Slot-machine authorizations upheld suspended for two months after minor caught gambling; operator's appeal rejected

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.10.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc anularea, în tot, a Deciziei nr. 1621 emisă de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în data de 12.07.2019, prin care s-a dispus suspendarea autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine clasa A pentru mijloacele de joc cu seriile: 174259, 709902 şi 709908, ce au fost emise în favoarea A. S.R.L., CUI: x, mijloacele de joc tip slot-machine exploatate în punctul de lucru situat în Marghita, str. x, jud. Bihor, pentru o perioadă de 2 (două) luni, precum şi a Deciziei nr. 1905 emisă de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în data de 27.08.2019, prin care s-a dispus respingerea plângerii prealabile formulate împotriva deciziei nr. 1621/12.07.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 208 din 20 martie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional Pentru Jocurile De Noroc, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 208 din 20 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea anularea în tot a actelor administrative contestate.

Arată recurenta că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material apreciind incidente dispoziţiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 în sensul în care ar fi aplicabilă măsura suspendării autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc faţă de cele trei mijloace de joc.

În esenţă, instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea statuând că, raportat la probatoriul administrat, recurenta "nu a luat măsurile impuse de lege pentru a împiedica prezenţa minorilor în agenţie" şi că "nu a dovedit o intervenţie fermă în situaţia dată".

În realitate aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în sensul reţinut de către instanţă întrucât, pentru aplicarea măsurii suspendării autorizaţiilor de exploatare, este necesară îndeplinirea unei condiţii esenţiale ce ţine de tipicitatea faptei prevăzute de lege: gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg de acestea.

Aşa fiind, prin aplicarea dispoziţiilor at. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 în sensul arătat de către instanţă, aceasta a realizat şi o încălcare a dispoziţiilor art. 5 coroborat cu art. 7 din O.G. nr. 2/2001, arată recurenta.

De asemenea potrivit jurisprudenţei, măsura suspendării autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc reprezintă o sancţiune complementară - în sensul art. 5 alin. (3) şi alin. (4) din O.G. nr. 2/2001 - pe lângă o sancţiune contravenţională principală. Totodată, prin aceeaşi hotărâre evocată, instanţa a statuat asupra faptului că nu este posibil ca, în concret, sancţiunea principală - avertismentul - să vină în întâmpinarea unui pericol social redus (astfel cum reiese din fapta săvârşită în concret, precum şi din consecinţele produse), dar, în acelaşi timp, să fie aplicată o sancţiune complementară - măsura suspendării autorizaţiilor - în urma aprecierii aceleiaşi fapte contravenţionale ca fiind, de această dată, de un pericol social deosebit. Cu alte cuvinte, trebuie realizată o corelaţie între acestea două, fără să existe asemenea deosebiri de ordin calitativ.

În concret, în sarcina sa s-a reţinut o singură faptă, de natură contravenţională, dar s-au dispus două sancţiuni contradictorii. Raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, considerăm că, în prezenta cauză, criteriul consecinţelor grave nu poate fi reţinut întrucât agenţii constatatori ai O.N.J.N. au reţinut în mod legal şi veridic, prin individualizarea de către agenţii constatatori ai O.N.J.N. a sancţiunii contravenţionale principale în forma avertismentului, o gravitate redusă atât a faptei, cât şi a consecinţelor negative decurgând din săvârşirea acesteia.

Acesta fiind contextul în care Comitetul a fost învestit, apreciază recurenta că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 prin aceea că nu a fost corect stabilită întrunirea în concret a condiţiei esenţiale prescrise de norma legală: aplicarea sancţiunii "în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea." Totodată, din valorificarea greşită a situaţiei de fapt sub aspectul condiţiei esenţiale prescrise de norma amintită rezultă în mod implicit încălcarea de către instanţa de fond dispoziţiilor art. 5 coroborat cu art. 7 din O.G. nr. 2/2001.

Or, raportat la faptul că procesul-verbal contravenţional seria x/DGSC/A nr. x din data de 05.06.2019 nu a fost supus controlului instanţelor judecătoreşti, constatările consemnate în cuprinsul acestuia au dobândit caracter definitiv, prezentând efecte specifice autorităţii de lucru judecat - prezumţiile de veridicitate şi de legalitate ale conţinutului procesului-verbal contravenţional devenind absolute. Aşa fiind, toate constatările cuprinse în procesul-verbal contravenţional sunt pe deplin legale şi veridice.

Prin urmare, arată recurenta intimata nu poate ignora propriile constatări în scopul de a aplica măsura suspendării autorizaţiilor de exploatare faţă de cele trei mijloace de joc ale subscrisei - nu există dispoziţii legale care să permită O.N.J.N. schimbarea propriilor constatări de fapt şi încadrări juridice.

