Eligibility for judicial appointment without competitive exam: retroactivity of prior professional ratings under the non-retroactivity principle of civil law

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de la data de 21.11.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, anularea Hotărârii nr. 533/11 iunie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), art. 1 pct. 4 şi a Hotărârii secţiei pentru procurori a CSM, luată în şedinţa din data de 27 august 2019, punctul 6, 16520/2019, poziţia 2 (soluţia la plângerea prealabilă); art. 9, art. 331, ambele din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, art. 1,7,8, 10, 13,18 din Legea 554/2004;

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului CSM, secţia pentru Procurori, să emită actul administrativ prin care să se constate îndeplinirea de către acesta a condiţiilor legale de numire în funcţia de procuror, prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004 (R) şi să înainteze Preşedintelui României propunerea de numire a sa în funcţia de procuror (art. 1, 8, 18, toate din Legea nr. 554/2004, art. 331 din Legea nr. 304/2004).

De asemenea, reclamantul a solicitat şi stabilirea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti pentru executarea de către pârât a obligaţiilor stabilite prin hotărârea din prezenta cauză (art. 18 a 1.6 din Legea 554/2004) şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de acesta în toate fazele procesului (art. 451- 453 C. proc. civ.).

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 14 din 03 martie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi în consecinţă, anularea Hotărârii nr. 533/11 iunie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), art. 1 pct. 4 şi a Hotărârii secţiei pentru procurori a CSM, luată în şedinţa din data de 27 august 2019, punctul 6, 16520/2019, poziţia 2 (soluţia la plângerea prealabilă); art. 9, art. 331, ambele din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, art. 1,7,8, 10, 13,18 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului CSM, secţia pentru Procurori, să emită actul administrativ prin care să se constate îndeplinirea de către acesta a condiţiilor legale de numire în funcţia de procuror, prevăzute de art. 331 din Legea nr. 303/2004 (R) şi să înainteze Preşedintelui României propunerea de numire a sa în funcţia de procuror (art. 1, 8, 18, toate din Legea nr. 554/2004, art. 331 din Legea nr. 304/2004).

De asemenea, recurentul a solicitat stabilirea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti pentru executarea de către pârât a obligaţiilor stabilite prin hotărârea din prezenta cauză (art. 18 a 1.6 din Legea 554/2004) şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate de acesta în toate fazele procesului (art. 451- 453 C. proc. civ.).

În dezvoltarea motivelor de casare indicate prin cererea de recurs, reclamantul a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1, 8, 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 331 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Recurentul susţine că Hotărârea nr. 533/11.06.2019 a secţiei pentru procurori a CSM este esenţial nelegală şi vădit neîntemeiată, dată cu încălcarea dispoziţiilor legii, a art. 331 din ig. 303/2004, a principiului neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, a art. 6 din C. civ., a Hotărârii CSM nr. 676/2007, completată şi modificată prin Hotărârea CSM nr. 186/2018 (art. 42 ş.a.) şi a dispoziţiilor legale privind evaluarea activităţii magistraţilor în vigoare la data intrării in vigoare a art. 331 din Legea nr. 303/2004.

În considerentele sentinţei civile nr. 14/03.03.2020 a Curţii de Apel Tg. Mureş, în motivarea în fapt şi în drept, sunt reluate aceleaşi considerente din hotărârea CSM, secţia pentru procurori nr. 533/11.06.2019; sentinţa recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a aceloraşi norme de drept material ca şi hotărârea CSM pe care am atacat-o în contencios administrativ, încălcări menţionate şi subliniate mai sus, motiv de casare a sentinţei civile nr. 14/03.03.2020 a Curţii de Apel Tg. Mureş, prevăzut de art. 488 alin. l pct. 8 C. proc. civ.

Consideră că dispoziţia art. 331 din Lg. 303/2004 trebuie aplicată în deplină concordanţă cu principiul neretroactivităţii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din C. civ.

Acest principiu de rang constituţional are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nici o derogare şî semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare şi este inaplicabilă situaţiilor juridice trecute, consumate.

