Revision inadmissible for failure to establish res judicata conflict between criminal acquittal and administrative fund recovery

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.10.2016 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. - persoană fizică autorizată a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale:

- anularea Deciziei nr. 25718/21.09.2016 de soluţionare a contestaţiei formulate de PFA A. înregistrată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/22.08.2016 ca nelegală;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 01.08.2016 privind proiectul "Dezvoltarea fermei vegetale A. PFA", cod Contract de Finanţare x, beneficiar A. PFA, ca nelegal;

- suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, potrivit art. 413 C. proc. civ.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 27.03.2017 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la prezentul dosar (nr. x/2016), obiectul dosarului conexat vizând:

- anularea Deciziei (adresei) nr. E28467/3.11.2016 de soluţionare a contestaţiei formulate de PFA A. înregistrată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/24.10.2016 ca nelegală;

- anularea Notificării nr. x/6.10.2016 emisă de Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 Sud-Est Constanţa privind încetarea Contractului de Finanţare x, beneficiar A. PFA, ca nelegal;

- suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 103 din 3 mai 2017 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererile conexe formulate de reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondate.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. PFA criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia, în sensul anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 01.08.2016, a deciziei nr. 25718/21.09.2016 de soluţionare a contestaţiei, dar şi a notificării nr. x/6.10.2016 privind încetarea contractului de finanţare şi, implicit a deciziei nr. E28467/3.11.2016 de soluţionare a contestaţiei depusă împotriva notificării de încetare a contractului de finanţare.

Prin decizia nr. 2019 din data de 21 mai 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată împotriva sentinţei nr. 103 din 3 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Calea de atac extrordinară exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată a formulat cerere de revizuire susţinând, în esenţă, următoarele motive de nelegalitate:

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire -existenţa unei hotărâri care să fi fost pronunţată asupra fondului sau care să evoce fondul cauzei - s-a arătat că aceasta este îndeplinită, prin decizia atacată evocându-se fondul cauzei, instanţa de recurs analizând cauza din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind contestate actele administrativ fiscale prin care i se impută revizuientei suma de bani cu care AFIR s-a constituit parte civilă, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei.

Referitor la cea de-a doua cerinţă - existenţa unor hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite - s-a arătat că atât decizia nr. 484/25.04.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Constanta, cât şi Decizia nr. 2019/21.05.2020, pronunţată de ÎCCJ, sunt definitive, fiind pronunţate de către instanţe de grad diferit.

În ceea ce priveşte temeinicia cererii de revizuire, au fost invocate următoarele considerente:

Raportat la motivul prevăzut de legea specială, respectiv art. 21 din Legea nr. 554/2004 a susţinut că prin decizia a cărei anulare o cere s-a produs o încălcare a principiului securităţii juridice şi, implicit a fost nesocotit art. 6.1 din Convenţie (cauza Brumărescu împotriva României).

Prin soluţia pronunţata s-a încălcat autoritatea de lucru judecat de care beneficiază hotărârea instanţei penale, cu privire la latura civilă a cauzei şi i-a fost conferit dreptul de a solicita aceleaşi pretenţii pe două căi diferite, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen.

Pentru infracţiunea ce viza obţinerea pe nedrept de sume din bugetul Uniunii Europene şi pentru care AFIR s-a constituit parte civilă, prevăzută şi sancţionată de art. 181 din Legea nr. 78/2000, A. a fost achitată, definitiv, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind respinsă şi acţiunea civilă pentru suma de 106.266 RON.

Cu toate acestea, în baza aceluiaşi Proces-verbal de stabilire a creanţelor bugetare, AFIR a procedat la punerea în executare a creanţei bugetare (deşi instanţa penală înlăturase obligaţia de restituire a sumei de bani), în condiţiile în care prin Decizia nr. 2019/2020 instanţa suprema a menţinut actele administrativ fiscale ca fiind legale şi temeinice, validând hotărârea primei instanţe, care îşi întemeiază soluţia de menţinere a actelor administrativ fiscale ca fiind legale pe considerentul cuprins în art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011.

