Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2853/2023 AI generated

Late filing of insurance claim: 90-day decay term commencement from finality of criminal judgment rather than communication

Case Number Decizia nr. 2853/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the appellate court’s decision that rejected the claim, thereby allowing the Insurers' Guarantee Fund to prevail. The dispute concerned the late filing of a payment request for material and moral damages (206,000 RON and 40,000 EUR) arising from a civil judgment in a separate case against an insolure insurance company. The appellant argued that the 90-day deadline for submitting the claim should have begun upon the communication of the final criminal judgment, not its pronouncement, and claimed the lower court violated the right to a fair trial by rejecting evidence. The Supreme Court held that the 90-day period under Article 14(1) of Law No. 213/2015 and Article 20(1) of ASF Norm No. 16/2015 is a statutory decay term (lapsus temporis) that commences when the criminal judgment becomes final on the date of its pronouncement, not when it is read or communicated. Consequently, because the payment request was filed after this deadline, it was procedurally extinguished, and the administrative decision to reject the claim was deemed lawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 14 din Legea nr. 213/2015; Late filing of insurance claim: 90-day decay term commencement from finality of criminal judgment rather than communication: The dispute concerned the late filing of a payment request for material and moral damages (206,000 RON and 40,000 EUR) arising from a civil judgment in a separate case against an insolure insurance company. The appellant argued that the 90-day deadline for submitting the claim should have begun upon the communication of the final criminal judgment, not its pronouncement, and claimed the lower court violated the right to a fair trial by rejecting evidence. The Supreme Court held that the 90-day period under Article 14(1) of Law No. 213/2015 and Article 20(1) of ASF Norm No. 16/2015 is a statutory decay term (lapsus temporis) that commences when the criminal judgment becomes final on the date of its pronouncement, not when it is read or communicated. Consequently, because the payment request was filed after this deadline, it was procedurally extinguished, and the administrative decision to reject the claim was deemed lawful.

Keywords

AI generated
filing of a claim late filing right of insurer deadline for payment deadline for communication civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, în opinia sa fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
213/2015 în condiţiile în care dosarul penal s-a judecat în anul 2020, putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 186 C. proc. civ
Conform art. 186 C. proc. civ., solicită repunerea în termen având în vedere că până la această dată Tribunalul Argeş nu i-a comunicat hotărârea la domiciliul său din com.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015
16/2016 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.
art. 14 din Legea nr. 213/2015
Prin urmare, constatând că Decizia contestată a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art.
art. 22 din Legea nr. 503/2004
Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr.
art. 2545 alin. (2) C. civ
Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.).

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Legal basis for the dismissal of the appeal as unfounded in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the decision on the appeal in the civil procedure code.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. w/52021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 26360/02.06.2021 primită în 14.06.2021, de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor aferente deciziei nr. 1466/2020 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. x/2015, ce constă în despăgubiri materiale în sumă de 206000 RON şi 40000 euro daune morale (echivalentul în RON la data plăţii).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1613 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1613 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, în opinia sa fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea atacată este rezultatul încălcării dreptului la un proces echitabil şi a accesului la justiţie, prin respingerea nejustificată a probelor solicitate a fi administrate de aceasta, cu încălcarea art. 6 din CEDO.

În opinia sa, în mod netemeinic şi nelegal, instanţa s-a oprit la termenul de 90 de zile de la data declarării falimentului B., întrucât dosarul penal s-a judecat până în anul 2020.

Având în vedere că instanţa nu a admis probele atasate în dosarul nr. x/2015, solicită atasarea dosarului sau trimiterea cauzei spre rejudecare.

Conform art. 186 C. proc. civ., solicită repunerea în termen având în vedere că până la această dată Tribunalul Argeş nu i-a comunicat hotărârea la domiciliul său din com. Băiculeşti. De asemenea, hotărârea nu a fost comunicată nici către B.. Prin urmare, această hotărâre nu este irevocabilă, nefiind comunicată tuturor părţilor, motiv pentru care solicită atasarea dosarului nr. x/2015

În fine, a susţinut că cererea de plată a fost comunicată în termen în raport de dovezile de comunicare din dosarul penal.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât nu sunt aduse critici de nelegalitate a sentinţei recurate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute, cererea de plată fiind depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de Legea nr. 213/2015.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data 25 mai 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv raportarea în mod greşit de către prima instanţă la termenul de 90 de zile prevăzut de Legea nr. 213/2015 în condiţiile în care dosarul penal s-a judecat în anul 2020, putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. 26360/02.06.2021 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, petentului A. i s-a respins cererea de plată, întrucât nu a formulat-o în termenul legal stipulat de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2016 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

In acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu contestaţie împotriva deciziei nr. 26360/02.06.2021 primită în 14.06.2021, de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor aferente deciziei nr. 1466/2020 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. x/2015, ce constă în despăgubiri materiale în sumă de 206000 RON şi 40000 euro daune morale (echivalentul în RON la data plăţii).