Totodată, nici instanţa nu poate dispune în acest caz cu privire la această măsură complementară prin modificarea constatărilor cuprinse în procesul-verbal sus-indicat (sau prin interpretarea acestora în alt sens decât cel statuat de către agenţii constatatori).

De asemenea, în temeiul art. 7 din O.G. nr. 2/2001, agenţii constatatori ai O.N.J.N. au constatat în concret un grad de pericol social redus care decurge din fapta societăţii, acesta fiind temeiul dispoziţiei de sancţionare contravenţională cu avertismentul.

Sancţiunea contravenţională principală a fost individualizată în varianta avertismentului, apreciindu-se că subscrisa a luat măsurile necesare pentru a limita la minimum posibil pericolul şi consecinţele negative ale pătrunderii minorului în sala de pariuri pentru a folosi mijloacele de joc tip slot ale subscrisei.

Cu alte cuvinte, această sancţiune nu a intervenit pentru neluarea măsurilor necesare, ci pentru că au fost constatate un pericol redus şi consecinţe de o gravitate minimă. Astfel de consecinţe minime sunt inevitabile, inerente şi imposibil de remontat din cauza inexistenţei obiective a unui filtru real apt să împiedice în totalitate accesul minorilor. Or, tocmai de aceea agenţii constatatori au înţeles să dea efect măsurilor şi eforturilor societăţii. Aşa fiind, toate acestea au fost valorificate de către agenţii constatatori ca circumstanţe atenuante.

Aşa fiind, instanţa de fond, statuând asupra "neluării de către recurenta a măsurilor pentru împiedicarea prezenţei minorului în agenţie şi prin nedovedirea unei intervenţii ferme în situaţia dată", a realizat o încălcare a veridicităţii şi legalităţii definitive a procesului-verbal contravenţional seria x/DGSC/A nr. x din 05.06.2019.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prealabil, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. reţinând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" şi faptul că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la data de 19 mai 2020, iar cererea de recurs a fost transmisă la data de 4 iunie 2020 potrivit facturii emisă de Poşta Română şi depusă în şedinţa de judecată, aspecte în raport de care recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Referitor la criticile privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 şi art. 5 şi 7 din O.G. nr. 2/2001, Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate.

Astfel, se reţine că prin Decizia nr. 1621/12.07.2019 - dosar fond -pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a dispus suspendarea autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot machine clasa A pentru 3 mijloace de joc exploatate în punctul de lucru al reclamantei din localitatea Marghita str. x judeţ Bihor pentru o perioadă de două luni, dar nu mai mult decât valabilitatea autorizaţiilor.

În motivarea deciziei, se arată că s-a constatat că în 21.04.2019 la acest punct de lucru nu au fost respectate dispoziţiile art. 150 ali. 1 lit. r) din H.G. nr. 111/2016, întrucât reclamanta a permis accesul unui minor în agenţia de pariuri, faptele fiind consemate în procesul-verbal nr. x/05.06.2019 şi în procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/19.06.2019. Pentru aceasta, reclamantei i s-a aplicat sancţiunea avertisment, fiind reţinută săvârşirea contravenţiei indicate la art. 151 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. x/2019 de către pârât, plângere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1905/27.08.2019 - dosar fond.

Contrar criticilor recurentei, Înalta Curte arată că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 apreciind raportat la probatoriul administrat că societatea recurentă "nu a aluat măsurile impuse de lege pentru a îmopiedica prezenţa minorilor în agenţie" şi "nu a dovedit o intervenţie fermă în situaţia data.".

Actul administrativ contestat în cauză cuprinde situaţia de fapt, reţinută în conformitate cu procesele-verbale de control şi constatare a verificărilor şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost întocmit şi a fost aplicată măsura suspendării.

Conform art. 7 din O.G. nr. 77/2009, prin participant la jocul de noroc se înţelege orice persoană fizică majoră, cu vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi, care doreşte şi are dreptul legal să participe la jocuri de noroc autorizate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice.

Participarea la joc presupune acceptarea necondiţionată a regulamentului respectivului joc de noroc.

Se interzice participarea la jocuri de noroc tradiţionale a persoanelor care nu deţin asupra lor acte de identitate valabile.

Accesul minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, precum şi participarea acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise.

Art. 150 alin. (1) lit. r) din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea jocurilor de noroc prevede că:

"să nu permită accesul minorilor în locaţiile în care se desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, la mijloacele de joc sau la sistemele informatice care permit participarea la jocurile de noroc".

