Compensability of pharmaceutical prices against statutory maximum margins and commercial discounts under the health insurance fund

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea formulată, reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat anularea actului administrativ denumit încheierea nr. 1577.09.2016 şi a executării măsurilor dispuse la punctele II.1 şi II.4 din Decizia nr. 8/2016 emisă de directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi, pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în Raportul de audit financiar, încheiat în urma acţiunii de "Audit financiar asupra conturilor de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate" pentru anul 2015. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2174 din 08 iunie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată; a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România, Federaţia Patronatelor Farmaceutice din România şi Colegiul Farmaciştilor din România.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond, au declarat recurs reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi intervenientele Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România şi Federaţia Patronatelor Farmaceutice din România.

3.1. Reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare a solicitat admiterea acţiunii formulată de CNAS, admiterea cererilor de intervenţie accesorie formulate de Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România şi de către Federaţia Patronatelor Farmaceutice din România.

În drept, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1.1.. Faţă de soluţia pronunţată cu privire la Măsura II.1. din Decizia nr. 8/2016, se formulează următoarele critici:

Printr-o primă critică se afirmă că în raport de prevederile Legii nr. 95/2006, Anexa 2 la H.G. nr. 400/2014, Anexa 36 la Ordinul comun MS/CNAS nr. 388/186/2015, Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 615/2010, Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014, calcularea preţurilor maximale aprobate în CANAMED nu sunt de competenţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Sub acest aspect învederează faptul că Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emis şi pus în aplicare de către Ministerul Sănătăţii, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 din acest act normativ, care statuează în mod expres că sunt supuse aprobării ministerului, în ceea ce priveşte preţul, medicamentele care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, a căror punere pe piaţă este autorizată de Agenţia Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale sau în baza deciziei Comisiei Europene acordate conform procedurii centralizate în condiţiile legii, precum şi medicamentele autorizate pentru nevoi speciale.

Afirmă recurenta CNAS că în mod eronat a reţinut atât Curtea de Conturi cât şi instanţa de fond că la calculul preţului cu amănuntul al unor produse farmaceutice nu au fost luate în calcul reducerile comerciale acordate de către distribuitori (discount-uri) în acest fel, a rezultat că pentru unele din produse, farmaciile au aplicat cote ale adaosului comercial care depăşeau limitele maxime de adaos comercial stabilite prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009.

Astfel, arată că în mod eronat fost invocat de către instanţă Ordinul nr. 1802/2014 întrucât acesta face referire la costul de achiziţie al bunurilor pentru care se acordă reduceri comerciale. În raport de acest ordin, mod eronat se reţine că acesta ar avea drept rezultat obligaţii cu privire la recalcularea cotei de adaos comercial când în realitate se stabileşte în mod clar prin norma menţionată faptul că toate operaţiunile respective se înregistrează în conturi de terţi, respectiv conturi de venituri şi cheltuieli, nu în conturi de stocuri.

În acest context, rezultă clar că influenţa reducerilor comerciale are ca efect modificarea doar a rezultatului financiar al comerciantului care beneficiază de reducerile respective şi nu are cum să influenţeze bunurile din patrimoniu. În cazul în care s-ar admite o astfel de ipoteză, prin ajustarea valorilor stocurilor pe baza reducerilor comerciale s-ar putea ajunge la situaţia în care un comerciant să deţină stocuri cu valoare zero sau chiar negativă.

Se afirmă şi faptul că dispoziţiile pct. 76 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014 au fost interpretate în mod eronat atât de intimata-pârâtă cât şi de instanţa de fond, sens în care arată că scopul aceste norme este limitat strict la regulile de evaluare a bunurilor la data intrării lor într-o societate, iar pe de altă parte, faptul că reducerile comerciale ajustează costul de achiziţie, şi nu preţul de achiziţie al bunurilor, iar noţiunea de cost de achiziţie nu poate şi nu trebuie confundată cu cea de preţ de achiziţie.

Pct. 76 nu poate fi aplicat la stabilirea preţului de referinţă şi a preţului de decontare la medicamentele de uz uman, această normă stipulând că ajustarea costului de achiziţie se realizează prin adăugarea cheltuielilor efectuate care pot fi direct atribuite achiziţiei bunurilor respective şi prin diminuarea cu reducerile comerciale primite.

În susţinerea acestei afirmaţii fiind invocate şi dispoziţiile art. 20 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009 potrivit cărora adaosurile comerciale la farmacii se aplică preţului cu ridicata şi nu preţului de achiziţie.

Printr-o altă critică se arată faptul că echipa de audit, în recalcularea preţurilor cu amănuntul maximale nu a ţinut cont de înscrisurile din documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorilor privind intrările de mărfuri, fiind invocate în acest sens dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 82/1991, precum şi dispoziţiile Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, fiind singura reglementare legală cu privire la stabilirea unor cote maximale de adaos comercial care sunt practicate de operatorii economici.

Afirmă că Ordinul nr. 75/2009, reţinut reţinut de către instanţa de fond ca fiind încălcat, este o normă metodologică de calcul al preţului cu amănuntul maximal al medicamentelor de uz uman de către Ministerul Sănătăţii, iar potrivit art. 20 din Ordinul MS nr. 75/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cota de adaos comercial (în farmacie) pentru medicamentele de uz uman, se aplică la preţul cu ridicata al medicamentelor şi nu la preţul de achiziţie al medicamentelor aşa cum a procedat echipa de audit în recalcularea preţului cu amănuntul la medicamentele verificate.

La articolul 16 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat în formula de calcul a preţului cu amănuntul maximal, cota de adaos comercial de farmacie se aplică la preţul cu ridicata (PR*Ad. F./100) iar în definirea indicatorilor din formulă, PR (preţul cu ridicata) = PP + 30 RON (în caz PP/PR > 300 lei).

Printr-o altă critică se susţine că în mod eronat instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei atacate că Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009 se aplică în vederea calculării tuturor preţurilor medicamentelor de uz uman "este confirmată, fără echivoc, de analiza cronologică efectuată în privinţa acestui ordin şi a ordinelor similare care l-au precedat, respectiv Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 612/2002 (...) şi Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 917/1999 (...)".

Din simpla analizare a conţinutului acestor acte normative rezultă în mod cert faptul că acestea vizau, ca şi Ordinul nr. 75/2009, modalitatea de stabilire a preţurilor de producător, cu ridicata şi cu amănuntul maximale ale medicamentelor de uz uman care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, iar nu procedura de stabilire a tuturor preţurilor practicate de către agenţii economici de pe lanţul de comercializare a acestor medicamente, aşa cum eronat afirmă prima instanţă. Această modalitate de calcul a fost menţinută şi prin dispoziţiile H.G. nr. 800/2016 (act normativ care a abrogat Ordinul nr. 75/2009) fiind menţionat expres în cuprinsul art. 27 (care corespundea art. 20 din Anexa la Ordinul nr. 75/2009) că reglementarea cotei maxime de adaos este relevantă doar "în scopul calculării preţului cu amănuntul maximal de farmacie, în vederea includerii în CANAMED, în condiţiile prezentei metodologii".

Menţiunea expresă din cuprinsul noii reglementări a faptului că adaosurile maximale sunt avute în vedere doar pentru scopul calculării preturilor maximale care urmează a fi incluse în CANAMED întăreşte ideea că în reglementarea anterioară legiuitorul a avut în vedere că la stabilirea preturilor cu amănuntul maximale, cotele de adaos comercial au reprezentat doar instrumente în aplicarea formulei de calcul.

O altă critică vizează reţinerea eronată a instanţei de fond potrivit căreia Direcţia Generală Monitorizare şi Antifraudă din cadrul CNAS nu a efectuat acţiuni de control având ca obiect verificarea modului de respectare de către farmacii a prevederilor art. 20 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009.

Sub acest aspect invocă dispoziţiile art. 302 lit. a) şi g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc în sarcina casei de asigurări de sănătate obligaţia verificării, acordării serviciilor medicale, conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale şi verificarea prescrierii şi eliberării medicamentelor în conformitate cu reglementările în vigoare.

Conform obligaţiilor şi drepturilor stabilite prin contractele încheiate de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu nu există nici dreptul şi nici obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a verifica modul de calcul al preţului cu amănuntul.

Se afirmă şi faptul că nu există o prevedere legală care să stabilească în competenţa CNAS sau caselor de asigurări de sănătate verificarea modului de calcul a preţurilor cu amănuntul maximale, dimpotrivă o astfel de competenţă aparţine Ministerului Sănătăţii, fiind invocate în acest sens dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 24 din Regulamentul de organizare şu funcţionare a Ministerului Sănătăţii, precum şi dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) din Capitolul IV din Legea nr. 266/2008 privind Legea farmaciei, dispoziţii legale în raport de care se afirmă că singura entitate care poate efectua controale şi poate lua măsuri cu privire la respectarea dispoziţiilor Ordinului nr. 75/2019 este Ministerul Sănătăţii.

Totodată, se susţine şi faptul că hotărârea recurată este nelegală şi în raport de interpretarea eronată dată de către judecătorul fondului adresei nr. x/04.05.2017 a Ministerului Sănătăţii, adresă prin care Ministerul a răspuns expres la solicitarea CNAS de a indica în mod clar care este aplicabilitatea dispoziţiilor art. 20 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009. Or, prin răspunsul formulat de către Ministerul Sănătăţii prin adresa mai sus amintită, a fost precizat în mod clar faptul că, "adaosul comercial de farmacie stabilit conform art. 20 se aplică la preţul cu ridicata maximal din Canamed (...) se utilizează pentru calcul preţului maximal cu TVA în Canamed".

