Funding authority must reimburse full land cost for research center after cassation appeal rejected

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 06.10.2017, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Pentru Optoelectronica INOE 2000, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Direcţia Generala Programe Europene Competitivitate, a solicitat:

- anularea în parte a Notificării privind Situaţia cererii de rambursare nr. x/29.11.2016, înregistrata la MDRAPFE Direcţia Generala Programe Europene Competitivitate sub nr. x/22.02.2017, în ceea ce priveşte respingerea la plata a sumei de 900.933,78 RON, reprezentând contravaloarea unui procent de 54,74% din preţul de achiziţie a terenului;

- anularea Deciziei nr. 10352 din 28.03.2017, emisa de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin care a fost respinsa contestaţia împotriva Notificării privind Situaţia cererii de rambursare nr. x/29.11.2016;

- obligarea pârâtului la rambursarea către reclamant a cheltuielilor eligibile în cuantum de 900.933,78 RON, reprezentând contravaloarea unui procent de 54,74% din preţul de achiziţie a terenului;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului proces.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 484 din 12.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU OPTOELECTRONICA INOE 2000, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE, DIRECŢIA GENERALA PROGRAME EUROPENE COMPETITIVITATE, a anulat Decizia nr. 10352/28.03.2017 si Notificarea privind situaţia cererii de rambursare nr. x/29.11.2016, în ceea ce priveşte respingerea la plată a sumei de 900.933,78 RON, reprezentând contravaloarea unui procent de 54,74% din preţul de achiziţie al terenului, ambele emise de MDRAPFE, obligând pârâtul la rambursarea către reclamant a sumei de 900.933,78 RON.

Deopotrivă, a obligat pârâtul către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 24978 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat, precum şi 1960 euro, reprezentând onorariu specialist.

Calea de atac a recursului ce face obiectul prezentei judecăţi

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE, actualmente MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE şi, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea sentinţei recurate, reţinerea cauzei şi, în rejudecare, respingerea pretenţiilor deduse judecăţii.

În cadrul primei critici recurentul a susţinut în esenţă că instanţa de fond a reţinut o pretinsă greşită interpretare data de recurent prevederilor Ghidului solicitantului şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3821/2015.

Cu alte cuvinte, prima instanţă a stabilit ca fiind corectă constatarea recurentului privind situaţia de fapt, apreciind că eroarea ar fi intervenit în interpretarea dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a menţionat că cele două acte normative stabilesc faptul că sunt eligibile cheltuielile cu terenurile, în măsura utilizării acestora în cadrul proiectului şi pe durata perioadei acestei utilizări, în limita de 10% din cheltuielile totale eligibile ale operaţiunii în cauză.

Or, susţine recurentul, împrejurarea că aceste dispoziţii reglementează reguli generale în raport de care cheltuielile cu terenurile ar putea dobândi caracter eligibil, nu înlătură motivele organului de control, cum în mod greşit încearcă să acrediteze prima instanţă.

Astfel, faptul că se prevede o limită maximă, care nu poate fi depăşită pentru a fi eligibile, a cheltuielilor cu terenurile din cadrul proiectului, nu atrage automat şi obligaţia de acordare a acestor cheltuieli decât la nivelul maxim permis.

De asemenea, împrejurarea că terenurile sunt utilizate în cadrul proiectului şi pe durata perioadei acestei utilizări, nu atrage implicit caracterul eligibil al cheltuielilor cu respectivele terenuri.

Şi aceasta întrucât, pentru a fi eligibile, cheltuielile trebuie să respecte, pe lângă regulile generale menţionate anterior, şi pe cele specifice proiectului (de exemplu, să fie conforme criteriilor pentru care au fost achiziţionate, astfel cum acesta a fost stabilit prin contractul de finanţare şi anexele la acesta, iar nu pe parcursul implementării proiectului), pe care însă prima instanţă nu le-a avut în vedere.

În acest sens arată că, în speţa, astfel cum rezultă din anexa 1 la cererea de finanţare, parte integrantă a Contractului de finanţare nr. x/25.11.2016 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru proiectul "Centrul de cercetare a mediului şi observarea Terrei" cod SMIS 108109, proiectul finanţat are trei componente:

- Proiect de construcţii pentru crearea de noi centre de cercetare, institute şi laboratoare în cadrul unităţilor şi instituţiilor de drept public existente şi dotarea acestora cu echipamente şi instrumente de cercetare;

- Proiect de modernizare, modificare, extindere, reabilitate, consolidare de CD existente şi schimbarea de destinaţie construcţie pentru crearea unui departament de CD în cadrul unităţilor şi instituţiilor de drept public şi dotarea acestora cu echipamente şi instrumente de cercetare;

- Proiect de achiziţii de echipamente, instrumente de cercetare.

În vederea aducerii la îndeplinire a primei componente privind construcţii pentru crearea de noi centre de cercetare, institute şi laboratoare, reclamantul a achiziţionat un teren în suprafaţă de 20.000 mp la preţul de 1.645.841,73 RON, solicitat la rambursare prin Cererea de Rambursare nr. x/20.10.2016.

De aceea, pentru soluţionarea cererii de rambursare, prin Nota de clarificare nr. x/27.12.2016 s-a solicitat, conform Anexei nr. 1 la Contractul de finanţate, pag. 26-27 - IV Documente aferente achiziţiei - documente pentru achiziţia de teren şi pentru contractele de proiectare şi asistenţă tehnică.

În acest context INOE 2000 a înaintat cu adresa nr. x/03.01.2017, Nota privind determinarea valorii estimate, fără TVA şi Nota justificativă privind modalitatea de achiziţie pentru achiziţia "Activ imobiliar - teren în suprafaţă de 20.000 mp, destinat construirii clădirii multifuncţionale MARS şi a platformelor tehnologice - cerere de finanţare CEO TERRA", în care se menţionează că terenul în suprafaţă de 20.000 mp este destinat construirii clădirii multifuncţionale MARS şi a platformelor tehnologice, astfel cum a fost denumită şi achiziţia:

"Activ imobiliar - teren în suprafaţă de 20.000 mp, destinat construirii clădirii multifuncţionale MARS şi a platformelor tehnologice -cerere de finanţare CEO TERRA".

