsa încălcare de către Consiliul Baroului Bucureşti, a prezumţiei de nevinovăţie, a principiului ne bis în idem şi a principiului nediscriminării, nu au fost reţinute, în condiţiile în care dosarul ce a avut ca obiect anularea acestei decizii (dosarul nr. x/2017) a fost soluţionat în mod definitiv, de către instanţele de judecată.

În acea cauză a fost pronunţată o hotărâre definitivă, care a statuat asupra faptului că aceste principii nu au fost încălcate de Consiliul Baroului Bucureşti prin emiterea Deciziei nr. 1919/2015, astfel că nu mai pot fi făcute aprecieri cu privire la legalitatea şi/sau temeinicia acestei decizii.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentului referitoare la faptul că nu şi-ar fi pierdut calitatea de avocat (ca urmare a constatării încetării acesteia şi dispunerii radierii din Tabloul avocaţilor prin Decizia CBB nr. 1919/2015) decât în mod temporar, pentru perioada prevăzută în hotărârea sa de condamnare, aspect care l-ar îndreptăţi pe acesta să fie reînscris, în mod automat, în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, ca urmare a intervenirii reabilitării.

Instanţa de control judiciar reţine că efectele unei condamnări penale sunt, într-adevăr, limitate în timp şi înlăturate ca urmare a intervenirii reabilitării însă, odată încetate cauzele ce au dus la încetarea calităţii de avocat, persoana în cauză nu poate redobândi această calitate, decât în condiţiile prevăzute de lege pentru înscrierea în avocatură, respectiv susţinerea examenului de primire în profesie, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

Aplicarea art. 14 lit. a) şi 27 lit. d) din Legea 51/1995 se realizează independent de aplicarea sau nu, de către instanţa penală, a sancţiunii interdicţiei de a exercita profesia, acesta din urma constituind un alt caz de nedemnitate, reglementat de art. 14 lit. c) din Legea nr. 51/1995 care dispune că "este nedemn de a fi avocat cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară".

Această dispoziţie legală nu a fost însă aplicabilă în situaţia recurentului, în ceea ce îl priveşte pe acesta fiind îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 14 lit. a) (existenta unei hotărâri de condamnare definitive, săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, aplicarea pedepsei cu închisoarea şi atingerea adusă prestigiului profesiei de avocat prin natura faptei săvârşite) cu consecinţa încetării calităţii de avocat şi nu a suspendării acesteia.

Nu se poate susţine că, odată pierdută calitatea de avocat ca urmare a constatării unui caz de nedemnitate, cu consecinţa încetării calităţii de avocat, aceasta poate fi redobândită printr-o simplă cerere de reînscriere în Tabloul Avocaţilor, astfel cum pretinde recurentul, cu eludarea dispoziţiilor legale, respectiv a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

În sensul celor menţionate anterior sunt şi considerentele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 592/2019, citată de către recurent, în cadrul căreia se fac referiri la "accederea la profesia de avocat" a unei persoane condamnate penal, pentru care a intervenit reabilitarea, Curtea referindu-se astfel la primirea în profesie care, poate avea loc numai "in condiţiile legii" (conform art. 17 din lege), şi nu la redobândirea automată a calităţii de avocat.

Prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că decizia recurentului de primire în profesie a devenit caducă începând cu data de 3.11.2015, dată la care, prin Decizia 1919/2015 s-a constatat încetată calitatea sa de avocat şi s-a dispus radierea din Tabloul avocaţilor.

Decizia CCR nr. 230/2022, invocată de către recurent nu are aplicabilitate în prezenta cauză în condiţiile în care, prin această decizie, CCR a constatat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, dispoziţii ce au stat la baza emiterii Deciziei Consiliului Baroului Bucureşti nr. 1919/3.11.2015, prin care a fost constatată nedemnitatea recurentului, cu consecinţa încetării calităţii sale de avocat, şi nu a Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 3118/13.04.2021, a cărei anulare s-a solicitat.

Or, cauza ce a avut ca obiect anularea Deciziei Consiliului Baroului Bucureşti nr. 1919/3.11.2015 a fost soluţionată, în mod definitiv, de către instanţele judecătoreşti şi nu mai reprezintă o cauză pendinte pentru ca decizia CCR să îşi producă efectele şi raportat la aceasta.

Contrar afirmaţiilor recurentului-reclamant, prin Decizia CCR nr. 592.08.10.2019 nu s-a reţinut că dispoziţiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 sunt neconstituţionale, ci, din contră, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.