3.1.2. Faţă de soluţia pronunţată cu privire la Măsura de la pct. II.4 din Decizia nr. 8/2016, se formulează următoarele critici:

Sub acest aspect se susţine că singura autoritate competentă să actualizeze preţurile din CANAMED este Ministerul Sănătăţii, iar instanţa de fond deşi reţine în mod constant în motivarea hotărârii că actualizarea preţurilor medicamentelor din CANAMED s-a realizat de către Ministerul Sănătăţii, concluzionează că măsura dispusă de Curtea de Conturi este legală.

Sunt invocate de către recurentă dispoziţiile art. 2 alin. (4), art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 75/2009, precum şi dispoziţiile art. 22 alin. (4) din Anexa 1 la Ordinul nr. 75/2009 care dispun că preţurile medicamentelor cuprinse în CANAMED se comunică CNAS de către Ministerul Sănătăţii în vederea actualizării aplicaţiei informatice, iar CNAS nu are decât obligaţia de a actualiza aplicaţia informatică ce conţine aceste preţuri, fără a avea alte atribuţii în legătură cu stabilirea preţurilor medicamentelor, conform art. 22 alin. (4) din Ordinul nr. 75/2009.

Printr-o altă critică se susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că CNAS avea obligaţia de a sesiza Ministerul Sănătăţii în vederea actualizării preţurilor din CANAMED, în condiţiile în care CNAS nu deţine atribuţii de control asupra Ministerului Sănătăţii care să îi permită sesizarea/obligarea acestuia la actualizarea preţurilor din CANAMED, ci dimpotrivă, Ministerul Sănătăţii este cel care deţine prerogative de coordonare şi control asupra CNAS.

Sunt aduse critici sentinţei recurate şi sub aspectul reţinerii de către instanţa de fond asupra metodei de calcul a preţurilor de referinţă/preţurilor de decontare şi se susţine că această metodă de calcul nu este reglementată de legislaţia specifică ce stă la baza stabiliri acestor preţuri, fiind invocate în acest sens Ordinul preşedintelui CNAS nr. 615/2010, Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1605/875/2014 şi afirmă că în raport de aceste acte normative rezultă faptul că la stabilirea preţurilor de referinţă/preţurilor de decontare se iau în considerare preţurile cu amănuntul maximal cu TVA înscrise în CANAMED aprobat prin Ordin al ministrului sănătăţii.

3.2. Intervenienta Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, a solicitat admiterea cererii de intervenţie accesorie formulată de ADRFR; admiterea acţiunii formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi în consecinţă, anularea măsurilor dispuse la punctele II. 1 şi II.4 prin Decizia Curţii de Conturi a României nr. 8/2016 emisă de directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi.

În drept, recurenta-intervenientă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, susţine recurenta că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor:

- H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate;

- Ordinul nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor medicamentelor de uz uman;

- Ordinul nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al preţului de referinţă pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise în tratamentul ambulatoriu;

- Hotărârea de Guvern nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015;

- Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

- O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate.

3.2.1. Cu referire la măsura dispusă la punctul II.1. din Decizia nr. 8/2016 a Curţii de Conturi se arată că hotărârea recurată este nelegală fiind formulate următoarele critici:

Astfel, se susţine că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. 75/2009 vizează stabilirea tuturor preţurilor medicamentelor de uz uman, în condiţiile în care acest act normativ are ca obiect de reglementare exclusiv procedura de avizare a preţurilor de producător, respectiv stabileşte preţurile maximale ce pot fi practicate de operatorii din lanţul de distribuţie - distribuitori şi farmacii şi algoritmul de clacul al acestora prin raportare la adaosurile comerciale maxime ce pot fi practicate pe diferite verigi ale acestui lanţ, argumentele invocate în sprijinul acestei afirmaţii fiind eronate din perspectiva evoluţiei în timp a reglementărilor în domeniu.

Sunt redate de către recurentă dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Anexa la Ordinul nr. 75/2009, art. 16 din Ordinul nr. 75/2009 şi art. 11 din Anexa la acelaşi ordin şi afirmă că din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă cu evidenţă că, dincolo de denumirea sa, acest act normativ reglementează exclusiv determinarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman eliberate pe bază de prescripţie medicală pe diferitele verigi ale lanţului de comercializare, în cadrul proceduri de avizare a acestora de către Ministerul Sănătăţii pentru a fi incluse în CANAMED, iar nu cum afirmă instanţa, în mod eronat, toate preţurile practicate în concret de către agenţii economici în cadrul activităţilor comerciale derulate.

Susţine recurenta că modalitatea de calcul reglementată de Ordinul nr. 75/2009 nu s-a schimbat odată cu noua reglementare, dimpotrivă aceasta a fost menţinută, sens în care afirmă că dispoziţiile H.G. nr. 800/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România care, abrogând Ordinul nr. 75/2009, au menţionat expres în cuprinsul art. 27 (care corespundea art. 20 din Anexa la ordin), aplicabil în ceea ce priveşte farmaciile, că reglementarea cotei maxime de adaos este relevantă doar "în scopul calculării preţului cu amănuntul maximal de farmacie, în vedere includerii în Canamed, în condiţiile prezentei metodologii [ . . . . . . . . . .]".

Printr-o altă critică se afirmă că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că preţul de referinţă sau de decontare are legătură cu Ordinul nr. 75/2009, astfel încât printr-o eventuală încălcare a art. 20 din cuprinsul acestuia, să se poată ajunge la o decontare din FNUASS a unor sume mai mari decât cele la care farmaciile sunt legal îndreptăţite, ignorând dispoziţiile alin. (1) art. 1 din Ordinul nr. 615/2010 şi interpretând şi aplicând în mod nelegal alin. (6) al aceleiaşi dispoziţii legale.

Sunt redate de către recurentă dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 95/2006, art. 1 alin. (2) şi art. 2 din H.G. nr. 720/2008 şi susţine că aceste prevederi legale stabilesc situaţia regulă în privinţa decontării medicamentelor, astfel că decontarea se realizează prin raportare la preţul de referinţă care reprezintă o noţiune total diferită faţă de cea a preţului cu amănuntul, precum şi faţă de celelalte noţiuni reglementate de Ordinul nr. 75/2009, cum ar fi adaosurile maximale reglementate de art. 20 şi 21 ale Anexei la acest din urmă ordin.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte preţul cu amănuntul maximal cu TVA acesta este preţul care nu poate fi depăşit la comercializarea medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripţie medicală către pacient şi conţine, astfel cum rezultă din formula reglementată de art. 16 din Ordinul nr. 75/2009, atât adaosul de distribuţie, cât şi adaosul comercial de farmacie.

Mai afirmă recurenta că preţul la care trebuie să ne raportăm pentru a calcula preţul de referinţă, aşa cum rezultă din economia textelor de lege, este preţul cu amănuntul maximal din CANAMED, situaţie clarificată prin emiterea Ordinului nr. 829/2015 în cuprinsul căruia se specifică expres că preţurile la care ne raportăm la momentul aplicării formulei de calcul a preţului de referinţă sunt cele ce se regăsesc în CANAMED.

Totodată, arată recurenta că prin interpretarea dată art. 1 alin. (6) din Ordinul nr. 615/2010 în sensul că aceste dispoziţii ar avea în vedere preţul cu amănuntul practicat de către farmacii care în ipoteza în care ar fi mai mic decât preţul de decontare, ar trebui să devină preţ de referinţă pentru respectivele medicamente, se adaugă la textul legal, întrucât acesta, ca şi întreaga reglementare nu face referire la această categorie de preţuri, ci la preţurile maximale din CANAMED.

Art. 1 alin. (6) are în vedere în mod logic ca pentru acele preţuri maximale din CANAMED care sunt inferioare preţului de referinţă, decontarea să se facă la nivelul lor propriu, iar nu la nivelul preţului de referinţă, întrucât altfel pentru aceste medicamente s-ar ajunge în realitate ca decontarea să aibă loc într-un cuantum mai mare decât cel corespunzător medicamentelor care au un preţ maximal cu amănuntul în CANAMED peste preţul de referinţă.

Această limitare este absolut necesară şi firească din modul de calcul al preţului de referinţă, determinat pe o formulă statistică în care o serie de preţuri, de la cel minim şi până la preţul imediat inferior celui situat la prima cuartila, să fie mai mici decât preţul de referinţă, iar pentru ele luarea în considerare a preţului de referinţă nu ar avea nicio justificare, atât timp acesta are doar menirea să limiteze decontarea preţurilor pentru cele care au preţurile mai mari decât preţul de referinţă.

Or, cum alin. (6) al art. 1 din Ordinul nr. 615/2010 reprezintă excepţia de la regulă, iar alin. (1) al aceluiaşi text are în vedere doar preţurile cu amănuntul maximale din CANAMED, este evident că excepţia însăşi nu poate viza decât acelaşi tip de preţuri, iar nu pe cele cu amănuntul de la raft.

Preţul de referinţă se stabileşte prin înmulţirea procentului de compensare cu preţul standard al grupei terapeutice, acesta din urmă fiind determinat la rândul lui prin "împărţirea fiecărei grupe terapeutice în 4 intervale (quartile) egale (...) şi preţul cu amănuntul maximal cu TVA înscris în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii (CANAMED), cu referenţiere la limita primului interval (prima quartilă)" (art. 1 alin. (2) din Ordin nr. 615/2010).

Art. 1 alin. (6) din Ordinul nr. 615/2010 nu vizează, aşa cum eronat reţine instanţa de fond, situaţia în care discount-urile acordare farmaciilor ar face ca un medicament să aibă un preţ cu amănuntul (de raft) mai mic decât preţul de referinţă, ci exclusiv situaţia medicamentelor al căror preţ cu amănuntul maximal din CANAMED este mai mic decât cel de referinţă (i.e. prima quartila).

