Road attestation upheld; appeal against annulment of village road inclusion dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată A. a chemat în judecată Guvernul României şi Consiliul Local al Oraşului Horezu solicitând anularea în parte a H.G. nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea, poziţia nr. 223 din Anexa nr. 8-Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Oraşului Horezu, a menţiunilor referitoare la drumul sătesc Romanii de Jos (redenumit Costa Mânăstirii), situat în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, în lungime de 500 metri şi cu direcţia "Monument"- "Costa Mânăstirii" şi obligarea pârâtului Consiliului Local al Oraşului Horezu la înlăturarea menţiunii "Drumul sătesc Romanii de Jos"/"Coasta Mânăstirii" situat în oraşul Horezu, sat Romanii de Jos, judeţul Vâlcea în lungime de 500 metri pe direcţia "Monument" - "Coasta Mânăstirii"/"La Rişcă" din conţinutul oricărei hotărâri care îl înfiinţează, modifică sau înregistrează în domeniul public al oraşului Horezu şi din Planul Urbanistic General al Oraşului Horezu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 133/F-CONT din 12 octombrie 2022, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat rezultată din sentinţa nr. 1040/21.05.2001, definitivă prin decizia nr. 2334/16.10.2001, irevocabilă prin decizia nr. 235/6.02.2002, cu privire la natura de drum public a terenului de 179 mp şi a respins cererea în privinţa acestuia ca inadmisibilă, a respins în rest cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Oraşului Horezu şi Primarul Oraşului Horezu, intervenienţii în interesul pârâtului Consiliul Local Horezu B. şi C., ca nefondată, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului Consiliul Local Horezu, formulată de B. şi C., a respins cererea intervenienţilor de acordare a cheltuielilor de judecată şi a stabilit onorariul definitiv pentru expert D. de 2000 de RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se invocă încălcarea art. 10 (1) din Legea nr. 213/1998 şi a art. 44 din Constituţie, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 la. C.E.D.O.

Una dintre aprecierile instanţei de fond care au condus la respingerea cererii de chemare în judecată a fost aceea că, deşi prevederile art. 10 (1) din Legea nr. 213/1998 statuau că... "dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat", textul de lege respectiv nu este aplicabil în cazul de faţă.

Acest raţionament ar fi susţinut de faptul că nu s-a făcut dovada că la data emiterii HCL Horezu nr. 19/2001, respectiv a H.G. nr. 1362/2001, proprietatea deţinută nu era traversată de un drum public.

Din analiza rapoartelor de expertiză întocmite în Dosarul nr. x/2001 şi respectiv 2523/90/2007, în anul 2001 şi respectiv în 2007, se constată că pe teren nu trecea vreun drum public în lungime de 500 m, singura reprezentare în plan a drumului comunal, în anul 2001, fiind drumul Monument-Istocescu, cf cu PUG 1998.

Raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză confirmă, fără nicio posibilitate de tăgadă, că la nivel de plan de urbanism, proprietatea reclamantei este traversată de strada x în lungime de 500 m şi că, în teren, această stradă nu există.

Totodată, la o simplă analiză a respectivei expertize, se observă că expertul desemnat în cauză transpune în schiţă traseul drumului inexistent astfel cum acesta este reţinut în prezent în PUG actual, acesta pornind din punctul "La Monument", traversând proprietatea reclamantei şi alte proprietăţi învecinate împreună cu domeniul Mănăstirii Horezu, pe o lungime totală de 500 m, compusă din 47, 50 m până la începutul străzii Teiului (segment care se suprapune cu vechiul drum identificat în inventariile anilor 1929-1930) şi restul de 452,5 m până în punctul Ia "Bolniţa".

Aprecierile instanţei de fond în sensul că susţinerile expertului cu privire la traseul drumului contestat ar fi oscilante, lipsind de efecte raportul de expertiză sunt în totalitate contrazise de însăşi concluziile lucrării întocmite în cauză.

Trecând peste concluziile acestei lucrări, în motivarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, atât în ceea ce priveşte analizarea aşa zisei excepţii a autorităţii lucrului judecat cât şi a chestiunilor vizând fondul, se reţine că instanţa de judecată se raportează la probatoriul administrat în Dosarul nr. x/2001 al Judecătoriei Horezu.

