Challenge to FGA’s independent verification of insurance claims against presumption of veracity of uncontested police contravention records

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 06.06.2018, sub nr. unic x/2018, reclamanta A. S.R.L a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 14.415/26.04.2018 emisa de FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, prin care a solicitat sa se dispună:

- Anularea Deciziei nr. 14.415/26.04.2018 emisa de FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR prin care s-a respins cererea de plata formulata de A. S.R.L cu privire la suma de 33.715 RON;

- Obligarea paratului FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR la efectuarea plaţii in ceea ce priveşte suma de 33.715 RON, conform cererii de plata efectuata, ca urmare a daunelor provocate reclamantei.

- Obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces;

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa civilă nr. 93 pronunţată în data de 16.03.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca nefondată.

Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 4898alin. (1) pcxt. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta susţine că sentinţa civila pronunţata de instanţa de fond este nelegala, având in vedere ca instanţa de fond a încălcat si aplicat in mod greşit normele legale privitoare Ia răspunderea in materie de asigurare, în speţă, art. 28 din Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, in vigoare la data producerii accidentelor.

In acelaşi sens, prin hotărârea pronunţata au fost încălcate prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale" precum si principiile generale din dreptul administrativ privind prezumţia de legalitate de care se bucura si procesele-verbale de contravenţie, ca si acte adminstrative, emise in condiţiile legii.

Aşadar, procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorităţii administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin ordinii sociale după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate, care este însă relativă şi poate fi răsturnată prin probe, de contravenient (Cauza Anghel împotriva României - Cererea nr. 28.183/03, Hotărârea din 4 octombrie 2007, rămasă definitivă la 31 martie 2008).

Susţine astfel că, în urma celor doua accidente rutiere care au avut loc, organele de politie rutiere au încheiat doua procese-verbale de contravenţie, constatandu-se culpa certă a doi şoferi implicaţi in respectivele accidente.

Aceste doua persoane sancţionate nu au contestat procesele-verbale de contravenţie, asumandu-si, astfel, in integralitate constatările si sancţiunile reţinute de agentul constatator, ceea ce inseamna ca aceste procese-verbale au rămas valabile atât in ceea ce priveşte legalitatea, cat si in ceea ce priveşte temeinicia lor.

In acest sens, solicit a se avea în vedere prevederile Deciziei nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, Curtea a stabilit că "legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".

Curtea Constituţionala a reţinut prin Decizia nr. 1096/2009 că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură.

Contrar acestor hotărârii ale Curţii Consitutionale, dar si prevederilor CEDO, instanţa de fond a înlăturat forţa probanta a proceselor-verbale întocmite de organele politiei rutiere, care nu au fost niciodată contestate, ci, dimpotrivă au fost asumate, astfel cum am arătat anterior.

Astfel, în mod greşit a constatat ca există doar culpa şoferului B., conducătorul auto cu nr. de înmatriculare x care nu a adaptat viteza la condiţiile de timp nefavorabil si trafic aglomerat si nu a păstrat o distanta de siguranţa in mers fata de auto x cu care a intrat in coliziune si care a fost proiectat in auto x, care la rândul ei a fost proiectată în auto cu nr. x

Conform proceselor-verbale întocmite cu ocazia accidentelor, aceeaşi culpa si fapte contravenţionale au fost reţinute şi in sarcina conducătorului C. de pe auto cu nr. x, care la rândul lui nu a adaptat viteza la condiţiile de timp nefavorabil si trafic aglomerat si nu a păstrat o distanţă de siguranţa in mers fata de auto x din faţa sa cu care a intrat in coliziune proiectandu-l in auto x, care la rândul sau a fost proiectat in auto x, care la rândul lui a fost împins in auto x.

Instanţa de fond nu a luat in considerare faptul ca vinovăţia celor doi conducători auto a fost stabilita prin procesele-verbale de contravenţie necontestate si care au făcut pe deplin dovada cu privire la situaţia de fapt, făptuitor si vinovăţia contravenienţilor.

Raportandu-se la deciziile Curţii Constituţionale în materie, redate anterior, constatările din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie puteau fi înlăturate numai in situaţia in care contravenientul ar fi formulat in termen legal plângere contravenţionala împotriva acestuia, iar instanţa competenta ar fi anulat procesul-verbal pentru motive de nelegalitate sau netemeinicie.

Numai in aceasta situaţie ar fi putut fi răsturnata prezumţia de legalitate, autenticitate şi veridicitate de care se bucura înscrisul constatator.

