Audiovisual regulator fine for failure to contact accused and demand proof during broadcast

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în insolvenţă, în calitate de administrator special şi de B., în calitate de administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 605/2019 privind sancţionarea sa cu amenda în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 64, alin. (1), lit. b). din Decizia nr. 220/2011, prin care a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 605/2019 în conformitate cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001, iar, în subsidiar, modificarea sancţiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 5.000 RON, fiind disproporţionată în raport cu fapta reţinută, cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 750 din data de 06.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în insolvenţă prin administrator special C. şi administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca fiind neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 750 din data de 06.11.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.).

A precizat că instanţa de fond a considerat apărările recurentei-reclamante ca nefiind suficiente pentru a combate prezumţia de legalitate a Deciziei nr. 605 din 06.06.2019, însă nu a făcut o motivare în fapt, astfel că nu a aplicat normele prevăzute de legislaţia audiovizualului în mod legal.

Sub aspectul temeiniciei Deciziei nr. 605/06.06.2019 a afirmat că decizia de constatare şi de sancţionare cu amenda nu poate face dovada prin ea însăşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei, această decizie fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei, afirmaţie care se bazează atât pe dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cât şi pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

A făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Anghel c. României, Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) şi, ca o consecinţă a aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, a arătat că prezentul litigiu trebuie să ofere şi garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de acest articol. Pe cale de consecinţă trebuie recunoscute şi garanţiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenţiei, printre care şi prezumţia de nevinovăţie.

Pentru toate motivele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, anularea Deciziei CNA nr. 605/2019 şi exonerarea de la plata amenzii.

Apărările formulate în cauză.

Împotriva recursului promovat de reclamanta S.C. A. S.A., intimatul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a se invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.09.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile reprezentantului intimatului-pârât pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cu apărările din întâmpinare şi cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 605/06.06.2019, prin care a fost amendată cu suma de 5.000 RON şi exonerarea sa de la plata amenzii, iar în subsidiar, modificarea sancţiunii, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 5.000 RON, cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate, fiind disproporţionată în raport cu fapta reţinută.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că au fost încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la legalitatea deciziei, a reţinut că, în raport de prevederile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, amenda în cuantum de 5.000 RON stabilită prin actul contestat este legal individualizată.

Totodată, a apreciat netemeinicia cererii de înlocuire a amenzii cu somaţie publică motivat de împrejurarea că reclamanta a repetat abaterile de la Codul audiovizualului.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile reclamantei vizând nelegalitatea Deciziei CNA nr. 605/06.06.2019, în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin cererea de chemare în judecată.

În speţă, Înalta Curte constată că sancţiunea a fost aplicată în urma analizării rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcţia de Monitorizare şi a vizualizării imaginilor de către membrii C.N.A. pentru încălcarea normelor prevăzute de legile audiovizualului de către moderatorul D. în cadrul emisiunii "E." din data de 21.02.2019 în intervalul orar 21:00-00:50.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, în cadrul emisiunii, în contextul accidentului aviatic de la Tuzla ce avusese loc în aceeaşi zi, unul dintre invitaţi a făcut afirmaţii acuzatoare la adresa unor persoane, căreia i-a menţionat numele pe post, sugerându-se că ar exista o legătură de cauzalitate între producerea unor accidente aviatice, soldate cu decese şi activitatea firmei conduse de " acest om din Constanţa" care ar beneficia de protecţia " justiţiei" la " nivel politic şi securistic", care le-ar " muşamaliza".

S-a reţinut că a fost prejudiciată imaginea unei persoane, la adresa căreia au fost formulate afirmaţii acuzatoare, fără a se preciza dacă radiodufizorul ar fi contactat persoana acuzată pentru obţinerea unui punct de vedere în legătură cu faptele imputate, aşa cum obligă dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului, moderatorul nu a respectat obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile recurentei-reclamante prin care se afirmă că decizia de contestare şi de sancţionare cu amendă nu poate face dovada prin ea însăşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei şi nici solicitarea de a înlătura motivaţia succintă redată de membrii CNA în decizia de sancţionare, faţă de lipsa unor dovezi cu privire la lezarea drepturilor unor persoane despre care s-a discutat în emisiuni. Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentaţia care a stat la baza actului contestat, respectiv Raportul de monitorizare a emisiunii "E." din data de 21.02.2019 . Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a contestat raportul de monitorizare, respectiv faptul că afirmaţiile imputate ar fi fost făcute în cadrul respectivei emisiuni, nici la instanţa de fond şi nici prin cererea de recurs, iar instanţa de fond, în virtutea dispoziţiilor art. 255 şi art. 258 C. proc. civ., a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, Înalta Curte apreciază că acesta probează temeinicia constatărilor reţinute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Având în vedere că acesteia îi revenea, potrivit art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, obligaţia de a contacta respectiva persoană pentru a-şi exprima propriul punct de vedere referitor la acuzaţiile ce i se aduceau în cadrul respectivei emisiuni, iar reclamanta nu a făcut proba că şi-ar fi adus la îndeplinire această obligaţie, Înalta Curte reţine că nu se poate aprecia că decizia contestată ar fi lipsită de fundament probator, ci dimpotrivă, că faptele reţinute în sarcina reclamantei sunt pe deplin dovedite.