AFIR a fost notificat de către organele de urmărire penală, preluând motivarea DNA, a întocmit Procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare şi în baza acestui proces-verbal s-a constituit parte civilă şi, fără a aştepta soluţia pronunţată de instanţa penală, a procedat la recuperarea sumelor de bani.

Prin hotărârea pronunţată ulterior de către instanţa civilă s-a încălcat principiul securităţii juridice, deşi în practica CEDO s-a stabilit că "o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice".

Elementele pe care se bazează principiul securităţii juridice sunt certitudinea si predictibilitatea or, tocmai aceste două elemente au fost nerespectate în speţa de faţă, fiind încălcată certitudinea pe care ar fi trebuit să o confere hotărârea definitivă de achitare şi predictibilitatea cu privire la posibilitatea efectivă ca o hotărâre judecătorească poată fi pusă în executare, producând efecte în sensul în care a fost pronunţată.

Decizia ICCJ a cărei revizuire se solicită cuprinde dispoziţii potrivnice nu doar raportat la decizia Curţii de Apel Constanta nr. 484/2018, ci şi raportat la sentinţa nr. 1308/28.09.2018 a Tribunalului Tulcea, în dosarul nr. x/2017. Dosarul menţionat, ce a avut ca obiect anularea celor doua acte administrativ fiscale emise de către APIA, a fost suspendat până la soluţionarea dosarului penal, tocmai pe considerentul că neregulile reţinute de către APIA în cuprinsul actelor administrative erau identice cu cele indicate în adresa DNA - ST Constanta.

Raportat la motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a apreciat că cele două hotărâri pronunţate în cauză produc efecte potrivnice.

Din acest punct de vedere, apreciază că instanţa supremă ar fi trebuit să analizeze temeinicia procesului-verbal contestat şi să constate că acesta este netemeinic, evitând astfel si contrarietatea dintre cele doua hotărâri pronunţate, prin prisma exercitării dreptului de opţiune al persoanei vătămate (electa una via non datur recursus ad alteram).

Soluţia instanţei de control judiciar

Prin decizia nr. 829 din data de x/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de revizuire declarată de revizuenta A. - Persoană Fizică Autorizată împotriva deciziei nr. 2019 din 21 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a anulat decizia nr. 2019 din 21 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre rejudecarea recursului, potrivit art. 513 alin. (4)1 din C. proc. civ.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii recurenta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

Prin decizia nr. 254/28 iunie 2021 Înalta curte de Casaâie şi justiţie a admis recursul declarat de recurenta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Deciziei nr. 829 din 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, a casatDecizia nr. 829 din 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencio sadministrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020 şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecarea cererii de revizuire.

Considerentele Înaltei Curţi asupra reviziurii în rejudecare

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că ipoteza acestuia constă în existenţa "a două hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Demersul judiciar în discuţie a fost formulat împotriva deciziei nr. 2019/21.05.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, în raport de aspectele dezlegate, în opinia revizuentei, cu efect pozitiv de lucru judecat, prin considerentele Deciziei nr. 484/25.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanta, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. noţiunea de "Autoritate de lucru judecat" este definită astfel:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Din coroborarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 cu cele ale art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidenţă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, care nu se confirmă în cauză.

Aşadar, condiţiile de admisibilitate prevăzute pentru cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ, iar pentru a fi aplicabile astfel de dispoziţii este necesar ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia atacată şi celelalte hotărâri invocate nu există contrarietate, în sensul instituţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa efectului pozitiv sau negativ al lucrului judecat.

Prin hotărâri definitive potrivnice se înţeleg acelea care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea pronunţată în primul dosar.

Legătura dintre litigii trebuie să fie una concretă şi se impune ca aspectul dezlegat să vizeze raporturile dintre părţi, existenţa unei identităţi de părţi fiind esenţială pentru reţinerea oricăreia dintre valenţele lucrului judecat întrucât, relevantă, în aprecierea stării de contradicţie, privită prin prisma efectului pozitiv de lucru judecat (evocat de revizuent), fiind împrejurarea dezlegării, cu putere de lucru judecat, a unor aspecte tranşate prin prima hotărâre în privinţa raporturilor dintre părţile celei de-a doua judecăţi, spre a fi împiedicată reluarea în dezbatere sau statuarea în sens contrar asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate jurisdicţional între acestea, dacă o astfel de chestiune are legătură cu procesul ulterior.