Pe cale de consecinţă, achiziţia terenului s-a realizat în scopul de a construi clădirea multifuncţională MARS şi platforme tehnologice.

Mai mult, ca urmare a solicitării prin e-mail, chiar intimatul a comunicat către AM POC adresa emisă în data de 15.02.2017 prin care acesta menţionează că "Gradul de utilizare a terenului este de 45,26%. Procentul a fost obţinut prin raportarea totalului suprafeţelor construite (amprentă clădire, platforme, drumuri de acces, alei pietonale, parcări, împrejmuiri) în valoare de 9.052 mp la suprafaţa terenului de 20.000 mp".

Drept urmare, împrejurarea că INOE 2000 a stabilit ca destinaţie terenului construcţia unor clădiri şi platforme, atrage aplicabilitatea dispoziţiilor cuprinse în Ghidul Solicitantului, Secţiunea F - Proiecte de investiţii pentru instituţii publice de CD/universităţi unde la cap. 2.4 Prevederi privind eligibilitatea cheltuielilor se prevede că "proiectul poate necesita o serie de alte cheltuieli care nu sunt eligibile, dar sunt necesare pentru bună implementare a proiectului. Aceste cheltuieli se suportă de către beneficiar, fără a fi luate în considerare la determinarea asistenţei financiare ne rambursabile".

Subliniază că, potrivit art. 1 alin. (2) din contractul de finanţare, beneficiarul s-a angajat să implementeze proiectul, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract şi legislaţia europeană şi naţională aplicabile acestuia.

Astfel, având în vedere prevederile Ghidului şi răspunsul la clarificările AMPOC din care reiese că 45,26 % din suprafaţa terenului este acoperită de construcţii {destinate activităţii de cerceta re-dezvoltare, pentru care a fost achiziţionat terenul), în mod corect s-a procedat la decontarea către beneficiar a echivalentului suprafeţei de 9.052 mp {20.000 mp x 45,26%).

Pe cale de consecinţă, recurentul menţionează că aspectele expuse atrăgeau soluţia de respingere a acţiunii reclamantei, astfel ca hotărârea contrara a primei instanţe are vădit caracter reformabil şi justifică solicitarea noastră de admitere a recursului, casarea hotărârii, reţinerea cauzei şi în rejudecare respingerea pretenţiilor deduse judecăţii.

Într-o altă critică, recurentul susţine că, în ceea ce priveşte probatoriul administrat în cauză, cu referire la punctul de vedere al unui specialist, instanţa de fond în mod greşit l-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii recurate.

Astfel, arată că, în cauză a fost încuviinţată şi administrată ca probă punctul de vedere al unui specialist în domeniul studiilor atmosferice, concretizat în Raportul întocmit de d-l A..

Invocă astfel dispoziţiile art. 255 şi următoarele din C. proc. civ., conform cărora probele trebuie să nu fie interzise de lege, sa fie verosimile (obiectul probaţiunii nu trebuie sa tinda la dovedirea unor fapte imposibile), să fie pertinente (trebuie să aibă legătura cu obiectul procesului, în caz contrar, constituind un mijloc de tergiversare a judecăţii), probele trebuie să fie concludente (trebuie să se refere la împrejurări care, dacă sunt cunoscute, pot ajuta instanţa la rezolvarea pricinii).

Unul dintre mijloacele de dovadă este punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti care, în conformitate cu art. 330 din C. proc. civ., trebuie să lămurească împrejurări de fapt, lămurire care sa conducă la dezlegarea pricinii.

Or, susţine recurentul că obiectul prezentei cauze - analizarea legalităţii si temeiniciei unor acte administrative - exclude în speţă caracterul concludent al probei propuse, întrucât criticile intimatului-reclamant privesc verificarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către organul emitent al actelor supuse analizei, care este de competenţa instanţei de judecată.

Astfel, în speţă, chestiunea litigioasă constă în faptul ca, pentru realizarea uneia dintre componentele proiectului (respectiv componenta de construcţii), intimatul-reclamant a achiziţionat un teren în suprafaţă de 20.000 mp la preţul de 1.645.841,73 RON, a cărui valoare a fost solicitată la rambursare prin Cererea de Rambursare nr. x/20.10.2016.

Pentru a soluţiona respectiva cerere de rambursare, MFE a solicitat clarificări beneficiarului, care a specificat faptul că pe teren vor fi construite laboratoare, 4 platforme betonate, o platformă nebetonată, drumuri de acces, alei pietonale şi împrejurimi, precizând totodată că din terenul achiziţionat de 20.000 mp, gradul de utilizare este de 45.26%.

În acest context, având în vedere Ghidul solicitantului, contractul de finanţare cu anexele la acesta (care fac parte integrantă din el) şi răspunsul la clarificări dat chiar de beneficiar, s-a decontat beneficiarului doar cheltuielile aferente achiziţionării suprafeţei de 45,26% (9.052 mp), astfel că prin Notificarea nr. x/22.02.2017 a fost respinsa la rambursare suma de 900.933,78 RON reprezentând 54,74% din preţul terenului în suprafaţă de 20.000 mp achiziţionat pentru construirea clădirii multifuncţionale MARŞ şi a platformelor tehnologice.

Deşi prima instanţă a constatat că nu a fost contestat faptul că gradul de utilizare a terenului este de 45,26%, tot aceasta a reţinut că intimatul-reclamant ar fi fost îndrituit la decontarea integrală a sumei cu care a achiziţionat întreg terenul, nu doar a sumei echivalente suprafeţei de 9.052 mp, astfel că respingerea la plată a sumei de 900.933,78 RON apare din punctul acesteia de vedere ca neîntemeiată.

Pentru a susţine aceasta, instanţa de fond a reţinut o pretinsă greşită interpretare dată de recurent prevederilor Ghidului solicitantului şi a Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3821/2015.