Susţine recurenta şi faptul că în prezenta cauză nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că a existat o încălcare a prevederilor Ordinului nr. 75/2009 ori care să demonstreze decontarea unor sume de bani mai mari decât cele permise de lege, judecătorul fondului neindicând pe tot parcursul sentinţei recurate nici măcar un înscris din care să rezulte acest aspect.

În atare situaţie, se susţine că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., acesta făcând în cuprinsul considerentelor Sentinţei recurate doar o referire generică la probele administrate, fără a se indica în ce constau aceste probe, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare, în realitate, constituie o vădită lipsă a motivării, astfel cum a fost reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa.

Printr-o altă critică se susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut corecta aplicare de către Curtea de Conturi a posibilităţii motivării actului de audit financiar pe încălcarea Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1802/2014, întrucât acesta nu poate să reprezinte baza legală pentru concluziile trase cu privire la încălcarea regimului de decontare din FNUASS a medicamentelor.

Cu referire la această critică se arată că reclamanta CNAS a respectat toate obligaţiile referitoare la gestionarea FNUASS, iar preţurile cu amănuntul practicate efectiv de către farmacii nu aveau cum să aibă vreo incidenţă în ceea ce priveşte calcularea preţului de decontare, astfel încât nu doar că nu trebuiau să fie controlate şi cu atât mai puţin s-ar putea vorbi despre existenţa vreunor prejudicii de tipul celor reliefate în actul de control.

Totodată, afirmă că punctul 76 alin. (1) din Ordinul nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate în legătură cu calcularea discount-urilor de care au beneficiat farmaciile, nu sunt relevante în privinţa calculării preţului de referinţă sau a celui de decontare, întrucât această dispoziţie legală stipulează că ajustarea costului de achiziţie se realizează prin adăugarea cheltuielilor efectuate care pot fi direct atribuite achiziţiei bunurilor respective şi prin diminuarea cu reducerile comerciale primite.

Se critică hotărârea recurată şi sub aspectul că instanţa de fond în mod nelegal a ignorat lipsa de competenţă a CNAS în efectuarea de controale la farmacii în vederea verificării obligaţiilor prevăzute de Ordinul nr. 75/2009, această competenţă fiind exclusiv atribuită Ministerului Sănătăţii.

În acest sens arată că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 266/2008 privind Legea farmaciei, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ministerului Sănătăţii potrivit cărora competenţa exclusivă pentru efectuarea controalelor privind verificarea respectării de către farmacii a dispoziţiilor legale privind modalitatea de calcul a preţului cu amănuntul maximal efectiv practicat de acestea la comercializarea medicamentelor compensate îi aparţine Ministerului Sănătăţii.

Sunt redate de către recurentă dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 24 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Sănătăţii, precum şi dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) din Capitolul IV din Legea nr. 266/2008 privind Legea farmaciei şi susţine că în raport de aceste dispoziţii legale Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate cu atribuţii de avizare, stabilire şi actualizare a preţurilor medicamentelor de uz uman care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, este singurul care poate efectua controale şi poate lua măsuri cu privire la respectarea dispoziţiilor Ordinului nr. 75/2009.

3.2.2. Cu referire la măsura dispusă la punctul II.4. din Decizia nr. 8/2016 a Curţii de Conturi se arată că hotărârea recurată este nelegală fiind formulate următoarele critici:

Astfel, se susţine că Ministerul Sănătăţii este singura autoritate competentă să actualizeze preţurile din CANAMED, iar instanţa de fond în considerente recunoaşte în mod constant că autoritatea care a actualizat CANAMED este Ministerul Sănătăţii, iar nu CNAS.

Sunt invocate şi dispoziţiile art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 75/2009 potrivit cărora Ministerul Sănătăţii este autoritatea competentă să stabilească, să avizeze şi să aprobe, prin ordin al ministrului, preţurile medicamentelor de uz uman care se eliberează pe bază de prescripţie medicală.

Sub acest aspect afirmă că această atribuţie a Ministerului Sănătăţii rezultă şi din Ordinul nr. 245/2012, Ordinul nr. 384/2015, Ordinul nr. 810/2015, iar CNAS nu are decât obligaţia de a actualiza aplicaţia informatică ce conţine aceste preţuri, fără a avea alte atribuţii în legătură cu stabilirea preţurilor medicamentelor, conform art. 22 alin. (4) din Ordinul nr. 75/2009.

Printr-o altă critică se arată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că CNAS avea obligaţia de a sesiza Ministerul Sănătăţii în vederea actualizării preţurilor din CANAMED.

Astfel, se susţine că nu există nicio dispoziţie legală în baza căreia CNAS avea obligaţia de a sesiza Ministerul Sănătăţii, iar CNAS nu deţine atribuţii de control asupra Ministerului Sănătăţii care să îi permită sesizarea/obligarea acestuia la actualizarea preţurilor din CANAMED, ci din contră, Ministerul Sănătăţii este cel care deţine prerogative de coordonare şi control asupra CNAS.

Se mai arată că Ministerul Sănătăţii avea cunoştinţă de faptul că era necesară actualizarea preţurilor din CANAMED, sens în care arată că emiterea Ordinului nr. 384/31.03.2015 de către ministrul sănătăţii a avut drept scop asigurarea respectării cadrului legal incident, acesta dând dovadă de precauţie în îndeplinirea uneia dintre cele mai importante atribuţii ale acestuia, şi anume actualizarea preţurilor maximale din CANAMED.

Aşadar, Ministerul Sănătăţii a făcut aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă şi de elaborare a actelor normative conform cărora este imperativă efectuarea evaluării preliminare a impactului acestora din perspectivă socială, de mediu, legislativă, economică şi inclusiv bugetară.

Prin urmare, actualizarea preţurilor medicamentelor autorizate se poate efectua în două situaţii specifice, respectiv: anual ori când condiţiile macroeconomice o impun, Ministerul Sănătăţii având posibilitatea, potrivit legii, să opteze când să dispună actualizarea acestor preţuri.

3.3. Intervenienta Federaţia Patronatelor Farmaceutice din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, a solicitat admiterea cererii de intervenţie accesorie formulată de ADRFR, admiterea acţiunii formulată de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi în consecinţă, anularea măsurilor dispuse la punctele II. 1 şi II.4 prin Decizia Curţii de Conturi a României nr. 8/2016 emisă de directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi.

În drept, recurenta-intervenientă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică se susţine că instanţa de fond a încălcat puterea/autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1916/15.07.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia care a reţinut că dispoziţiile OMS nr. 75/2009 prevăd un preţ maximal şi nu reglementează un adaos maximal.

Prin a doua critică a sentinţei atacate se arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 16 şi art. 20 din Ordinul 75/2009, al căror conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs.

Sunt invocate dispoziţiile art. 890 din Legea nr. 95/2006 care reglementează competenţa Ministerului Sănătăţii doar la stabilirea preţurilor maximale. Preţurile maximale au fost stabilite conform formulelor aprobate prin OMS nr. 75/2009 şi aprobate prin OMS 245/2012.

Se arată de către această recurentă şi faptul că adaosul comercial de farmacie utilizat pentru calcularea "în mod unitar a preţului de referinţă", conform art. 16, este arătat la art. 20 din Anexa 1 la OMS 75/2009, fără însă ca acest ordin să impună vreo obligaţie cu privire la acest adaos. Aşadar, art. 20 reprezintă definirea terminologiei folosită la art. 16 al aceluiaşi act normativ, cu scopul calculării preţului maximal, în mod unitar, ce urmează să se publice în CANAMED.

Printr-o altă critică se susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile Ordinului CNAS 615/2010.

Sunt redate dispoziţiile art. 1 din Ordinul 615/2010 şi se afirmă că în cazul medicamentelor care au mai multe indicaţii terapeutice diferite, corespunzătoare diferitelor afecţiuni, potrivit clasificaţiei internaţionale a maladiilor a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în vigoare în România, ediţia a X-a, versiunea a 3-a, australiană, şi care pot fi încadrate în grupe terapeutice diferite, preţul de referinţă se calculează potrivit metodologiei prevăzute la alin. (4) pentru acele forme farmaceutice corespunzătoare indicaţiei terapeutice.

Pentru medicamentele al căror preţ pe DZS, respectiv pe unitate terapeutică este mai mic decât preţul de referinţă calculat, acesta devine preţ de referinţă, la care se aplică procentul de compensare corespunzător fiecărei subliste. Suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare reprezintă suma maximă decontată de casele de asigurări de sănătate.

Afirmă recurenta că "preţul calculat" conform art. 1 din Ordinul CNAS nr. 615/2010 este de strictă interpretare şi priveşte raportarea acestuia la elementele art. 1 alin. (2) al aceluiaşi articol.

Modalitatea de calcul a acestui preţ este complexă, priveşte analizarea dozelor terapeutice, scheme de tratament, drept pentru care legiuitorul a ales să publice acest preţ în CANAMED, pentru opozabilitate tuturor părţilor implicate în procesul de asigurare a sănătăţii publice.

O altă critică vizează interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, sens în care susţine că acest articol se aplică decontării medicamentelor utilizate în unităţile sanitare cu paturi, eliberate prin farmaciile cu circuit închis (de spital), caz în care decontarea se face întotdeauna integral şi nu doar compensat parţial, la costul de achiziţie (100% din cost). Extinderea acestui text la farmacia cu circuit deschis este absurdă şi fără legătură cu realitatea juridică şi economică, deoarece farmacia cu circuit deschis achită salarii, chirii etc. (care nu sunt suportate din bugetul de stat) iar utilizarea acestui raţionament, în afara cadrului legal, duce invariabil la falimentul agentului economic.

Se mai susţine de către recurentă că art. 16 si 20 din OMS 75/2009 trebuie interprete strict în limitele legii, respectiv ale art. 890 din Legea nr. 95/2006 (în forma avută în vigoare la data controlului efectuat de intimata pârâtă) în sensul că Ministerul Sănătăţii este competent să stabilească doar preţurile maximale în mod unitar, cum de altfel s-a şi realizat.