În ceea ce priveşte încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului, Înalta Curte reţine că, deşi din transcriptul emisiunii a rezultat că în cadrul acesteia au fost formulate afirmaţii acuzatoare, din aceleaşi transcript rezultă că moderatorul emisiunii nu a avut nici o reacţie, trecând pur şi simplu la interogarea unui alt invitat, fără a solicita ferm primului interlocutor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Înalta Curte constată că transcriptul emisiunilor este o probă suficientă a încălcării de către reclamantă a prevederilor art. 40 alin. (1) şi (4) din Codul audiovizualului, fiind lipsite de orice fundament criticile potrivit cărora decizia contestată nu ar face proba existenţei faptei, autorului şi vinovăţiei.

Înalta Curte nu poate primi nici criticile recurentei-reclamante privind încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât sancţiunea aplicată în cauză nu a făcut obiectul unui proces, fiind dispusă printr-o procedură administrativă reglementată de Legea audiovizualului. Nu se poate susţine existenţa unei obligaţii a pârâtului de a respecta prezumţia de nevinovăţie, având în vedere că garanţiile oferite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizează dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, în cadrul unui proces în faţa instanţei de judecată. În acest sens, în mod corect a reţinut instanţa de fond jurisprudenţa Curţii Europene care a evidenţiat faptul că "problema stabilirii vinovăţiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancţiunii administrative, ci faza judecătorească a acesteia".

Situaţia în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligenţă sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul - ţintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, din probele administrate rezultă cu uşurinţă că, deşi invitatul din emisiunea "E." a făcut afirmaţii factuale, concrete cu privire la o persoană identificată căreia i-a atribuit, fără indicarea unor mijloace de probă concrete, săvârşirea mai multor fapte de natură penală în contextul discutării unui accident aeronautic şi în contextul mai larg al pretinsei impunităţi penale a acestei persoane în baza unor legături tenebroase cu securitatea, serviciile secrete, justiţia, etc, moderatorul D. nu şi-a respectat obligaţia care îi revenea în temeiul art. 40 alin. (1) şi (4), respectiv art. 64 lit. b) din Codul audiovizualului.

Astfel, Art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului prevede că în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Pentru a răspunde criticilor privitoare la încălcarea dreptului la liberă exprimare, Înalta Curte, fără a afecta importanţa libertăţii presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituţia României cât şi de CEDO, este un drept condiţional, şi nu un drept absolut, ceea ce înseamnă că libertatea presei nu este nelimitată iar ingerinţa statului, sub forma impunerii unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni, este permisă.

Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi de care presa nu este exonerată, şi care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate, fiind eronată susţinerea recurentei-reclamante în sensul că libertatea de exprimare este supremă în meseria de jurnalist.

Sancţiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertăţii de exprimare, nefiind încălcate dispoziţiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituţia României, deoarece, în speţă, nu se află în discuţie limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie şi dreptul de a comunica informaţii, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine şi demnitate şi a dreptului publicului de a primi informaţii corecte si obiective.

Susţinerea recurentei potrivit căreia decizia atacată ar încălca dreptul la (libera) exprimare al jurnaliştilor, iar cetăţenii ar fi privaţi de o corectă informare nu poate fi primită.

Astfel, ceea ce se impută reclamantei prin decizie nu este faptul că jurnaliştii au formulat o serie de opinii, că ar fi difuzat o serie de informaţii, ci faptul că, în cadrul respectivei emisiuni, moderatorul emisiunii nu a contactat persoana vizată de respectivele afirmaţii acuzatoare pentru a-i da posibilitatea de a-şi exprima propriul punct de vedere.

Norma legală ce impune această obligaţie are ca scop, pe de o parte, protejarea imaginii, demnitării şi onoarei persoanei vizate de conţinutul afirmaţiilor acuzatoare nedovedite, iar, pe de altă parte, asigurarea dreptului publicului la informare corectă, întemeieată pe probe concreze, pertinente şi concludente.

Or, dreptul jurnaliştilor la libera exprimare nu ar fi fost cu nimic diminuat prin respectarea de către aceştia a principiului audiatur et altera pars şi a dreptului la propria imagine a persoanelor în legătură cu care s-au făcut afirmaţii acuzatoare în cadrul emisiunii difuzate şi nici în situaţia în care jurnalistul - moderator al respectivei emisiuni - şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a solicita prezentarea probelor afirmaţiilor acuzatoare.

De asemenea, dreptul cetăţenilor de a fi informaţi nu ar fi fost mai puţin asigurat în condiţiile în care ar fi avut posibilitatea să cunoască şi punctul de vedere al persoanei vizate de afirmaţiile acuzatoare făcute în cadrul emisiunii "E." din 21.02.2019 şi nici dacă ar fi putut să cunoască dacă există dovezi în sprijinul afirmaţiilor făcute în cadrul respectivei emisiuni.

În ceea ce priveşte capătul subsidiar, prin care reclamanta a solicitat înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu somaţie publică, Înalta Curte observă că prin cererea de recurs nu sunt aduse critici cu privire la acest aspect.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 750 din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.