Totodată, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.

În cauza de faţă, Înalta Curte observă instanţa de control judiciar în materie penală a statuat asupra modului de soluţionare a laturii civile, prin respingerea pretenţiilor părţilor civile şi, implicit cu privire la cele două adeverinţe a căror validitate nu mai poate fi pusă, astfel, la îndoială.

Or, în speţă, ab iniţio, nu se poate reţine incidenţa autorităţii de lucru judecat, având în vedere că hotărârea de achitare a instanţei penale nu împiedică instanţa civilă să stabilească culpa pârâtului în ceea ce priveşte răspunderea sa civilă, întrucât nu există similitudine între vinovăţia penală şi culpa civilă.

Prin decizia penală nr. 484 din 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2016, recurenta a fost achitată, dar celelalte dispoziţii ale sentinţei instanţei defond au fost menţinute, respectiv cele vizând anularea adeverinţelor prin care se făcea dovada proprietăţii şi a timpului de lucru petrecut în fermă, înscrisuri ce au stat la baza emiterii procesului-verbal.

În ceea ce priveşte latura penală, în speţă, Înalta Curte reţine că începerea urmăririi penale s-a dispus de către DNA pentru alte fapte ce vizează proiectul asumat de intimata-recurentă, fapte care nu au fost reţinute de AFIR în procesul-verbal de constatare a neregulilor.

Se reţine că, AFIR a constatat existenţa unor nereguli realizate de intimata-recurentă în vederea obţinerii finanţării, fără a influenţa investigaţiile de natură penală desfăşurate de către DNA, care vizează nereguli realizate de intimată în derularea Contractului de finanţare, mai ales că răspunderea administrativă a beneficiarului pentru neregulile săvârşite în cadrul Contractului de finanţare nu exclud răspunderea penală, care întrunesc şi elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Neregulile identificate conduc la recuperarea integrală a finanţării acordate şi încetarea valabilităţii contractului de finanţare pentru neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, indiferent de decizia instanţei de judecată privind faptele penaleconform dispoziţiilor art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute înobţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora. Obligaţia de recuperarea a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Or, din această perspectivă este evident că revizuenta a invocat aceleaşi motive de revizuire şi în faţa instanţei de contencios în recurs, motive asupra cărora instanţa de recurs s-a pronunţat prin Decizia nr. 2019 din 21 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu mai poate fi valorificat ca motiv de revizuire. Astfel, deşi nu a fost învestit formal cu soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru a Deciziei nr. 484 din 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, faptul că a pronunţat decizia atacată cu revizuire având în vedere şi decizia menţionată, demonstrează faptul că litigiul a fost soluţionat inclusiv prin luarea în considerare a dezlegării anterioară cu autoritate de lucru judecat a chestiunilor în litigiu.

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În aceste condiţii, pentru considerentele expuse în precedent, nici instanţa de revizuire, învestită în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi nici instanţa de recurs, învestită în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., nu au competenţa de a cenzura modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nuautorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă, infirmarea unei astfel de soluţii putând fi realizată numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii.

În consecinţă, nu intră în puterea de cenzură a instanţei învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanţă a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

În concluzie, partea în cauză nu mai poate reitera pe calea revizuirii efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară câtă vreme acestea au fost analizate în cel de al doilea litigiu, în caz contrar încălcându-se principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei.

În ceea ce priveşte motivul suplimentar de revizuire, prevăzut de Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), respectiv art. 21, care se adaugă celor reglementate de art. 509 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în realitate, revizuenta nu s-a prevalat de acest motiv decât formal, motivarea aferentă reliefând faptul că reprezintă o dezvoltare a motivului de revizuire prevăzut de art. 503 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocate, în susţinerea acestui motiv hotărâri ale instanţelor europene care subliniază necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat.

În concluzie, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată prin decizia atacată nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (3) din acelaşi cod, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. - Persoană Fizică Autorizată împotriva deciziei nr. 2019 din 21 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se va depune la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2022.