Immigration authority's refusal to process Nepalese worker's permit quashed; online filing held valid; appeal dismissed and costs awarded

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.08.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, a solicitat:

(i) anularea Refuzului cu nr. x/DIMB/S1/CMA din data de 27.07.2022, emis de Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia Pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, Serviciul Autorizaţii şi Permise de Şedere în Scop de Muncă în soluţionarea cererii de eliberare a avizului de angajare a cetăţeanului nepalez B., având nr. de înregistrare x/07.03.2022, respectiv 4527568/06.06.2022 şi, pe cale de consecinţă, obligarea intimatei la reanalizarea cererii şi la emiterea unui nou act administrativ cu respectarea dispoziţiilor legale;

(ii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului demers judiciar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1803 din 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări;

(ii) a anulat refuzul nr. x/DIMP/S1/CMA/27.07.2022 şi a obligat pârâta la reanalizarea cererii şi la emiterea unui nou act administrativ cu respectarea dispoziţiilor legale;

(iii) a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1835 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1803 din 14 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâta susţine că instanţa de fond a valorificat în mod greşit cererea de programare online depusă de intimata-reclamantă la data de 07.03.2022, aceasta neîndeplinind criteriul înregistrării efective a cererii, conform art. 28 din O.G. nr. 25/2014. Adresa de internet a fost creată pentru a facilita accesul angajatorilor şi cetăţenilor străini la ghişeul de primiri cereri, în ordinea depunerii cererilor, însă prezenţa fizică la ghişeu este absolut necesară în vederea depunerii documentelor necesare, doar în acest caz fiind primit un număr legal de înregistrare a cererii. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, numărul de ordine al cererii depuse online este utilizat doar pentru identificarea cererii de către angajaţii pârâtei la momentul prezentării solicitantului la ghişeu şi nu reprezintă numărul de înregistrare efectivă al unei cereri depuse la ghişeu.

Arată recurenta-pârâtă că un argument în acest sens îl reprezintă împrejurarea că, la accesarea portalului, în partea introductivă, există un mesaj adresat utilizatorilor, din care rezultă că transmiterea online a cererii şi a documentelor nu reprezintă depunerea documentelor în sensul O.G. nr. 25/2014. Astfel, toţi utilizatorii sunt informaţi în mod transparent asupra faptului că termenul legal de soluţionare a cererii curge de la data înregistrării oficiale a cererii la ghişeul de primiri.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 28 din O.G. nr. 25/2014, întrucât interpretarea gramaticală/literală, istorică şi teleologică a normei este în sensul înregistrării oficiale a cererii prin obţinerea numărului de înregistrare, iar nu prin obţinerea unei programări online. În acest sens, trebuie avută în vedere sintagma "30 de zile de la data înregistrării", care se referă evident la înregistrarea oficială, nu la transmiterea unei cereri de programare online, precum şi împrejurarea că legiuitorul nu a menţionat în mod expres, în cuprinsul textului de lege amintit, posibilitatea depunerii cererii online. Finalitatea textului de lege este aceea ca numai înregistrarea oficială a cererii să aibă consecinţe juridice, iar nu şi transmiterea online a unei cereri de programare.

Printr-un alt rând de critici, recurenta-pârâtă critică soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată şi solicită diminuarea onorariului avocaţial la minimul posibil, apreciind că valoarea acestuia este disproporţionată în raport cu activitatea avocatului şi complexitatea cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate în prezentul recurs vizează pretinsa interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 28 din O.G. nr. 25/2014, recurenta-pârâtă susţinând, în esenţă, că acest text de lege nu permite depunerea cererii pentru eliberarea avizului de angajare a cetăţeanului străin decât în format fizic, prin prezentarea solicitantului la ghişeul de primiri cereri, iar nu online, cum a procedat intimata-reclamantă.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curt constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normei legale amintite, de vreme ce art. 28 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede că "Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detaşare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la formaţiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări în a cărei rază de competenţă îşi are sediul angajatorul/beneficiarul prestării de servicii. (...)", fără a specifica o anumită modalitate de depunere a cererii. Cum legea nu distinge, nu se poate reţine obligativitatea depunerii cererilor exclusiv în format fizic, solicitanţii putând recurge şi la modalitatea alternativă a depunerii cererii online.