Principiul neretroactivităţii legii civile se corelează cu principiul aplicării imediate a legii noi, de la data intrării ei în vigoare şi ea se aplică tu -turor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare {facta futura), acte¬lor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unei situaţii juridice anterior născută, dar neconsumată la data intrării în vi¬goare a legii noi {facta pendentia). Deci, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei- (tempus regit factum)- Curtea Constituţională (CCR) decizia nr. 755/16.12. 2014.

Principiul neretroactivităţii legii este valabil pentru orice lege, indife¬rent de domeniul de reglementare al acesteia, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile (CCR - decizia nr. 88/27.02.2014).

Art. 6 alin. (2) din C. civ. prevede că "actele şi faptele juridice înche¬iate ori/după caz, săvârşite sau produse fninte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, dupâ caz, a săvârşirii ori producerii lor."

Prin urmare, legea nouă nu poate modifica sau acorda efecte actelor (faptelor) juridice, încheiate, sau după caz, săvârşite sau produse înain¬te de intrarea în vigoare a legii noi. Acestea generează numai efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii (săvârşirii lor).

Consideră recurentul că, în cauză, trebuie stabilit că, din această perspectivă, acordarea calificativelor profesionale, reprezintă un act "ano ictu" ale cărui efecte s-au stins, s-au epuizat, sub regimul legii în vigoare la momentul acordării calificativului, respectiv Legea nr. 60/1968 privind organizarea şi funcţionarea Procuraturii R.S.R., a Regulamentului privind organizarea şi fun-f cţionarea Procuraturii Republicii Socialiste România, a ordinelor Procu¬rorului General al R.S.R. Aceste acte normative nu cuprindeau nicio re¬glementare privind evaluarea profesională a procurorilor, criteriile de acordare, procedura de acordare, comunicare, contestare a calificativelor şi efectele calificativelor asupra carierei profesionale a procurorilor.

Calificativul acordat sub regimul legii vechi constituie un fapt consumat, definitiv realizat, care nu mai poate produce alte consecinţe juri¬dice în afara celor expres prevăzute la acea dată (anul 1984 când s-ar fi acordat calificativul), nu poate produce alte consecinţe şi efecte viitoare fără a încălca principiul absolut al neretroactivităţii legii civile şi a ce¬rinţei previzibilitaţii normei juridice.

Prin urmare, calificativul acordat anterior apariţiei Lg. nr. 303/2004 reprezintă, din punct de vedere al conflictului de legi în timp, facta praerita, realizată în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care, dacă s-ar aplica o lege ulterioara, ar însemna să i se atri buie efect retroactiv.

Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 436/08.07.2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din le¬gea nr. 303/2004, cu privire la sintagma " nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar" a statuat că "daca legea creează o situaţie juridică nou, ea nu ar putea sa prevadă ca noua situaţie juridică s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare." Considerentele acestei decizii, chiar dacă vizează abaterile disciplinare săvârşite anterior aplicării legii nr. 303/2004, sunt deplin aplicabile şi chiar mai mult şi în privinţa calificati¬velor acordate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004. Ambele fapte constituie facta praeterita şi nu pot fi supuse legii noi care se aplică doar situaţiilor juridice născute sub imperiul ei, sau situaţiilor anterioare nedefinitivate sub imperiul legii vechi. Legea nouă nu poate atribui efecte cu conţinut prohibitiv unor acte (fapte definitivate, consumate) pe deplin sub regimul legii vechi, nu poate stabili alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, săvârşirii sau producerii lor.

Pe de altă parte, criteriile de evaluare sub regimul legii noi sunt total diferite şi chiar contrarii criteriilor aflate sub regimul legii nr. 60/1968, legea veche acordând prioritate unei bune pregătiri politico- ideologice, neprevăzând nici o procedură de comunicare şi contestare a calificativului. Criteriile de acordarea a calificativelor în baza unei legislaţii adoptată de un regim calificat, prin legile noi, ca regim totalitar, în care nu exista separaţia puterilor în stat şi nici independenţa justiţiei, sunt incompatibile cu criteriile de acordare a calificativului în baza legii noi. Criteriile de evaluare a activităţii profesionale în regimul totalitar comunist fiind incompatibile cu noul sistem judiciar, nici calificativele profesionale acordate înainte de anul 1989 nu pot fi recunoscute în baza legii noi, ci doar calificativele acordate după anul 1989.