Cu alte cuvinte, prima instanţă a stabilit ca fiind_corectă constatarea recurentului privind situaţia de fapt, apreciind că eroarea ar fi intervenit în interpretarea dispoziţiilor legale incidente.

Or, consideră că această împrejurare confirmă apărările autorităţii invocate atât prin precizările nr. 30857/16.03.2018, cât şi prin obiecţiunile la raportul specialistului nr. 6592/28.01.2019, prin care a arătat că obiectul cauzei - analizarea legalităţii şi temeinicie actelor administrative supuse controlului judiciar- priveşte verificarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către organul emitent al actelor supuse analizei, care este de competenţa instanţei de judecată, ceea ce exclude în speţă caracterul concludent al punctului de vedere al unui specialist în studii atmosferice.

Astfel, prima instanţă a reţinut că Ghidul solicitantului şi Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3821/2015 stabilesc faptul că sunt eligibile cheltuielile cu 'terenurile, în măsura utilizării acestora în cadrul proiectului şi pe durata perioadei acestei utilizări, în limita de 10% din cheltuielile totale eligibile ale operaţiunii în cauză. în acest context, instanţa a conchis că, atâta timp cât dispoziţiile reţinute se referă la terenuri utilizate, nu doar construite, în cadrul proiectului, cheltuielile ar fi eligibile.

Pentru a putea integra şi punctul de vedere al specialistului cooptat în cauză, prima instanţă a arătat cum un teren poate fi utilizat în scop de cercetare în mai multe moduri decât exclusiv pentru a edifica o construcţie pe acesta, în care să se desfăşoare activităţi de cercetare.

Or, niciun moment prin actele administrative supuse verificării nu s-a ridicat şi analizat problema ca restul terenului a cărui valoare a fost încadrată ca şi cheltuială neeligibilă şi a fost respinsă la rambursare ar fi sau nu utilizat în cadrul proiectului, ci ce suprafaţă din teren a fost construită, astfel că aspectele privind utilizarea terenului exced actelor analizate în cauză.

Practic, instanţa trebuia să analizeze situaţia de fapt (cu privire la care oricum a reţinut că terenul e utilizat în proporţie de 45,26%), precum şi dacă terenul a fost utilizat conform criteriilor specifice stabilite prin contractul de finanţare şi anexele la acesta (care fac parte integrantă din el), respectiv să verifice aceste criterii-componenta de construcţii a proiectului - construirea clădirii multifuncţionale MARS şi a platformelor tehnologice. Or, tot acest proces implica efectuarea de verificări scriptice ale documentelor pe care instituţia noastră le-a depus la dosarul cauzei, proces în care punctul de vedere al unui specialist în studii atmosferice nu îşi găseşte relevanţa. Cu alte cuvinte, modalitatea în care poate funcţiona un Observator MARS nu este de natură a justifica dacă terenul în speţă a fost utilizat conform criteriilor specifice stabilite prin contractul de finanţare şi anexele la acesta.

Oricum, Raportul specialistului cuprinde mai mult consideraţii generale, neconcludente în cauză, după cum rezultă şi din obiectivele încuviinţate în cauză, precum şi din aspectele menţionate de acesta, ceea ce demonstrează neconcludenţa probei şi măsura nejustificată a primei instanţe de a o avea în vedere.

Astfel, recurentul susţine că Ministerul Fondurilor Europene a înaintat întreaga documentaţie care a stat la baza actelor contestate, în principal Cererea de Finanţare, rapoartele de evaluare a cererii" de finanţare întocmite de experţi independenţi, toate documentele care au stat la baza Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/29.11.2016, înregistrată la DGPEC sub nr. x/22.02.2017(actul administrativ contestat) pentru întocmirea punctului de vedere de specialitate de către specialistul european, astfel cum acesta a fost încuviinţat în dosar de către instanţa de judecată, dar cu toate acestea, specialistul european A., la întocmirea Raportului, nu a ţinut seama de înscrisurile prezentate de către Ministerul Fondurilor Europene, nefacându-se referire la acestea în lucrarea sa.

Astfel, se poate remarca faptul că specialistul european în cadrul raportului întocmit nu a făcut referire la documentele transmise de către Ministerul Fondurilor Europene, aceste înscrisuri nefiind analizate în cadrul răspunsului dat la obiectivele stabilite. Mai mult, în răspunsul dat la obiectivele încuviinţate de către instanţa, specialistul european se raportează la cu totul alte aspecte, spre exemplu:

"(...) toate Observatoarele Atmosferice Europene se bazează pe topografii similare MARŞ care includ zone construite şi în câmp deschis.(...)" aspecte care nu au legătura cu cauza dedusă judecăţii.

Mai mult chiar, deşi în cauză există deja un Raport de evaluare întocmit de experţi europeni independenţi, la data de 13.01.2016, raport ce a fost întocmit la momentul evaluării cererii de finanţare şi analizat în vederea luării deciziei privind finanţarea proiectului, se poate constata faptul că specialistul european nici măcar nu face referire la acest document.

Ori, înscrisurile înaintate de Ministerul Fondurilor Europene au constituit documente justificative, de care specialistul european trebuia sa tina seama (acesta fiind unicul criteriu de evaluare) la fundamentarea lucrării sale profesionale cu caracter de "ştiinţificitate".

În ceea ce priveşte argumentele prezentate de către specialistul european A., în răspunsul formulat in ceea ce priveşte obiectivele 1 si 2 stabilite în prezenta cauza, recurentul susţine că nu sunt justificate, motivat de faptul că raportat la diferendul dedus judecaţii se poate remarca ca specialistul European nu a răspuns punctual la obiectivele sus-mentionate. Mai mult chiar răspunsul formulat este părtinitor în favoarea reclamantului INOE 2000.

