Abusive expropriation of religious property under Decree 358/1948 and validity of title transfer to Orthodox church

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 12.11.2021, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Episcopia Română Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Cihei au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 9725/31.08.2021 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile stabilite de legea specială, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 41 din 7 martie 2022, Curtea a respins acţiunea reclamantelor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantele Episcopia Română Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Cihei au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Au arătat recurentele că instanţa de fond a reţinut că nu ar fi îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, respectiv ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării, şi faptul că imobilele în cauză, la data preluării abuzive, se aflau în proprietatea tabulară a Bisericii Ortodoxe Române-BOR.

Prin Decretul nr. 358/1948 regimul comunist din România a asasinat cultul Greco-Catolic din România, desfiinţându-l, iar toată averea acestuia a fost împărţită între Statul Român şi Biserica Ortodoxă Română. Practic, a avut loc preluarea abuzivă a averii acestui cult religios, înfiinţat în Transilvania la 7 octombrie 1698.

Atribuirea proprietăţilor cultului religios Greco-Catolic către Biserica Ortodoxă Română s-a finalizat prin Decretul nr. 177/1948, temeiul legal al preluării proprietăţilor încălcând dispoziţiile art. 10 din Constituţia României, deposedarea cultului Greco-Catolic făcându-se fără a fi vorba despre utilitate publică şi nici de acordarea unei despăgubiri.

BOR nu a fost vechiul proprietar al imobilelor din perioada anterioară perioadei de referinţă a deposedării (6 martie 1945-21 decembrie 1989), ci Biserica Greco-Catolică, până la apariţia Decretului nr. 358/1948.

Articolul nr. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră forţa probantă absolută a înscrierilor din Cartea Funciară în favoarea Bisericii Greco-Catolice, care a fost proprietara de drept al imobilelor în cauză până la apariţia Decretului nr. 358/1948.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate, ca temeinică şi legală.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este fondat.

5.1. Obiectul acţiunii priveşte anularea Deciziei nr. 9725/31.08.2021 emise de Comisia Specială de Retrocedare prin care au fost respinse cererile de retrocedare nr. x/03.03.2003, nr. y/24.01.2006 şi nr. w/24.01.2006 depuse de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Cihei, cu privire la restituirea imobilelor situate în judeţul Bihor, înscrise în CF nr. x a localităţii Cihei nr. top. x.

În discuţie au rămas doar imobilele identificate cu nr. top. x şi y, pentru că, în ceea ce priveşte imobilele cu nr. top. x şi nr. 121, cererile de retrocedare au fost respinse prin Deciziile nr. 7311/14.09.2017 şi, respectiv, nr. 7312/14.09.2017, iar aceste decizii nu au fost contestate de către reclamante.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantelor reţinând, în esenţă, că O.U.G. nr. 194/2000 prevede că, pentru restituirea imobilelor sau pentru acordarea de măsuri compensatorii, trebuie să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului la data preluării abuzive, şi că, în cauză, nu ar fi îndeplinită condiţia ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării.

Instanţa a apreciat că pârâta, pentru a respinge cererea de retrocedare, a constatat în mod corect că, din cuprinsul CF nr. x Ciheiu, reiese că imobilele identificate cu nr. top. x şi y nu au fost preluate de Statul Român de la solicitante, ci au intrat în proprietatea acestuia de la Parohia Ortodoxă Română Ciheiu, persoană juridică de drept privat distinctă de solicitanta cererilor de retrocedare.

5.2. Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România,

"Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ,

"Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Totodată, art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".

În primul rând, pentru aprecierea incidenţei în cauză a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante înscrierile în CF nr. x Ciheiu din care provine topograficul în litigiu (traducere din limba maghiară în limba română aflată la dosar de fond).

Aşa cum se observă din înscrierea de sub B1 şi de sub B3 nr. crt. 1, din actul menţionat, înscriere din anul 1895, primul proprietar al imobilelor înscrise în această carte funciară a fost Biserica catolică după ritual grec din Cihei, mai precis reclamanta din prezenta cauză, aspect care nu este contestat de niciuna dintre părţi.

Astfel, imobilele în discuţie (nr. top. x-arabil în intravilan şi nr. 124-Casă şi curte sub nr. rec. 56 în Intravilan) au fost iniţial înscrise în CF nr. x Ciheiu, iar conform înscrierii se aflau în proprietatea Bisericii Greco-Catolice Cihei.

Ulterior, conform înscrierii de sub B3, nr. crt. 3, în baza încheierii din 9 martie 1949 conexată cu nr. x, "se corectează inscripţiunea de sub B1, respectiv se modifică numele proprietarului din Biserica Greco Catolică în Biserica Ortodoxă Română Ciheiu". Deci, bunurile în discuţie s-au întabulat în favoarea Bisericii Ortodoxe Române Ciheiu la data de 09.03.1949, prin modificarea numelui proprietarului iniţial.