Aşadar, consideră că sintagma "au avut numai calificative - foarte bine - la toate evaluările", din conţinutul dispoziţiilor art. 331 Legea nr. 303/2004, se referă numai la calificativele acordate de la data apariţiei Legii nr. 303/2004, legea nouă neputând retroactiva.

Deopotrivă, mai susţine recurentul că, în aprecierea activităţii sale profesioanale ca procuror nu a avut niciodată calificative decât "foarte bine", după cum i s-a comunicat anual, după acordarea calificativului, nu a vut nicio achitare în cauzele în care a întocmit rechizitoriu şi a sesizat instanţa de judecată, nu a avut nicio restituire de dosar de la instanţa de judecată, nici o trimitere a dosarului pentru completarea urmăririi penale şi nu îşi explică de unde a apărut în dosarul său profesional acest calificaţi "bun" pentru anul 1984, când în anii următori 1985, 1986, 1987 a fost mereu evidenţiat şi propus pentru promovare ca procuror şef (echivalentul al funcţiei de prim-procuror), funcţii în care nu a fost numit deoarece a refuzat să părăsească Municipiul Miercurea Ciuc, din motive familiale, obiective.

Solicită ca, în baza art. 18 alin. (1) din Lg. nr. 554/2004, admiterea cererii sale, anularea în parte, numai cu privire la situaţia sa, a Hotărârii nr. 533/11.06.2019 şi hotărârea de respingere a plângerii prealabile, ale CSM, secţia pentru procurori şi să se constate că îndeplineşte condiţiile legale pentru numirea ca procuror conform art. 331din Lg. nr. 303/2004.

Instanţa de fond nu a cercetat argumentele de nelegalitate a hotărârilor CSM, secţia pentru procurori atacate, a încălcat normele de drept material cu caracter absolut invocate şi a interpretat greşit dispoziţiile legale imperative privind neretroactivitatea legii civile, nu face nicio referire la deciziile CCR care obligă la aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, fără a invoca excepţii, a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât a învederat, în esenţă, că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 331 din Legea nr. 303/2004 sunt dispoziţii în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, ce stabilesc condiţiile legale pentru numirea în funcţia de judecător sau procuror fără concurs sau examen, iar din contextul cadrului legislativ actual nu se poate reţine o aplicare retroactivă a acestor prevederi sub aspectul calificativelor obţinute în condiţiile vechii reglementări.

Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) Cod procedură civilă, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit cu soluţionarea dosarulu din data de 07.09.2020, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17.05.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate în cadrul recursului, de apărările din cuprinsul întâmpinării şi de prevederile legale incidente în cauza de faţă, constată că recursul promovat de recurentul A. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, recurentul - reclamant a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziţii ce reglementează subiectele care pot sesiza instanţa de contencios administrativ (art. 1), obiectul acţiunii judiciare (art. 8) şi soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ (art. 18), însă acesta s-a limitat la simpla invocare a încălcării acestor norme de drept, fără a expune vreo critică concretă în acest sens, motiv pentru care nu vor fi avute în vedere.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 331 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte le apreciză ca nefondate, prima instanţă interpretând şi aplicând în mod corect şi legal respectiva normă de drept material incidenţă în cauză.

Astfel, prima instanţă în mod corect şi legal a reţinut că dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 sunt dispoziţii legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, ce stabilesc condiţiile legale pentru numirea în funcţia de judecător sau procuror fără concurs sau examen, ia; din contextul cadrului legislativ actual nu se poate reţine o aplicare retroactivă a acestor preveder sub aspectul calificativelor obţinute în condiţiile vechii reglementări.