Astfel, concluzionează instanţa că în considerarea probatoriului administrat în dosarul citat, la momentul respectiv, s-a reţinut că proprietatea reclamantei ar fi fost traversată de un drum public, în realitate fiind vorba de drumul în lungime de 160 m, pe direcţia Monument - la "Rişca", care într-adevăr există şi limitează pe latura de sud proprietatea, însă fără a o traversa.

Cu toate acestea, nicio dovadă încuviinţată în dosarul respectiv nu confirmă existenţa drumului în lungime de 500 m, pe proprietatea reclamantei, ci, din contră, sentinţa civilă nr. 1781/11.06.1999, sentinţă prin care se soluţionează partajul de pe urma autorilor reclamantei, statuează că, la data partajării, adică în anul 1999, imobilul supus partajului, din care face parte şi proprietatea reclamantei, nu este traversat de vreun drum public.

Susţinerile instanţei de fond în sensul că la data emiterii HCL nr. 19/2001 şi respectiv H.G. nr. 1362/2001, terenul ar fi fost, de fapt, traversat de un drum public, regăsit în Inventarul drumurilor săteşti aflate în folosinţă pe teritoriul localităţii Horezu la nivelul anului 1930 şi care face parte din drumul lung de 500 m ce duce la Bolniţă, sunt contrazise în totalitate de toate cele trei expertize.

Faptul că instanţa de fond conferă legalitate inventarierii şi atestării în domeniul public al U.A.T. Horezu, a unui drum public care în realitate nu există, eludează în mod flagrant prevederile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 213/1998, cu consecinţa încălcării dreptului la proprietate privată, garantat de dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Motivarea instanţei de fond în sensul că dreptul de proprietate publică îşi are izvorul în lege nu poate fi acceptată, atât timp cât bunul care constituie obiectul acestui drept de proprietate (în cazul de faţă fostul drum Coasta Mănăstirii) nu mai există, respectiv nu mai este în fiinţă, orice alt raţionament fiind contrar textului de lege menţionat.

Dintr-o perspectivă diferită, soluţia instanţei de fond confirmă legalitatea unei modificări urbanistice de natură să producă limitări asupra exerciţiului dreptului de proprietate, limitări care, în viitor, cel puţin teoretic, pot merge inclusiv până la o expropriere pentru cauză de utilitate publică (în eventualitatea în care drumul respectiv va fi construit).

Or, o astfel de ingerinţă este în totală antiteză cu prevederile art. 44 din Constituţia României şi cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, texte legale care garantează dreptul la proprietate privată şi care permit limitarea acestuia exclusiv în situaţii justificate de interesul public, nefiind cazul în ipoteza de faţă.

Încălcarea prevederilor legale din materia urbanismului şi din domeniul inventarierii bunurilor aparţinând domeniului public

În justificarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a considerat şi că raportul de specialitate al Comisiei de urbanism şi avizele comisiilor de specialitate depuse la dosar ar justifica prelungirea drumului de la 160 m la 500 m, prin HCL nr. 19/2001, poziţia nr. 223 din Anexam. 8. A mai considerat instanţa de fond şi că în situaţia de faţă nu prezintă interes Ordinul MLPAT nr. 13N/1999 - Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul cadru al Planului Urbanistic General, deoarece nu ar fi vorba de introducerea în PUG a drumului sătesc Romanii de Jos, redenumit str. x, ci "de atestarea unui drum preexistent la nivelul anului 1930, despre care nu s-a dovedii ca a fost invalidat în realitate la momentul emiterii actului administrativ atacat".

Analizând documentele respective, se constată şi că avizele anexate de către pârât şi care, în opinia instanţei de fond, ar conferi legalitate modificării criticate de mine, au un caracter general, referindu-se la întregul PUG al localităţii şi nu la secţiunea drumuri şi căi de comunicaţie.

Punctul 2.1 Etape în elaborare din Ordinul MLPAT nr. 13N/1999, statuează că la cererea privind emiterea acordurilor sau avizelor, beneficiarul este obligat să anexeze părţi din PUG cuprinzând domeniul pentru care se solicită acordul sau avizul, fiind interzisă depunerea întregului PUG pentru obţinerea acestora.

Altfel spus, o regulă esenţială în elaborarea planurilor generale de urbanism este că emiterea avizelor sau a acordurilor PUG se realizează întotdeauna pe secţiuni, respectiv pe domenii de interes, fiind interzisă emiterea unui acord sau a unui aviz general.

Aceasta, deoarece efectul legii nu poate opera asupra unui drum care nu există.

