Prematurity of claim for delay penalties against insurance guarantee fund pending merits review of payment request

Şedinţa publică din data de 26 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare A Asiguraţilor (FGA) a solicitat instanţei să constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/29.01.2016 şi să dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispoziţiile legale; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1731 din 22 noiembrie 2021, a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi prescripţiei, invocate de pârât prin întâmpinarea la cererea modificatoare, a admis excepţia de prematuritate a acţiunii, astfel cum a fost modificată, invocată din oficiu, a respins acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca prematur formulată şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, aşa cum a fost ea modificată, tinde la obligarea FGA la plata de penalităţi pentru repararea prejudiciului constând în lipsirea A. de folosinţa sumei de bani la care era îndreptăţit, cu titlu de despăgubire, în temeiul art. 14 din Legea 213/2015.

Temeiul juridic al acţiunii îl constituie art. 19 din Legea 554/2004, text legal care permite în mod expres persoanei prejudiciate printr-un act administrativ ilicit să solicite pe calea unei acţiuni distincte, obligarea autorităţii emitente a actului administrativ ilicit la plata de despăgubiri. Aceasta acţiune poate fi promovată într-un termen special de prescripţie de un 1 de la data la care prejudiciul a fost sau putea fi cunoscut.

În ceea ce priveşte prezenta speţă, contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste condiţii au fost îndeplinite odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 de către ÎCCJ.

Aşa cum s-a reţinut şi în considerentele Deciziei nr. 22/2019 a ÎCCJ (paragraful 74), pentru obligarea autorităţii administrative la repararea daunelor cauzate prin actul administrativ declarat nelegal trebuie să se facă dovada îndepliniri condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, aşa cum sunt ele stipulate de art. 1.349 şi art. 1.357 şi următoarele din C. civ.

Astfel, autoritatea administrativă poate fi obligată la plata de despăgubiri ori de câte ori ne aflăm în prezenţa unui act administrativ nelegal care are relevanţa unei fapte ilicite, iar prin actul nelegal a fost cauzat un prejudiciu, prejudiciu aflându-se în raport de cauzalitate cu actul nelegal.

Or, în speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite. în ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta constă în refuzul FGA de a achita despăgubirile solicitate de A. prin cererea de plată. Caracterul nelegal at acestui refuz a fost stabilit definitiv prin Decizia 4644/13.10.2021 a ÎCCJ.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta este evident, respectiv lipsirea A. de sumele de bani la care ar fi îndreptăţit urmare a soluţionării cererii de plată, cu respectarea normelor legale şi în termenul legat. Or, modalitatea specifică de reparare a prejudiciului cauzat prin întârzierea la plată a unor sume de bani o constituie obligarea celui vinovat la daune interese moratorii.

Penalităţile solicitate sunt consacrate tocmai prin dispoziţiile legale care completează condiţiile generale de asigurare RCA. Prin urmare, faţă de claritatea acestui text legal, nu există niciun temei legal care să justifice exonerarea FGA de la plata penalităţilor.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile FGA în sensul că Fondul poate plăti strict despăgubirile decurgând din contractele de asigurare, iar nu şi penalităţi sau daune interese moratorii, deoarece aceasta ar echivala cu crearea unui caz excepţional de protecţie absolută de răspundere. Regula generală este că oricine cauzează altuia un prejudiciu prin fapta sa ilicită este dator să îl repare.

Totodată, cu titlu subsidiar, în ipoteza în care instanţa nu reţine plicabilitatea dispoziţiilor mai sus arătate şi în cazul FGA, în raport de faptul că dispoziţiile art. 1535 C. civ. 2009 prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani, FGA să fie obligat la plata dobânzii legale.

Cu privire la susţinerile FGA în sensul că prevederile O.G. nr. 13/2011 privind calculul dobânzii legale nu se aplică acesteia, recurenta arată că potrivit art. 3 alin. (2), (1) din O.G. nr. 13/2011 modalitatea de calcul a dobânzii legale penalizatoare este expres prevăzută şi în raporturile dintre profesionişti şi autorităţile contractante. Aşadar, în contextul în care autorităţile contractante sunt de cele mai multe ori instituţii publice, nu există niciun temei legal în a se susţine că în speţă nivelul dobânzii legale penalizatoare aşa cum a fost el calculat de A. nu este aplicabil FGA.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Reclamanta A. S.A. a înregistrat la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) sub nr. x/29.01.2016 cerere de plată privind suma de 892,41 RON pretinsă cu titlu de creanţă de asigurări.

Prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită (poziţia 286 borderoul nr. 2 anexat deciziei - suma de 892,41 RON), sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prev. de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanţa respectivă a reţinut, între altele, inclusiv că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 … nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».

La data de 29.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanţe de asigurări, fără însă a se regăsi printre acestea şi cea vizată de cererea de plată nr. x/12.12.2016, anume suma de 892,41 RON.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a considerat că A. nu este îndreptăţită la plata penalităţilor de întârziere în cuantumul stabilit prin Norma ASF nr. 23/2014, şi invocând din oficiu excepţia prematurităţii a admis-o şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. ca prematur introdusă.

Unica critică pe care A. o aduce Sentinţei Recurate este aceea că instanţa de fond nu ar fi ţinut cont că FGA ar fi început să facă plăţi imediat după soluţionarea definitivă de către ÎCCJ a dosarului nr. x/2018, plăţi care pretinde A. în mod evaziv că ar fi corespuns întocmai cu sumele solicitate de aceasta prin cererile de plată, anexând ca dovadă un extras de cont.

Raţionamentul instanţei de fond este unul temeinic şi legal deoarece aceasta a arătat în cuprinsul considerentelor că singura obligaţie care revenea pârâtului FGA după respingerea recursurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era aceea de reluare a analizării cererii de plată, iar în urma verificării dosarului de daună, fie să efectueze plata sumei solicitate, fie, în caz de respingere totala/parţială a pretenţiilor, să emită o nouă decizie, susceptibilă de asemenea de contestare în faţa instanţei de judecată."

De asemenea, în faţa instanţei de fond nu au fost depuse documente din care să reiasă că FGA a soluţionat pe fond cererea de plată, ci A. menţionează evaziv abia în recurs că FGA a efectuat mai multe plăţi, fără a identifica plata aferentă prezentului dosar.

Pentru îndeplinirea scopului şi atribuţiilor sale legale, FGA nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment, FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1731 din 22 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurentă, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.