Retrocession of communal religious property: validity of equivalent compensation and burden of proof for abusive state seizure

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Galaţi reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr. 9214/28.04.2020 emisă de către pârâtă şi acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilele solicitate prin cererile de retrocedare care au aparţinut comunităţii evreieşti şi au fost preluate abuziv de Statul Român în perioada comunistă.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 60 din 7 aprilie 2022, a admis acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din Romania, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal Dec. 9214/28.07.2020, a dispus anularea Deciziei nr. 9214/28.07.2020 emisă de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a constatat că reclamanta A. are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru suprafaţa de 3640 mp care a fost situate în oraşul Panciu, strada x nr. 2 şi a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 13.856 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare arată că instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi aplicat prevederile normelor speciale în vigoare prevăzute în materia restituirii imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase.

În susţinerea prezentului recurs precizează următoarele:

Prin Decizia nr. 9214/28.07.2020, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/26.03.2003 şi nr. 4262/26.03.2003 depuse de către A., întrucât:

- solicitanta nu a precizat obiectul cererilor de retrocedare în sensul indicării arterei şi numărului poştal al imobilului solicitat şi nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate;

- solicitanta nu a depus informaţii/înscrisuri referitoare la un istoric de arteră şi număr poştal al imobilului solicitat, considerăm că nu există identitate între imobilul, teren în suprafaţă de 3640 m.p. situat în oraşul Panciu, str. x pentru care reclamanta a transmis documente prin adresa nr. x/04.04.2019 şi imobilele solicitate prin cererile de retrocedare;

- din seria de înscrisuri depuse de solicitantă cu privire la unul dintre imobilele solicitate prin cererile de retrocedare şi anume imobilul situat în oraşul Panciu, judeţul Vrancea, nu a reieşit cu exactitate identitatea dintre imobilele situate în perimetrul Carol, ulterior str. x.

În procedura administrativă, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, prin nr. 4259/C/19.03.2018, nr. 4260/C/19.03.20I8 şi nr. 4262/C/19.03.2018 a solicitat A., în termenul de 240 de zile prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare:

a) precizarea obiectului cererii de retrocedare menţionate anterior prin indicarea arterei şi a numărului poştal actual al imobilului solicitat, a istoricului de arteră şi număr poştal;

b) acte sau orice înscrisuri care să ateste deţinerea proprietăţii de către solicitant asupra imobilului, la momentul preluării abuzive, în original sau copie legalizată;

c) declaraţie din partea solicitantei în care să se menţioneze dacă aceasta a beneficiat, pentru imobilul solicitat, de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislaţiei din domeniul fondului funciar sau a altor legi reparatorii.

Prin adresa nr. x/05.12.2018, A. a solicitat prelungirea termenului instituit de prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu încă 120 de zile, în vederea obţinerii de informaţii suplimentare de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea.

Ulterior, prin adresa nr. x/04.04.2019, A. a depus în completarea cererilor de retrocedare o serie de înscrisuri cu privire la un imobil situat în oraşul Panciu, str. x, însă din actele la dosar nu reiese cu claritate identitatea dintre imobilele situate în perimetrul din str. x, ulterior str. x.

Faptul că sarcina probei revine solicitanţilor reprezintă un aspect întărit chiar de prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 prin care s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 240 de zile în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile prevăzute de lege.

Cu privire la Raportul de expertiză în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie întocmit în prezentul litigiu de doamna expert tehnic B., învederăm onoratei instanţei faptul că nici doamna expert, prin expertiza tehnică întocmită nu poate aduce lămuriri suficiente în clarificarea obiectivelor dispuse de instanţa de fond, raportul de expertiză întocmit în cauză nefiind bazat pe înscrisuri concrete care să ajute la identificarea ansamblului de imobile în cauză şi nici care să conducă la aprecierea că există o identitate de imobile, raportul bazându-se mai mult pe simţămintele şi intuiţia doamnei expert, aspect care nu poate fi admisibil în dovedirea unor fapte concrete precum dreptul de proprietate şi identificarea reală a imobilelor solicitate.

În concluzie nu a răspuns obiectivelor desemnate de instanţa astfel încât nu se poate stabili dacă există identitate între imobilele solicitate prin cererile de retrocedare nr. x/26.02.2003, nr. y/26.02.2003 şi nr. 4259/26.02.2003 situate în localitatea Panciu, str. x (fosta str. x), jud. Vrancea şi dacă există identitate între imobilele solicitate prin cererile de retrocedare, situate în localitatea Panciu, str. x (fosta strada x nr. 143), jud. Vrancea şi imobilul teren în suprafaţă de 3640 m.p. situat în localitatea Panciu, str. x, jud. Vrancea.