Luând act de faptul ca niciunul din procesele-verbale de contravenţie nu au fost contestate si, deci nici anulate, pentru acestea subzista prezumţiile enunţate.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, in vigoare la data producerii accidentelor:

"(1)în situaţia în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. în astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va ft cea constatată prin orice mijloc de probă.

(2)în situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului."

In situaţia in care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili in cote egale, in raport de numărul pârtilor implicate in accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire in proporţia in care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

În speţă, în sarcina celor doi conducători auto care au cauzat daunele materiale, agenţii constatatori au reţinut săvârşirea aceluiaşi tip de contravenţie, respectiv faptul ca nu au păstrat o distanta corespunzătoare fata de autoturismul din fata, nu au adaptat viteza la condiţiile meteo, ambii fiind sancţionaţi cu amenda contravenionala si puncte de penalizare, fiind reţinute contravenţii identice.

Reluând şirul evenimentelor rutiere petrecute, instanţa de fond a achiesat in mod greşit la concluziile raportului de expertiza întocmit de expert D., în sensul că "nu se confirmă că in urma accidentului nr. 2 s-ar fi produs o agravare a avariilor suferite de auto x la partea din fata si de cele 3 autovehicule din fata acestui autoturism, inclusiv auto x."

In primul rând, într-o prezumţie logică, în urma oricărui impact intre două vehicule rutiere, oricât de mic, rezultă in mod cert o avarie, iar a susţine contrariul (în sensul ca au fost avarii 0 după al doilea accident), nu este corect tehnic si nici ştiinţific.

Situaţia de a stabili exact procentul de avarie suferit de fiecare maşină în urma celor 2 accidente este una ingrata care prezintă dificultăţi, dar afirmaţia ca nu s-au agravat daunele produse in primul accident de către cel de-al doilea este profund nelegafa si lipsita de orice fundament.

Aceste aspecte au fost relevate în mod just si logic de către expertul parte E. prin punctul sau de vedere exprimat si depus la dosarul cauzei.

In situaţia faptica concreta a producerii accidentului, exista practic doua accidente distincte, cauzate de nerespectarea dispoziţiilor incidente privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile public de ambii conducători auto, astfel încât singura soluţie legala fiind repartizarea prejudiciului in proporţie egala intre cele doua firme de asigurări ale conducătorilor auto cauzatori ai pagubelor materiale.

În continuare, recurenta susţine că, un alt aspect de nelegalitate îl reprezintă neanalizarea in detaliu a Deciziei contestate precum şi interpretarea greşita a normelor de drept material care reglementează activitatea ASF (FGA), instanţa oferind acestui organism puteri de analiza a dinamicii accidentelor peste constatările organelor de politie abilitate ale statului.

In primul rând, consider că, este viciat material cuprinsul Deciziei contestate deoarece se face vorbire despre auto x ca fiind auto a cărei responsabilitate ar fi invocată, când in realitate, s-a constatat prin actele politiei, responsabilitatea pentru 1/2 din dauna a auto B49VMX cu poliţa RCA la F. la data accidentului, raportat la confirmare anexata.

De asemenea, se invoca numai un proces-verbal de contravenţie emis de politie - x, în care într-adevăr este precizată vinovăţia auto x, asigurat G., omitandu-se cu rea-vointa procesul-verbal de contravenţie seria x, prin care este stabilita si responsabilitatea auto x, asigurat de F. ale cărei obligaţii sunt preluate de FGA si care i-a fost adus la cunoştinţa expres de către păgubita.

Contrar susţinerilor instanţei, în cuprinsul Deciziei FGA emite propriile concluzii, în urma unei cercetări proprii a accidentului rutier, contrare constatărilor de la locul accidentelor a agenţilor de politie.

Astfel, atât art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 cat si art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, recunosc posibilitatea ASF de a verifica dosarele de dauna, la verificarea documentelor justificative anexate de petent, a dosarelor de dauna, tinand seama de normele aplicabile in materie.

Este vorba astfel de o verificare scriptica a corectitudinii si legalităţii cererilor intregistrate la ASF pentru a se constata daca acestea sunt complete si îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege.

Nicăieri in cuprinsul acestor norme nu este prevăzut dreptul ASF de a verifica si efectua investigaţii asupra dinamicii producerii accidentelor, contrare celor reţinute de organele de politie care au competenta directa in acest sens.

Tocmai aceste aspecte au fost încălcare, prin Decizia nr. 14.415/26.04.2018, ASF fiind un adevărat investigator la fata locului, invocând împrejurări de fapt care tin de modalitatea concreta in care s-a produs accidental si, în pofida argumentelor neechivoce, in ceea ce priveşte dinamica in care a avut loc carambolul, s-a susţinut ca nu este justa cererea noastră de efectuară a plaţii.

