Administrative liability for delayed payment of insurance claims: statutory penal interest after annulment of illegal rejection decision

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 martie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. ("A."), în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată nr. x/29.01.2016 şi obligarea pârâtului la soluţionarea, de îndată, a unei astfel de cereri de plată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea depusă la data de 31.08.2021, reclamanta a modificat cererea introductivă, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor către reclamantă pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin respingerea cererii de plată, constând în:

(i) în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele aplicabile în materia asigurărilor, respectiv 0,1% pe zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, în cuantum de 29.465,32 RON până la data de 08.09.2021 şi, în continuare, până la data plăţii efective;

(ii) în subsidiar, dobânda legală penalizatoare, conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

1.3. Prin notele scrise depuse la data de 23.11.2021, reclamanta a precizat că solicită obligarea FGA la plata de penalităţi aplicate sumei solicitate conform cererii de plată, calculate de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data de 29.10.2021, dată la care banii au fost achitaţi de către pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1762 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii şi a respins acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1762 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive de instanţă, astfel cum a fost modificată.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta - reclamantă susţine că hotărârea primei instanţei a fost pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material care stabilesc condiţiile în care poate fi angajată răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Consideră recurenta-reclamantă că pârâtul FGA avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru deschiderea dosarului de daună, efectuarea verificărilor necesare şi urmarea procedurii de plată a despăgubirilor, cu respectarea prevederilor legale şi contractuale incidente, creanţele de asigurare instrumentate de FGA fiind creanţe invocate de recurentă împotriva B. S.A. ("B."), în calitatea sa de asigurător RCA. Prin urmare, procedura de lichidare şi plată a creanţelor, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 trebuia să se facă cu respectarea cadrului contractual şi legal aplicabile asigurărilor de tip RCA.

Cu toate acestea, arată recurenta-reclamantă, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată. Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4644/13.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost anulată Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, iar FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată. În urma unei astfel de analize, intimatul - pârât a recunoscut dreptul A. la despăgubiri şi a efectuat plata despăgubirilor.

În opinia recurentei-reclamante, în cauza pendinte actul administrativ nelegal este reprezentat de Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, care a fost anulată prin hotărâre judecătorească. Faptul că printr-o astfel de hotărâre intimatul - pârât FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a cererii de plată nu poate conduce la concluzia că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece o atare abordare ar reprezenta o nesocotire a puterii de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală decizia FGA.

Cât priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a aplicat eronat prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., raportat la aspectele de fapt incidente în cauza pendinte, câtă vreme, ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părţi sau stabilit de lege. Intimatul-pârât FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii de plată abia după anularea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, respectiv la mai bine de 5 ani de la data la care trebuie să fie efectiv achitate despăgubirile. Aşadar, prin soluţia dată cererii de plată prin Decizia nr. 14452/2018, FGA a lipsit A. de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri pentru o perioadă de peste 5 ani.

Recurenta-reclamantă susţine şi că există legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, câtă vreme întârzierea în soluţionarea cererii a fost generată de modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia nr. 14452/2018.

Cât priveşte culpa FGA, recurenta-reclamantă apreciază că aceasta este una evidentă, întrucât Fondul, ca structură de garantare creată de lege cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea obligaţia ca, în îndeplinirea obligaţiilor sale, să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, FGA nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani. Acţionând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, FGA a interpretat greşit prevederile legale, cu ignorarea impactului pe care această atitudine l-ar putea produce pe piaţa asigurărilor.

Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune obligarea Fondului la plata de despăgubiri în vederea acoperirii prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare, fiind greşite susţinerile primei instanţe în sensul neîndeplinirii condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii FGA.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, intimatul-pârât susţine că nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei existenţei actului administrativ nelegal, raportat la cererea de plată ce face obiectul prezentului dosar, întrucât FGA şi-a îndeplinit obligaţia de soluţionare a cererii de plată prin emiterea unui act administrativ de respingere a cererii de plată, respectiv prin plata despăgubirii după soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva acestei decizii. Astfel, nu există nicio întârziere în soluţionarea cererii de plată, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul Legii nr. 213/2015 nu este stabilit un termen de plată pentru plata despăgubirilor, dat fiind numărul mare de dosare de daune instrumentat de FGA.

Intimatul-pârât consideră că în mod greşit recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 1535 C. civ., câtă vreme FGA îşi desfăşoară activitatea în baza Legii speciale nr. 213/2015, care stabileşte temeiul şi limitele răspunderii Fondului, iar daunele moratorii nu se regăsesc printre obligaţiile de plată ale acestei autorităţi.

În concluzie, apreciază intimatul-pârât că nu există nicio culpă a FGA, în speţă nefiind făcută dovada existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de plată.