În concluzie, prin raportare la dispoziţiile art. 2 pct. 20 din Ordinul MF nr. 2388/1995 Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, în lipsa unor documente care să ateste dreptul de proprietate al statului şi a schiţelor de amplasare, inventarierea străzii Coasta Mănăstirii în lungime de 500 m în domeniul public al U.A.T. Horezu s-a realizat cu încălcarea legii.

Cu referire la forţa probantă a Tablourilor privind drumurile naturale din oraşul Horezu, aferente anilor 1929-1930, în care, într-adevăr, este consemnat drumul Coasta Mănăstirii, după cum susţine chiar instanţa de fond, aceasta produce efecte exclusiv în scopul ţinerii evidenţei, neavând valoarea juridică a unui act de proprietate.

În opinia recurentei, chiar dacă s-ar aprecia că tablourile respective au forţă probantă, acestea ar putea dovedi dreptul de proprietate exclusiv pentru segmentul în lungime de 47,5 m, respectiv din punctul Monument până la începutul Străzii Teiului, segment care face parte din drumul în lungime de 160 m, aflat pe limita de sud a proprietăţii şi pe care nu îl contestă.

Prin urmare, apreciază că sentinţa recurată a fost dată şi cu încălcarea normelor aplicabile în materia inventarierii bunurilor, respectiv în lipsa unor acte care să probeze proprietatea statului, însoţite de schiţe de amplasament.

Neexercitarea rolului activ de către instanţa de fond şi eludarea principiului disponibilităţii. Încălcarea dreptului la un proces echitabil

În considerarea art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond trebuia să admită cererea de chemare în judecată în sensul anulării în parte a H.G. nr. 1362/2001, respectiv a poziţiei nr. 223 din Anexa nr. 8 şi în sensul obligării pârâtului Consiliul Local Horezu la efectuarea operaţiunii administrative reprezentată de înlăturarea menţiunii "drumul sătesc Romanii de Jos/Coasta Mănăstirii", situat(ă) în oraşul Horezu, sat Romanii de Jos, jud. Vâlcea, în lungime de 500 m pe direcţia "Monument" - "Coasta Mănăstirii", din conţinutul oricărei hotărâri care îl înfiinţează, modifică sau înregistrează în domeniul public al oraşului Horezu şi din Planul Urbanistic General al oraşului Horezu.

Or, soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată în integralitatea sa conduce de plano la concluzia certă că prealabil pronunţării soluţiei, instanţa de fond a efectuat o cercetare superficială a probatoriului încuviinţat, fiind încălcate prevederile art. 22 (2) C. proc. civ.

Probatoriul administrat în cauză, confirmat şi de expertizele întocmite în dosarele anterioare, identifică scriptic "drumul sătesc Romanii de Jos"/strada "Coasta Mănăstirii" lung de 500 m, inexistent în teren şi consemnat în prezent în PUG, cu drumul trasat cu roşu în anexele la completările raportului de expertiză efectuat în cauză.

În soluţionarea prezentei cauze, instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat rezultată din sentinţa nr. 1040/21.05.2001, definitivă prin Decizia nr. 2334/16.10.2001, irevocabilă prin Decizia nr. 235/6.02.2002, pronunţată în Dosarul nr. x/2001, cu privire la natura de drum public a terenului de 179 mp, respingând acţiunea în privinţa acestuia, ca inadmisibilă.

Recurenta arată că ceea ce a condus la admiterea excepţiei menţionate a fost aprecierea instanţei de fond că suprafaţa de teren de 179 mp s-ar suprapune cu strada "Coasta Mănăstirii", în lungime de 160 m, existentă în teren pe limita de sud a proprietăţii şi pe care nu o contestă.

Însă instanţa de fond a trecut cu vederea faptul că acest drum, în mare parte, nu face parte din "drumul sătesc Romanii de Jos"/strada "Coasta Mănăstirii" lung de 500 m, trasat cu roşu în anexele la completările raportului de expertiză efectuat în cauză şi cu a cărui analiză a fost investită.

Aşadar, constatările instanţei de fond cu privire la natura de drum public a suprafeţei de 179 mp., care se identifică cu drumul în lungime de 160 m, existent pe limita de sud a proprietăţii, exced cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Local al Oraşului Horezu a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, recurenta a formulat concluzii scrise.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză a fost ridicată excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond având în vedere hotărârile pronunţate anterior, cu privire la statuarea asupra naturii de bun public a unei părţi din drumul în discuţie (179 m), în aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

S-a reţinut că recurenta-reclamantă a invocat că actul administrativ atacat, în special H.G. nr. 1362/2001, respectiv actele autorităţii locale HCL şi PUG, afectează dreptul său de proprietate prin reţinerea existenţei unui drum public care străbate proprietatea sa.

