Judicial assistant seniority bonus claim: plaintiff's appeal rejected as late, defendant's appeal allowed, and action dismissed on merits.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justitiei, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Ordinului nr. 1853/C din data de 23.03.2021 emis de Ministerul Justiţiei şi anexa la acesta, şi a adresei nr. x/2021 emisă la data de 03.06.2021 de soluţionare a contestaţiei şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu data de 13.05.2016 care să includă în indemnizaţia lunară coeficientul corespunzător vechimii efective în funcţie (sporul de fidelitate) astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 550/10.06.2020 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. x/2019 definitivă prin decizia civilă nr. 162/20.01.2021, după cum urmează:

- în intervalul 13.05.2016-30.06.2020 să se stabilească indemnizaţia de încadrare în raport de vechime în muncă (15 - 20 de ani) şi vechime efectivă în funcţia de asistent judiciar de 15-20 ani,

- începând cu data de 01.07.2020, să se stabilească indemnizaţia de încadrare în raport de vechime în muncă peste 20 de ani şi vechime efectiva în funcţia de asistent judiciar de peste 20 ani.

De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtului la stabilirea noilor indemnizaţii cuvenite la nivelul maxim aflat în plată pe aceeaşi funcţie/gradaţie şi vechime în funcţia de asistent judiciar, în cazul în care cuantumul rezultat ca urmare a reîncadrării salariale conform celor anterior menţionate este inferior celui aflat în plată în condiţii identice de gradaţie/vechime în funcţie.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1980 din 20 decembrie 2021, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a anulat adresa nr. x/03.06.2021 şi Ordinul nr. 1853/C/23.03.2021 în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară cuvenită începând cu 01.01.2018 şi a obligat pârâtul să emită reclamantei unui nou ordin cu luarea în considerare a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară cuvenită, începând cu 01.01.2018, cu respectarea dispoziţiilor sentinţei nr. 550/10.06.2020 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 162/20.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta A., cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei au declarat recurs.

Recursurile sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurenta-reclamantă A., prin recursul formulat a solicitat admiterea în integralitate a cererii, în sensul obligării pârâtului să emită unui nou ordin cu luarea în considerare a sporului de fidelitate - spor pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară cuvenită, începând cu 13.05.2016, cu respectarea dispoziţiilor sentinţei nr. 550/10.06.2020 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 162/20.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, prin motivele de recurs arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, aplicabile în materia salarizării asistenţilor judiciari. Potrivit acestora:

"Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 ta 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.".

Aşa cum rezultă din preambulul ordinului contestat, acesta a fost emis în baza prevederilor Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor masuri fiscal-bugetare,(..) precum şi ale Ordonanţei de urgenţă nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Legiuitorul a exclus asistenţii judiciari de la acordarea sporului pentru o vechime cumulată în această funcţie, tocmai în ideea că aceştia sunt numiţi pe o perioadă determinată de 5 ani, fiind deci un mandat limitat, singurele tranşe de vechime în funcţie aplicabile fiind de la 0 la 3 ani respectiv, de la 3 la 5 ani.

Ca atare, refuzul de emitere a ordinului de salarizare cu luarea în calcul a vechimii însumate în specialitate nu este unul nejustificat, ci întemeiat pe dispoziţiile legale incidente în materia salarizării asistenţilor judiciari.

Astfel, potrivit art. 110 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii juridice de cel puţin 5 ani".

La momentul adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a apreciat că se poate avea în vedere acordarea unui drept specific doar pentru perioada aferentă vechimii în funcţie pe care un asistent judiciar o poate îndeplini în sistem: respectiv de la 3 la 5 ani, faptul că acelaşi asistent judiciar obţine ulterior un alt mandat de 5 ani nefiind relevant atât timp cât fidelizarea este incompatibilă cu noţiunea de mandat limitat în timp.

Astfel, înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenţilor judiciari nu era reglementat, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor (Capitolul 3 - Salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor consultanţi), respectiv Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei {Capitolul 4, art. 16 şi art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate.

Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariaţi (deci nici asistenţilor judiciari) în ceea ce priveşte stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum şi ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare.

Aşadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii nr. 284/2010, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcţie, grad şi gradaţie, pe clase de salarizare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr- 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01 iulie 2017, s-au menţinut în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor. în temeiul alin. (3) al aceluiaşi articol, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor s-au majorat cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 iar, în conformitate cu alin. (6), în situaţia în care indemnizaţiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, s-au acordat cele stabilite pentru anul 2022.

