Disciplinary liability of judges for procedural rulings on recusal and specialization exceptions

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei inspectorului-şef nr. C20-990/14 august 2020 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 1732/A/02.06.2020 şi a fost menţinută rezoluţia atacată şi împotriva Rezoluţiei nr. 1732/A/02.06.2020 prin care a fost clasată sesizarea formulată împotriva domnului judecător B. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i), c) şi t) din Legea nr. 303/2004, împotriva doamnei judecător C. de la aceeaşi instanţă, sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i), şi t) din Legea nr. 303/2004 şi împotriva doamnei judecător D. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, solicitând să se desfiinţeze rezoluţia inspectorului-şef nr. C20-990/14 august 2020 şi Rezoluţia de clasare nr. 1732/A/02.06.2020 şi să trimită dosarul pentru completarea verificărilor.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 742 pronunţată în data de 10.05.2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului reclamantul A., în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.,

Încadrând criticile în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi, rejudecând cauza pe fond să se admită acţiunea, să se desfiinţeze rezoluţia inspectorului-şef nr. C20-990/14 august 2020 şi rezoluţia de clasare nr. 1732/A/02.06.2020 şi să se trimită dosarul pentru completarea verificărilor, motivat de faptul că:

1.prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;

2.hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

3. hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este nemotivată întrucât nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse argumentele recurentului în susţinerea acţiunii.

Apreciază ca fiind nelegală soluţia instanţei de fond de respingere a criticilor sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu motivarea că nu a făcut dovada încălcării de magistraţi a normelor de drept material sau procesual, în condiţiile în care a dovedit că au fost încălcate, cu ştiinţă, dispoziţiile art. 6 pct. 1 CEDO întrucât magistratul vizat de excepţia referitoare la lipsa de specializare a soluţionat acest incident procedural în dosarele nr. x/2018 şi y/2019

Într-o altă critică recurentul susţine că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu aplicarea greşita a legii soluţia cu privire la aspectul semnalat de parte, respectiv faptul că magistraţii B. şi C. au încălcat prevederile art. 49 alin. (2) C. proc. civ. întrucât s-au pronunţat asupra excepţiei nelegalei compuneri/constituiri a completului de judecată înainte de a fi soluţionată cererea de recuzare formulată împotriva domnului B. cu privire la soluţionarea acestei excepţii.

În motivare instanţa de fond arată faptul că art. 49 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere numai soluţionarea pe fond a litigiului, însă recurentul consideră că acest articol nu este aplicabil în ipoteza invocată de parte, deoarece această interpretare lipseşte de efecte norma legală pentru cazul în care cererea de recuzare are ca obiect soluţionarea unui anume incident procedural, iar nu cauza dedusă judecăţii în întregime.

Scopul dispoziţiei legale este acela ca magistratul recuzat să nu se pronunţe anterior soluţionării cererii de recuzare, or în ipoteza în care cererea de recuzare se referă tocmai la incompatibilitatea de a se pronunţa asupra unei excepţii, interpretarea logică a normei impune ca pronunţarea asupra acelui incident procedural să fie amânată până la soluţionarea cererii de recuzare.

Într-o altă critică recurentul susţine că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât nu s-a pronunţat asupra criticilor formulate de recurent sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) de către domnul judecător B., sens în care invocă dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Susţine că argumentele inspectorului judiciar nu pot fi primite pentru a justifica soluţia de clasare cu privire la săvârşirea faptei prevăzute de art. 99 lit. i) întrucât declaraţia de abţinere se impunea a fi făcută deoarece excepţia se referea la situaţia personală a magistratului, fiind pusă în discuţie lipsa sa de specializare în materia insolvenţei, ceea ce putea naşte temerea cu privire la o eventuală lipsă de imparţialitate, dar şi prin raportare la Decizia nr. 417/2019 prin care Curtea Constituţională a României a statuat, cu privirela situaţia în care o normă legală impune soluţionarea unor cauze de completuri specializate, reţinerile acesteia fiind aplicabile mutatis mutandis şi în procedura insolvenţei, deoarece art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 prevede expres că "apelul va fi judecat de complete specializate, de urgenţă".

Instanţa de fond nu a analizat aceste motive ale cererii de chemare în judecată şi nu s-a pronunţat asupra aspectului dedus judecăţii.

Într-o altă critică, recurentul susţine că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv soluţia cu privire la săvârşirea de către doamna judecător C. a abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Faptul că a făcut parte din completul care a soluţionat cererea de recuzare în temeiul art. 110 ROIIJ nu o exonera de obligaţia de a se abţine de la soluţionarea cererii de recuzare.

Incompatibilitatea era determinată de faptul că doamna judecător s-a pronunţat în data de 28 noiembrie 2019, împreună cu domnul judecător B., asupra excepţiei şi prin aceasta a acceptat faptul că domnul judecător nu ar fi fost incompatibil să soluţioneze excepţia.

