Cumulative application of statutory tax interest and inflation indexation on refunded sums following annulment of a tax assessment

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

1) anularea Adresei nr. x/11.06.2019 emisa de parata Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili prin care a fost respinsa cererea de acordare a dobânzilor formulata de reclamantă, înregistrata la organul fiscal sub nr. x/24.04.2019;

2) recunoaşterea dreptului reclamantei la dobanda legala in materie fiscala începând cu ziua in care a operat stingerea creanţei fiscale individualizata in actul administrativ anulat (Decizia de impunere nr. x/11.02.2016 anulata conform Deciziei nr. 149/15.04.2019) si pana in ziua restituirii sau compensării creanţei sale rezultate in urma anularii actului administrativ fiscal (respectiv data de 27.05.2019 - data operării in trezorerie), dobândă evaluata la valoarea de 4.711.630,82 RON, in conformitate cu dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

3) obligarea pârâtei la achitarea efectiva, in termen de cel mult 30 de zile de la ramanerea definitiva a hotărârii, in temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a sumei datorate cu titlu de dobanda, atualizată in raport cu rata inflaţiei, pana la data plaţii efective;

4) obligarea pârâtei, in temeiul art. 18 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata de penalitati în cuantum de 1000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, in situaţia neindeplinirii in termen a obligaţiilor stabilite de instanţa in urma admiterii primelor capete de cerere;

5) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare.

Pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care, a solicitat respingerea ca inadmisibil a căpătului de cerere privind acordarea de către instanţa de judecata a dobânzii fiscale evaluata la valoarea de 4.711.630,82 RON, in temeiul dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, incepand cu ziua in care a operat stingerea creanţei fiscale individualizata in actul administrativ anulat si pana in ziua restituirii/compensarii creanţei data de 27.05.2019, data operării la trezorerie, actualizate cu rata inflaţiei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1075 din 6 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit onorariu definitiv de expert pentru expertiza în specialitate contabilitate la suma de 4000 de RON; s-a pus în vedere reclamantei să achite diferenţa de 2000 RON onorariu de expert; s-a respins excepţia inadmisibilităţii capătului trei de cerere, invocată prin întâmpinare; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a fost anulată adresa nr. x/11.06.2019 emisă de D.G.A.M.C.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.666.388 RON reprezentând dobânda aferentă sumelor plătite de reclamantă în baza Deciziei de impunere x/11.02.2016 calculată de la data stingerii creanţei fiscale rezultate din această decizie şi până la data restituirii, respectiv compensării creanţei rezultate în urma anulării Deciziei de impunere x/11.02.2016, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei până la data plăţii efective; s-a respins cererea, în rest; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 4350 de RON, din care 4000 de RON - onorariu expert şi 350 de RON- taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1075 din 6 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că hotărârea este dată cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material, in ceea ce priveşte dispoziţiile procedurii administrative de restituire la cerere şi de rambursare a sumelor de la buget prevăzute de art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Sub aspectul procedurii administrative de restituire la cerere si de rambursare a sumelor de la buget, potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004, dobânda se calculează numai de către organul fiscal competent si numai pentru suma care a fost aprobată a fi restituită.

Enunţând dispoziţiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004, pct. 3, pct. 6 si pct. 7 Cap. 2 Anexa 1 din O.M.F.P. nr. 1899/2004, a arătat că exista o procedura administrativa de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

In măsura in care s-ar aprecia ca reclamanta ar avea dreptul la dobânda conform dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală si dispoziţiilor Cap. 2 Anexa 1 din OMFP nr. 1899/2004, în opinia sa, organul fiscal ar putea fi obligat numai la acordarea de dobânzi reclamantei si nu la recunoaşterea si plata efectiva a sumei de 4.666.388 RON cu titlu de dobânzi, intrucat numai organul fiscal competent este in măsura sa realizeze calculul dobânzilor.

Din cuprinsul acestor reglementari rezulta fara echivoc faptul ca doar organul fiscal are atributul de a calcula sumele datorate cu titlul de dobânzi si ca instanţa de judecata poate efectua numai controlul judecătoresc asupra modului de stabilire a dobânzilor, numai cu ocazia verificării legalităţii si temeiniciei actului administrativ prin care organul fiscal a soluţionat cererea de acordare dobânzi.

In acelaşi context, respectiv lipsa unui act administrativ fiscal de stabilire a dobânzilor de către organul fiscal, instanţa nu poate dispune direct obligarea organului fiscal la achitarea unei sume stabilite, aceste aspecte putând fi verificate numai in cadrul unui eventual litigiu ulterior având ca obiect decizia de calcul a dobânzilor emisa de organul fiscal.