În consecinţă, având în vedere faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate la momentul preluării abuzive asupra imobilelor solicitate, apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică sentinţa civilă nr. 60/07.04.2022.

În ceea ce priveşte solicitarea privind obligarea Comisiei speciale de retrocedare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 3640 m.p.:

Potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare (...) va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.

Atât doctrina cât şi practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanţa judecătorească nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit.

În cazul în care s-ar recunoaşte acest drept instanţelor, ar însemna că s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

În acest sens sunt şi prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora "instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".

De altfel, conform art. 249 din Noul C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, având în vedere caracterul accesoriu al acestuia, solicită în principal, exonerarea Comisiei speciale de retrocedare de la plata cheltuielilor de judecată şi în subsidiar solicită diminuarea cheltuielilor de judecată la un cuantum minim, pentru argumentele invocate pe fondul cauzei.

Prin urmare, în lumina actelor şi lucrărilor dosarului, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile anterior-menţionată şi în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A..

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr. 9214/28.04.2020 emisă de către pârâtă şi acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilele solicitate prin cererile de retrocedare care au aparţinut comunităţii evreieşti şi au fost preluate abuziv de Statul Român în perioada comunistă.

Prima instanţă a administrat şi apreciat, în mod greşit probele administrate, mai precis a dat eficienţă concluziilor raportului de expertiză, deşi acestea nu ar fi de natură a identifica imobilele solicitate.

Instanţa de fond ar fi obligat în mod nelegal recurenta-pârâtă la plata sumei de 13.856 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

În aceste condiţii, atât criticile recurentei privind modul de administrare şi interpretare a probelor încuviinţate, cât şi criticile recurentei referitoare la soluţia primei instanţe de obligare a C.S.R. la plata cheltuielilor de judecată, nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, critica recurentei cu privire la soluţia primei instanţe de acordare către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat nu poate fi încadrat în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile legale pentru care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a recursului, impunându-se, pentru acest considerent, anularea acestuia ca nemotivat.

Pentru toate aceste motive, solicită instanţei de control judiciar să constate temeinicia excepţiei nulităţii recursului formulat în prezenta cauză si, pe cale de consecinţa, să dispună anularea căii de atac.

Netemeinicia motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta susţine ca:

- instanţa de fond în mod greşit ar fi interpretat şi aplicat prevederile normelor speciale în vigoare prevăzute în materia restituirii imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase;

- prin soluţia de obligare a recurentei la acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 3640 mp, prima instanţă ar fi încălcat dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, deoarece "instanţa judecătorească nu va putea hotărâri conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma sa rezolve cererea cu care a fost investit";

- instanţa de fond, în mod greşit, ar fi avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, deoarece "nici doamna expert, prin expertiza tehnică întocmită nu poate aduce lămuriri suficiente în clarificarea obiectivelor dispuse de instanţa de fond";

- prima instanţă, în mod greşit, a dispus obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.856 RON, solicitând prin cererea sa de recurs fie exonerarea de la plata acestei sume, fie diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs, recurenta susţine că instanţa de fond ar fi încălcat dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 conform căror "instanţa judecătorească nu va putea hotărâri conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost investit".

În continuare, susţine recurenta că "în cazul în care s-ar recunoaşte acest drept instanţelor, ar însemna că s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat".

În realitate, soluţia pronunţată de către instanţa de fond nu încalcă nicio prevedere legală incidentă şi nici nu nesocoteşte principiul separaţiei puterilor în stat.

După cum lesne se poate observa, instanţa de fond a acţionat întru totul în limitele prevăzute de Legea nr. 554/2004, soluţia de anulare a deciziei şi de obligare a recurentei să emită o nouă decizie cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru teren fiind una dintre soluţiile prevăzut, în mod expres, de prevederile art. 18 alin. (1) - (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentata de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Prin urmare, atâta timp cât Comisia specială de retrocedare are competenţa de a propune acordarea de despăgubiri, este evident faptul că, în situaţia în care nu îşi îndeplineşte această îndatorire, instanţa de judecată poate dispune, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, obligarea Comisiei să emită actul administrativ în forma prevăzută de lege, respectiv cu propunerea de acordare de despăgubiri.