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând cerere de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul existenţei de motive contradictorii ori străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică care să se circumscrie acestui text de lege, astfel că nu se poate realiza controlul judiciar cu privire la acest aspect.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin respingerea nejustificată a probelor solicitate de acesta, în continuare interpretând/aplicând greşit dispoziţiile legale incidente în cauză privind termenul de 90 de zile prin raportare la interpretarea dată de recurent datei naşterii dreptului de creanţă, critici pe care instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ."

Aşadar, pentru a se putea naşte pentru pârâtul FGA obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Aşadar termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripţie, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privinţa datei de la care începe să curgă nici în privinţa suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016.

Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanţa de control judiciar reţine că de la data de 28 aprilie 2016 începe să curgă termenul de 90 zile, pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri.

În cauză, este incidentă însă a doua ioteză, respectiv când dreptul de creanţă s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Astfel, se constată că sentinţa penală nr. 150/13.11.2019 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş a rămas definitivă la data de 23.07.2020, data pronunţării decizie civile nr. 1466/2020 a Tribunalului Argeş în dosarul nr. x/2015, iar reclamantul a formulat cererea de plată la data de 18.02.2021.

Din examinarea criticilor formulate de reclamant şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte, împărtăşind opinia primei instanţe, reţine că problema de drept controversată în speţă este aceea dacă dreptul de creanţa s-a născut la data rămânerii definitive a sentinţei penale sau la data comunicării deciziei penale, neputând fi primită interpretarea dată de recurent dispoziţiilor legale în sensul că decizia penală a fost redactată în luna octombrie 2020 şi nu a fost comunicată părţilor din dosar, acesta fiind şi în prezent în termenul de exercitare a dreptului de recurs, motiv pentru care solicită o repunere în termen în baza art. 186 C. proc. civ., cerere care excedează prezentul cadru procesual.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel, cum este şi cazul dedus judecaţii.

Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că ceea ce prezintă relevanţă în cauză, în acest context, este data rămânerii definitive a hotărârii penale, iar cum sentinţa penală nr. 150/13.11.2019 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş a rămas definitivă la data de 23.07.2020, prin decizia nr. 1466/2020 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2015, aceasta reprezintă data la care s-a născut dreptul de creanţă al reclamantului şi, totodată, data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile.

Prin urmare în mod legal s-a reţinut prin decizia atacată că termenul până la care reclamantul ar fi trebuit să depună cererea de plata către FGA s-a împlinit la un interval de 90 de zile, calculate începând cu data de 23.07.2020, data rămânerii definitive a soluţiei date de instanţa penală, fiind lipsită de suport critica recurentului în sentul că prima instanţă s-a oprit în mod greşit la termeul de 90 de zile în condiţiile în care procesul penal s-a judecat până în anul 2020.

Împrejurarea că decizia penală a fost redactată în luna octombrie 2020 ori susţinerile cu privire la necomunicarea acesteia nu prezintă relevanţă din perspectiva naşterii dreptului de creanţă, în condiţiile în care soluţia este definitivă de la data pronunţării, astfel cum s-a arătat anterior.

În plus, soluţia definitivă pronunţată într-o cauză aflată pe rolul instanţelor de judecată poate fi dovedită cu certificatul referitor la soluţiile pronunţate de instanţă, eliberat în condiţiile prevăzute de art. 160 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 970/28.12.2015), cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la momentul de referinţă, prevederile din Norma 16/2015 a ASF referindu-se tocmai la cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, respectiv declaraţia pe proprie răspundere în sensul susţinerii acestor documente justificative cu privire la care autoritatea administrativă abilitată să statueze şi să concretizeze dreptul subiectiv pretins de reclamant are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii.

În fine, Înalta Curte reţine că este lipsită de suport şi susţinerea recurentului cu privire la respingerea probelor solicitate de acesta, în condiţiile în care în şedinţa publică la care s-a soluţionat cauza, Curtea a încuviinţat probatoriul solicitat în dosarul cauzei, conform art. 255 şi art. 258 C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere că reclamantul a depus la pârâtul FGA cererea de plată prevăzută de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF la data de 18.02.2021, cu depăşirea termenului anterior menţionat, soluţia de respingere a acesteia ca tardivă este legală.

Prin urmare, nu se poate reţine că recurentului-reclamant i-a fost încălcat înncălcarea dreptul la un proces echitabil, prin respingerea contestaţiei de către instanţa de fond, întrucât prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurenul-pârât nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reţinute, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Prin urmare, constatând că Decizia contestată a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

- PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Respinge formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1613 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.