5.3. În consecinţă, s-a făcut dovada unei deposedări abuzive a reclamantei, în perioada de referinţă arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în temeiul Decretului nr. 358/1948, act normativ prin care, sub egida regimului comunist care a desfiinţat cultul catolic, s-a reglementat repartizarea averii acestuia.

Deposedarea reclamantei de imobilele în litigiu a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuşi instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, fiind evident că acest decret a încălcat art. 10 din Constituţia de la 1948, deposedarea cultului catolic de proprietăţile sale (inclusiv a reclamantei) nefiind făcută pentru o cauză de utilitate publică şi nefiind însoţită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiţie.

În acest sens, o primă observaţie ce se impune din analiza Decretului nr. 358/1948 este în sensul că întregul patrimoniu al Bisericii Greco-Catolice a fost confiscat de către Statul Român, aşadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios.

Prin urmare, dispoziţiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepţie de la dispoziţiile art. 1 al aceluiaşi decret, în sensul că pentru imobilele aparţinând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, şi astfel reclamanta nu ar fi îndreptăţită să formuleze pretenţii în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menţionat, Statul Român a desfiinţat cultul greco-catolic şi a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce priveşte beneficiarii confiscării, statul a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuşi statul, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat bisericii ortodoxe.

Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului Bisericii Greco-Catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/1948, biserica respectivă a încetat să funcţioneze.

Statul Român a decis în 1948 desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice şi confiscarea patrimoniului acesteia, fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent de beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea cat şi împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

De aceea, este fără echivoc că în mod corect reclamantele din prezenta cauză şi-au întemeiat cererea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România avea obligaţia să soluţioneze cererea formulată de reclamante luând în considerare preluarea abuzivă a imobilelor în discuţie.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în cauză, în acord cu prevederile art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, în lipsa acordării către reclamante a unor despăgubiri juste şi echitabile la momentul deposedării de către imobilele în litigiu, această deposedare este una abuzivă.

5.4. În raport cu aceste considerente, în mod eronat prima instanţă a apreciat că nu ar fi îndeplinită condiţia ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantului la momentul preluării de către Statul Român, ci în proprietatea Bisericii Ortodoxe Ciheiu.

Din înscrierea de sub B3 nr. crt. 3, din CF nr. x Ciheiu de la B3, rezultă că întabularea dreptului de proprietate în favoarea Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut, la 09.03.1949, prin "modificarea numelui proprietarului, din Biserica Greco-Catolică în Biserica Ortodoxă Română Ciheiu", iar această împrejurare nu are semnificaţia că imobilele în litigiu ar fi fost preluate de Statul Roman de la Biserica Ortodoxă Română Ciheiu, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Aşa cum s-a arătat, întabularea dreptului de proprietate al Bisericii Ortodoxe Române asupra imobilelor în litigiu nu s-a făcut prin vreunul din modurile de dobândire a proprietăţii reglementate de lege, nefiind în prezenţa vreunui act care să consfinţească transmiterea dreptului de proprietate în favoarea acesteia.

În consecinţă, în cauză, este vorba despre o singură deposedare abuzivă de imobilele în litigiu în accepţiunea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv cea prin care reclamantele au fost deposedate de aceste imobile.

Biserica Ortodoxă Română Ciheiu nu a fost deposedată de imobilele în litigiu în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi, de altfel, această entitate nu era vechiul proprietar al acestor imobile în perioada anterioară perioadei de referinţă a deposedării (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), la care se face referire în acest text de lege.

În aceste condiţii, referitor la cele reţinute de pârâtă şi de prima instanţă cu privire la forţa probantă absolută a înscrierilor în cartea funciară, nu poate rezulta o opinie contrară celor arătate mai sus, întrucât, interpretând în mod riguros înscrierile din CF nr. x Ciheiu, se ajunge la concluzia că reclamantele (deposedate abuziv în anul 1949 de imobilele în litigiu) sunt îndreptăţite să beneficieze de formele de reparaţie reglementate de O.U.G. nr. 94/2000.

Aşadar, reclamantele îndeplinesc cerinţele prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru a beneficia de formele de reparaţie reglementate de acest act normativ, respectiv sunt fostul proprietar al imobilelor în litigiu din perioada anterioară perioadei de referinţă a deposedării, au fost deposedate de aceste imobile în perioada de referinţă 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 iar deposedarea a fost una abuzivă, impunându-se admiterea acţiunii.

5.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi, rejudecând, va anula decizia emisă de pârâtă şi o va obliga să emită o decizie în sensul solicitat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentele-reclamante Episcopia Română Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Cihei împotriva sentinţei nr. 41 din 7 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Greco-Catolică Oradea şi Parohia Greco-Catolică Cihei în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Anulează Decizia nr. 9725/31.08.2021 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să emită o decizie prin care să propună acordarea către reclamantă a măsurilor reparatorii în echivalent în condiţiile stabilite de legea specială pentru imobilele cu nr. top. x şi y din CF nr. x Ciheiu.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.