Pe cale de consecinţă, sunt nefondate orice susţineri ale recurentei în sensul că prima instanţă s-ar fi pronunţat asupra unor aspecte care exced competenţelor sale.

Netemeinicia criticilor recurentei referitoare la condiţia existenţei dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate

Sub acest aspect, recurenta critica soluţia instanţei de fond, invocând, în esenţa, faptul ca "solicitanta nu a făcut dovada dreptului sau de proprietate la momentul preluării abuzive asupra imobilelor solicitate".

Contrar susţinerilor recurentei Comisia specială de retrocedare, hotărârea instanţei de fond este una temeinică şi legală, în condiţiile în care, în speţă, dovada dreptului de proprietate reiese în mod neechivoc din înscrisurile depuse la dosarul de retrocedare.

Astfel, trebuie avut în vedere, în primul rând, actul normativ în baza căruia s-a realizat preluarea, respectiv Decretul nr. 135/1958 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare România, în cuprinsul căruia se arată în mod expres că se autorizează cumpărarea "terenului în suprafaţă de 3.460 mp situat în oraşul Panciu, str. x, regiunea Galaţi, proprietatea Comunităţii Evreilor din Panciu,"

Totodată, împrejurarea ca imobilele s-au aflat în proprietatea Comunităţii evreieşti rezultă şi din înscrisurile depuse la dosarul de retrocedare, dovedesc în mod expres şi neechivoc faptul că, imobilele s-au aflat în proprietatea Comunităţii Evreilor din Panciu anterior preluării abuzive de către Statul Roman, concluzia contrară a recurentei fiind cu totul nelegală şi nefundamentată.

Având în vedere cele menţionate şi argumentele recurentei referitoare la raportul de expertiză întocmit în cauză în sensul că acesta "nu poate suplini dovedirea de către reclamantă a dreptului său de proprietate şi a preluării abuzive de către Statul Roman a imobilelor solicitate" au un caracter vădit neîntemeiat.

În condiţiile în care, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, dovada dreptului de proprietate rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de retrocedare, înscrisuri pe care recurenta le-a ignorat la momentul soluţionării cererii, este mai mult decât evident faptul că raportul de expertiză întocmit în cauză nu a avut natura de a dovedi dreptul de proprietate al reclamantei, ci doar de a identifica imobilele ce fac obiectul prezentei cauze.

Raportul de expertiză a fost întocmit în mod corect de către expert, concluziile acestuia fiind bazate pe înscrisurile doveditoare ale imobilelor în discuţie.

Aşadar, prima instanţa în mod corect a dat eficienta concluziilor raportului de expertiză.

Prin Decizia nr. 9214/28.04.2020 emisă de către pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România cererile de retrocedare formulate de către reclamantă au fost respinse cu motivarea că solicitanta nu a precizat obiectul cererilor de retrocedare în sensul indicării arterei şi a numărului poştal al imobilului solicitat, nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

În ceea ce priveşte respingerea cererilor cu motivarea că nu a fost precizat obiectul cererilor de retrocedare în sensul indicării arterei şi a numărului poştal al imobilului solicitat, instanţa apreciază că acesta nu reprezintă un motiv suficient, ci este doar manifestarea unui formalism excesiv din partea autorităţii pârâte căreia îi revenea obligaţia de a analiza dacă bunurile solicitate a fi restituite au aparţinut Comunităţii evreieşti din oraşul Panciu şi dacă au fost obiectul unei preluări abuzive din partea Statului Român în perioada comunistă.

Instanţa apreciază că, prin înscrisurile depuse la filele x - verso, 10, 11, 12, 157-164 din volumul I al dosarului, s-a realizat dovada faptului că suprafaţa de 3640 mp situată în oraşul Panciu strada x nr. 2 a aparţinut Comunităţii evreieşti din oraşul Panciu. Aceste înscrisuri se coroborează cu cel existent la dosar care reprezintă o copie certificată a Decretului nr. 135/19.03.1958 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române prin care se autorizează Ministerul Afacerilor Interne să cumpere terenul în suprafaţă de 3640 mp situat în oraşul Panciu, strada x nr. 2, regiunea Galaţi, proprietatea Comunităţii Evreilor din Panciu.

De asemenea, la fila x din volumul I, există copia certificată a unui proces-verbal întocmit la data de 17.09.1956 de Sfatul Popular al oraşului Panciu prin care s-a consemnat faptul că s-a procedat la măsurarea terenului proprietatea comunităţii Evreilor din oraşul Panciu strada x nr. 2, găsindu-se o suprafaţă totală de 3.640 mp.