Or, în soluţionarea cererii de recuzare doamna judecător C. trebuia să se pronunţe tocmai asupra faptului daca domnul judecător B. este sau nu incompatibil să soluţioneze excepţia.

Prin urmare, anterior datei la care a fost soluţionată cererea de recuzare, doamna judecător şi-a spus părerea cu privire la incompatibilitatea domnului judecător B., astfel încât în temeiul art. 43 alin. (2) C. proc. civ. avea obligaţia să formuleze declaraţie de abţinere.

Având în vedere că cererea de recuzare se judecă fără citarea părţilor, recurentul susţine că nu a putut cunoaşte înainte de soluţionarea acesteia faptul că magistratul nu se va abţine, astfel încât este lipsită de temei motivarea potrivit căreia ar fi trebuit să formuleze cerere de recuzare.

Deopotrivă, recurentul mai susţine ca fiind nemotivată şi soluţia de respingere a acţiunii sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că instanţa nu arată care ar fi fost comportamentul părţii raportat la care magistratul a avut atitudinea din acea şedinţă de judecată.

Din înregistrarea audio a şedinţei de judecată se poate constata că tonul domnului judecător nu a fost calm şi echilibrat - aşa cum reţine instanţa, iar împrejurarea că domnul judecător se referă la toate părţile din litigiu nu înlătură caracterul neadecvat al conduitei. În plus, arată că, participând la şedinţele completului 5 al secţiei a V-a a Curţii de Apel Bucureşti din noiembrie 2017, în cadrul procedurii insolvenţei E. S.R.L., recurentul nu a constatat o atitudine similară a domnul judecător B. în celelalte dosare ale completului, existnd o diferenţă de comportament, iar cele susţinute de către domnul judecător nu aveau legătură cu poliţia şedinţei de judecată, motiv pentru care nu se poate susţine că modul de desfăşurare a şedinţei se circumscrie dispoziţiilor procedurale şi regulamentare, mai ales că, din înregistrarea şedinţei rezultă ca nu a existat un comportament al părţii care să impună o atitudine fermă a magistratului pentru buna desfăşurare a şedinţei de judecată.

Susţine că dialogul iniţiat de către magistrat este de natură a insufla părţilor temerea de a formula cereri şi de a-şi exercita drepturile prevăzute de lege, acest comportament fiind însă incompatibil cu demnitatea profesiei de magistrat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A., intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a se invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 17.09.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea părţilor, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate şi cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie atât împotriva Rezoluţiei inspectorului-şef nr. C20-990/14 august 2020 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 1732/A/02.06.2020 şi a fost menţinută rezoluţia atacată, cât şi împotriva Rezoluţiei nr. 1732/A/02.06.2020 prin care a fost clasată sesizarea formulată împotriva domnului judecător B. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i), c) şi t) din Legea nr. 303/2004, împotriva doamnei judecător C. de la aceeaşi instanţă, sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i), şi t) din Legea nr. 303/2004 şi împotriva doamnei judecător D. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, solicitând să se desfiinţeze rezoluţia inspectorului-şef nr. C20-990/14 august 2020 şi rezoluţia de clasare nr. 1732/A/02.06.2020 şi să trimită dosarul pentru completarea verificărilor.

Prin Rezoluţia nr. 1732/A/02.06.2020 menţinută prin Rezoluţia inspectorului şef nr. C20-990 din data de 14 august 2020, s-a dispus clasarea sesizării formulate de către petentul A. împotriva domnului judecător B., sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i), c) şi t) din Legea nr. 303/2004, împotriva doamnei judecător C., sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) şi t) din acelaşi act normativ şi împotriva doamnei judecător D., sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinându-se în esenţă că verificările efectuate nu au relevant indicii ale săvârşirii unor fapte de de natură să atragă răspunderea disciplinară a celor trei magistraţi.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că aspectele semnalate de reclamant se constituie în nemulţumiri subiective faţă de soluţiile pronunţate asupra incidentelor procedurale intervenite în cursul soluţionării dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2019, aflate în faza procesuală a apelului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar aceste nemulţumiri pot fi invocate în cadrul unor căi de atac ce pot fi exercitate în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant constată că, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când, " prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", în cadrul acestuia recurentul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., " întrucât nu s-a pronunţat asupra criticilor formulate sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) de către domnul judecător B..".

Articolul 22 din C. proc. civ., ce reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevede la alin. (6) că " Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Sub acest aspect Înalta Curte constată că, prin contestaţia formulată, reclamantul a formulat critici la adresa Rezoluţiei Inspectorului - şef nr. C20-990/14 august 2020 şi implicit a Rezoluţiei nr. 1732/A/02.06.2020, solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare de către cei trei magistraţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Aşadar, în soluţionarea cauzei, judecătorul de primă jurisdicţie trebuia să cerceteze legalitatea actelor administrative inserate în contestaţia formulată, respectiv să verifice dacă acestea oferă suficiente argumente, concrete, care justifică soluţia clasării, iar nu să se erijeze în Inspecţie Judiciară, cum greşit susţine recurentul - reclamant, întrucât rolul său de judecător în materie contencioasă îl obligă la verificarea legalităţii actelor atacate.