Cu privire la aspectele reţinute de instanţă din Raportul specialistului referitoare la faptul că terenul a fost achiziţionat în vederea realizării unui laborator pentru studii atmosferice (MARŞ) care conţine atât spaţii interioare cât şi exterioare, iar un laborator pentru studii atmosferice are cerinţe specifice de amplasament şi organizare, inclusiv privind acoperirea terenului şi spaţiile construite, arătăm că, în prevederile cuprinse în Ghidul Solicitantului, Secţiunea F - Proiecte de investiţii pentru instituţii publice de CD/universităţi, la cap. 2.4 Prevederi privind eligibilitatea cheltuielilor se specifică expres faptul că "proiectul poate necesita o serie de alte cheltuieli care nu sunt eligibile, dar sunt necesare pentru bună implementare a proiectului. Aceste cheltuieli se suportă de către beneficiar, fără a fi luate în considerare la determinarea asistentei financiare nerambursabile".

În concluzie, recurentul susţine că obiectul cauzei - analizarea legalităţii şi temeiniciei actelor administrative supuse controlului judiciar, ce priveşte verificarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către organul emitent al actelor supuse analizei, care este de competenţa instanţei de judecată, exclude în speţa caracterul concludent al punctului de vedere al unui specialist în studii atmosferice, motiv pentru care proba nu este utilă, pertinentă şi concludentă, iar lipsa valorii probatorii a sa, prin raportare la scripte, faţă de obiectul litigiului, nu a condus la dezlegarea pricinii, astfel că nu îşi găsea justificarea a fi avută în vedere de către instanţă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că probatoriul serveşte atât părţilor litigante, dar mai ales instanţei de judecată la formarea convingerii intime, faţa de aspectele expuse anterior, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 330 şi art. 351 din C. proc. civ., prima instanţă în mod greşit a avut în vedere la soluţionarea cauzei punctul de vedere al unui specialist în domeniul studiilor atmosferice exprimat prin Raportul domnului A..

În cadrul celei de-a treia critici, recurentul susţine că, în ceea ce priveşte dispoziţia de obligare a instituţiei la plata sumelor de 24.978 RON şi de 1.960 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi aceasta are caracter reformabil în considerarea următoarelor argumente:

Referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 1.960 euro reprezentând onorariul specialistului în studii atmosferice, menţionează că în mod greşit au fost dispuse în sarcina autorităţii, în condiţiile în care respectiva probă nu a fost utilă, pertinentă şi concludentă în soluţionarea prezentei cauze, context în care nici cheltuiala aferentă acesteia nu are justificare, motiv pentru care consideră că dispoziţia de obligare a acesteia se impune a fi reformată în sensul înlăturării respectivei obligaţii.

Consideră că cel puţin cuantumul onorariului ar fi trebuit cenzurat în contextul în care Raportul specialistului are 20 de pagini (inclusiv poze) în care se prezintă aspecte privitoare la modalitatea generală de funcţionare a Observatoarelor MARS şi modul de utilizare a unui teren în acest sens, motiv pentru care apreciază că nu este justificată o remuneraţie de aproape 2.000 euro (ceea ce reprezintă mai mult de 9.000 RON).

În ceea ce priveşte suma de 24.978 RON (compusa din taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat) reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de litigiul care face obiectul dosarului, susţine recurentul că şi aceasta era neîntemeiată, motiv pentru care trebuia respinsă în consecinţă.

Astfel, susţine recurentul că raportat la dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., dar şi aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudenţă, se poate afirma că şi în dreptul intern partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Or, în speţă, prima instanţă a acordat cheltuieli de judecată fără nicio motivare şi fără a face trimitere la nicio dovadă.

a) În ceea ce priveşte realitatea cheltuielilor de judecată pretinse, apreciază că aceasta presupune analizarea a două aspecte:

- modalitatea de stabilire a lor;

- plata efectivă.

Or, în speţă, prima instanţă nu a făcut trimitere la nicio factură sau alt document justificativ prin care să se fi stabilit respectiva sumă, şi cu atât mai puţin rapoarte de activitate, fişe de timp sau vreun extras din serviciile avocaţiale care să detalieze activităţile efectiv prestate de avocat.

De asemenea, în ceea ce priveşte plata efectivă, se poate lesne observa că nu se reţine vreo dovadă a achitării cheltuielilor de judecată pretinse, motiv pentru care susţine că instanţa nu a reţinut nicio dovadă a realităţii sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată, deci nici nu s-a constatat îndeplinirea uneia dintre condiţiile cumulative care ar fi putut conferi caracter întemeiat cererii reclamantului, context în care pretenţiile acestuia sunt neîntemeiate, ceea ce atrăgea respingerea lor, astfel că hotărârea contrară a primei instanţe de impune a fi reformată.

Deopotrivă, recurenta susţine că suma cu titlu de cheltuieli de judecată nu are caracter necesar şi rezonabil, motiv pentru care aceasta se impune a fi cenzurată.

Astfel, raportat la complexitatea cauzei şi demersurile efectuate de avocat, instanţa nu a indica elementele apreciate de aceasta ca indicând o complexitate suficient de ridicată pentru a acorda onorariul solicitat.

În ceea ce priveşte complexitatea cauzei, recurentul arată că, în speţă, au fost solicitate cheltuielile de judecată aferente dosarului.

Or, o astfel de cauză nu presupune un grad suficient de ridicat de complexitate pentru a justifica onorariul pretins, împrejurare demonstrată şi de lipsa de administrare a probatorii lor, precum şi faptul că litigiul a fost soluţionat în câteva termene de judecată.

Astfel, primele două termene de judecată s-au acordat pentru a se depune înscrisuri şi a se lua cunoştinţă de acestea, iar 5 termene au fost date pentru depunerea la dosarul cauzei a punctului de vedere de către specialist, după care a fost amânat termenul de pronunţare o dată. Practic, din cele 7 termene de judecată acordate în cauză, doar ultimul, la care s-a amânat pronunţarea, ar putea fi avut în vedere ca un veritabil termen de judecată la care părţile au fost în măsura să pună concluzii.

