Green Certificate Non-Compliance Penalty: Strict Liability Under Law 220/2008 Immune to Insolvency and Public Interest Exemptions

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe

Prin cererea înregistrată, la data de 15.02.2022, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în insolvenţă, în insolvency, en procedure collective, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu,

- anularea Deciziei nr. 42/2021 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă nr. x/02.07.2021 înregistrată la AFM sub nr. x/07.07.2021 formulată împotriva Deciziei nr. 2/13.05.2020 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu-Direcţia Generală de Administrare Fiscală- Direcţia Evidenţă şi Colectare, privind suma de 12.728.877,00 RON reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate de către A..

- anularea Deciziei de impunere nr. x/13.05.2020 şi exonerarea sa de la plata sumei de 12.728.877,00 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 152 din 29 iunie 2022, Curtea a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea pe fond a cauzei.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 potrivit cărora furnizorii, precum şi producătorii prevăzuţi la art. 8 alin. (1) care nu realizează cota obligatorie anuală sunt obligaţi să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate Administraţiei Fonului pentru Mediu la valoare de 100 euro pentru fiecare certificat neachiziţionat, iar, conform art. 12 alin. (23), furnizorii de energie electircă şi producătorii care au obligaţia de a achiziţiona certificate verzi şi care realizează cota obligatorie anuală de achiziţie certificate verzi pentru trimestrul precedent într-o proporţie mai mică de 90% faţă de cota anuală obligatorie, se sancţionează cu amenda egală cu produsul dintre valoarea maximă a certificatelor verzi stabilite anual conform prevederilor legale şi numărul de certificate verzi neachiziţionate corespunzător diferenţei de 90% din cota anuală obligatorie şi cota realizată la nivelul fiecărui trimestru, rămânând obligativitatea îndeplinirii cotei obligatorii, caz în care cuantumul amenzii va fi cel prevăzut la alin. (2).

În considerentele sentinţei recurate, instanţa a reţinut "cele două texte reglementează o răspundere contravenţională, concretizată în speţă prin cele trei procese-verbale încheiate de Autoritatea Naţională de Reglementare şi Control Direcţia Generală Control-Oficiul Teritorial Sibiu dar şi o răspundere patrimonială (...)".

Din interpretarea textului de lege rezultă că sancţiunea instituită de legiuitor este o sancţiune civilă, fie de natura răspunderii contravenţionale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situaţii, în speţă, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridică.

De asemenea, în opinia sa, nu au fost îndeplinite prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2011, care prevede criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale, iar nerespectarea obligaţiei depunerii certificatelor de emisii cu gaze cu efect de seră constitui contravenţie, supusă regimului sancţionator instituit prin O.G. nr. 2/2011, iar, pentru fapta ce i-a fost imputată constituind contravenţie, regimul sancţionator este reglementat de O.G. nr. 2/2001, şi nu cel stabilit de Codul de procedură fiscală.

Nu sunt îndeplinite condiţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care prevede criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale, nici condiţia vinovăţiei, pentru că predarea întregii cantităţi de certificate nu a fost posibilă din cauza faptului că a fost deschisă împotriva sa procedura insolvenţei, neavând disponibilităţi băneşti.

În Decizia de impunere nr. x/12.05.2020 se reţine că A. nu a achiziţionat un număr de 23.388 de certificate pentru anul 2019, conform Deciziei nr. 589/10.04.2020 emise de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei.

Este supusă unei duble sancţiuni, temeiul fiind atât pentru procesele-verbale încheiate de ANRE (pentru neachiziţionarea certificatelor verzi aferente anului 2019), cât şi pentru Decizia de impunere nr. x/12.05.2020 (privind valoarea obligaţiei pentru neachiziţionarea certificatelor verzi pentru anul 2019), prin hotărârea recurată, Curtea a respins cererea, neanalizând, însă, cele invocate de A..

A. nu a putut achiziţiona din motive independente de voinţa sa certificatele verzi, întrucât nu dispune de resursele necesare, sumele încasate pentru energia electivă vândută neputând acoperi cheltuielile necesare desfăşurării activităţii.