Prevederile art. 33l din Legea nr. 303/2004 stabilesc condiţiile pe care o persoană trebui să le îndeplinească pentru a putea fi numită în funcţia de procuror fără concurs sau examen, ia din modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze această procedură specială rezultă că est vorba de condiţii distincte, respectiv: persoana să fi ocupat minimum 10 ani funcţia de judecate sau procuror şi magistrat-asistent; să nu fi fost sancţionată disciplinar; să fi avut num; calificativul "foarte bine" la toate evaluările; să-şi fi încetat activitatea din motive neimputabile.

Ca şi în faţa primei instanţe, în recurs recurentul a invocat faptul că acel calificativ acordat în anul 1984, sub imperiul Legii nr. 60/1968 privind organizarea şi funcţionarea Procuraturii, lege care nu mai este în vigoare, nu poate produce niciun efect şi nu poate fi avut în vedere la stabilirţ îndeplinirii unor condiţii prevăzute în legea nouă.

Aceste susţineri sunt nefondate, împrejurarea că una din cerinţele legale prevăzute de actuala normă în vigoare, analizate în soluţionarea cererii recurentului - reclamant, vizează calificative ce au fost acordate în trecut, nu conduce la concluzia că s-a făcut o aplicare retroactivă a legii.

Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 din Constituţia României şi art. 6 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar constată că prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost respectate, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori analizând cererea reclamantului şi aplicând prevederile legii în vigoare la o situaţie născută sub imperiul acesteia, iar împrejurarea că una din cerinţele legale, analizate în soluţionarea cererii recurentului, vizează fapte trecute, nu conduce la concluzia că s-a făcut o aplicare retroactivă a normei de drept. Înalta Curte constată că legea în vigoare este clară şi a fost corect aplicată şi interpretată, iar în ceea ce priveşte atributul normei legale de a fi în acord cu prevederile constituţionale, în cazul de faţă cu principiul neretroactivităţii legii civile, asupra acestei chestiuni se poate pronunţa doar Curtea Constituţională prin mecanismele prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Textul art. 331 din Legea nr. 303/2004 în reglementarea sa actuală stabileşte condiţiile legale pentru numirea în funcţia de judecător sau procuror fără concurs sau examen.

Prin urmare, având în vedere caracterul de imediată aplicare a dispoziţiilor redate (neexistând prevederi tranzitorii cu privire la aspectele semnalate de reclamantă), de la momentul intrării în vigoare a legii, acestea sunt noile condiţii pentru numirea în funcţiile vacante de judecător sau procuror fără concurs sau examen. Acest aspect reiese cu claritate şi din dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 303/2004 în actuala sa reglementare, care prevăd că "Dispoziţiile prezentei legi sunt de imediată aplicare. Termenele de opţiune prevăzute de prezenta lege încep să curgă de la data intrării sale în vigoare." Singura derogare de la principiul imediatei aplicări a legii este prevăzută la art. 109 şi priveşte exclusiv procedurile de ocupare a posturilor de conducere sau de execuţie, inclusiv prin promovare, şi procedurile de evaluare profesională în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare, ceea ce nu este cazul în speţă.

Aşadar, în contextul cadrului legislativ actual, sunt neîntemeiate criticile recurentului referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 din Constituţia României şi art. 6 din C. civ.. Legea dispune numai pentru viitor, aplicându-se în forma actuală situaţiilor ivite după intrarea sa în vigoare, fiind atributul legiuitorului în a reglementa anumite condiţii de numire în funcţiile vacante de judecător sau procuror fără concurs sau examen, fără ca prin aceasta să se poată aprecia că se aduce atingere vreunui drept al reclamantului.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 prevăd condiţiile legale pentru numirea în funcţia de judecător sau procuror, fără concurs sau examen, fiind vorba de dispoziţii în vigoare de imediată aplicare, astfel că, în raport de cadrul legislativ actual, nu se poate reţine aplicarea retroactivă a prevederilor legale enunţate.