Mai mult decât atât, la fila x se află copia certificată a adresei nr. x/1958 emisă de Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniştri către C.. prin care de face referire la Decretul nr. 135/19.03.195 şi la faptul că anterior se declarase de acord să vândă terenul la preţul de 14.560 RON. Totodată, prin aceeaşi adresă se solicită relaţii cu privire la motivul pentru care Comunitatea nu a comunicat Ministerului Afacerilor Interne număr de cont bancar şi data la care delegatul Comunităţii se poate prezenta la Panciu pentru că redactarea şi autentificarea actului, respectiv care sunt piedicile datorită cărora nu se poate încheia actul de vânzare-cumpărare cu privire la terenul respectiv.

Aşadar, prin mai multe înscrisuri emanând de la autorităţi ale Statului Român din perioada comunistă se confirmă faptul că suprafaţa de 3640 mp situată în oraşul Panciu strada x nr. 2 a aparţinut Comunităţii evreieşti din oraşul Panciu şi că s-a intenţionat vânzarea acestei suprafeţe către Ministerul Afacerilor Interne.

Faţă de această constatare şi pentru a fi exclusă posibilitatea unei duble despăgubiri, instanţa a solicitat relaţii de la această instituţie în sensul de a preciza dacă există în evidenţele sale înscrisuri din care să rezulte dacă a fost cumpărată terenul în suprafaţă de 3640 mp.

Răspunzând acestei solicitări Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar în copie Decretul nr. 218/1960 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române prin care la articolul 1 s-a dispus trecerea în proprietatea statului, exproprierea şi darea în administrarea operativă a Ministerul Afacerilor Interne a terenului în suprafaţă de 3640 mp. situată în oraşul Panciu strada x nr. 2, proprietatea Comunităţii Evreilor din Panciu.

Articolul 2 autoriza Ministerul Afacerilor Interne să despăgubească Comunitatea Evreilor din Panciu în numerar cu suma de 14.560 RON, conform procesului-verbal încheiat între organele Sfatului Popular al oraşului Panciu şi delegaţii Comunităţii Evreilor despre care se menţiona că face parte integrantă din Decret. După cum am arătat mai sus acest prin proces-verbal s-a consemnat faptul că s-a procedat la măsurarea terenului proprietatea comunităţii Evreilor din oraşul Panciu strada x nr. 2, găsindu-se o suprafaţă totală de 3.640 mp.

Răspunzând solicitării instanţei Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Vrancea a comunicat faptul că nu au fost identificate înscrisuri din care să rezulte plata sumei de 14.560 RON de către Ministerul Afacerilor Interne către Comunitatea Evreilor din Panciu.

O astfel de dovadă nu a fost depusă în cauză de către Ministerul Afacerilor Interne şi nici de către UAT oraş Panciu. De menţionat că această instituţie nu a furnizat nici un fel de relaţii instanţei deşi i s-au solicitat în mod repetat relaţii privind imobilul din strada x nr. 2.

Prin urmare, în lipsa unor alte dovezi contrare se trage concluzia că imobilul teren în suprafaţă de 3640 mp descris mai sus a trecut în proprietatea statului prin expropriere fără a fi realizată o măsură de despăgubire.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Potrivit art. 3 alin. (6) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială. În situaţia în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menţiona că proprietarul are drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege.

Art. 4 alin. (4) din acelaşi act normativ prevede că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Iar la alin. (6) se arată că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Concluzia expertului este certă în sensul că zona în care s-a aflat imobilul fostei comunităţi evreieşti este situată pe actuala stradă a Libertăţii şi a identităţii dintre actuala stradă Libertăţii şi fosta stradă Carol.

Aşadar, în cauză a fost făcută dovada existenţei în patrimoniul Comunităţii Evreilor din Panciu a terenului în suprafaţă de 3640 mp., precum şi dovada preluării abuzive.

Cum din expertiza administrată în cauză a rezultat că suprafaţa pe care s-au aflat respectivele construcţii este ocupată în prezent de construcţii de interes public, cum ar fi Centrul de vaccinare Panciu, Centru rezidenţial pentru persoane vârstnice şi actuala stradă Libertăţii, rezultă că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere şi Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile la plata către reclamanta A. a sumei de 5.888,83 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 60 din 7 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile la plata către reclamanta A. a sumei de 5.888,83 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.