Concomitent cu procedurile de executare silită a conturilor sale, creditorii au solicitat instanţei deschiderea procedurii insolvenţei asupra sa, cererile formând Dosarul nr. x/2016. La data de 14.11.2019, judecătorul sindic a pronunţat sentinţa nr. 601/14.11.2019, prin care a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva A.. Odată cu deschiderea procedurii sunt interzise, în afara acestei proceduri, orice demersuri procedurale şi acte de executare care ar avea efectul constând în diminuarea activului debitorului faţă de care a fost deschisă procedura, realizarea creanţei unui creditor în afara acestei proceduri sau, respectiv, favorizarea unuia dintre creditorii debitorului intrat în insolvenţă.

Aceste aspecte sunt reţinute şi în practica instanţelor şi reprezintă o justă cauză de exonerare de la plata amenzii, societatea desfăşurând o activitatea care urmăreşte satisfacerea unui scop public, producerea şi furnizarea de energie electrică, sens în care acţionar unic al acesteia este statul român prin Ministerul Energiei.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentei nu se pot încadra în motivul de casare invocate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi de argumentele formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

4.1. Recurenta-reclamantă susţine că instanţa ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) şi art. 12 alin. (23) din Legea nr. 220/2008, dispoziţii al căror conţinut îl reproduce, fără, însă, a preciza în ce constă greşeala instanţei fondului.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta este în eroare când citează din considerentele instanţei de fond, care ar fi reţinut că ar fi vorba despre "(...) o răspundere contravenţională, concretizată în speţă prin cele trei procese-verbale încheiate de Autoritatea Naţională de Reglementare şi Control Direcţia Generală Control-Oficiul Teritorial Sibiu, dar şi o răspundere patrimonială (...)."

Din analiza considerentelor sentinţei recurate, se constată că citatul reprodus de recurentă nu se regăseşte printre considerentele judecătorului fondului, care nu a reţinut niciunde în cuprinsul hotărârii că ar fi vorba despre o răspundere contravenţională şi o răspundere patrimonială.

Prin urmare, alegaţiile recurentei-reclamante, cu referire la teoria răspunderii contravenţionale şi a individualizării sancţiunii, conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, şi cu referire la procesele-verbale emise de ANRE, în care s-ar fi reţinut că a încălcat prevederile art. 8 alin. (21) din Legea nr. 220/2008, nu au legătură cu motivarea primei instanţe, în cuprinsul căreia nu sunt identificate aspectele învederate de recurentă.

Astfel, nu se poate reţine că ar fi vorba despre o dublă sancţiune, atât în temeiul proceselor-verbale încheiate de ANRE, cât şi în temeiul Deciziei de impunere nr. x/12.05.2020, şi că instanţa nu ar fi analizat cele invocate de reclamanta A., pentru că reclamanta nu a invocat aceste aspecte prin acţiune, iar motivarea instanţei de fond nu cuprinde nicio referire în acest sens.

Prin urmare, critica/opinia recurentei în sensul că ar fi supusă unei duble sancţiuni nu poate face obiect al analizei instanţei de control judiciar, analiză care are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate a deciziei recurate, invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse la judecata pe fond, nefiind permisă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut şi a interpretat corect dispoziţiile legale incidente, art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din resurse regenerabile de energie şi, respectiv, art. 9 alin. (1) lit. ţ) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Astfel, pentru stabilirea obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina reclamantei nu trebuia îndeplinită decât condiţia neîndeplinirii cotei obligatorii anuale de achiziţie a certificatelor verzi, aspect care nu a fost combătut de către recurenta-reclamantă.

Singurul argument pentru combaterea deciziei de impunere prin care a fost obligată la plata sumei de 12.728.877,00 RON (reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate), prezentat şi la fond şi reieterat prin recurs de către A. S.A., se referă la faptul că nu a putut achiziţiona certificatele verzi din motive independente de voinţa sa şi că ar fi în imposibilitate de a efectua plăţile, invocând şi deschiderea procedurii insolvenţei în ceea ce o priveşte.

Însă, în raport cu dispoziţiile legale incidente, aceste aspecte nu sunt relevante şi nu au niciun efect în ceea ce priveşte legalitatea deciziei de impunere, aceasta fiind emisă pentru că recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2020.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că ar beneficia de o cauză de exonerare de la plata contravalorii certificatelor verzi neachiziţionate, pentru că desfăşoară o activitatea care urmăreşte satisfacerea unui scop public, în mod temeinic judecătorul fondului reţinând că legea nu face nicio distincţie în ceea ce priveşte obligaţia de plată a anumitor operatori economici.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. în insolvenţă prin administrator special B. şi administrator judiciar C. împotriva sentinţei nr. 152 din 29 iunie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.