În subsidiar, recurenta invocă excepţia de nelegalitate a art. 16 şi art. 20 din Anexa 1 la Ordinul nr. 75/2009 prin care solicită să se constate nelegalitatea oricărei prevederi care ar excede dispoziţiilor art. 890 din Legea nr. 95/2006, respectiv care tinde să reglementeze sau să se interpreteze în sensul că Ministerul Sănătăţii are dreptul să limiteze comerţul în domeniu impunând pe lângă un preţ maximal şi marjele comerciale maximale.

Afirmă recurenta că dispoziţiile art. 890 din Legea nr. 95/2006 dă dreptul Ministerului Sănătăţii să intervină în comerţul cu medicamente stabilind un "preţ maximal". Limitarea drepturilor agenţilor economici se poate realiza doar în baza legii, condiţie care în speţă nu este îndeplinită.

Din eroare de interpretare intimata pârâtă şi instanţa de judecată a extins interpretarea acestor norme de strictă interpretare şi a considerat că Anexa la OMS nr. 75/2009, prin art. 16 si 20, limitează dreptul la comerţ liber prin impunerea "preţului maximal" dar şi a unei "marje comerciale maximale" care ar urma să se recalculeze în funcţie de mai multe elemente (preţ de achiziţie, discount-uri, costuri de transport etc.) pentru fiecare medicament în parte şi diferit pe fiecare lot intrat în gestiunea farmaciei.

În ce priveşte nelegalitatea măsurii II. 4 dispusă de Curtea de Conturi CNAS nu este în drept să modifice CANAMED deoarece actualizarea CANAMED este obligaţia Ministerului Sănătăţii şi nu a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Se arată faptul că Ministerul Sănătăţii a aprobat în mai multe rânduri prelungirea valabilităţii preţurilor CANAMED şi ca atare nu se poate vorbi despre o neglijenţă a CNAS în a utiliza preţuri neaprobate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-intervenient Colegiul Farmaciştilor din România a formulat întâmpinare prin care a arată că achiesează la recursul formulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sens în care arată că susţine cererile de admitere a recursului formulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, pe ale de consecinţă, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum a fost aceasta formulată de recurenta-reclamantă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca nefondate a recursurilor formulate de recurenta-reclamantă şi recurenţii-intervenienţi împotriva sentinţei civile nr. 2174/08.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu menţinerea, ca legală, a sentinţei civile recurate.

În esenţă, se susţine că potrivit dispoziţiilor din H.G. nr. 400/2014 şi a Contractelor de furnizare de medicamente încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene, furnizorul de medicamente are următoarele obligaţii:

- să deţină documente justificative privind intrările şi ieşirile pentru medicamentele şi materialele sanitare eliberate în baza prescripţiilor medicale raportate spre decontare;

- să pună la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate/Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate documentele justificative, cu privire la tipul şi cantitatea medicamentelor şi materialelor sanitare achiziţionate şi evidenţiate în evidenta cantitativ valorică a farmaciei şi care au fost eliberate în perioada pentru care se efectuează controlul;

- refuzul furnizorului de a pune la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate/Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate documentele justificative anterior menţionate se sancţionează conform legii şi conduce la rezilierea de plin drept a contractului de furnizare de medicamente.

În situaţia în care casa de asigurări de sănătate sesizează neconcordanţe între medicamentele/materialele sanitare eliberate în perioada verificată şi cantitatea de medicamente/materiale sanitare achiziţionate conform facturilor, aceasta procedează la suspendarea contractului de furnizare de medicamente şi sesizează mai departe instituţiile abilitate de lege să efectueze controlul unităţii respective;"

Afirmă că raportat la această clauză contractuală, compartimentele de control din cadrul CNAS şi, respectiv CASJ, pot verifica respectarea cotelor de adaos comercial, cu ocazia controalelor operative efectuate la furnizorii de medicamente, deoarece prin neverificarea adaosului comercial sau a reducerilor comerciale există riscul ca în cazul în care preţul de vânzare cu amănuntul este mai mic decât preţul de referinţă să se deconteze mai mult, întrucât farmaciile, nu pun în aplicare prevederile pct. 76 din SECŢIUNEA 3.1 din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1802/2014.

Totodată, susţine intimata pârâtă potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medical, însă, CNAS şi CASJ gestionează FNUASS din care se efectuează plăţile medicamentelor. Astfel, CNAS trebuie să aibă în permanenţă în vedere utilizarea eficientă a FNUASS, ceea ce conduce la respectarea obiectivului sistemului de asigurări sociale de sănătate potrivit căruia se asigură protecţie asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu.

Verificarea respectării cotelor de adaos comercial de către farmaciile cu circuit deschis prevăzute la art. 20 din OMS nr. 75/2009 se impune cu atât mai mult cu cât acesta se reflectă în preţul de decontare al medicamentelor acordat de către Casele de Asigurări de Sănătate judeţene, existând situaţii în care preţul cu amănuntul este mai mic decât preţul de referinţă astfel decontându-se mai mult, contrar prevederilor legale.

Federaţia Patronatelor Farmaceutice din România a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

5. Cererile de intervenţie formulate în cauză

Au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante Casa Naţională de Asigurări de Sănătate intervenienţii A., B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L. şi Ministerul Sănătăţii.

5.1. Prin cererea de intervenţie formulată de intervenientul A. se solicită:

- admiterea cererii intervenientei ADRFR de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

- admiterea recursurilor declarate în cauză împotriva sentinţei civile nr. 2174/8 iunie 2017 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal în acest dosar, casarea sentinţei recurate, admiterea cererii de chemare în judecată şi a cererilor de intervenţie accesorie şi, pe cale de consecinţă, anularea în parte a Deciziei Curţii de Conturi a României nr. 8/2016 emisă de directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi respectiv măsurile dispuse la punctele 11.1 şi 11.4.

În motivarea cererii susţine intervenienta că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. se arată faptul că problema dedusă judecăţii, respectiv preţurile şi adaosurile maximale reglementate de Ordinul nr. 75/2009 a făcut obiectul judecăţii soluţionate prin Decizia nr. 1916/15.06.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care această instanţă a stabilită că dispoziţiile Ordinului nr. 75/2009 reglementează un preţ maximal, iar nu un adaos maximal.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată faptul că raţionamentul instanţei se bazează pe extragerea din context a alin. (6) al art. 1 din Ordinul nr. 610/2010 şi interpretarea acestui text, fără bază legală, ca fiind de sine stătător. Astfel instanţa de fond, motivează respingerea cererii de chemare în judecată asociind modalitatea de stabilire a "preţului de referinţă" conform alin. (1) şi (2), respectiv alin. (6) din Ordinul antemenţionat, cu "preţul maximal" şi "costul" definit de OMFP 1802/2014, fără a avea însă niciun temei legal.

Modalitatea de calcul al acestui preţ este complexă, priveşte analizarea dozelor terapeutice, scheme de tratament etc, drept pentru care legiuitorul a ales să publice acest preţ în CANAMED, pentru opozabilitate tuturor părţilor implicate în procesul de asigurare a sănătăţii publice (prin OMS nr. 245 din 16 martie 2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România, în vigoare la data controlului efectuat de C. civ.).

Preţul calculat conform art. 1 din Ordinul CNAS nr. 615/2010 stă la baza modificării preţului de referinţă, ca urmare a modificării preţurilor de producător sau prin intrarea în piaţă a unor produse noi, din aceeaşi gamă terapeutică, al cărui preţ de producător este mai mic decât media quartilei utilizate.

Asocierea terminologiei şi a formulelor de calcul din acest ordin cu OMS 75/2009 este total eronată şi nu ţine cont de realitatea juridică reglementată de aceste acte normative diferite.

Pe cale de consecinţă, apreciem că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile Ordinului CNAS nr. 615/2010 la o altă situaţie de fapt.

Sub un alt motiv se susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 58 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, normă juridică care se aplică decontării medicamentelor utilizate în unităţile sanitare cu paturi, eliberate prin farmaciile cu circuit închis (de spital) caz în care decontarea se face întotdeauna integral şi nu doar compensat parţial, Ia costul de achiziţie (100% din cost).

Susţine intervenienta că acest text nu poate fi extins la farmaciile cu circuit deschis, deoarece textul este unul de strictă interpretare, cu referire strictă şi exclusivă la farmaciile cu circuit închis (beneficiare directe de fonduri din bugetul de stat), în condiţiile în care farmacia cu circuit deschis achită salarii, chirii, taxe, impozite, care, evident că nu sunt suportate din bugetul de stat, dimpotrivă, farmaciile cu circuit deschis fiind contribuitoare la bugetul de stat, iar nu beneficiare ale acestuia.

5.2. Prin cererea de intervenţie formulată de intervenienţii B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L. se solicită admiterea în principiu a cererii şi, pe cale de consecinţă, introducerea în cauză a intervenienţilor în sprijinul recurentei-reclamante CNAS.

După un scurt istoric al situaţiei de fapt, se susţine că cererile de intervenţie sunt formulate în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din C. proc. civ.

Arată intervenienţii că în temeiul Deciziei nr. 8/2016 emisă de Curtea de Conturi împotriva intervenienţilor a fost demarat un control de CAS Arad în vederea recuperării sumelor presupus a fi decontate în mod nelegal din FNUASS, astfel că intervenienţii sunt cei asupra cărora se vor răsfrânge în mod concret efectele raţionamentului logico-juridic pe care s-a întemeiat Curtea de Conturi a României în emiterea Deciziei nr. 8/2016, pet II.l şi II.4.

Astfel, interesul intervenienţilor apare evident prin ingerinţa statului prin reprezentanţii săi în libertatea agenţilor economici de a-şi desfăşura activitatea comercială pentru care s-au înfiinţat prin nesocotirea normelor UE, respectiv a scopurilor edictate de acestea, în cazul intervenienţilor.