In acest sens, în opinia sa, instanţa de fond putea cel mult de oblige instituţia publica la emiterea actului administrativ prin care sa se stabilească sumele cu titlu de dobânzi de intarziere si nu sa oblige direct instituţia publica la plata sumei de 4.666.388 RON stabilite prin raportul de expertiza contabila.

Dispoziţiile Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispoziţiile prevăzute de O.M.F.P. nr. 1899/2004, reglementează o procedură administrativa fiscala specială pentru acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor, iar solicitarea de dobânzi direct în faţa instanţei judecătoreşti constituie o încălcarea a atribuţiilor instanţei judecătoreşti.

Astfel, nu sunt intrunite condiţiile de admisibilitate a acţiunii in raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, in speţa aplicându-se legea speciala - Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală-, dispoziţii legale care se aplica cu prioritate fata de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (cadrul general in materie).

Cererea de acordare dobânzi solicitată în baza art. 182 din Legea nr. 207/2015 a fost soluţionată, in mod corect, prin adresa nr. x/11.06.2019 emisa de DGAMC, instanţa de fond neluand in considerare argumentele instituţiei.

Ceea ce se sancţionează este depăşirea termenului de soluţionare a cererilor formulate de contribuabili si nu modul de soluţionare a acestor cereri in sensul ca soluţia data nu ar corespunde aşteptărilor contribuabililor.

O prima critica a hotărârii este aceea ca adresa nr. x/11.06.2019 anulata de către instanţa de fond, a fost in mod eronat calificata ca si act administrativ, in situaţia in care nu se refera la niciuna din activităţile desfăşurate de organele fiscale in legătura cu administrarea creanţelor fiscale.

Art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, defineşte actul administrativ fiscal.

In susţinerea acestui punct de vedere, recurenta a invocat si prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, din care rezulta ca pentru a avea acesta calitatea de act administrativ, actele emise de autorităţile publice trebuie sa fie susceptibile de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice.

Prin raportare la termenul legal de soluţionare prevăzut de art. 77 din Legea nr. 207/2015, recurenta-parată DGAMC, a procedat la soluţionarea cererii în termen (23.04.2019 data depunerii primei cereri - 27.05.2019 data operării în trezorerie) adică 34 zile fata de 45 zile termen legal, astfel ca nu se justifica acordarea de dobânzi.

Reclamanta a acceptat plata făcută de organul fiscal, fara vreo rezerva, pentru ca ulterior stingerii creanţelor sale, respectiv în anul 2019, sa pretindă organului fiscal (D.G.A.M.C.) şi acordarea de dobânzi. Dacă s-a stins creanţa deţinută de un contribuabil prin plata efectuata de organul fiscal, deci dacă a încetat dreptul rezultat din raportul juridic fiscal, nu mai pot fi pretinse dobânzi ulterior pentru o creanţa ce a încetat sa mai existe, deci sa producă orice efect juridic, anterior datei la care s-a formulat cererea de acordare a dobânzilor.

Potrivit art. 1539 teza a II-a C. civ. creditorul poate cere atât cât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţa la acest drept sau dacă nu accepta, fără rezerve, executarea obligaţiei.

Or, reclamanta nu a dovedit ca ar fi acceptat plăţile efectuate de instituţia cu vreo rezerva determinata de accesoriile datorate, iar obligaţia se stinge prin plata atunci când prestaţia datorata este executata de bunăvoie, conform art. 1469 C. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea şi în ceea ce priveşte actualizarea dobânzii acordate in cuantum de 4.666.388 RON, acordata de instanţa de fond, cu indicele de inflaţie pana la data plaţii efective, deoarece potrivit prevederilor Codul de procedură fiscală contribuabilul are dreptul doar la dobânda conform art. 182 si nu si la rata de inflaţie.

Asa cum rezulta din înscrisurile aflate la dosar si din temeiul de drept al cererii de chemare in judecata, raportul juridic dintre părţile din prezenta cauza este, fara putinţa de tăgada, unul de drept administrativ fiscal.

Aceasta solicitare nu se justifica, având in vedere practica judiciara, care a statuat ca "in principiu, dobânda legala cuprinde si rata inflaţiei, deci si despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naţionale in perioada dintre data exibilităţii creanţei si data plaţii".

In consecinţa, actualizarea sumei solicitate nu poate fi cumulata cu dobânda legala deoarece aceasta dobânda include si rata inflaţiei.