Consideră astfel că toate aceste împrejurări sunt în egală măsură de natură a susţine caracterul nu tocmai complex al cauzei.

Drept urmare, aspectele prezentate şi actele normative invocate confereau caracter neîntemeiat susţinerilor reclamantului cu consecinţa respingerii cererii sale de obligare la plata cheltuielilor de judecată pretinse.

În ceea ce demersurile efectuate de avocat în faţa instanţei, recurentul susţine că reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată şi notele de probe de 2 pagini prin care a propus încuviinţarea probei cu înscrisuri şi pe cea constând în punctul de vedere al unui specialist.

Or, la aprecierea unui cuantum rezonabil, instanţa trebuie să raporteze proporţionalitatea onorariului la volumul de muncă depus pentru pregătirea apărărilor în cauză, complexitatea litigiului, efortul intelectual şi valoarea actelor întocmite de avocat, ceea ce prima instanţă nu a avut în vedere .

Aşadar, apreciază că aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din noul C. proc. civ., în sensul cenzurării cheltuielilor de judecată este în strânsă legătură cu principiul exercitării drepturilor procedurale cu bună credinţă (art. 12 din noul C. proc. civ.), astfel că partea nu poate pretinde, cu titlu de cheltuieli de judecată, mai mult decât reprezintă activitatea concretă a avocatului.

Astfel, suma solicitată în speţă cu titlu de cheltuieli de judecată este vădit disproporţionată, faţă de demersurile avocatului în faţa instanţei, munca acestuia reprezentând condiţia sine qua non a remuneraţiei.

Solicită a se avea în vedere că nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin documentele depuse reclamantul nu a fost în măsură să dovedească caracterul real, necesar şi rezonabil al cheltuielilor de judecată pretinse, astfel că nici prima instanţă nu numai că nu le-a analizat, ci, mai mult, nici nu le-a avut în vedere.

Or, stabilirea acestora nu este de natură să justifice în mod echitabil activitatea desfăşurată de avocat cauza, ci să împovăreze patrimoniul recurentului-pârât, în mod nejustificat, prin aceasta încălcându-se principiul echităţii, întrucât, acordarea cheltuielilor de judecată nu trebuie să reprezinte nici cauza, nici scop a îmbogăţirii fără justă cauză a reclamantului.

Pe cale de consecinţă, consideră că aspectele expuse atrăgeau soluţia de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată sau cel puţin de cenzurare a cuantumului acestora, astfel că hotărârea contrară a primei instanţe are vădit caracter reformabil şi justifică admiterea recursului, casarea hotărârii, reţinerea cauzei şi în rejudecare respingerea pretenţiilor deduse judecăţii.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica INOE 2000 în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea depusă de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica INOE 2000 i-a fost comunicată recurentului - pârât în termenul legal, acesta nu a formulat Răspuns, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 18.06.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 17 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile apărătorului intimatului - reclamant pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reţinând dosarul spre soluţionare.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate şi cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (anterior Ministerul Fondurilor Europene) este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, Înalta Curte constată că, deşi pârâtul a încadrat recursul doar în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", în cadrul criticilor expuse la punctul B din recursul ce face obiectul judecăţii, acesta şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la probatoriul administrat în cauză de către instanţa de fond, respectiv punctul de vedere depus de un specialist în domeniul studiilor atmosferice, concretizat în Raportul întocmit de domnul A., apreciind că, raportat la dispoziţiile art. 255, art. 330 şi art. 351 din C. proc. civ., această probă nu este utilă, pertinentă şi concludentă, iar prima instanţă în mod greşit a avut-o în vedere la soluţionarea cauzei.

Ori, aceste critici ce se referă la norme de procedură, se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează exact situaţia când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespecare atrage sancţiunea nulităţii", neputând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cum eronat a procedat recurentul -pârât.

Trecând la analizarea acestora din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de control judiciar le apreciază ca nefondate, neputând reţine astfel incidenţa acestuia în speţa de faţă, în considerarea faptului că, în conformitate cu art. 258 corelat cu art. 264 din C. proc. civ., instanţelor de fond le-a fost atribuită atât competenţa de a evalua şi a hotărî în privinţa administrării probelor care sunt utile şi concludente pentru stabilirea situaţiei de fapt (căreia i se circumscrie raportului juridic litigios), cât şi puterea de a aprecia liber probele concret administrate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerea recurentului în sensul că, în speţă, punctul de vedere al unui specialist în domeniul studiilor atmosferice, concretizat în Raportul întocmit de domnul A., nu ar fi concludent, raportat la obiectul cauzei, se circumscrie acestor atribuţii conferite de lege, opinia contrară a recurentului neavând aptitudinea de o restrânge.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 330 C. proc. civ.: "(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi."

Ori, raportat la faptul că Biroul Local de expertize nu a putut identifica în evidenţa sa un expert în domeniul studiilor atmosferice, fiind un domeniu strict specializat, Înalta Curte constată că această probă constând în punctul de vedere al unui specialist, era admisibilă conform art. 330 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care obiectul acestuia, aşa cum rezulta din obiectivele propuse de reclamantă, se circumscria împrejurărilor de fapt asupra cărora specialistului i se cere să-şi exprime părerea, să dea lămuriri sau să le constate ca specialist, împrejurări care au legătură cu obiectul pricinii şi ajută la soluţionarea cauzei.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond este suverană în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt, raportat la probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs are obligaţia verificării aplicării corecte a legii în raport de situaţia astfel stabilită. Practic, în recurs se judecă exclusiv în drept numai hotărârea recurată. Sunt şi rămân câştigate cauzei faptele, astfel cum au fost apreciate de judecătorul fondului.

Prin urmare, criticile referitoare la modalitatea în care instanţa a înţeles să valorifice mijloacele de probă administrate şi să interpreteze probele, nu se pot constitui în motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Înalta Curte reţine că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor, or, în speţă, o astfel de ipoteză nu s-a conturat.