La art. 8 din normele metodologice se arată că organizatorii de jocuri de noroc sunt obligaţi să prevadă în mod expres în regulamentul de joc interzicerea accesului minorilor în locaţiile specializate pentru exploatarea jocurilor de noroc. Interdicţia minorilor de a participa la jocurile de noroc va fi afişată la loc vizibil în locaţii ori pe pagina de start a website-ului prin care se desfăşoară activitatea, în cazul jocurilor de noroc la distanţă.

Organizatorii sunt obligaţi să interzică accesul minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea de jocuri de noroc, la mijloacele de joc ori la sistemele informatice care permit participarea la jocul de noroc. În scopul stabilirii dreptului de participare la jocul de noroc, organizatorii pot solicita participanţilor prezentarea unui act de identitate.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa de fond printr-o detaliată şi amănunţită analiză a situaţiei de fapt, a declaraţiilor angajaţilor, a agenţilor de pază din punctul de lucru, lecturarea mesajelor din aparatul telefonic al angajatei, fişa de intervenţie a echipajului 112 a concluzionat în mod corect că reclamanta nu a îndeplinit obligaţia impusă de lege conform cu care nu trebuia să permită accesul minorilor în locaţiile în care se desfăşoară activităţi de jocuri de noroc şi la mijloacele de joc, minorul intrând în incintă nestingherit, deci având un acces necontrolat în locaţie, şi apoi având acces la maşina de joc timp de circa 30 de minute fără a fi legitimat şi fără a fi fost dispuse măsuri de verificare.

Mai arată Înalta Curte că nu pot fi primite alegaţiile recurentei în sensul că dispoziţiile art. 150 din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea jocurilor de noroc "nu sunt aplicabile în sensul reţinut de instanţă întrucât pentru aplicarea măsurii suspendării autorizaţiilor de exploatare este necesară îndeplinirea unei condiţii asenţiale ce ţine de tipicitatea faptei prevăzute de lege: gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea", nu pot fi primite.

Recurenta realizează o confuzie între normele de drept contravenţional şi normele de drept administrativ, aspect reţinut de altfel şi la fond.

Or, arată Înalta Curte că procesele-verbale de constatare a contravenţie, respectiv procesul-verbal nr. x/05.06.2019 şi procesul-verbal nr. x/19.06.2019 în cuprinsul cărora a fost stabilită fapta săvârşită, gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum şi anumite circumstanţe personale nu au fost contestate, cele reţinute în cuprinsul acestora având caracter definitiv.

Din această perspectivă, critica recurentei în sensul că instanţa de fond nu a luat în considerare dispoziţiile art. 5 şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001 apare ca nefondată.

În egală măsură, nu pot fi validate alegaţiile recurentei în sensul că "ulterior stabilirii pericolului social redus, a fost dispusă măsura suspendării autorizaţiilor de exploatare, deşi acesta din urmă corespundea unui pericol social ridicat".

Potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (1) Constituie contravenţii la regimul exploatării jocurilor de noroc următoarele fapte:

(3) Comitetul de Supraveghere poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura suspendării autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locaţie ori pentru locaţia/locaţiile specializată(e), precum şi pentru domeniile/platformele operatorilor, în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1).

Rezultă în mod indubitabil urmare a propriului raţionament juridic că recurenta realizează o suprapunere între fapta contravenţională săvârşită şi sancţionată conform dispoziţiilor art. O.G. nr. 2/2001 şi sancţiunea adminsitrativă aplicată de către Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) potrivit dispoziţiilor art. 151 din H.G. nr. 111/2016.

Or, stabilind că aspectele reţinute în cuprinsul proceselor-verbale de contravenţie au intrat sub autoritate de lucru judecat, "gravitatea faptelor constatate" nu mai poate fi reapreciată în această etapă, fiind evident că sancţiunea contravenţională a avertismentului nu înlătură existenţa pericolului social, iar prin actul admisnistrativ emis pericolul social a fost apreciat proporţional cu sancţiunea suspendării autorizaţiilor celor 3 mijloace de jocuri de noroc operată pentru o perioadă de 2 luni.

De altfel, instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu poate fi ignorat pericolul social concret generat prin faptele reclamantei şi, faţă de valorile sociale protejate şi în interesul bunei dezvoltări a minorilor, pârâtul a aplicat în mod just dispoziţiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, luând măsura suspendării autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc pe o perioadă de timp orientată spre minimul prevăzut de lege tocmai în considerarea tuturor circumstanţelor reale ale săvârşirii faptei.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentele-reclamante, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 208 din 20 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.