Referitor la obligarea DGAMC la plata cheltuielilor de judecata, recurenta a susţinut că, având in vedere faptul ca instanţa, in temeiul art. 453 C. proc. civ., a obligat parata DGAMC sa ii plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 4350 RON, din care: 350 RON reprezentând taxa de timbru judiciar si 4000 RON reprezentând onorariu expert, apreciază că aceasta nu se afla in culpa procesuala, motiv pentru care, solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat si exonerarea DGAMC de la plata cheltuielilor de judecata stabilite prin sentinţa recurată.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, în opinia sa, fiind reluate argumentele din întâmpinarea din dosarul primei instanţe.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, în opinia sa, în mod corect s-a admis actiunea, prima instanţă analizând atât legislaţia în materie, respectiv Legea nr. 207/2015, Procedura aprobată prin OPANAF nr. 1899/2004 şi Legea nr. 554/2004, cu indicarea sau citarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, cât şi prevederile C. civ. şi jurisprudenţa relevantă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învetsit cu soluţionarea cauzei s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă privesc faptul că, în opinia sa, hotărârea este dată cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material, în ceea ce priveşte dispoziţiile procedurii administrative de restituire la cerere şi de rambursare a sumelor de la buget prevăzute de art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menţionat ca atare în memoriul de recurs.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 22.221.027 RON reprezentând: 10.340.947 RON - impozit pe profit stabilit suplimentar, 6.899.111 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 4.289.965 RON TVA stabilit suplimentar, 691.004 RON - accesorii aferente TVA.

Reclamanta a plătit sumele stabilite prin decizia de impunere nr. x/11.02.2016 conform înscrisurilor de la filele x, în cursul anilor 2016-2017.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie administrativă. Prin Decizia nr. 199/12.08.2016 emisă de Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor s-a suspendat soluţionarea contestaţiei formulată de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală pentru suma totală de 22.221.027 RON.

Prin Decizia nr. 149/15.04.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate de A. S.A., emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a fost admisă contestaţia reclamantei şi a fost anulată Decizia de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma de 22.221.027 RON reprezentând: 10.340.947 RON - impozit pe profit stabilit suplimentar, 6.899.111 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 4.289.965 RON TVA stabilit suplimentar, 691.004 RON - accesorii aferente TVA.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/24.04.2019, reclamanta a solicitat restituirea sumei ce a făcut obiectul Deciziei de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ce a fost anulată în urma soluţionării contestaţiei sale, precum şi acordarea dobânzilor cuvenite pentru suma de restituit, în baza art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Prin decizia de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cadrul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 43561/08.05.2018, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a dispus restituirea sumei de 20.808.672 RON şi compensarea sumei de 1.412.355 RON, fiind emise în baza acesteia decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 43604/14.05.2019, decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 43618/14.05.2019 şi notele privind restituirea unor sume în valoare cumulată de 20.808.672 RON .

Prin cererile înregistrate sub nr. x/20.05.2019 şi y/05.06.2019, reclamanta a revenit la solicitarea de acordare a dobânzilor cuvenite pentru suma de restituit, în considerarea art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală.

Prin adresa nr. x/11.06.2019, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a răspuns că adresele depuse la 20.05.2019 şi 05.06.2019 nu mai aveau obiect la momentul depunerii, că, faţă de solicitarea reclamantei de a i se restitui sumele prevăzute în Decizia nr. 149/15.04.2019, raportat la termenul de soluţionare prevăzut de art. 77 din Legea nr. 207/2015, D.G.A.M.C. a procedat la soluţionarea cererii în termen în 34 de zile, faţă de termenul legal de 45 de zile, nejustificându-se acordarea de dobânzi. Reclamanta a contestat acest răspuns prin cererea nr. 41.557/10.07.2019 .

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea Adresei nr. x/11.06.2019 emisa de parata Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili prin care a fost respinsa cererea de acordare a dobânzilor formulata de reclamantă, înregistrata la organul fiscal sub nr. x/24.04.2019;

- recunoaşterea dreptului reclamantei dobanda legala in materie fiscala începând cu ziua in care a operat stingerea creanţei fiscale individualizata in actul administrativ anulat (Decizia de impunere nr. x/11.02.2016 anulata conform Deciziei nr. 149/15.04.2019) si pana in ziua restituirii sau compensării creanţei sale rezultate in urma anularii actului administrativ fiscal (respectiv data de 27.05.2019 - data operării in trezorerie), dobândă evaluata la valoarea de 4.711.630,82 RON, in conformitate cu dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

- obligarea pârâtei la achitarea efectiva, in termen de cel mult 30 de zile de la ramanerea definitiva a hotărârii, in temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a sumei datorate cu titlu de dobanda, atualizată in raport cu rata inflaţiei, pana la data plaţii efective;