De asemenea, s-a constatat că prin decizia nr. 362/19.03.2010 pronunţată în dosarul nr. x/2007, s-a definitivat soluţia din cauză, în sensul că reclamanta a învestit greşit instanţele judecătoreşti numai cu o cerere de anulare a hotărârilor Consiliului local prin care se determină inventarul domeniului public al oraşului Horezu, fiind necesară atacarea hotărârii de Guvern ca rezultat al procesului de determinare a bunurilor care alcătuiesc domeniul public, act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, care poate determina efecte juridice.

În urma acestei hotărâri, recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de judecată solicitând anularea în parte a H.G. nr. 1362/2001, poziţia nr. 223 din Anexa 8 la hotărâre-Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public la oraşului Horezu, cu privire la menţiunea drum sătesc Romanii de Jos (redenumit str. x), situat în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea în lungime de 500 metri cu direcţia Monument - Coasta Mânăstirii. Ca o consecinţă a solicitat şi obligarea pârâtului Consiliul Local al Oraşului Horezu la înlăturarea menţiunii din conţinutul oricăror hotărâri care îl înfiinţează, modifică sau înregistrează în domeniul public al oraşului Horezu.

Instanţa de fond a constatat că raportul dintre hotărârile de Consiliu local atacate în procedura precedentă (dosar nr. x/2007-HCL nr. 33/1999, HCL nr. 22/2001, HCL nr. 35/2001) şi H.G. nr. 1362/2001 a fost stabilit irevocabil în dosarul respectiv, astfel că în condiţiile în care s-a reţinut necesitatea atacării hotărârii de Guvern care determină apartenenţa drumului la domeniul public, atacarea hotărârilor de consiliu local nu se poate realiza distinct, însă acestea reprezintă acte sau operaţiuni premergătoare în sensul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În H.G. nr. 1362/2001, Anexa nr. 8, poziţia nr. 223 s-a menţionat ca făcând parte din domeniul public al oraşului Horezu, drumul sătesc Romanii de Jos, pietruit, cu lungime de 500 metri, lăţime 4 metri, intravilan 160 metri, cu origine Monument-terminaţie Coasta Mânăstirii, conform HCL nr. 32/1999.

Drumul sătesc Romanii de Jos avea o lungime de 160 metri şi o lăţime de 4 metri şi se desfăşura de la Monument-La Rişcă, însă, ulterior, prin HCL nr. 19/2001 (anterior adoptării H.G.), poziţia 336 din HCL nr. 32/1999 a fost corectată în sensul că lungimea drumului de numai 160 metri devine de 500 metri, drumul mergând până la Coasta Mânăstirii.

S-a mai reţinut că la adoptarea HCL nr. 19/2021 a fost invocat raportul de specialitate al Comisiei de urbanism, avizele comisiilor de specialitate, care ar justifica o corectare a poziţiei nr. 336 drum sătesc Romanii de Jos în sensul că lungimea corectă a acestuia este de 500 metri, în loc de 160 metri.

Practic, această modificare a fost invocată de autoritatea locală, raportat la faptul că drumul făcea parte din domeniul public al Primăriei Comunei Rurale Horezu potrivit documentelor din anii 1929-1930-Tabloul drumurilor naturale din comuna Romani ce străbat proprietăţile-poziţia 26, drum în direcţiunea: din şoseaua comunală Horezu spre Bohniţă şi Coasta Mânăstirii, lungime 500 metri, lăţime 4 metri. De asemenea, în Tabloul drumurilor şi proprietăţilor din 1930, la poziţia 13, este menţionat drumul Coasta Mânăstirii, direcţia: La Coasta Mânăstirii, Bolovan, lungime 500 metri, lăţime 4 metri. Un alt temei invocat de comuna Horezu pentru menţionarea lungimii de 500 metri în loc de 160 metri, în Anexa HCL, a fost dat de faptul că în dosarul nr. x/2007, s-ar fi stabilit că recurenta-reclamantă nu este proprietara terenului, ci că acesta face parte din domeniul public, iar în dosarul nr. x/2001, recurenta-reclamantă a revendicat terenuri care în realitate fac parte din proprietatea publică a oraşului Horezu.