Aşa fiind, legiuitorul a stabilit, în mod expres, prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea - cadru nr. 153/2017, care este nivelul maxim aplicabil asistenţilor judiciari. Astfel, tranşa maximă în care pot fi încadraţi asistenţii judiciari, conform legii corespunde tranşei de vechime în funcţie 3-5 ani.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca tardiv declarat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamanta A. este tardiv, iar recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă A.

Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente dispoziţiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 1 aprilie 2022, iar recursul a fost înregistrat la data de 28 aprilie 2022, prin e-mail, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Recurenta nu a solicitat repunerea în termen, astfel cum dispun prevederile art. 186 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în cauză, recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat şi, în temeiul art. 496 C. proc. civ.. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge, ca atare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. îndeplineşte funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Hunedoara.

Prin sentinţa civila nr. 550/10.06.2020 pronunţată de Tribunalul Argeş, in dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost schimbata prin decizia civila nr. 162/20.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-au dispus următoarele:

"Obligă pârâtul Tribunalul Hunedoara să plătească reclamantelor (A.) diferenţele de drepturi salariale rezultate din acordarea vechimii în funcţie corespunzătoare pentru specialitatea funcţiei în sistemul justiţiei(sporul de fidelitate), începând cu data de 13.05.2016, până la includerea în indemnizaţia lunară a acestui drept, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, la care se va calcula dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărui venit şi până la data plăţii efective.

Obligă Ministerul Justiţiei să includă în indemnizaţiile lunare ale reclamantelor procentul corespunzător vechimii în funcţia efectivă, pentru ca ordonatorul terţiar de credite să poată face plata lunară a acestui drept."

Recurentul-pârât şi-a întemeiat unul din motivele de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 precum şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a realizat reîncadrarea personalului în funcţie, grad, gradaţie, pe clase de salarizare, iar în ceea ce priveşte asistenţii judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere art. 16 din Capitolul VIII, Anexa VI la Legea cadru.

Conform alin. (1) al acestui articol "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Cum dispoziţii similare se regăsesc şi în cuprinsul art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 a considerat pârâtul că nu există niciun temei legal pentru stabilirea indemnizaţiilor asistenţilor judiciari în raport de vechimea efectivă în funcţie.

Aşa cum rezultă din preambulul ordinului contestat, acesta a fost emis în conformitate cu dispoziţiile Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 9/2017 şi ale art. 14, 22, 25, 38, 39 şi Anexei V din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 34 din O.U.G. nr. 114/2018, ţinând seamă şi de Decizia CCR nr. 794/2016.

În ceea ce priveşte salarizarea asistenţilor judiciari, reţine instanţa de control judiciar că dispoziţiile art. 16 din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc:

(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

(2) Asistenţii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 şi 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţiilor legale rezultă că legea de salarizare unitară prevede expres că există numai două tranşe de vechime ce pot fi acordate asistenţilor judiciari, anume de la 0-3 ani respectiv de la 3-5 ani.

Înalta Curte are în vedere şi că aceste dispoziţii ale art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche, iar prin decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituţională a respins această excepţie, reţinând la pct. 21-24 din decizie următoarele aspecte: (...)

21. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia salarizării asistenţilor judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi B. împotriva României, paragraful 15.

22. În acelaşi timp, diferenţa de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată şi de faptul că asistenţii judiciari, deşi participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiţie, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfăşurată de aceştia şi cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanţa activităţii desfăşurate de asistenţii judiciari şi ţinând cont şi de obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce le revin acestora, legiuitorul a înţeles să stabilească un nivel al indemnizaţiei corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalităţii în drepturi, care nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).

23. În consecinţă, prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenţilor judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcţie ar echivala cu transformarea Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu putea stabili o încadrarea prin raportare la alte tranşe de vechime decât cele stabilite prin lege, recurenta-reclamantă nefiind îndreptăţită la "sporul de fidelitate" în baza Legii nr. 153/2017, astfel că acordarea acestuia nu este posibilă, drepturile salariale prevăzute în Ordinul nr. 1853/C din 23 martie 2021 fiind corect calculate.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca tardiv formulat, va admite recursul declarat de pârât, va casa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamantă, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1980 din 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind tardiv formulat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) împotriva sentinţei civile nr. 1980 din 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.