În continuare, intimatul-pârât reiterează apărările din fond referitoare la inadmisibilitatea acţiunii, raportat la condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, precum şi argumentele vizând scopul înfiinţării Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi activitatea desfăşurată de această instituţie, accentuând necesitatea de a interpreta obligaţiile FGA prin prisma unui termen rezonabil de soluţionare a cererilor de plată, raportat la volumul total al cererilor înregistrate.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, a fost respinsă la termenul de judecată din 17 mai 2023, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, reclamanta A. S.A. a formulat critici prin care a invocat greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice şi repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal.

Din circumstanţele concrete ale cauzei se reţine că recurenta-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere, modificată şi precizată, prin care a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată din 18.04.2017, înregistrată la FGA sub nr. x/27.04.2017, ce viza creanţa de asigurare în cuantum de 18.708,14 RON. Reclamanta a apreciat că un atare prejudiciu constă, în principal, în penalităţi în cuantumul de 0,1% pe zi întârziere (conform Ordinului CSA nr. 14/2011) calculate de la data 18.05.2017 (data la care, în opinia reclamantei, ar fi trebuit să fie soluţionată cererea de plată) şi până la data plăţii efective a despăgubirii - 29.10.2021, iar, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Înalta Curte are în vedere că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, întrucât repararea pagubei produse persoanei vătămate reprezintă o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciu, respectiv daunele pretinse şi emiterea actelor administrative anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal, sens în care vor fi avute în vedere şi prevederile art. 1349 C. civ., având denumirea marginală Răspunderea delictuală, "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", precum şi art. 1357, având denumirea marginală Condiţiile răspunderii, din acelaşi act normativ, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Condiţiile generale cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt: (1) existenţa unui prejudiciu, (2) existenţa unei fapte ilicite, (3) existenţa unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită şi prejudiciu, (4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a Deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată, apreciind că este îndeplinită şi condiţia legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins mai multe cereri de plată formulate de societatea reclamantă pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată a sumei de 18.708,14 RON, formulată la 18.04.2017 şi înregistrată de FGA sub nr. x/27.04.2017, motivat de împrejurarea că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobată la plată şi achitată din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor suma de 450.000 RON, reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată Decizia nr. 14452/03.05.2018 şi a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, fiind respinsă acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanţa a reţinut, între altele, că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 (…) nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».

Aşadar, Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a fost anulată în mod definitiv de instanţa de contencios administrativ, corelativ cu obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analiza pe fond a cererilor de plată, inclusiv a celei ce face obiectul prezentului litigiu.

Este de observat că existenţa creanţei în sumă de 18.708,14 RON, solicitată prin cererea de plată de care se prevalează reclamanta A. în prezenta cauză, nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, astfel că dreptul pretins de A. în prezentul litigiu, vizând acordarea accesoriilor solicitate sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale aferente creanţei principale, nu a devenit actual câtă vreme nu s-a decis asupra existenţei sau inexistenţei dreptului la încasarea despăgubirii. Însă, în urma reanalizării cererii de plată înregistrată sub nr. x/27.04.2017, pârâtul FGA a procedat, la data de 29.10.2021, la plata către A. a unor creanţe de asigurări, printre care suma de 931 RON, conform extrasului de cont nr. 222 din 01.11.2021, sumă care, potrivit susţinerilor reclamantei, priveşte prezentul litigiu. Prin urmare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a confirmat dreptul A. la plata unei părţi din suma solicitată cu titlu de despăgubire, respectiv 931 RON, la dosar nefiind depusă vreo altă dovadă referitoare la plata diferenţei până la suma cerută prin cererea de plată - 18.708,14 RON.

Această împrejurare nu a fost avută în vedere de către instanţa de fond, care în mod greşit a reţinut caracterul neîntemeiat al cererii reclamantei pe motiv că în speţă nu există certitudinea acordării sau nu, în întregime sau în parte, a sumei solicitate prin cererea de plată. Or, la dosarul cauzei reclamanta a depus atât note scrise precizatoare ale pretenţiilor solicitate, cât şi înscrisurile însoţitoare, inclusiv exatrasul de cont din care rezulta plata parţială a despăgubirii ce face obiectul cererii înregistrate de FGA sub nr. x/27.04.2017. Aşadar, în speţă s-a dovedit că Fondul a recunoscut dreptul recurentei-reclamante la plata parţială a creanţei principale.

De esenţa acţiunii de contencios administrativ este nu doar anularea actului administrativ nelegal, ci şi repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată. În cauza de faţă, o dimensiune a respectivului prejudiciu rezidă în creanţa de asigurări, anume suma de 18.708,14 RON, ce a fost, însă, reparată parţial prin achitarea benevolă de către FGA la data de 29.10.2021 a sumei de 931 RON.