Potrivit art. 221 alin. 1it. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, preţul de decontare este preţul suportat din fond (FNUASS) pentru medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis pentru asiguraţii cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate curative. Lista acestora şi preţul de decontare se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.

Prin raportare la dispoziţiile Ordinului nr. 75/2009, H.G. nr. 800/2016, Ordinul nr. 368/2017 susţin intervenienţii că raţionamentul juridic ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 8/2016 apare ca neîntemeiat, de vreme ce în formulele de calcul nu se face nicio referire la discount-uri/reduceri comerciale, în cuprinsul actelor normative din materia sănătăţii se face referire la preţul de achiziţie, neexistând nicio menţiune despre costul de achiziţie.

Curtea de Conturi utilizează terminologia de preţ, ci nu cost de achiziţie, or prin raportare la raţionamentul logico-juridic exhibat de această instituţie doar în ceea ce priveşte costul de achiziţie astfel cum este prevăzut în Ordinul MFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate se poate vorbi de o eventuală considerare a discount-ului.

Se susţine faptul că intimata pârâtă Curtea de Conturi, prin aplicarea Deciziei contestate în prezenta cauză, confundă noţiunile de preţ de achiziţie şi cel de cost de achiziţie, această raportare fiind contrară Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă conform căreia definirea termenilor utilizaţi într-un act normativ este proprie respectivului act, nefiind permisă extrapolarea acestora pentru alte acte normative, în caz contrar instituţia definirii termenilor devenind lipsită de conţinut.

Prin includerea în formula de calcul pentru preţul de decontare a discount-urilor obţinute de către farmacie odată cu achiziţionarea medicamentelor s-ar realiza implicit un control cel puţin indirect asupra profiturilor farmaciei, control care nu este reglementat prin legislaţia internă, aceasta din urmă instituind exclusiv un control al preţurilor medicamentelor.

Discount-urile negociate şi obţinute de către farmacie odată cu achiziţionarea medicamentelor de la partenerii săi reprezintă un aspect esenţial în conturarea profitului acesteia, or includerea reducerilor comerciale în calculul preţului de decontare din FNUASS limitează profitul pe care furnizorul de servicii medicale şi medicamente l-ar putea înregistra, astfel încât CAS judeţene, în scopul îndeplinirii obligaţiilor instituite în sarcina acestora de către Curtea de Conturi, au realizat un control asupra profitului farmaciilor, control care nu este permis de legislaţia naţională în vigoare.

Susţin intervenienţii că H.G. nr. 800/2016 stipulează în mod expres în finalul actului normativ că prin acesta se transpun art. 1-4 din Directiva Consiliului nr. 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria x, nr. 40 din 11 februarie 1989, articole din Directivă care se referă exclusiv la controlul preţurilor. Se arată că articolul din Directivă ce stipulează un control al profitului este art. 5, articol care însă nu este transpus în legislaţia naţională.

Afirmă intervenienţii că Decizia 8/2016 adaugă la lege prin instituirea unui control al profiturilor pe care îl consideră "prejudiciu" fără să existe nicio bază legă pentru aceasta. În măsura în care auditul ar fi avut la bază o dispoziţie legală care să permită controlul profiturilor, câtă vreme nu s-a constatat o depăşire a preţurilor maximale calculate, concluzia la care s-a ajuns este una incorectă prin inexistenţa bazei legale pe care să se sprijine aceasta.

Includerea discount-urilor în formula de calcul al preţurilor ar duce la un control indirect al profiturilor, or câtă vreme norma europeană stabileşte nişte condiţii specifice pentru acest fel de control, legiuitorul intern nu le poate eluda. Cu alte cuvinte, legiuitorul european a prevăzut posibilitatea controlului preţurilor, posibilitatea controlului profiturilor, dar şi posibilitatea controlului amânduror acestor atribute.

Prin raportare la acquisul unional, în general, şi principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special, susţine intervenienţii că Decizia nr. 8/2016 a Curţii de Conturi a României încalcă nu doar dispoziţiile din Directiva 89/105, ci şi acest principiu fundamental al Uniunii Europene.

Directiva 89/105 a fost edictată în vederea stabilirii unui cadru corect şi echitabil pentru toate persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul reglementat de aceasta, inclusiv farmaciile.

România, prin tratatele la care a aderat a garantat respectarea principiilor fundamentale ce guvernează politicile UE, printre care şi cel al proporţionalităţii care, în speţă apare ca intervenţia UE în stabilirea scopurilor ce trebuie atinse de statele membre în ceea ce priveşte controlul comerţului cu medicamente.

Aşadar, raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul Deciziei nr. 8/2016 ce formează obiectul prezentei pricini afectează însăşi fundamentul cadrului legal pe care statele membre, inclusiv România, şi l-au asumat, căci prin reprezentanţii săi, statul român nu face decât să ignore caracterul obligatoriu al normelor UE asumate conform principiului atribuirii de competenţe.

Prin urmare, Curtea de Conturi a României nu poate impune un control asupra profiturilor, deci implicit al discount-urilor, având în vedere că unica folosinţă a acestora este în stabilirea profiturilor.

Se mai arată de către intervenineţi că în prezenta cauză este incidentă şi Decizia nr. 1916/15.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2016, astfel că în raport de prevederile art. 435 C. proc. civ., Decizia Curţii de Apel Alba este opozabilă faţă de CNAS, chestiunea litigioasă deja tranşată de către instanţa de judecată putând să-i fie opusă Curţii de Conturi care nu va putea să contrazică aceste aspecte, fiind ţinută de autoritatea de lucru judecat a acestei Decizii.

Aceasta decizie prin care s-a tranşat asupra chestiunii litigioase privind modul de calcul al preturilor maximale, chiar dacă raţionamentul logico-juridic a fost generat de Decizia nr. 16/07.04.2016 a Curţii de Conturi Sibiu, iar nu de Decizia nr. 8/2016 a Curţii de Conturi a României (decizii care sunt identice sub aspectul măsurilor dispuse, doar destinatarul deciziei fiind diferit) este opozabilă Curţii de Conturi a României.

Curtea de Conturi nu poate contesta cele statuate prin Decizia Curţii de Apel Alba, deoarece prin aceasta ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate împotriva sa.

Or astfel cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat poartă asupra tuturor chestiunilor litigioase tranşate fie prin dispozitiv, fie prin considerente.

Se concluzionează în sensul că Decizia 8/2016 este nelegală din două motive principale: efectul pe care-l produce aceasta, respectiv controlul profiturilor, această acţiune nefiind legiferată în legislaţia naţională; adăugarea la lege prin impunerea unui criteriu nou în ecuaţia de calcul al preţurilor maximale, acolo unde această ecuaţie nu prevede şi nici nu defineşte noţiunea de discount, şi totodată încălcarea dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ. privind opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti în ceea ce priveşte Curtea de Conturi a României.

5.3. Prin cererea de intervenţie formulată de intervenientul Ministerul Sănătăţii se solicită admiterea în principiu, şi pe cale de consecinţă, introducerea în prezenta cauză a Ministerului Sănătăţii în sprijinul recurentei-reclamante CNAS.

Se arată de către intervenient că în sistemul de asigurări sociale de sănătate medicamentele acordate asiguraţilor se decontează la nivelul preţului de referinţă/de decontare aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS şi al ministrului sănătăţii, cu referenţiere la preţuri maximale stabilite de Ministerul Sănătăţii prin CANAMED, şi în aceste condiţii, niciun medicament care nu a obţinut autorizaţie de punere pe piaţă eliberată de ANMDM şi, respectiv preţ maxim stabilit de Ministerul Sănătăţii şi prevăzut în Catalogul Naţional al Medicamentelor nu poate fi acordat asiguraţilor în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv decontat din bugetul FNUASS.

În consecinţă, stabilirea şi avizarea preturilor medicamentelor utilizate de furnizori în sistemul de asigurări sociale de sănătate este atributul Ministerului Sănătăţii, iar CNAS are obligaţia utilizării acestor preţuri transmise de Ministerul Sănătăţii la calculul preţului de referinţă si se calculează împreună cu Ministerul Sănătăţii, prin raportare la preţul maximal sau preţul de decontare, în condiţiile legii.

În ce priveşte interesul în formularea cererii de intervenţie se arată că prin însăşi hotărârea recurată şi care face obiectul controlului judiciar, instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la pagina 40 a reţinut faptul că "(...) Curtea apreciază că reclamanta nu poate fi exonerată de măsura de la pct. II4 din Decizia nr. 8/15.07.2016 emisă de pârâtă, existând o răspundere atât a reclamantei, cât şi a Ministerului Sănătăţii în producerea prejudiciului aferent"

Or, în condiţiile în care în cuprinsul acestei hotărâri judecătoreşti instanţa de fond apreciază că există o răspundere a Ministerului Sănătăţii în producerea prejudiciului aferent bugetului FNUASS, cu atât mai mult se justifică interesul Ministerului Sănătăţii de a formula prezenta cerere de intervenţie voluntară accesorie.

6. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Prin cererea formulată la data de 11.03.2022 de către intervenienţii B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L. s-a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare privind interpretarea dispoziţiilor Directivei nr. 89/105/CEE privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate:

"Cum se interpretează noţiunile de control direct al profitului, respectiv control indirect al profitului astfel cum sunt precizate în Directiva nr. 89/105/CEE privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate?

În accepţiunea Directivei, stabilirea unor cote de adaos comercial maxim de către legiuitorul naţional reprezintă un mecanism de control indirect al profiturilor?

