Tax Authority's Appeal for Annulment Rejected as Unfounded Due to Lack of Procedural Standing.

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.08.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, a solicitat anularea adresei nr. x/20.01.2016 emisă de pârâta DRAF Bucureşti prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia administrativă prealabilă formulată împotriva Procesului-verbal nr. x/09.12.2015, ca netemeinică şi nelegală şi obligarea pârâtei Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative prealabile.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 457 din 14 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală.

A anulat Adresa nr. x/20.01.2016 emisă de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti şi a obligat pe pârâta ANAF - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal nr. x/3 din 09.12.2015 şi înregistrată sub nr. x/11.01.2016.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele invocate

Împotriva sentinţei civile nr. 457 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se respingă acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

În susţinerea cererii de recurs, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 1908 din 19 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 s-a respins recursul declarat de recurenta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinţei civile nr. 457 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa calităţii procesuale active a recurentei.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1908 din 19 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 a formulat contestaţie în anulare contestatoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei şi rejudecarea recursului, admiterea acestuia, modificarea hootărârii instanţei de fond şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a invocat dispoziţiile art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, ce prevăd că "In cadrul Agenţiei se organizează şi funcţionează Direcţia generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală."

Susţine că instanţa de recurs nu a avut în vedere faptul că în prezenta cauză, calitate procesuala activă în formularea recursului are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nefiind luat în considerare faptul că reprezentarea în | instanţă a ANAF se face de către Direcţia Generala Juridică, astfel cum rezulta din atribuţiile Direcţiei Generale Juridice, prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al ANAF, care poate fi vizualizat pe pagina de internet a ANAF, pe site-ul "www.x.ro", la secţiunea "Despre ANAF", subsecţiunea "Organizare".

Aşadar apărările în cauzele în care sunt atacate acte emise de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, respectiv Direcţia Regională Antifraudâ Fiscală Bucureşti din cadrul ANAF, inclusiv exercitarea căilor de atac şi reprezentarea în instanţă, se realizează pentru ANAF de către Direcţia Generală Juridică.

Potrivit art. 7 lit. A) pct. 32 din H.G. nr. 520/2013:

In realizarea funcţiilor sale, Agenţia are, în principal, următoarele atribuţii: "reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, direct sau prin direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, în baza mandatelor transmise; renunţarea la calea de atac, în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale şi vamale, precum şi cu orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Agenţiei, se va face conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei;"

Contestatoarea susţine că nu poate fi de acord cu cele reţinute de instanţa de recurs potrivit cărora Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti ar fi trebuit să formuleze recursul împotriva sentinţei civile nr. 457/14.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti având în vedere practica foarte clar conturată, de mulţi ani, a secţiei de contencios administrativ si Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie care, fără nicio excepţie, a reţinut că pentru actele emise de Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală, respectiv Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti din cadrul ANAF, calitatea procesuală aparţine ANAF iar reprezentarea în instanţă a ANAF se face de către Direcţia Generală Juridică.

Mai arată că, în cadrul aceluiaşi dosar de recurs (x/2016/al) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Juridică a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru, admisă prin încheierea Şpronunţată în Camera de consiliu în data de 06.05.2020.

Mai mult, contestatoarea susţine şi faptul că instanţa de recurs a încălcat şi principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, în situaţia în care reclamanta S.C. A. S.A. a precizat prin cererea de chemare în judecată faptul că înţelege sa cheme în judecată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifrauda Fiscală Bucureşti reprezentată legal prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică.

Pentru toate aceste considerente, solicită anularea deciziei, rejudecarea recursului, admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanţei de fond şi respingerea acţiunii promovate de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiate.

La data de 05.07.2021, în interiorul termenului de exercitare a acestei căi de atac, contestatoarea a depus o Completare a motivelor contestaţiei în anulare, în cadrul căreia solicită instanţei a avea în vedere şi faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei ANAF nu a fost pusă în discuţia părţilor la instanţa de fond (care a admis acţiunea reclamantei pentru alte considerente) şi nu a fost invocată de intimata A. prin întâmpinarea la recurs.

In opinia sa, în situaţia în care recurenta ANAF a solicitat judecarea cauzei lipsă iar în citaţiile emise de ICCJ se adresează părţilor rugămintea de a evita "prezenţa la ICCJ dacă nu este absolut necesară (în vederea reducerii riscului de infectare cu coronavirus - COVID 19), apreciază că instanţa de recurs avea obligaţia procedurală de a cita ANAF cu menţiunea de a formula un punct de vedere cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active.

In speţă, instanţa a invocat din oficiu la primul termen de judecată excepţia lipsei calităţii procesuale active, încălcându-se astfel dreptul la apărare al autorităţii

Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, intimata susţine că erorile invocate de contestatoare reprezintă erori de procedură, critici aduse modului în care instanţa de recurs a condus procesul şi care, în aprecierea ANAF, a făcut ca acest proces să fie unul inechitabil faţă de autoritatea fiscală. Aceste critici nu se încadrează nici ca eroare materială şi nici în celelalte-motive prevăzute de art. 503 C. proc. civ., sens în care apreciază intimate că trebuie respinse ca vădit inadmisibile.