Ori, raportat la textul de lege anterior menţionat, având în vedere deopotrivă considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate, Înalta Curte constată că, în mod corect şi legal, prima instanţă, făcând o analiză a Rezoluţiei 1732/A/02.06.2020, precum şi a Rezoluţiei emisă de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-990 din 14 august 2020, prin prisma aspectelor de fapt şi de drept la care a făcut referire reclamantul în cuprinsul contestaţiei, a constatat legalitatea celor două acte administrative contestate, reţinând în esenţă că " în mod legal inspectorul judiciar căruia i-a fost repartizată lucrarea a constatat că nemulţumirile formulate de reclamant nu conturează indiciile " abaterilor disciplinare sesizate de acesta.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, instanţa de control judiciar reţine faptul că judecătorul fondului a avut în vedere obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv, contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C-20/990 din 14 august 2020 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 1732/A/02.06.2020 şi nu a depăşit limitele învestirii, pronunţându-se doar cu privire la cele două rezoluţii contestate.

Trebuie reţinut faptul că instanţa învestită cu contestaţia recurentului - reclamant nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţia României, această competenţă revine exclusiv Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat respectivele soluţii date în cadrul acestora în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului şi în consecinţă dacă se impune completarea verificărilor.

Prin urmare, instanţa nu examinează pretinsele fapte disciplinare expuse prin sesizarea disciplinară, ci criticile care se pot desprinde din acţiune cu privire la rezoluţiile atacate, prin raportare la sesizarea disciplinară clasată.

Ori, analizând considerentele şi dispozitivul horătârii atacate, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a depăşit limitele învestirii, pronunţându-se doar cu privire la cele două rezoluţii contestate.

Susţinerile recurentului referitoare la modalitatea de motivare a sentinţei recurate, în sensul că, "instanţa de fond…nu s-a pronunţat asupra criticilor formulate sub aspectul săvărşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) de către domnul judecător B.", respectiv că nu a analizat critica reclamantului ce viza incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417/2019, nu se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă nici aceste susţineri nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia pronunţată în dispozitiv, argumente din cuprinsul cărora rezultă cu uşurinţă că acesta a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut în final legalitatea celor două acte administrative contestate.

Este important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat tuturor argumentelor aduse de părţi, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Prin urmare, motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamant, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în limitele învestirii şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Sintagma "lipsa motivelor" înseamnă lipsa oricărui motiv de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, şi nu lipsa unui singur motiv, respectiv celui prin care instanţa a respins un argument al reclamanţilor.

În plus, conform texului de lege menţionat şi art. 425 din C. proc. civ., judecătorul trebuie să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat fiecărui argument care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat atât criticile reclamantului cât şi apărările pârâtului şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată respectând exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, respectiv că instanţa nu şi-a însuşit criticile acestuia, dimpotrivă, le-a respins, constatând că nu sunt întemeiate, expunând totodată şi argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cum eronat susţine recurentul - reclamant.

Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că nici critica ce vizează aplicarea greşită a legii, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi reţinută.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noţiunea de rea -credinţă presupune intenţia judecătorului de a manipula legea în mod conştient, obţinând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părţile implicate în proces, iar în varianta săvârşirii faptei cu gravă neglijenţă trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe.

Mai reţine instanţa de control judiciar că, în cadrul atribuţiilor inspecţiei judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu şi a procesului, această autoritate publică nefiind o instanţă extraordinară, cu atribuţii în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competenţa sa a se pronunţa asupra soluţiei din dosar, ci doar a verifica incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar remarcă faptul că, atât prin sesizarea depusă la Inspecţia Judiciară, dar şi prin contestaţia cu care a învestit instanţa, aspectele invocate de către reclamant se constituie în nemulţumiri subiective faţă de soluţiile pronunţate asupra incidentelor procedurale intervenite în cursul soluţionării dosarelor nr. x/2018 şi nr. y/2019, aflate în faza procesuală a apelului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, ce pot fi însă expuse în cadrul căii de atac a recursului, reglementată de art. 53 alin. (1) din C. proc. civ.

Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei instanţe care să reverifice şi să cenzureze rezultatul completelor care au soluţionat incidentele procedurale în situaţia în care partea este nemulţumită de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorii cauzei au interpretat şi aplicat normele legale materiale sau procedurale la starea de fapt rezultată din probele administrate.

Ori, raportat la actele şi lucrările dosarului, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că nemulţumirile formulate de reclamant nu conturează indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), i) şi t) din Legea nr. 303/2004, cele doză rezoluţii contestate fiind legale şi temeinice.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 97 şi art. 99 lit. c), i) şi t) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, argumentele invocate de recurentul- reclamant A. în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 742 din 10 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.