Efectele Deciziei nr. 1919/03.11.2015 au determinat caducitatea deciziilor prin care recurentul-reclamant a fost primit în profesie şi prin care a fost admis în calitatea de avocat definitiv, motiv pentru care nu pot fi primite susţinerile acestuia conform cărora nu ar fi pierdut calitatea de avocat, deoarece aceste ultime decizii nu au fost anulate niciodată.

Nici dispoziţiile art. 6 par. 1 şi 2 din CEDO nu au fost încălcate. Recurentul-reclamant pretinde că Decizia nr. 3118/13.04.2021 ar fi nelegală, întrucât nu i s-a acordat nicio garanţie pentru a putea să-şi susţină, în cadrul unei proceduri echitabile, cererea de reînscriere pe tabloul avocaţilor, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 par. 1 din CEDO.

Aşa cum a reţinut, în mod corect, şi prima instanţă, soluţionarea cererii se putea realiza şi fără prezenţa recurentului-reclamant, în baza cererii scrise şi a dovezilor depuse de acesta, dispoziţiile art. 263 din Statutul profesiei de avocat instituind posibilitatea consiliului baroului de a convoca un avocat în vederea aducerii sale, iar nu o obligaţie în acest sens.

Recurentului-reclamant i s-au acordat suficiente garanţii pentru a-şi putea exercita dreptul la apărare, atât cu ocazia audierii sale de către consilierul raportor, cât şi prin posibilitatea contestării deciziei în faţa Consiliului UNBR şi depunerii unui punct de vedere, posibilităţi pe care recurentul-reclamant le-a utilizat.

Recurentul-reclamant a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Această stare de fapt (pierderea calităţii de avocat) se menţine şi în prezent, iar recurentul-reclamant nu poate eluda dispoziţiile legale imperative care reglementează necesitatea susţinerii unui examen de accedere în profesie, prin invocarea prezumţiei de nevinovăţie şi prezentarea cazierului judiciar din care se rezulte că acesta a fost reabilitat.

Înalta Curte apreciază că nu a fost încălcat nici principiul nediscriminării, deoarece nu a fost aplicat un "tratament diferenţiat", prin raportare la situaţiile altor colegi avocaţi, în condiţiile în care aceste situaţii nu sunt similare cu cea a recurentului-reclamant.

Prima instanţă a subliniat în mod corect şi faptul că reabilitarea nu are drept consecinţă redobândirea calităţii de avocat, ci doar creează recurentului-reclamant vocaţia de a se înscrie la examenul de primire în această profesie.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că cererea de suspendare a executării Deciziei Baroului Bucureşti nr. 3118/13.04.2021 a fost respinsă în mod corect

Prima instanţă a constatat, temeinic şi legal, că nu a fost îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat pentru a admite cererea de suspendare, deoarece Decizia Baroului Bucureşti nr. 3118/13.04.2021 respectă dispoziţiile legale incidente şi nici condiţia pagubei iminente, deoarece, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, decizia atacată nu îl lipseşte de exerciţiul profesiei şi nu îi creează vreo vătămare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

În ceea ce priveşte recursul incident

Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins cererea U.N.B.R. privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Procedând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă că, la termenul de judecată din data de 08.02.2022, a fost depusă Factura Seria x nr. x/13.10.2021 (aflată la dosarului cauzei) şi Extrasul de cont/15.10.2021 ce dovedeşte achitarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 952 RON (aflat la dosarului cauzei).

Pe Factura Seria x nr. x/13.01.2021, Preşedintele completului de judecată a făcut menţiunea olografă "Pr. 08.02.2022" (s.n. - Primit la 08.02.2022), semnând în dreptul acestei menţiuni.

Deşi au fost îndeplinite toate condiţiile legale pentru ca recurentul-reclamant să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate, prima instanţă a respins, în mod greşit, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, pentru motivul că nu s-ar fi depus la dosar dovezile privind cheltuielile efectuate.

Astfel fiind, Înalta Curte va admite recursul şi va obliga recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident, va casa, în parte, sentinţa atacată în sensul că va admite cererea formulată de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România privind acordarea cheltuielilor de judecată şi, pe cale de consecinţă, va obliga reclamantul la plata sumei de 952 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă, va respinge recursul principal ca nefondat, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi va obliga recurentul-reclamant la plata sumei de 400 RON către intimatul-pârât Baroul Bucureşti, precum şi la plata sumei de 952 RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 270 din 18 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite cererea formulată de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România privind acordarea cheltuielilor de judecată şi, pe cale de consecinţă, obligă reclamantul la plata sumei de 952 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă.

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 270 din 18 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 400 RON către intimatul-pârât Baroul Bucureşti, precum şi la plata sumei de 952 RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.