Cu privire la identificarea drumului, faţă de dosarele derulate anterior între părţi, instanţa de fond a constatat că în dosarul nr. x/2007, chiar dacă prin sentinţa nr. 1246/20.10.2009, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea de anulare a HCL nr. 32/1999, modificată pe fond, reţinând că drumul este proprietate publică, respectiv că acesta a fost menţionat pe proprietatea revenită recurentei-reclamante în urma partajului, în calea de atac, prin decizia nr. 362/19.03.2010, instanţa a schimbat această motivare, reţinând faptul că reclamanta nu se putea adresa instanţei de contencios administrativ cu cererea în anulare a HCL, ci trebuia să ceară anularea hotărârii de Guvern ca act administrativ producător de consecinţe juridice.

Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut că în dosarul nr. x/2007 nu s-a statuat cu caracter irevocabil asupra fondului cauzei, respectiv asupra titularului dreptului de proprietate asupra drumului Romanii de Jos, în tot sau în parte, menţionat în inventarul bunurilor proprietate publică a localităţii Horezu, astfel că excepţia nu poate fi reţinută în raport cu acest dosar.

Însă, instanţa de fond a avut în vedere dosarul nr. x/2001, în care recurenta-reclamantă a chemat în judecată pe pârâţii E., F., pentru a fi obligaţi să-i respecte dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 44,84 mp, în oraşul Horezu, satul Romanii de Jos, să-şi retragă gardul, să demoleze construcţiile de pe terenul său şi pe pârâtul G. pentru a fi obligat să-i respecte proprietatea în suprafaţă de 75,6 mp şi să dispună grăniţuirea proprietăţilor. În acea cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu Primăria Oraşului Horezu, arătând că în realitate terenul este domeniu public, solicitând să fie obligată reclamanta să-i respecte dreptul de proprietate, întrucât este inventariat în domeniul public potrivit HCL nr. 32/1999.

Prin sentinţa nr. 1040/21.05.2001, Judecătoria Horezu a respins acţiunea formulată de reclamantă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins excepţia prescripţiei, a admis cererea de intervenţie în parte şi a constatat că suprafaţa de 179 mp, colorată cu galben în raportul de expertiză, constituie drum public situat în satul Romanii de Jos, cu vecini: drum public, drum sătesc, E., G., A.. A reţinut instanţa că din contractul dotal din 8.10.1925 rezultă că autoarea reclamantei H. a primit zestre de la mama sa un teren în punctul "Săliştea casei" care are ca vecini: E-moştenitori I., J., N-Mânăstirea Horezu, S-K.. Din declaraţiile martorilor s-a relevat faptul că între terenul pârâţilor Tudorescu şi G. există drum cu o lăţime de 6-7 metri, că pârâţii nu au ocupat nicio suprafaţă din terenul reclamantei, că drumul între proprietăţile pârâţilor a avut o lungime de 400 metri, deoarece se continua şi pe terenul reclamantei, însă că părinţii acesteia au închis acest drum cu stâlpi din beton şi porţi din fier, în prezent rămânând drumul cu o lungime de doar 200 metri. Din raportul de expertiză a rezultat că pârâtul G. a ocupat 2 metri lăţime din calea de acces, iar în partea de nord-3,40 metri lăţime, lungimea drumului de la drumul comunal la poarta de acces la proprietatea reclamantei fiind de 62 metri şi de aici se continuă cu un drum nepietruit, prezentat în acţiunea de partaj, ca drum de acces comun. Suprafaţa de 179 mp, colorată cu galben, constituie drum public, fiind cuprinsă în Inventarul drumurilor publice din HCL nr. 32/1999, nefiind făcută nicio dovadă din care să rezulte că reclamanta ar fi împiedicat în vreun fel utilizarea drumului public, reclamanta neavând calitate procesuală activă, întrucât nu este proprietara terenului revendicat.

Prin decizia nr. 2334/16.10.2001, Tribunalul Vâlcea reţine că terenurile părţilor sunt despărţite de drumul public în lungime de 160 metri, care trece pe lângă proprietatea reclamantei şi că probele nu relevă ocuparea vreunui teren proprietatea acesteia.

De asemenea, în decizia nr. 235/6.02.2002, Curtea de Apel Piteşti, respingând recursul, reţine că terenul în litigiu nu face parte din suprafeţele menţionate în contractul dotal din 1925 şi în procesul-verbal din 1939, terenurile dobândite de reclamantă din punctul "Acasă" fiind străbătute de un drum de acces de 1.032 mp, colorat cu galben pe schiţa de la dosar. De asemenea, procesul-verbal nr. x/1939 nu constituie titlu de proprietate şi atestă că autorii reclamantei se învecinează cu un drum de trecere de 11 metri lăţime.