Din modul de reglementare a procedurii speciale instituite de dispoziţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004, rezultă că au fost stabilite condiţii distincte pe care o persoană trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, pentru a putea fi numită, fără concurs sau examen, în funcţia de judecător sau procuror, şi anume: persoana să fi ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, să nu fi fost sancţionată disciplinar, să fi avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările şi să-şi fi încetat activitatea din motive neimputabile.

Împrejurarea că, în speţă, una dintre aceste cerinţe prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, priveşte calificativul acordat reclamantului în anul 1984, sub imperiul Legii nr. 60/1968, act normativ care nu mai este în vigoare, nu este de natură a conduce la concluzia aplicării retroactive a legii.

Contrar susţinerilor recurentului, calificativele acordate anterior apariţiei Legii nr. 303/2004, nu reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, instanţa de control judiciar reţinând că este opţiunea legiuitorului de a stabili condiţiile necesare pentru numirea în magistratură, fără concurs sau examen, condiţii care se aplică doar procedurilor viitoare de numire în funcţia de judecător sau procuror.

O interpretare conform căreia cerinţa în discuţie priveşte numai calificativele acordate începând cu data apariţiei Legii nr. 303/2004, ar conduce la situaţia ca în cazul recurentului-reclamant, care şi-a încetat activitatea în anul 1993 şi nu i-au fost acordate calificative în baza Legii nr. 303/2004, această condiţie legală să nu se aplice, fapt ce ar contraveni procedurii instituite de art. 331 din legea menţionată, care prevede condiţii cumulative pentru numirea în magistratură, fără concurs sau examen.

Instanţa de recurs achiesează şi la opinia primei instanţe în ceea ce priveşte trimiterile făcute de reclamant la considerentele Deciziei nr. 436 din 08 iulie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională, constatând că această decizie priveşte o altă situaţie juridică, situaţiile conturate fiind diferite, chiar dacă, în fapt este vorba despre modificarea legislativă a unor condiţii de numire, fără concurs, în funcţia de procuror. Prin decizia de care se prevalează reclamantul, Curtea Constituţională, în controlul de constituţionalitate al prevederilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 (în forma existentă la momentul de referinţă), prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din legea fundamentală, a constatat că nu se pot da noi valenţe unor sancţiuni aplicate înainte de intrarea în vigoare a noilor dispoziţii care stabilesc, ca şi condiţie de participare la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inexistenţa unei sancţiuni disciplinare pentru magistratul candidat, întrucât s-ar aduce atingere principiului instituit de norma constituţională ce interzice aplicarea retroactivă a legii pentru fapte ale căror efecte s-au stins, s-au epuizat în momentul săvârşirii lor. Curtea a apreciat că de la data apariţiei sale, Legea nr. 303/2004 se aplică tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul său. Altfel spus, împrejurarea că unui judecător sau unui procuror care a primit o sancţiune disciplinară pentru o abatere săvârşită după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 îi este înlăturată/interzisă materializarea, după acel moment, a oricărei intenţii de promovare ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este de natură a-i afecta vreun drept fundamental, întrucât simpla expectativă/vocaţie pe care acesta o are trebuie să se supună regulilor noi instituite, reguli care de altfel îi erau pe deplin cunoscute.

În dezacord cu susţinerile recurentului, Înalta Curte constată că sintagma "toate evaluările" din cuprinsul art. 331 din Legea nr. 303/2004 semnifică întreaga perioadă în care persoana respectivă a îndeplinit funcţia de magistrat, astfel încât, calificativul "foarte bine" se impune a fi obţinut la toate evaluările.

Nici criticile referitoare la necercetarea de către prima instanţă a argumentelor de nelegalitate ale hotărârilor contestate şi la lipsa referirilor la deciziile Curţii Constituţionale care obligă la aplicarea principiului neretroactivitătii legii civile (Decizia nr. 755/16.12.2014, Decizia nr. 88/27.02.2014), ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt apte de a conduce la reformarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamant, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă; lipsa de motivare neputând fi reţinută, raportat la faptul că instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, iar o astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Astfel, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 14 din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.