Recurenta reaminteşte împrejurarea că niciunul din procesele-verbale de contravenţie, încheiate de agentul constatator la momentul producerii accidentului nu a fost contestat conform O.G. nr. 2/2001, de vreunul din cei doi contravenienţi, respectiv de persoana care era asigurata la F..

In aceste condiţii, a fost exclusa singura varianta în baza căreia putea sa fie înfrânta prezumţia de veridicitate a constărilor organelor de politie, sens in care aspectele reţinute în procesele-verbale de contravenţie au dobândit un caracter definitiv si numai pot fi contestate ulterior, in orice alta modalitate, situaţie care înlătura posibilitatea instanţei la acest moment, sa facă propriile aprecieri asupa accidentelor si impactului acestora.

Instanţa nu a fost investita cu o plângere impotriva vreunuia din procesele-verbale de contravenţie întocmite in speţa, ci cu o contestaţie impotriva deciziei ASF (FGA), sens in care nu avea cadrul legal şi procesual sa emită considerente asupa valabilităţii acestora.

Având in vedere aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii formulate.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatului - pârât i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta - reclamantă nu a combătut apărările acestuia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit cu soluţionarea dosarulu din data de 07.09.2020, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17.05.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate în cadruil recursului, de apărările din cuprinsul întâmpinării şi de prevederile legale incidente în cauza de faţă, constată că recursul promovat de recurenta A. S.R.L. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Prin cererea de plată nr. x/21.03.2017, adresată de recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA"), recurenta a solicitat achitarea sumei de 33.715 RON, cu titlu de contravaloare a prejudiciului suferit prin avarierea autoturismului proprietatea sa, în baza contractului de asigurare obligatorie Seria RO/17/G17/HR nr. x încheiat cu Societatea de asigurare F. S.A., cu valabilitate de la data de 17.05.2016 la data de 16.05.2017, urmare a evenimentului rutier din data de 22.09.2016.

O astfel de cerere de plată a fost respinsă de FGA prin Decizia nr. 14415/26.04.2018 ("decizia FGA"), prin demersul judiciar pendinte reclamanta învestind instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având drept obiect anularea unui astfel de act administrativ cu caracter individual.

Legalitatea deciziei FGA a fost, însă, confirmată de prima instanţă, prin respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, iar o astfel de soluţie este una legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile subsumate de recurentă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Din cuprinsul aspectelor expuse în memoriul de recurs, rezultă că ceea ce critică, în realitate, recurenta este maniera în care prima instanţă a apreciat limitele prezumţiei de veridicitate de care se bucură procesele-verbale de contravenţie întocmite cu ocazia producerii accidentului.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, deşi unul din principalele aspecte ce ţin de esenţa dreptului administrativ este reprezentat de forţa juridică specifică actului administrativ, care este grefată, printre altele, pe prezumţia de temeinicie (veridicitate), după cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 492 din 18 iulie 2012) este criticabilă o absolutizare a unei astfel de prezumţii a proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în materia circulaţiei pe drumurile publice, instanţele fiind obligate, în exercitarea rolului activ, să realizeze o analiză concretă a actului administrativ. A înclina balanţa în favoarea prezumţiei de veridicitate înseamnă a îmbrăţişa o abordare contrară standardelor CEDO expuse în Hotărârile din 4 octombrie 2007, 16 februarie 2010 şi 3 aprilie 2012, pronunţate în cauzele Anghel împotriva României, Albert împotriva României, H. împotriva României şi în deciziile de admisibilitate pronunţate la data de 28 iunie 2011 şi la data de 13 martie 2012 în cauzele Ioan Pop împotriva României, şi I. şi alte 16 cereri împotriva României. Astfel, deşi procesul-verbal se bucură de o prezumţie de adevăr, nu poate, prin el însuşi, proba vinovăţia unei persoane, cu atât mai mult în ipoteza faptei care nu a fost constatată ex propriis sensibus, de către agentul constatator.

Or, în condiţiile în care cele două procese-verbale de sancţionare contravenţională au fost încheiate în baza declaraţiilor conducătorilor autoturismelor implicate în accident, iar nu în temeiul constatărilor proprii ale agentului de poliţie, aceste procese-verbale nu pot fi considerate o probă directă a modalităţii în care s-a produs accidentul şi unica probă de care Fondul de Garantare a Asiguraţilor trebuia să ţină cont.