În condiţiile aplicării unui sistem al controlului preţurilor conform dispoziţiilor art. 1-4 din Directiva nr. 89/105/CEE prin limitarea preţului de vânzare, stabilirea unor cote maxime de adaos comercial presupune şi obligaţia statelor membre de a transpune condiţiile stabilite prin lit. a)-d) ale art. 5 din Directivă?"

În motivarea cererii se susţine că diferendul din prezenta cauză se poate rezuma la analiza juridică a următoarelor aspecte: conţinutul noţiunii de preţ de achiziţie din formula de calcul prevăzută de lege pentru preţul de vânzare maximal cu amănuntul; valorile adaosului comercial se vor raporta la preţul cu ridicata ce va conţine şi discount-urile aferente în ciuda inexistenţei vreunei menţiuni în cuprinsul legii speciale; obligaţia de limitare a adaosului comercial reprezintă sau nu un control al profitului farmaciei, această dispută constituind chintesenţa prezentei cereri, subliniind totodată legătura dintre dreptul intern şi dreptul Uniunii Europene reprezentat de Directiva 89/105/CEE.

Se arată faptul că dispoziţiile naţionale aplicabile speţei sunt art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Ordinul nr. 75/2009, art. 25, art. 27 şi art. 28 din H.G. nr. 800/2016 şi art. 15, art. 17 şi art. 19 din Ordinul nr. 368/2017, dispoziţii legale care transpun Directiva 89/105/CEE însă în mod diferenţiat.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 75/2009, acesta precizează că transpune art. 1-5 din Directiva Consiliului nr. 89/105/CEE în timp ce Ordinul nr. 368/2017 şi H.G. nr. 800/2016 precizează că transpune art. 1-4 din Directiva Consiliului nr. 89/105/CEE.

Diferenţa este dată de menţionarea art. 5 din Directivă care nu mai este menţionat în cuprinsul Ordinului 368/2017 ca fiind transpus în legislaţia naţională, acest articol al Directivei reglementând modul de control al profiturilor celor responsabili de punerea pe piaţă a medicamentelor, art. 1-4 făcând referire la modul de control al preţurilor medicamentelor, drept care cu atât mai mult este necesară interpretarea CJUE cu privire la includerea în metodele de control a profiturilor farmaciilor a controlului discount-ului.

Din punct de vedere al dreptului european, se arată că sunt aplicabile speţei dispoziţiile art. 1-5 din Directiva 89/105/CEE, dispoziţii legale ce sunt redate în cuprinsul cererii formulate.

Se arată că întrebările propuse nu sunt numai pertinente şi în strânsă legătură exclusivă cu dreptul unional, dar chiar necesare, sens în care susţine că o primă chestiune necesară soluţionării prezentei cauze şi care nu reiese cu evidenţă din normele europene indicate anterior priveşte interpretarea noţiunilor de control direct şi control indirect al profitului, astfel cum vom arăta mai jos.

Se susţine faptul că legiuitorul european nu utilizează noţiuni precum controlul preţurilor şi controlul profiturilor, însă introduce şi o distincţie între controlul direct şi controlul indirect al profiturilor, noţiuni care fiind incluse într-o directivă europeană sunt autonome, neputând fi interpretate şi explicitate prin noţiuni din legislaţia internă.

Implicaţiile explicitării acestor noţiuni sunt importante în prezenta cauză, având în vedere reglementarea la nivel intern doar a controlului preţurilor, iar nu şi a profiturilor, precum şi controlul discount-ului obţinut de farmacii odată cu achiziţionarea medicamentelor de la distribuitor care este fără îndoială o metodă de control al profitului de vreme ce singura utilitate a discount-ului o constituie stabilirea profitului.

Aşadar, se susţine că această cauză nu poate fi soluţionată fără stabilirea noţiunilor de control direct şi indirect al profiturilor.

În ce priveşte legătura prezentei cauze cu Directiva 89/105/CEE şi necesitatea formulării unor întrebări preliminare privind interpretarea acesteia se arată că Ordinul nr. 75/2009, H.G. nr. 800/2016 şi Ordinul nr. 368/2017, sunt acte normative ce reglementează modul de calcul al preţului maximal de vânzare cu amănuntul şi transpun, astfel cum este precizat în mod expres în cuprinsul acestora, art. 1-4 din Directiva 89/105/CEE.

Art. 5 al Directivei instituie posibilitatea statelor membre a implementa la nivel intern un control al profiturilor asupra celor responsabili de punerea de piaţă a medicamentelor, însă numai cu respectarea unor condiţii. Cu alte cuvinte, statele membre pot reglementa un control al profiturilor şi implicit institui obligaţii în sarcina particularilor, sub condiţia stabilirii şi notificării Comisiei asupra următoarelor: (a) metoda sau metodele utilizate în statul membru în cauză pentru a defini rentabilitatea: profit din vânzări şi randamentul capitalului; (b) intervalul de rate de profit autorizate în perioada respectivă pentru cei responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor în statul membru în cauză; (c) criteriile conform cărora ratele de profit de referinţă se acordă individual celor responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor, împreună cu criteriile conform cărora li se permite să păstreze rata de profit peste limitele stabilite în statul membru în cauză; (d) procentul maxim al profitului pe care oricare responsabil pentru comercializarea medicamentelor îl poate reţine peste limita care i-a fost stabilită în statul membru în cauză.

Pentru a putea produce efecte juridice, o directivă trebuie implementată, or implementarea presupune aplicarea corectă şi completă în ordinea juridică internă a unui act juridic al Uniunii Europene, însă art. 5 nu a fost implementat, din moment ce statul membru nu a stabilit şi implicit nu a notificat Comisia, motiv pentru care legislaţia naţională nu poate prevedea un control al profiturilor farmaciilor

Ordinul nr. 75/2009 face vorbire despre transpunerea şi a art. 5 al Directivei fără a exista nici în acest caz îndeplinite condiţiile necesare si suficiente arătate în norma unională pentru ca această instituţie să fie reglementată conform acestei Directive.

Următorul act normativ, respectiv Ordinul 368/2017, cu acelaşi obiect de reglementare, nu mai face vorbire despre transpunerea art. 5, astfel încât este cu atât mai limpede că profitul celor responsabili de punerea pe piaţă a medicamentelor şi implicit a farmaciilor nu poate fi controlat.

Aşadar prin Ordinul nr. 368/2017 nu numai că nu se mai aminteşte despre transpunerea art. 5 care reglementează eventualitatea controlului profiturilor, dar, în concordanţă cu această stare de fapt şi de drept se menţine lipsa îndeplinirii lor.

Se arată, totodată, că măsurile impuse de Curtea de Conturi a României prin Decizia nr. 8/2016 determină un control al profiturilor, având în vedere că discount-urile vizate au o singură utilitate, respectiv în stabilirea profitului destinatarilor normelor legale respective.

Având la bază distincţia care se face în cuprinsul Directivei prin posibilitatea statelor de a institui atât un control al preţurilor, cât şi un control al profiturilor, întrebarea imediată şi legitimă ar fi ca, dacă în calcularea preţurilor vom avea în vedere şi discount-urile, atunci care ar mai fi trăsătura specifică pentru calcularea profiturilor?!

Diferenţa dintre cele două modalităţi de control nu poate sta decât în includerea sau nu în calcul a discount-urilor. Includerea discount-urilor în formula de calcul a profiturilor este de esenţa acestui calcul, fiind elementul distinctiv raportat la formula de calcul a preţurilor.

Legiuitorul naţional este ţinut să atingă unul dintre aceste deziderate în concordanţă cu eventualele condiţii specifice aplicabile fiecăreia dintre cele două instituţii; prin urmare elementele de control al profitului nu pot fi incluse şi mascate ca fiind doar un control al preţurilor, căci atunci, condiţiile stabilite pentru aplicarea controlului profiturilor s-ar eluda.

Prin urmare, interpretarea Directivei 89/105/CEE apare ca fiind necesară pentru soluţionarea prezentei cauze, legătura speţei cu normele europene fiind evidentă.

Un argument suplimentar privind necesitatea adresării întrebărilor preliminare CJUE constă în jurisprudenţa divergentă conturată în jurul aceloraşi dispoziţii legale interne şi implicit europene având în vedere că primele constituie rezultatul transpunerii Directivei, respectiv Decizia nr. 1916/2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2016 şi sentinţa nr. 3227/02.07.2021 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020.

Noţiunea de "profit" din Directiva 89/105/CE2 este una "autonomă" de drept european aplicabilă în sistemul controlului ce poate fi exercitat de Statele membre în privinţa preţurilor practicate pe piaţa medicamentelor, în limitele prevăzute de aceasta. Aceasta nu ar trebui însă înţeleasă ca vizând profitul fiscal/contabil ce ar putea fi realizat ca atare de aceşti operatori, aşa cum este acesta definit prin prisma legislaţiei naţionale potrivit căreia profitul întreprinderii este un element care se apreciază global în raport de toate activităţile economice ale acesteia.

Directiva nr. 89/105/CEE face referire în art. 5 la sistemul de control direct sau indirect al profitului, fără însă a defini sau cel puţin a stabili minime criterii în vederea identificării tipului de control, în cuprinsul Directivei - în cazul în care un stat membru adoptă un sistem de control direct sau indirect al profitului realizat de cei responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor.

Având în vedere autonomia dreptului Uniunii Europene faţă de dreptul intern, noţiunile de profit, respectiv de control direct şi indirect al profitului se pot defini în mod diferenţiat faţă de dreptul intern astfel încât necesitatea adresării unei astfel de întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este evidentă pentru clarificarea efectelor Deciziei 8/2016 a Curţii de Conturi a României drept un control al profitului agenţilor comerciali (farmacii), respectiv responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor.