Nemulţumirea recurentului sub acest aspect, ca de altfel şi celelalte trimiteri făcute în susţinerea acestui motiv de recurs cu privire la interpretarea probelor aflate la dosarul cauzei se referă la o pretinsă stabilire greşită a situaţiei de fapt, însă ele nu mai pot face obiect de analiză al instanţei de control judiciar, întrucât în recurs sunt analizate strict motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu şi motive de netemeinicie, scopul recursului fiind esenţialmente de control al legalităţii hotărârii atacate, ceea ce înseamnă că orice susţinere care relevă pretinse erori ale instanţei de fond în aprecierea probelor administrate exced analizei instanţei de recurs.

Astfel, Înalta Curte subliniază caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, prin intermediul căruia instanţa de control judiciar nu poate fi învestită să analizeze temeinicia hotărârii recurate, ci numai legalitatea acesteia.

Aşadar, aprecierea unei instanţe de fond asupra aptitudinii unei probe de a conduce la soluţionarea procesului nu poate fi cenzurată pe calea recursului, întrucât vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii. Prin urmare, aprecierea asupra pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probei constând în părerea unui specialist, reglementată de art. 330 alin. (3) C. proc. civ., se constituie într-un aspect care ţine de temeinicia hotărârii adoptate, fiind incompatibilă cu examenul de legalitate specific recursului, scopul acestei căi extraordinare de atac fiind acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin3 C. proc. civ.)

Prin urmare, instanţa de recurs nu poate primi criticile ce vizează neconcludenţa probei constând în punctul de vedere al specialistului în domeniul studiilor atmosferice, reprezentând critici de netemeinicie a hotărârii, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar.

Împrejurarea că, în urma analizei întregului material probator administrat în cauză, instanţa şi-a format convingerea în sensul temeiniciei susţinerilor specialistului, nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii, în condiţiile în care, judecătorul a examinat argumentele părţilor, expunând punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, precum şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăuut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinut în cauză, prima instanţă făcând o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. c) din Ordinul de aprobare a Schemei de ajutor de stat "Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) şi a investiţiilor în CDI prin Programul operaţional Competitivitate (POC)" şi a dispoziţiilor art. 2.3 din Ghidul solicitantului pentru Axa prioritara 1 a POC 2014-2020, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3821/2015.

Astfel, instanţa de control judiciar are în vedere punctul 4.7 ",Descrierea proiectului", din cadrul Cererii de finanţare, ce este parte integranta din Contractul de finanţare, unde, în legătură cu Centrul Măgurele pentru Studii de Atmosfera si Radiaţie (MARS) şi Centrul de Date MARS, se precizează că dezvoltarea acestora se va realiza: "prin achiziţionarea terenului necesar 20.000 mp, construcţia facilitaţilor (o construcţie de 1200 mp şi pregătirea spaţiului exterior pentru găzduirea echipamentelor asa cum este descris in Anexa 5.1.1 a Proiect de arhitectura), prin achiziţionarea si instalarea de noi echipamente de cercetare si re-locarea mai multor instrumente automate deja existente in cadrul laboratoarelor de teledetectie activa si pasiva si insitu".

Se constată, aşadar, că proiectul nu are ca obiect doar construirea clădirii multifuncţionale MARS şi a platformelor tehnologice, asa cum eronat a susţinut recurentul-pârât, ci realizarea unui centru pentru studii de atmosferă si radiaţii, fiind un proiect complex care trebuie să integreze şi să asigure funcţionarea, în condiţii optime, a echipamentelor, ce operează atât în interior, cât şi în aer liber, în exteriorul clădirilor.

Acest lucru rezultă şi din punctul de vedere al specialistului A. care a arătat că, "un observator pentru studii atmosferice nu este doar o încăpere sau o clădire unde sunt efectuate experimente, ci este o facilitate care include un «spaţiu de lucru îin câmp deschis» semnificativ, unde aparatura este implementata astfel încât sa fie în contact direct cu mediul.(...) Terenul liber de construcţii este într-adevăr, parte din infrastructura de cercetare si dezvoltare (...) Zona de teren de 10.948 mp de teren liber de construcţii reprezintă un minim necesar pentru a distribui toate echipamentele astfel incat acestea sa funcţioneze in condiţii optime si sa asigure obţinerea de date valide de inalta calitate".

Înalta Curte reţine ca fiind relevante în speţă următoarele norme comunitare şi naţionale:

- art. 24 alin. (3) lit. c) din cadrul Secţiunii 4 - Ajutoare pentru cercetare, dezvoltare si inovare din Regulamentul 451/2014, conform căruia"costurile eligibile ale proiectelor de cercetare şi dezvoltare sunt alocate unei categorii specifice de cercetare şi dezvoltare şi sunt următoarele: (...) costurile cu clădirile şi terenurile, în măsura utilizării acestora în cadrul proiectului şi pe durata perioadei acestei utilizări. (...) In cazul terenurilor, sunt eligibile costurile transferului comercial sau costurile de capital efectiv suportate ".

- art. 69 alin. (3) lit. b) din Regulamentul 1303/2013, ce prevede că nu sunt eligibile pentru o contribuţie din partea fondurilor structurale şi de investiţii europene ESI costurile de achiziţionare de terenuri neconstruite şi de terenuri construite cu o sumă mai mare de 10 % din cheltuielile totale eligibile ale operaţiunii în cauză -per a contrario, sunt eligibile costurile de achiziţie de terenuri neconstruite si de terenuri construite, în limita a 10% din cheltuielile totale eligibile ale operaţiunii în cauză,.

- art. 30 alin. (1) lit. c) din Ordinul de aprobare a Schemei de ajutor de stat CDI, ce prevede că " pentru activităţile de cercetare fundamentală, industrială şi de dezvoltare experimentală sunt eligibile următoarele tipuri de costuri; (...) costurile cu clădirile şi terenurile, în măsura utilizării acestora în cadrul proiectului şi pe durata perioadei acestei utilizări. In ceea ce priveşte clădirile, sunt considerate eligibile doar costurile de amortizare corespunzătoare duratei proiectului, calculate pe baza principiilor contabile general acceptate. In cazul terenurilor, sunt eligibile costurile transferului comercial sau costurile de capital efectiv suportate";

- art. 2.3 din Ghidul Solicitantului POC CDI, conform căruia "următoarele categorii de activităţi sunt eligibile pentru finanţare în cadrul prezentei acţiuni (...) achiziţionarea de teren".