În mod similar însă, şi cu privire la primul punct, despre care ANAF afirmă în mod expres că a fost o eroare materială, intimate arată că ceea ce petenta pretinde că a reprezentat o astfel de eroare constituie de fapt la rândul său o critică a modului în care instanţa a interpretat/aplicat textele de lege referitoare la reprezentarea respectivei autorităţi în instanţă. Mai mult, ANAF identifică în mod expres aceste texte ca art. 7 şi 15 din Hotărârea de Guvern 520/2013 de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (H.G. nr. 520/2013). Ceea ce ANAF pretinde astfel în contestaţia în anulare este că instanţa de recurs a comis o eroare de drept, încălcând norme juridice relevante raporturilor juridice de reprezentare în acest proces. Ceea ce autoritatea nu pretinde însă în contestaţie este că instanţa de recurs ar fi realizat un calcul greşit, că ar fi citat greşit din înscrisurile depuse în dosar sau orice alte circumstanţe ce intră în mod uzai în ipoteza normativă al art. 503 alin. 2(pct. 2) C. proc. civ. reglementând eroarea materială ca motiv de contestaţie în anulare.

În subsidiar, intimata invocă şi caracterul neîntemeiat al contestaţiei în anulare, apreciind că soluţia instanţei de recurs referitoare la excepţia lipsei calităţii este corectă, iar susţinerile ANAF că ar fi fost cazul unei erori neîntemeiate.

Este de remarcat în acest sens că acţiunea iniţială, soluţionată în fond de Curtea de Apel Bucureşti, a fost concepută prin chemarea unei singure pârâte, iar aceasta a fost în mod neechivoc Direcţia Regională Antifraudă Fiscală (DRAF)2. Nu există niciun dubiu că, în fond, cadrul procesual includea o singură parte pârâtă, iar aceasta era în mod firesc entitatea emitentă a actului administrativ atacat.

Ţinând cont de acest aspect, intimata susţine că, în contestaţie, ANAF se raportează la două dispoziţii din H.G. nr. 520/2013 (art. 15 alin. 1 şi art. 7(A)(32) din act) fără a explica în concret legătura lor cu speţa. Din economia contestaţiei, poziţia ANAF pare să fie în sensul "art. 7(A)(32) din H.G. nr. 520/2013 ar fi suficient să justifice calitatea activă ANAF, în nume propriu, în orice dosar de contencios fiscal în faţa instanţelor. O astfel de interpretare este cu siguranţă greşită, dar în orice caz irelevantă prezentului proces, din moment ce problema identificată de instanţa de recurs este dacă ANAF, în nume propriu, avea calitatea de a formula recurs într-un proces în care nu a fost parte în fond, reclamanta chemând o singură pârâtă în proces şi această pârâtă a fost DRAF, iar ANAF, acţionând în nume propriu, nu a solicitat niciodată intervenţia, ci doar a formulat direct recursul.

Este important a se remarca că poziţia ANAF nu este în sensul că ar fi reprezentat DRAF în recurs sau în litigiu. Inclusiv în contestaţie, afirmă în termeni neechivoci că avea calitatea activă de a formula recursul în nume propriu.

Este important de asemenea a se remarca că obiectul dosarului a fost reprezentat de un act administrativ emis de DRAF. ANAF invocă astfel în contestaţie un text din H.G. nr. 520/2013 (art. 15 alin. 1 din act) din care reiese că DRAF nu ar avea personalitate juridică. Or, DRAF, chiar dacă nu are personalitate, are cu siguranţă capacitate administrativă din moment ce această entitate a fost cea care a emis actul ce a format obiectul litigiului şi nu ANAF sau Direcţia General Juridică în reprezentarea ANAF. DRAF a emis astfel în nume propriu, identificându-se ca organ de soluţionare, un act vătămător pentru subscrisa şi era firesc ca în procesul iniţiat pentru anularea actului, partea pârâtă, beneficiind de capacitate adminsitrativă, să fie tocmai entitatea emitentă.

Chiar şi numai prin raportare la faptul că DRAF a emis actul de soluţionare anulat în dosar şi că a participat în litigiu, la fond, în nume propriu fără să fie vreodată contestată capacitatea sa procesuală de a sta în nume propriu în proces, rezultă cu claritate că DRAF este o entitate diferită de ANAF, deţinând capacitate administrativă proprie, DRAF a fost parte la procesul în fond, dar nu DRAF a formulat recurs în cauză, ci ANAF, în nume propriu, în exercitarea propriei sale capacităţi procesuale distincte de cea a DRAF.