Având în vedere transpunerea efectivă de către statul român doar a art. 1-4 din Directivă, indiferent de incidenţa actului normativ, respectiv H.G. nr. 800/2016 şi Ordinul 368/2017 care menţionează transpunerea doar a art. 1-4 din Directivă şi Ordinul 75/2009 care deşi precizează şi transpunerea art. 5 din Directivă nu implementează în legislaţia naţională condiţiile prevăzute în cuprinsul acestui articol, dispoziţii ce reglementează sistemul de control al preţurilor, iar nu al profitului, precum şi implicaţiile în calculul profitului a adaosului comercial, tocmai de aceea considerăm necesară adresarea unei întrebări preliminare Curţii de Justiţie, respectiv, dacă în această ipoteză este necesară şi transpunerea condiţiilor stabilite prin lit. a)-d) ale art. 5 din Directivă.

Prin urmare, este imperioasă sesizarea CJUE pentru interpretarea art. 5 din Directiva 89/105/CEE privind controlul profiturilor în vederea clarificării metodelor prin care se controlează profitul celor responsabili de punerea pe piaţă a medicamentelor şi implicit a limitelor controlului asupra preţurilor de vânzare a medicamentelor de către cei responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE):

"Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii;

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune (...)"

Procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 TFUE dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei europene fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în cauza dedusă judecăţii, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

Instanţa în faţa căreia se formulează cererea de adresare a unei întrebări preliminare, potrivit art. 267 din TFUE trebuie să aprecieze dacă o decizie îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre.

Conform jurisprudenţei constante a CJUE, chiar şi instanţele naţionale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanţa unei cereri pentru întrebare preliminară.

Prin încheierea din data de 03.12.2021, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurenta-intervenientă Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România având ca obiect sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

1. Articolul 5 din Directiva 89/105/CEE trebuie interpretat în sensul că stabilirea unor cote maxime de adaos comercial ce pot fi practicate de operatorii economici din lanţul de comercializare a medicamentelor, fără reglementarea concomitentă şi a altor măsuri precum cele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) ale art. 5 din Directivă, reprezintă un mecanism de control al preţurilor, în sensurile prevăzute de această reglementare europeană?

2. În măsura în care răspunsul la întrebarea 1 de mai sus este în sensul că stabilirea unor cote maxime de adaos comercial reprezintă o componentă de control al preţurilor (şi nu al profiturilor) în lumina principiului transparenţei şi al scopului declarat al Directivei nr. 89/105/CEE aşa cum rezultă din considerentul (6) al preambulului Directivei, art. 5 din Directivă şi art. 34-36 TFUE se interpretează în sensul că mecanismul de stabilire al preţurilor poate implica şi stabilirea efectivă a preţului de vânzare ce poate fi practicat de un operator din lanţul de comercializare (i.e. preţul de raft) sau doar stabilirea unor reguli de determinare a unor preţuri maxime generale, în limita cărora jocul cererii şi al ofertei rămâne aplicabil (înţelegând prin aceasta că atât timp cât preţul maximal general este respectat, operatorul are libertatea de a-şi stabili propria politică comercială)?

3. În măsura în care răspunsul la întrebarea 1 de mai sus este în sensul că stabilirea unor cote maxime de adaos comercial, precum cel prevăzut de art. 16-21 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 75/2009 reprezintă (şi) o componentă de control al profiturilor realizate de cei responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor, în sensul art. 5 din Directiva 89/105/CEE, neîndeplinirea exigenţelor impuse de acest text european permite adoptarea legală de către autorităţile Statelor membre a unor acte administrative care să vizeze modul de derulare a operaţiunilor comerciale de pe piaţa medicamentelor din perspectiva adaosurilor practicate la nivel individual de către fiecare întreprindere din lanţul de vânzare a acestora?

Analizând cererea formulată de intervenienţi la data de 11.03.2022, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 TFUE pentru sesizarea CJUE pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

Înalta Curte reţine că această cerere, similar cererii anterior menţionate, nu tinde, în realitate, la interpretarea prevederilor art. 1 - art. 5 din Directiva 89/105/CEE/1988, ci tot la interpretarea dreptului intern, respectiv a prevederilor din Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman aprobate prin OMS nr. 75/2009.

În baza dispoziţiilor art. 267 TFUE, chestiunea asupra căreia CJUE urmează să se pronunţe trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului unional, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

În jurisprudenţa CJUE s-a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevanţei unei hotărâri preliminare şi s-a statuat că instanţei naţionale îi revine obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar în situaţia în care apreciază că există dubii în legătură cu interpretarea sau aplicarea unei norme juridice europene, iar pronunţarea unei decizii în această privinţă este necesară pentru soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de sesizare a C.J.U.E. formulată de B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L, ca neîntemeiată.

2. În ceea ce priveşte cererile de recurs şi cererile de intervenţie accesorie

Având în vedere că cele mai multe motive de casare invocate în cadrul cererilor de recurs şi cererilor de intervenţie accesorie în favoarea recurentei-reclamante sunt similare conform celor reţinute la pct. I.3. şi pct. I.5., Înalta Curte va examina aceste motive astfel cum au fost invocate în cadrul diferitelor cereri formulate în cauză.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile şi cererile de intervenţie sunt nefondate pentru următoarele considerente:

2.1. În conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ.:

"(...)

Efectele lucrului judecat

Art. 431.

(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

(...)

Obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii

Art. 435.

(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

(2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară (...) ".

Dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat iar dispoziţiile art. 435 alin. (1) din acelaşi act normativ consacră obligativitatea hotărârii judecătoreşti, dar aceste efecte se produc doar între părţile care au participat la primul litigiu.

Având în vedere că reclamanta din prezenta cauză nu a fost parte în litigiul soluţionat prin decizia nr. 1916/15.07.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta nu se poate prevala decât de opozabilitatea acestei decizii în baza dispoziţiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Această decizie nu poate avea în prezentul litigiu decât valoarea unui mijloc de probă susceptibil de proba contrarie, dovadă pe care instanţa de fond a apreciat că a fost administrată în cauza dedusă judecăţii.

În concluzie, Înalta Curte reţine că sentinţa atacată nu a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

2.2. În conformitate cu dispoziţiile art. 851 (devenit art. 890 după republicarea din anul 2015) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii:

"Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC) ".

În conformitate cu prevederile din Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman aprobate prin OMS nr. 75/2009, în vigoare până la data de 30.10.2016:

"(...)

Art. 18.

(...)

(2) Preţurile de producător, cu ridicata şi cu amănuntul, înscrise în Canamed, sunt preţuri maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi nu pot fi depăşite de către aceştia.

(...)

Art. 20.

Adaosul comercial de farmacie pentru medicamentele de uz uman este calculat după cum urmează:

- RON -

Nivelul valoric al preţului cu ridicata

Cota de adaos comercial maxim - în farmacie -

0-25,00

24%

peste 25,00-50,00

20%

peste 100,00-300,00

12%

peste 300,00

35,00 RON noi

(...)

Art. 23.

Practicarea altor preţuri decât cele stabilite prin prezentele norme se constată şi se sancţionează de autorităţile competente (...)"

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin OMS nr. 75/2009, nu au ca obiect de reglementare doar stabilirea unui cuantum maxim al nivelurilor preţurilor medicamentelor de uz uman, ci şi, aşa cum rezultă chiar din denumirea actului normativ, stabilirea unui set de reguli obligatorii cu privire la modul de calcul al preţurilor la toate aceste medicamente, inclusiv regula privind instituirea unor cote maxime ale adaosului comercial aferent medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripţie medicală.

Susţinerile recurentelor şi intervenientelor în sensul că reglementarea unor cote maxime ale adaosului comercial prin acest act normativ infralegal are în vedere doar formula de calcul a preţurilor maximale, cu ridicata şi cu amănuntul, urmează a fi înlăturate având în vedere că prevederile art. 20 din Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman aprobate prin OMS nr. 75/2009 reprezintă norme imperative care stabilesc obligaţii în sarcina farmaciilor cu circuit deschis în ceea ce priveşte stabilirea preţului cu amănuntul al medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripţie medicală.

Înalta Curte mai reţine că aceste norme sunt emise în baza dispoziţiilor art. 851 din Legea nr. 95/2006 iar OMS nr. 75/2009, act administrativ normativ prin care au fost aprobate normele, nu a fost anulat de către instanţa de contencios administrativ.

Deşi recurenta-intervenientă a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 16 şi art. 20 din Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin OMS nr. 75/2009, susţinând nelegalitatea şi caracterul imprevizibil al acestora, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate, controlul judecătoresc al acestor acte putând sa fie exercitat de către instanţa de contencios administrativ numai în cadrul acţiunii în anulare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Împrejurarea că OMS nr. 75/2009 a fost abrogat prin H.G. nr. 800/2016 iar acest act normativ şi actele normative infralegale ulterioare au prevăzut utilizarea cotelor maxime ale adaosului comercial doar pentru calculul preţurilor maximale, nu poate justifica încălcarea prevederilor O.M.S. nr. 75/2009 în perioada de timp în care acesta a fost în vigoare, inclusiv în perioada de referinţă.

2.3. În conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate aprobate prin OMFP nr. 1802/2014:

"Reducerile comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziţie ajustează în sensul reducerii costul de achiziţie al bunurilor. Atunci când achiziţia de produse şi primirea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerile comerciale primite ulterior facturării ajustează, de asemenea, costul de achiziţie al bunurilor ".

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentelor, că adaosul comercial reprezintă, în mod evident, o componentă a preţului cu amănuntul al medicamentelor de uz uman.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că reclamanta a decontat un preţ cu amănuntul al medicamentelor mai mare decât cel care ar fi rezultat din aplicarea adaosului comercial prevăzut în O.M.S. nr. 75/2009 la un preţ de achiziţie care se diminuează cu reducerile comerciale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate.