În cauză, intimata-reclamantă a depus online cererea de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul nepalez B. la data de 07.03.2022, iar la aceeaşi dată recurenta-pârâtă a comunicat reclamantei pe mail că solicitarea sa, înregistrată sub nr. x din 07.03.2022, a trecut în starea "în curs de verificare IGI". Ulterior, la data de 23 mai 2022, i s-a comunicat intimatei-reclamante, tot în format electronic, că solicitarea cu nr. x din 07.03.2022 a fost verificată, sens în care are obligaţia de a se prezenta cu documentele în original, copie şi solicitare tipărită în data de 06.06.2022, în scopul depunerii cererii. Intimata-reclamantă s-a prezentat cu documentele solicitate la data de 06.06.2022, primind bon de înregistrare şi fiind programată la data de 05.07.2022; în acest sens i s-a comunicat intimatei-reclamante, în format electronic, de către recurenta-pârâtă, că solicitarea cu nr. x din 07.03.2022 a trecut în starea "în curs de soluţionare".

Recurenta-pârâtă susţine că cererea depusă online la data de 07.03.2022 nu poate fi valorificată în sensul art. 28 din O.G. nr. 25/2014, aceasta reprezentând doar o solicitare de programare în vederea depunerii cererii de eliberare a avizului şi că doar după depunerea în format fizic a cererii şi documentelor însoţitoare la data de 06.06.2022 se poate considera că cererea intimatei-reclamante a fost efectiv înregistrată.

Aceste argumente nu sunt însă sprijinite de textul art. 28 din O.G. nr. 25/2014 care, astfel cum s-a arătat anterior, nu condiţionează înregistrarea cererii de depunerea în format fizic a acesteia. Prima instanţă a reţinut în mod corect că solicitarea reclamantei a dobândit dată certă la data de 07.03.2022, potrivit art. 278 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., moment la care a fost recepţionată de instituţia recurentă şi a primit număr de înregistrare.

De altfel, în mesajul de răspuns comunicat intimatei la data de 07.03.2022, după depunerea cererii în format online, recurenta-pârâtă a arătat că cererea a trecut în starea "În curs de verificare", fără a fi înştiinţată societatea că acordarea numărului de înregistrare s-a făcut doar în scopul programării în vederea depunerii ulterioare a cererii.

Nici argumentul recurentei-pârâte în sensul că, la accesarea portalului instituţiei, utilizatorii sunt avertizaţi cu privire la împrejurarea că depunerea online a cererii nu reprezintă depunerea documentelor în sensul O.G. nr. 25/2014 nu poate fi reţinut. Acest argument a fost invocat pentru prima dată în recurs, fără a fi demonstrate nici existenţa unui astfel de mesaj de avertizare şi nici împrejurarea că, la depunerea de către intimata-reclamantă a cererii de eliberare a avizului, acest anunţ era implementat în portalul instituţiei.

Cât priveşte argumentele recurentei-pârâte deduse din interpretarea gramaticală/literală, istorică şi teleologică a art. 28 din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte le apreciază a fi, de asemenea, nefondate.

A susţinut recurenta-pârâtă că, la adoptarea O.G. nr. 25/2014, legiuitorul nu a avut în vedere modalitatea de înregistrare online a cererilor, altfel ar fi menţionat expres această posibilitate în cuprinsul art. 28; or, Înalta Curte constată că tocmai caracterul general al normei, care nu precizează nicio modalitate de depunere, denotă intenţia legiuitorului de a permite depunerea cererilor în orice modalitate, atât fizic cât şi prin modalitatea depunerii la distanţă (în speţă, online).

Totodată, sintagma "30 de zile de la data înregistrării" nu se referă la modalitatea de depunere a cererii, stabilind doar că termenul de soluţionare a cererii curge de la înregistrare, iar în speţă cererea a fost înregistrată la data de 07.03.2022. De asemenea, nu poate fi reţinut nici argumentul că legiuitorul a înţeles să dea prevalenţă doar înregistrării "oficiale", singura aptă să producă efecte juridice, acest argument bazându-se pe refuzul recunoaşterii de către recurenta-pârâtă a cererii depuse online şi considerarea ca reprezentând înregistrare "oficială" doar cererea depusă în format fizic, argument care a fost găsit neîntemeiat de instanţa de control judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se confirmă criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă în raport de sentinţa recurată, nefiind decelată pretinsa interpretare şi aplicare greşită a art. 28 din O.G. nr. 25/2014.

În ceea ce priveşte criticile vizând cheltuielile de judecată stabilite de prima instanţă în sarcina recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluţiei astfel dispuse, Înalta Curte a reţinut că:

"proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1190 RON, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea la dosar a facturii fiscale seria x-274 din 13.12.2022 şi a extrasului de cont din 27.12.2022 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări împotriva sentinţei civile nr. 1803 din 14 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1190 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.