- de asemenea, art. 2.4. din Ghidul solicitantului POC CDI, prevede ca următoarele tipuri de cheltuieli sunt eligibile:

"Cheltuielipentru achiziţia de teren în vederea construirii unei clădiri destinate activităţilor de CD sunt eligibile în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului numai dacă costul de achiziţie al terenului a fost certificat de un evaluator independent autorizat, care confirmă că valoarea acestuia nu excede valoarea de piaţă. Regula de eligibilitate se aplica şi în cazul în care se achiziţionează o clădire în scopul demolării acesteia şi utilizării terenului".

- în cadrul aceluiaşi Ghid se statuează ca nu reprezintă o cheltuială eligibilă achiziţionarea de terenuri neconstruite şi de terenuri construite cu o sumă mai mare de 10% din cheltuielile totale eligibile.

Ori, raportat la aceste norme şi la probele administrate în cauză, în mod temeinic şi legal, a reţinut instanţa de fond că nu exista nicio justificare rezonabilă pentru care sfera noţiunii "utilizat" să primească exclusiv accepţiunea de "construit", căci un teren poate fi utilizat în scopul de cercetare în mai multe moduri decât exclusiv pentru a edifica o construcţie pe acesta, în care sa se desfăşoare activităţi de cercetare.

Modul de utilizare a terenului în scopul desfăşurării activităţii de cercetare a fost descris pe larg în Cererea de finanţare şi în Studiul de fezabilitate şi a avut în vedere amplasarea pe acesta a unei clădiri P+l cu o suprafaţa totala de aproximativ 1200 mp, a patru platforme de beton cu suprafaţa de 750 mp fiecare şi a echipamentelor cu funcţionare automata si scanare, conform cerinţelor specifice de funcţionare.

Inclusiv din Nota Justificativă se putea constata că terenul a fost achiziţionat şi în vederea amplasării si exploatării echipamentelor de cercetare-dezvoltare, cu respectarea distanţei minime necesare între aceste echipamente, pentru a nu afecta datele colectate, iar nu doar pentru edificarea construcţiei şi a platformelor betonate, în cadrul acesteia menţionându-se că " terenul în suprafaţă de 20.000 mp …..trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: să aibă o dispunere corespunzătoare cerinţelor de exploatare a echipamentelor de CD: suprafaţa plată (să fie situat într-o zonă fără declivitati….să fie amplasat la o distanţă suficientă faţă de alte obstacole (naturale sau de natură umană) şi sa aibă un perimetru larg, fără obstacole care sa împiedice funcţionarea aparatelor cu scanare: departe de surse mari de poluare (industrie,trafic intens) si de aeroporturi civile (utilizarea surselor laser), la o distanţă suficient de mare de zone rezidenţiale, care sa permită utilizarea unor echipamente pe baza de unde sonore sau optice, fără perturbarea vieţii locuitorilor".

Distincţia recurentului - pârât între " teren construit" şi " teren neconstuit" nu are suport legal, cheltuiala cu terenul fiind eligibilă dacă întregul teren este utilizat în cadrul proiectului şi pe durata perioadei acestei utilizări, fiind complet irelevant dacă acesta este utilizat prin edificarea unor construcţii sau prin amplasarea unor echipamente sau instrumente de cercetare, pe platformele betonate sau direct pe pământ.

Înalta Curte reţine ca fiind neîntemeiată susţinerea recurentului, conform căreia proiectul a vizat exclusiv componenta de construcţii şi că terenul ar fi fost achiziţionat exclusiv în scopul edificării construcţiilor, în condiţiile în care inclusiv în Ghidul solicitantului se precizează că " Acest tip de proiect (n.n. Investiţii pentru departamentele de CD ale întreprinderilor) va sprijini investiţii iniţiale pentru construcţia de noi departamente de CD (laboratoare/centre de CD etc,) însoţită obligatoriu de dotarea acestora cu echipamente şi instrumente de cercetare, modernizarea, extinderea, consolidarea, schimbarea de destinaţie a departamentelor de CD existente, însoţită obligatoriu de dotarea acestora cu echipamente si instrumente de cercetare, achiziţia de echipamente şi instrumente de cercetare."

Ori, raportat la faptul că proiectul consta în realizarea unui laborator pentru studii atmosferice, se putea deduce cu uşurinţă faptul că acesta nu putea să aibă ca obiect doar edificarea unei construcţii şi a unor platforme betonate, fiind absolut necesar ca acesta să includă atât spaţii interioare, cât şi exterioare, în vederea amplasării şi exploatării echipamentelor de cercetare-dezvoltare.

Este eronată reţinerea recurentului - pârât în sensul că doar terenul situat sub construcţie si sub platformele betonate ar fi utilizat în cadrul proiectului, în condiţiile în care întregul teren este destinat activităţii de cercetare-dezvoltare, având în vedere că echipamentele amplasate pe platformele betonate si cele amplasate direct pe pământ au nevoie de o rază liberă în jurul lor, pentru a funcţiona în mod optim, în sensul de a nu interfera unele cu celelalte.

Dacă s-ar valida raţionamentul recurentului ar însemna că, pentru a fi eligibilă întreaga suprafaţa de teren, atunci aceasta ar fi trebuit ocupată in întregime de construcţii si/sau de platforme betonate - ceea ce ar fi condus la imposibilitatea realizării proiectului, respectiv a laboratorului pentru studii atmosferice, în condiţiile în care, din probele administrate în cauză, rezultă că un astfel de laborator presupune, în mod obligatoriu, un procent minim de teren liber, neocupat de construcţii.