Este corectă reţinerea primei instanţe, conform căreia Fondul nu trebuie să se limiteze la plata sumelor ce reies din documentele depuse de petenti, fără să aiba posibilitatea de a cenzura şi de a analiza distinct fiecare dosar in parte, având vedere dispoziţiile art. 13 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 213/2015, ce prevăd că:

"(3) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 123; comisia specială poate dispune suspendarea soluţionării cererii de plată, în condiţiile art. 16 alin. (3)".

Dispoziţiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 prevăd că "Stabilirea şi evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează:

a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună şi în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare;

b) dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens;

c) după analizarea şi instrumentarea dosarului de daună, direcţia tehnică de specialitate întocmeşte referatul de plată a despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcţii de specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform prevederilor legale;

d) după avizarea dosarului de daună de către direcţiile de specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare. Comisia specială desemnată de către Fond este constituită din proprii specialişti, cu următoarea componenţă: 2 membri din partea conducerii, dintre care unul are calitatea de preşedinte al comisiei; conducătorul direcţiei economice sau înlocuitorul legal al acestuia, după caz; 2 reprezentanţi ai direcţiei tehnice cu experienţă în materie de lichidare de daune; 2 reprezentanţi ai direcţiei juridice cu experienţă de cel puţin 3 ani în domeniul juridic."

Prin urmare, nu s-ar putea susţine că FGA trebuie să se limiteze la plata sumelor ce reies din documentele depuse de petenţi, fără să aibă posibilitatea de a cenzura şi de a face propria analiză a fiecărui dosar, principalul său scop fiind acela de garantare a creditorilor de asigurare, neexistând nici o normă legală care să oblige autoritatea la aprobarea implicită la plată a oricăror sume în baza unor documentele eliberate de unele unităţi de specialitate, aceasta având dreptul de a face propria analiză.

Pentru îndeplinirea scopului şi atribuţiilor sale legale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile unui asigurator în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurator în faliment, nu plăteşte despăgubiri pentru asiguratorul în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurator.

Dat fiind faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia de la asiguratorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, nefiind nici parte în contractul de asigurare încheiat între asigurat şi asiguratorul în faliment, legiuitorul a obligat Fondul să facă propria analiză şi să instrumenteze dosarele de daună, neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit pe baza tuturor documentelor " justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurator…", conform art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, niciuneia din probe nefiindu-i atribuită, prin lege, o valoare absolută.

Este, aşadar, de netăgăduit că dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 reglementează dreptul şi, deopotrivă, obligaţia intimatului de a verifica dosarele de daună precum şi creanţele de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă, inclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor solicitate, procesele-verbale de contravenţie neputând fi considerate singurele documente probante.

De altfel, instanţa de fond, contrar celor susţinute de recurenta -reclamantă, verificând legalitatea şi temeinicia deciziei emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a avut în vedere ambele procese-verbale întocmite de Poliţia Oraşului Otopeni, constatările acestora fiind coroborate cu declaraţiile date de toţi conducătorii auto în faţa organelor de poliţie şi cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, probă solicitată chiar de recurenta - reclamantă.

Ori, raportat la concluziile expertului desemnat în cauză, respectiv D., în sensul că, în urma analizei declaraţiilor conducătorilor auto implicaţi în cele două accidente, nu se confirmă că în urma accidentului 2 s-ar fi produs o agravare a avariilor suferite de autoturismul x la partea din faţă, şi de cele 3 autovehicule din faţa acestui autoturism, inclusiv autoturismul x, după accidentul 1, concluzii ce se coroborează cu celelalte înscrisuri existente la dosar, inclusiv cu declaraţiile conducătorilor auto implicaţi, din cuprinsul cărora a rezultat impactul uşor între autoturismele x şi x, în mod corect instanţa de fond a reţinut legalitatea Deciziei nr. 14415/26.04.2018, prin care s-a respins cererea de plată formulată de recurenta - reclamantă.

Este aşadar, eronată susţinerea recurentei, în sensul că instanţa de fond a înlăturat forţa probantă a proceselor-verbale întocmite de organele poliţiei rutiere, din considerentele hotărârii rezultând cu uşurinţă că acestea au fost avute în vedere de către judecătorul de primă jurisdicţie, ce a redat în cuprinsul hotărârii consemnările organelor de poliţie din cadrul celor două procese-verbale, acesta formându-şi convingerea pe baza întregului material probator administrat în cauză.

Astfel, însuşindu-şi raţionamentul juridic expus de instanţa de fond în hotărârea pronunţată, pe care îl apreciază legal şi temeinic, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul de primă jurisdicţie apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 93 din 16 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.