Înalta Curte constată că respingerea cererii de plată prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 şi întârzierea generată de FGA în achitarea despăgubirii către A. a avut ca efect prejudicierea creditorului, prin lipsirea lui de folosinţa sumei respective pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată, finalizată cu soluţionarea cererii în sensul respingerii acesteia prin decizia nr. 14452/03.05.2018) - 29.10.2021 (reanalizarea cererii de plată, finalizată cu admiterea sa în sensul achitării sumei amintite). Odată anulată, prin hotărâre judecătorească definitivă, Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine existenţa unei fapte ilicite constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei recunoscute cu titlu de creanţă de asigurări, pentru perioada anterior indicată.

Nu la aceeaşi concluzie se poate ajunge şi în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 03.05.2018, câtă vreme, faţă de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, lipseşte hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal (nesoluţionare în termen sau refuz nejustificat de soluţionare), imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

În acest context, Înalta Curte subliniază că, prin efectul cererii modificatoare a obiectului acţiunii introductive, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, partea reclamantă a solicitat acordarea despăgubirilor, ceea ce implică premisa legală esenţială a existenţei unei hotărâri judecătoreşti privind cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de pârât. Or, o astfel de hotărâre judecătorească există doar în sensul anulării Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, deci pentru perioada începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, fără ca partea reclamantă să demonstreze existenţa sa şi cu privire la conduita Fondului de Garantare a Asiguraţilor manifestată între data înregistrării cererii de plată (27.04.2017) şi data emiterii deciziei anulate din 03.05.2018.

Astfel, admiţând existenţa faptei ilicite a FGA constând în emiterea Deciziei nr. 14452/03.05.2018, Înalta Curte identifică şi prejudiciul suferit de reclamantă, a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente despăgubirii recunoscute de pârât cu privire la cererea de plată formulată la data de 18.04.2017 şi înregistrată sub nr. x/27.04.2017, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

Conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:

"(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", art. 1 alin. (3) din actul normativ amintit arătând că "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în cauza pendinte nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 64 alin. (4) din Norma aprobată prin Ordinul nr. 14/2011 coroborate cu art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, ce reglementează conţinutul contractului de asigurare RCA, din perspectiva penalităţilor aplicabile în caz de neplată, întrucât, după cum s-a arătat şi mai sus, răspunderea administrativ patrimonială reglemenatată de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este una extracontractuală şi, în situaţia particulară incidentă în cauza pendinte, o atare răspundere derivă din fapta ilicită cauzatoare de prejudicii constând în emiterea unui act administrativ nelegal (Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018).

Deşi este adevărat că recurenta-reclamantă a primit suma de 931 RON, ca plată a despăgubirii pentru riscul produs, în cazul plăţii dobânzii legale legătura de cauzalitate se grevează pe fapta FGA, care a emis un act administrativ nelegal ce a generat o întârziere în analizarea pe fond a cererii de plată şi în achitarea despăgubirii. Astfel, raportul de cauzalitate este neîndoielnic, actul administrativ emis în mod nelegal împiedicând reclamanta să beneficieze de folosinţa creanţei de asigurări recunoscute de pârât, pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021.

Concluzionând, despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente valorii despăgubirii recunoscute de pârât (conform dovezilor depuse la dosar) cu privire la cererea de plată formulată la 18.04.2017 şi înregistrată sub nr. x din data de 27.04.2017, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Nu vor fi reţinute apărările intimatului - pârât privind lipsa culpei FGA, argumentele expuse neînfăţişând circumstanţe exoneratoare de răspundere. Înalta Curte constată că emiterea Deciziei nr. 14452/03.05.2018 a fost rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, pârâtul alegând să promoveze, prin actele emise, o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, care nu a fost confirmată prin mecanismul dezlegării unei chestiuni de drept ce a format obiecul Deciziei nr. 29 din 02.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Cât priveşte apărările reiterate ale intimatului-pârât, referitoare la inadmisibilitatea acţiunii grefate pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că aceste argumente au fost înlăturate de prima instanţă cu ocazia examinării şi respingerii, ca neîntemeiate, a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, iar intimatul-pârât nu a declarat recurs împotriva acestei soluţii. Prin urmare, aspectele dezlegate de instanţa de fond şi care nu au fost recurate au caracter definitiv şi nu mai pot fi reanalizate de instanţa de control judiciar.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496-497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală aferentă valorii despăgubirii recunoscute de pârât cu privire la cererea de plată nr. x/18.04.2017, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1610,68 RON pentru fond şi recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON achitată în faza de judecată a fondului, 100 RON taxă judiciară de timbru achitată în faza de judecată a recursului, 872,22 RON onorariu avocat fond şi 588,46 RON onorariu de avocat în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1762 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei A. S.A. dobânda legală aferentă valorii despăgubirii recunoscute de pârât cu privire la cererea de plată nr. x/18.04.2017, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1610,68 RON pentru fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.