Reţinând, aşadar, că, în cauză s-a făcut dovada că, pentru implementarea proiectului, respectiv pentru dezvoltarea Centrului pentru studii atmosferice MARS este utilizată întreaga suprafaţă de teren de 20.000 mp, judicios instanţa de fond a constatat nelegalitatea actelor atacate, în ceea ce priveşte respingerea la plată a sumei de 900.933,78 RON, intimatul - reclamant având dreptul de a obţine decontarea integrală a sumei cu care a achiziţionat terenul în discuţie, iar nu doar a sumei echivalente suprafetei de 9.052 mp (ce reprezintă 45,26 % din suprafaţa totală).

Prin urmare, soluţia instanţei, de admitere a acţiunii, de anulare a actelor atacate şi obligare a pârârâtului la rambursarea sumei de 900.933,78 RON, este legală şi urmează a fi menţinută, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor Ghidului solicitantului şi a Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3821/2015, criticile recurentului ce vizează nelegalitatea acesteia, neputând fi reţinute.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, şi criticile referitoare la cheltuielile de judecată.

Astfel, constată că intimatul-reclamant a făcut dovada efectuării acestora, la dosarul instanţei de fond regăsindu-se dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 350 RON (fila x din Volumul I), factura şi extrasul de cont prin care se face dovada onorariului avocaţial în cuantum de 24.628,24 RON şi Dispoziţia de plată externă pentru suma de 1960 Euro, reprezentând onorariul specialistului desemnat în cauză (ultimele file din Volumul IV).

Potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ.: "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului."

În raport de referirea expresă a textului şi la onorariilor specialiştilor, nu se poate susţine că în cheltuielile de judecată aferente procedurii nu intră şi cheltuielile cu onorariului specialistului A., de vreme ce aceste cheltuieli sunt cheltuieli efectuate în acest proces de partea care l-a câştigat.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Din textul de lege anterior menţionat rezultă că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii adverse, să îi plătească cheltuieli de judecată, ceea ce înseamnă că temeiul acordării cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Aşadar, legiuitorul a apreciat că partea care a câştigat procesul are dreptul la acordarea sumelor de bani efectuate cu procesul purtat, sume ce urmează a fi suportate de către partea care a pierdut procesul şi care, prin comportamentul său a obligat partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces.

În speţă, cum acţiunea reclamantului a fost admisă, culpa procesuală aparţine recurentului - pârât.

Prin urmare, soluţia de obligare a pârâtului la plata taxei judiciare de timbru şi a onorariului specialistului desemnat în cauză, în cuantum de 1960 Euro este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., criticile recurentului în sensul că, în mod greşit aceste cheltuieli au fost stabilite în sarcina sa, neavând suport legal.

În ceea ce priveşte critica referitoare la întinderea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul specialistului şi onorariul avocatului, respectiv cenzurarea cuantumului acestora, Înalta Curte reţine că cenzurarea cheltuielilor de judecată nu este o obligaţiei a instanţei, ci această măsură este lăsată la latitudinea judecătorului deoarece, în raport de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Aşadar, Înalta Curte constată că prevederile art. 451 alin. (2) şi (3) din noul C. proc. civ. reglementează posibilitatea instanţei de a reduce partea din cheltuielile de judecată ce reprezintă onorariul avocaţilor şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ., atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată, neexistând o obligaţie în acest sens.

Ca urmare, refuzul instanţei de a face aplicarea prevederilor legale menţionate nu este un aspect circumscris legalităţii hotărârii, ci acesta priveşte dreptul de apreciere al judecătorului, respectiv temeinicia hotărârii şi, ca atare, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ., nu poate face obiectul controlului instanţei de recurs.

În privinţa proporţionalităţii cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului ales, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea soluţiei pronunţate în interesul legii, Înalta Curte a reţinut că "pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

35. În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

36. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

37. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."

Aşadar, Înalta Curte constată că aprecierea asupra oportunităţii şi asupra cuantumului onorariului de avocat şi a onorariului specialistului numit în condiţiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ. aparţine instanţei de fond şi reprezintă o chestiune de fapt lăsată la latitudinea acesteia, nefiind supusă cenzurii instanţei de recurs.

Prin urmare, critica ce vizează cuantumul onorariului avocatului şi specialistului desemnat în cauză nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., neputând face obiectul controlului instanţei de recurs, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond, în raport de starea de fapt corect stabilită, în urma probelor administrate, a pronunţat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare pe calea extraordinară a recursului.

Deopotrivă, având în vedere cererea intimatului-reclamant din această etapă procesuală, de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei căi de atac, în cuantum de 17.027,71 RON, constând în onorariul pentru servicii de asistenţă juridică conform contractului nr. x/25.09.2017, astfel cum rezultă din Factura Fiscală seria x nr. x din 12.02.2020 şi Extrasul de cont, ataşate la dosarul de recurs, raportat la soluţia ce se preconizează a fi pronunţată asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (anterior Ministerul Fondurilor Europene), Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a obliga recurentul -pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această etapă procesuală, în favoarea intimatului-reclamant Institutul Naţional de Cercetare -Dezvoltare Pentru Optoelectronică INOE 2000, onorariul avocatului fiind proporţional cu munca efectiv prestată în prezenta cauză, muncă ce presupune întreaga activitate depusă, atât în sala de judecată, cât şi demersurile întreprinse pentru pregătirea apărării.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Astfel, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (anterior Ministerul Fondurilor Europene), ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii instanţei de fond.

Totodată, va obliga recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (anterior Ministerul Fondurilor Europene) la plata sumei de 17.027,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-reclamant Institutul Naţional de Cercetare -Dezvoltare Pentru Optoelectronică INOE 2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (anterior Ministerul Fondurilor Europene) împotriva sentinţei civile nr. 484 din 12 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (anterior Ministerul Fondurilor Europene) la plata sumei de 17027,71 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-reclamant Institutul Naţional de Cercetare -Dezvoltare Pentru Optoelectronică INOE 2000.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.