Înalta Curte mai reţine, contrar susţinerilor recurentei-interveniente Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România, că nu prezintă relevanţă, din perspectiva acestor dispoziţii infralegale, deosebirile dintre preţul de achiziţie şi costul de achiziţie, având în vedere că discount-urile, respectiv reducerile comerciale, produc aceleaşi efecte în privinţa ambelor valori contabile.

În consecinţă, reclamanta a decontat un preţ cu amănuntul al medicamentelor peste valoarea care ar fi rezultat din calcularea acestui preţ cu respectarea pragurilor maxime de adaos comercial prevăzute în O.M.S. nr. 75/2009, situaţie rezultată din cauza existenţei unor discount-uri acordate de distribuitor şi reflectate în efortul bugetar suportat din FNUASS pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală.

2.4. În conformitate cu prevederile art. 1 din Ordinul CNAS nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al preţului de referinţă pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise în tratamentul ambulatoriu:

"(1) Preţul de referinţă pe unitate terapeutică pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise în tratamentul ambulatoriu pentru sublistele A, B şi D, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, asupra căruia se calculează procentele de compensare, se obţine prin raportarea preţului standard al grupei terapeutice, calculat potrivit alin. (2), la cantitatea de substanţă activă pe unitatea terapeutică a fiecărui medicament.

(...)

(6) Pentru medicamentele al căror preţ pe unitate terapeutică este mai mic decât preţul de referinţă calculat potrivit alin. (1), acesta devine preţ de referinţă, la care se aplică procentul de compensare corespunzător fiecărei subliste. Suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare reprezintă suma maximă decontată de casele de asigurări de sănătate (...) ".

Din interpretarea acestor dispoziţii infralegale, Înalta Curte reţine că, în situaţia în care preţul cu amănuntul practicat pentru un medicament este mai mic decât preţul de referinţă, atunci preţul cu amănuntul în discuţie devine preţ de referinţă, iar procentul de compensare decontat de către reclamantă trebuie aplicat la preţul cu amănuntul.

În consecinţă, Înalta Curte constată existenţa unui prejudiciu produs în bugetul FNUASS care este datorat decontării de către reclamantă a contravalorii unor medicamente cu prescripţii medicale al căror preţ cu amănuntul a fost mai mare decât cel care ar fi rezultat din aplicarea corespunzătoare a prevederilor din Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman aprobate prin OMS nr. 75/2009.

Deşi au fost reţinute în motivarea sentinţei atacate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 58 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 nu sunt incidente în cauză şi nu au fundamentat raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond.

2.5. În conformitate cu dispoziţiile art. 209 (devenit art. 220 după republicarea din anul 2015) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii:

"(1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond special care se constituie şi se utilizează potrivit prezentei legi.

(...)

(3) Gestionarea fondului se face, în condiţiile legii, prin CNAS şi prin casele de asigurări de sănătate (...) ".

În conformitate cu prevederile din H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015:

"(...)

Art. 8.

(1) Furnizorii şi casele de asigurări de sănătate aflaţi în relaţie contractuală au obligaţia să respecte prevederile prezentei hotărâri şi ale normelor.

(2) Nerespectarea obligaţiilor contractuale de către părţi conduce la aplicarea măsurilor prevăzute în contractele încheiate între furnizori şi casele de asigurări de sănătate.

(...)

Art. 11.

(1) Casele de asigurări de sănătate decontează contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi a unor materiale sanitare în tratamentul ambulatoriu, precum şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, conform contractelor încheiate cu furnizorii, pe baza facturii şi documentelor justificative stabilite conform prevederilor legale în vigoare, care se depun/transmit şi se înregistrează la casele de asigurări de sănătate în luna următoare celei pentru care se face raportarea activităţii realizate.

(...)

Art. 13.

(1) Organizarea şi efectuarea controlului furnizării serviciilor medicale, medicamentelor şi a unor materiale sanitare în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale acordate asiguraţilor în ambulatoriu în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate. La efectuarea controlului pot participa şi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România, Colegiului Farmaciştilor din România şi ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (...) ".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale şi infralegale rezultă că recurenta-reclamantă are obligaţia de a gestiona FNUASS şi de a efectua decontările către furnizori cu respectarea normelor juridice aplicabile.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă avea obligaţia de a verifica respectarea cotelor de adaos comercial maxim de către farmaciile cu circuit deschis prevăzute la art. 20 din Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman aprobate prin OMS nr. 75/2009, având în vedere că acesta se reflectă în preţul de decontare al medicamentelor suportat din bugetul FNUASS.

Înalta Curte mai reţine că recurenta-reclamantă avea posibilitatea de a verifica respectarea cotelor de adaos comercial maxim cu ocazia controalelor efectuate la furnizorii de medicamente în baza dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 400/2014.

2.6. În conformitate cu dispoziţiile art. 210 (devenit art. 221 după republicarea din anul 2015) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii:

"(1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:

(...)

k) preţul de decontare - preţul suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis pentru asiguraţii cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate curative. Lista acestora şi preţul de decontare se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS (...) ".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că stabilirea preţului de decontare reprezintă o competenţă partajată între Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi, pe cale de consecinţă, recurenta-reclamantă avea obligaţia să sesizeze Ministerul Sănătăţii cu privire la actualizarea preţurilor în CANAMED în conformitate cu prevederile Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman aprobate prin OMS nr. 75/2009, având în vedere că C.N.A.S. administrează fonduri publice şi este gestionar al FNUASS.

Împrejurarea că Ministerul Sănătăţii ar fi avut cunoştiinţă de faptul că era necesară actualizarea preţurilor fin CANAMED nu este de natură de a exonera recurenta-reclamantă de respectarea obligaţiilor prevăzute de normele legale imperative.

Contrar susţinerilor recurentei-interveniente Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România, actualizarea preţurilor în CANAMED nu poate fi considerată o încălcare a clauzelor stipulate în contractele încheiate între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de medicamente, având în vedere dispoziţiile art. 210 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 400/2014.

2.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 101 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene:

"(1) Sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne şi, în special, cele care:

(a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;

(b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;

(c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;

(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

(e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

(2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.

(3) Cu toate acestea, prevederile alin. (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:

- oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;

- oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;

- oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate care contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut şi care:

(a) nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

(b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativă a produselor în cauză ".

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Directiva nr. 89/105/CEE/1988 privind transparenţa măsurilor care reglementează stabilirea preţurilor medicamentelor de uz uman şi includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naţionale de asigurări de sănătate:

"În cazul în care un stat membru adoptă un sistem de control direct sau indirect al profitului realizat de cei responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor, statul membru în cauză publică într-o publicaţie adecvată şi comunică Comisiei următoarele informaţii:

(a) metoda sau metodele utilizate în statul membru în cauză pentru a defini rentabilitatea: profit din vânzări şi randamentul capitalului;

(b) intervalul de rate de profit autorizate în perioada respectivă pentru cei responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor în statul membru în cauză;

(c) criteriile conform cărora ratele de profit de referinţă se acordă individual celor responsabili pentru punerea pe piaţă a medicamentelor, împreună cu criteriile conform cărora li se permite să păstreze rata de profit peste limitele stabilite în statul membru în cauză;

(d) procentul maxim al profitului pe care oricare responsabil pentru comercializarea medicamentelor îl poate reţine peste limita care i-a fost stabilită în statul membru în cauză (...) ".

Din interpretarea acestor dispoziţii din dreptul european, Înalta Curte reţine că adoptarea unor reglementări naţionale privind impunerea unor cote maxime ale adaosului comercial în cazul medicamentelor de uz uman nu încalcă libertatea comercială şi nu constituie o restrângere a concurenţei în piaţă, în sensul dispoziţiile art. 101 TFUE.

Contrar susţinerilor din cererile de intervenţie accesorie, Înalta Curte mai reţine că o astfel de reglementare nu contravine dispoziţiilor art. 5 din Directiva nr. 89/105/CEE/1988, aceste dispoziţii permiţând statelor membre ale UE să limiteze cuantumul adaosului comercial în cazul medicamentelor de uz uman cuprinse în sistemele naţionale de asigurări de sănătate.

De altfel, în cuprinsul OMS nr. 75/2009 se precizează că acest ordin transpune art. 1 - art. 5 din Directiva nr. 89/105/CEE/1988.

Împrejurarea că există state membre care nu reglementează cote maxime ale adaosului comercial în cazul medicamentelor de uz uman sau reglementează cote maxime diferite de cele stabilite prin Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin OMS nr. 75/2009, nu poate constitui o diferenţă de tratament care să contravină principiilor fundamentale ale funcţionării Uniunii Europene.

2.8. În acord cu instanţa de fond, având în vedere cele reţinute anterior în cadrul considerentelor de la pct. 2.2. - pct. 2.7., Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu poate fi exonerată de la punerea în aplicare a măsurilor dispuse la pct. II.1. şi pct. II.4 din Decizia nr. 8/15.07.2016 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte constată că, deşi în considerentele sentinţei atacate se reţine că există o răspundere a intervenientului în producerea prejudiciului, prin actul administrativ atacat nu s-au dispus măsuri în sarcina acestei autorităţi publice.

2.9. În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material intervine în următoarele situaţii:

- aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt reţinute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situaţiei de fapt reţinute i s-a dat o interpretare greşită;

- violarea unor principii generale de drept.

În concluzie, contrar susţinerilor recurentelor şi intervenientelor, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este dată cu greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

2.10. Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate de reclamanta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de intervenientele Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România şi Federaţia Patronatelor Farmaceutice din România, ca nefondate.

În baza dispoziţiilor art. 67 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., A., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L. şi Ministerul Sănătăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a C.J.U.E. formulată de B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L, ca neîntemeiată.

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de recurentele-interveniente Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România şi Federaţia Patronatelor Farmaceutice din România împotriva sentinţei civile nr. 2174 din 08 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., A., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L. şi Ministerul Sănătăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2022.