Înalta Curte apreciază, faţă de statuările din hotărârile pronunţate în dosarele menţionate, rezultă că până în prezent terenul de 178 mp, galben, dosar nr. x/2001 al Judecătoriei Horezu, a fost reţinut irevocabil, sub efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ca reprezentând drum public.

Practic, din drumul de 500 metri, suprafaţa de 160 metri menţionată la poziţia nr. 336 în Anexa HCL nr. 32/1999, reprezintă efectiv domeniul public, fiind afectat utilităţii publice, iar restul suprafeţei drumului de aproximat 357 metri, începe din capătul străzii existente şi se continuă pe proprietatea recurentei-reclamante cu orientare către Coasta Mânăstirii, respectiv Bolniţă.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că pentru anularea unui act administrativ este necesar ca la momentul emiterii sale, condiţiile prevăzute de lege să nu fi fost îndeplinite, în speţă, dreptul de proprietate publică să nu fi existat la momentul la care s-a realizat rectificarea HCL nr. 32/1999, respectiv prin HCL nr. 19/2001, în sensul prelungirii drumului de la 160 metri, la 500 metri.

Faptul că traseul concret şi corect al acestui bun este cel reprezentat parţial diferit în expertizele întocmite în cauză, nu are relevanţă în privinţa valabilităţii actului administrativ atacat - H.G., care nu stabileşte concret traseul acestui drum, fiind însă cert că el străbate proprietatea recurentei-reclamante.

De asemenea, în mod temeinic s-a reţinut că aspectele referitoare la valabilitatea PUG şi la paşii pe care trebuie să-i parcurgă autoritatea locală pentru întocmirea acestuia, faţă de prevederile Ordinului nr. 13N/1999, nu au relevanţă din perspectiva valabilităţii H.G. atacată, în condiţiile în care în discuţie nu este introducerea în PUG a drumului sătesc Romanii de Jos, redenumit str. x, ci atestarea unui drum preexistent la nivelul anului 1930, despre care nu s-a dovedit că a fost invalidat în realitate la momentul emiterii actului administrativ atacat.

Toate argumentele expuse şi susţinute cu înscrisuri au condus la concluzia că reclamanta-recurentă nu a putut proba presupusa vătămare a intereselor sale prin efectul adoptării celor două hotărâri ale consiliului local Horezu, referitoare la terenul drum sătesc Romanii de Jos, redenumit Coasta Mănăstirii prin H.C.L nr. 35/2001

Contrar susţinerilor recurentei, la momentul adoptării HCL nr. 32/1999 şi a HCL nr. 19/2001 prin care s-a modificat lungimea drumului public, respectiv în loc de 160 m se va menţiona lungimea de 500 m, s-au avut în vedere înscrisurile din anii 1929-1930, Tabloul drumurilor naturale ale comunei Romani" de unde rezultă că drumul Coasta Mănăstirii are o lungime de 500 metri şi o lăţime de 4 metri.

Aspectele referitoare la valabilitatea PUG şi la paşii procedurali pe care autoritatea locală i-a parcurs la momentul adoptării acestuia, faţă de prevederile Ordinului nr. 13M/1999, nu au relevanţă din perspectiva valabilităţii H.G. nr. 1032/2001, şi a actelor administrative subsecvente (HCL nr. 32/1999 si HCL nr. 19/2001) în condiţiile în care în discuţie nu este introducerea în PUG a drumului sătesc Romanii de Jos, redenumit Coasta Mănăstirii, ci atestarea unui drum preexistent la nivelul anilor 1929, 1930 despre care nu s-a dovedit că a fost invalidat la momentul emiterii actului administrativ atacat.

Nici critica privind încălcarea principiului disponibilităţii nu este întemeiată şi nu poate fi primită.

Principiul disponibilităţii este unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, iar judecătorul este obligat să respecte limitele acţiunii astfel cum acestea au fost determinate de reclamant, respectiv pe baza cererii şi în limitele sesizării.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a depăşit limita sesizării şi nici nu a considerat că obiectul acţiunii şi natura litigiului sunt altele decât cele invocate de recurentul-reclamant.

În raport cu cele reţinute, se constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 133/F-CONT din 12 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.