- obligarea pârâtei, in temeiul art. 18 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata de penalitati in cuantum de 1000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, in situaţia neindeplinirii in termen a obligaţiilor stabilite de instanţa in urma admiterii primelor capete de cerere.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte acţiunea, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 4.666.388 RON reprezentând dobânda aferentă sumelor plătite de reclamantă în baza Deciziei de impunere x/11.02.2016 calculată de la data stingerii creanţei fiscale rezultate din această decizie şi până la data restituirii, respectiv compensării creanţei rezultate în urma anulării Deciziei de impunere x/11.02.2016, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, formulând cerere de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt fondate argumentele invocate de recurentă cu pivire la actualizarea sumei, cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.

Conform dispoziţiilor art. 182 din Codul de procedură fiscală "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului. (…)

(3) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi pentru creanţele fiscale ce au făcut obiectul unei cereri de restituire, respinsă de organul fiscal, dar admisă definitiv de organul de soluţionare a contestaţiilor sau de instanţa judecătorească.

(4) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor."

Art. 174 prevede că "(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. (…) (5) Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere."

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că, potrivit prevederilor Codul de procedură fiscală, contribuabilul are dreptul doar la dobânda conform art. 182 si nu si la rata de inflaţie.

Actualizarea sumei solicitate nu poate fi cumulata cu dobânda legala, întrucât aceasta dobânda este reglementată astfel încât să includă si rata inflaţiei, deci si despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naţionale în perioada dintre data exibilităţii creanţei si data plăţii.

Prin urmare, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie -Completul competent sa judece recursul in interesul legii privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi art. 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare (C. civ. din 2009), întrucât aceasta priveşte acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să reformeze sentinţa recurată în sensul înlăturării dispoziţiei privind actualizarea cu rata inflaţiei şi să menţină celelalte dispoziţii, constatând că celelalte susţineri invocate prin memoriul de recurs sunt nefondate, prima instanţă interpretând şi aplicând corect prevederile legale incidente circumstanţelor factuale reţinute, urmând să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit art. 182 Codul de procedură fiscală - Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - "(…) (2) În cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia prevăzută la art. 107 alin. (5).

Reclamanta este îndreptăţită la obţinerea dobânzii aferente sumelor plătite de aceasta în baza deciziei de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili anulată prin Decizia nr. 149/15.04.2019 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. Întrucât debitul reprezentat de suma de 22.221.027 RON a fost stins anterior anulării deciziei de impunere nr. x/11.02.2016, în cursul anilor 2016, 2017, reclamanta este îndreptăţită la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal, astfel cum prevede în mod explicit art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Având în vedere situaţia particulară în care debitorul stinge o obligaţie fiscală datorată în baza unui act administrativ fiscal ce se anulează ulterior plăţii debitului, art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală recunoaşte dreptul la dobândă şi stabileşte cu certitudine perioada pentru care se datorează aceasta: de la data stingerii/plăţii creanţei fiscale şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului.

Prin urmare, recunoaşterea de către legiuitor a dreptului la dobândă pentru obligaţiile stinse anterior anulării actului administrativ fiscal nu se raportează la vreo eventuală întârziere a organului fiscal în soluţionarea cererii de restituire.

În aceste condiţii, în mod corect în vederea determinării exacte a dobânzii datorate, Curtea a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, din răspunsul expertului rezultând că dobânda la care reclamanta este îndreptăţită începând cu datele la care a operat stingerea creanţei fiscale individualizată prin decizia de impunere nr. x/11.02.2016 şi până în ziua restituirii efective sau a compensării creanţei reclamantei ca urmare a anulării deciziei de impunere este de 4.666.388 RON .

Cu privire la stabilirea în sarcina pârâtei a obligaţiei de achitare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 453 C. proc. civ., câtă vreme litigiul a fost declanşat urmare a emiterii de către pârâtă a unui act care a fost anulat de instanţă, sens în care aceasta este partea care a căzut în pretenţii în cadrul contencios dedus judecăţii în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, referitoare la prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd că "(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său", analiza acestui motiv ar implica o evaluare a unor aspecte de fapt, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând o chestiune de temeinicie şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate (în acest sens Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pct. 36 şi 37), care nu poate fi examinată în recurs.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.A.; va admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va înlătura dispoziţia privind actualizarea cu rata inflaţiei şi va menţine în rest sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.A..

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 1075 din 6 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, înlătură dispoziţia privind actualizarea cu rata inflaţiei.

Menţine în rest sentinţa recurată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.