Apreciază intimata că soluţia instanţei de recurs în sensul că ANAF nu avea calitatea procesuală de a formula recurs (neparticipând în fond şi nefiind de altfel nici emitenta actului contestat) este indubitabil soluţia corectă, iar singurele argumente sumare contrare indicate în contestaţie sunt vădit străine de cauză, motiv pentru care solicită respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă si, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată a fi nefondată contestaţia în anulare introdusă de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că intimata A. S.A. a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, susţinând, în esenţă, că motivele invocate de contestatoare în susţinerea căii de atac nu corespund sintagmei de "eroare materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situaţii în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.

Analizând cererea contestatoarei sub acest aspect, Înalta Curte constată că autoritatea a invocat motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege:

"(2)Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului.

În cauza de faţă, aceste două cerinţe sunt îndeplinite, iar aspectele invocate de intimată cu privire la inexistenţa erorii materiale sesizate de contestatoare vor fi analizate pe fondul contestaţiei. Caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge apărarea intimatei privind inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată, reţinând că argumentele invocate în susţinerea ei ţin de fondul contestaţiei în anulare, motiv pentru care va analiza motivele invocate de către contestatoare pentru a stabili în ce măsură acestea pot conduce la retractarea hotărârii atacate, apreciind că, în această cale de atac, constatarea existenţei sau inexistenţei unei erori materiale ţine de analiza în fond a contestaţiei în anulare şi nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestaţiei în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestaţiei în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine că pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivul contestaţiei în anulare prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a formulat în esenţă trei critici aduse deciziei contestate, respectiv omisiunea de a lua în considerare faptul că reprezentarea în instanţă a ANAF se face de către Direcţia Generală Juridică şi că, în prezenta cauză, calitate procesuală activă în formularea recursului are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi încălcarea principiului disponibilităţii, al contradictorialiţii şi încălcarea dreptului la apărare, prin faptul că instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active şi nu a acordat termen pentru a cita ANAF cu menţiunea de a formula un punct de vedere.

Criticile sunt nefondate, Înalta Curte apreciind că soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestatoare.

Înalta Curte constată că, în cauză, intimata-reclamată S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti -reprezentată legal prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Juridică, în calitate de emitent al actului administrativ atacat şi în considerarea capacităţii de drept administrativ a organului emitent, sentinţa recurată fiind pronunţată în raport cu cadrul procesual stabilit prin cerere, în contradictoriu cu această direcţie, în calitate de pârâtă.

Hotărârea de fond a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală, aceasta fiind, aşadar, entitatea îndreptăţită să promoveze şi cererea de recurs, prin reprezentanţii săi legali.

Ori, calea de atac îndreptată împotriva acestei hotărâri a fost formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu şi nu în calitate de reprezentant al emitentului actului contestat, respectiv Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti.

Înalta Curte reaminteşte că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

Prin urmare, calitatea procesuală pasivă în litigiile care au ca obiect anularea unui act administrativ fiscal se determină în raport cu capacitatea de drept administrativ a organului emitent şi nu în raport de faptul dacă acesta are sau nu personalitate juridică.

În acest context Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut instanţa de recurs că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are legitimare procesuală în promovarea recursului, deoarece nu este instituţia emitentă a actului administrativ a cărei anulare se solicită.

Înalta Curte reţine că, în contenciosul administrativ litigiile se nasc între persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actelor administrative pretins vătămătoare, iar, potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, reclamantei revenindu-i obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi pasivă. Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana care figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată şi persoana pretins obligată în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

În contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă atât în acţiunea în anularea actului administrativ, cât şi în cererea de suspendare a executării acestuia revine emitentului actului, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aminteşte instanţa de control judiciar asupra distincţiei dintre personalitatea juridică şi capacitatea de drept administrativ, definită ca fiind aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, care transpusă în plan procesual, reprezintă capacitatea autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică şi deci, capacitate juridică în sensul civil al noţiunii

Autoritatea publică este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public. Aşadar, în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice astfel definite, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii.

Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorităţii publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică şi deci capacitate juridică în sensul civil al noţiunii.

Prin urmare, în condiţiile în care intimata-reclamantă a contestat un act emis de Direcţia Generală Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, organism de control aflat în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, având, aşadar, capacitatea administrativă de a emite acte de autoritate, este lipsită de relevanţă, din perspectiva calităţii procesuale active, faptul că această intimată-pârâtă nu are personalitate juridică.

Astfel, raportat la dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., conform cărora:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.", dar şi la dispoziţiile art. 494 şi art. 478 din C. proc. civ., conform cărora în calea de atac nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, în condiţiile în care Adresa nr. x/20.01.2016, contestată de intimata - reclamantă nu este emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - aparat propriu, ci de către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, soluţia instanţei de recurs, de respingere a căii de atac promovate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu, pentru lipsa calităţii procesuale active, este legală, nefiind rezulatul unei erori materiale, cum nefondat susţine contestatoarea.

Cât priveşte celelalte critici formulate de contestatoare, ce vizează încălcarea principiului disponibilităţii, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în noţiunea de "greşeală materială", în sensul vizat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestatoare.

Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate a hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 1908 din 19 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.