Declaratory action for Securitate collaborator status: whether voluntary written consent to host meetings suffices without proof of effective use

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.10.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 54 din 17 februarie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 54 din data de 17 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate invocat susţine recurentul că instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate, decisive în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de nelegalitate a susţinut, în esenţă, recurentul următoarele:

Prima instanţă a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, din perspectiva acestor dispoziţii fiind relevant faptul că recurentul nu şi-a dat acordul pentru folosirea locuinţei de către Securitate, deşi în aparenţă i se impută apartenenţa semnăturii de pe înscrisul intitulat Angajament.

În sensul celor anterior antamate, apreciază recurentul că lipsa utilizării efective a respectivului spaţiu, doar prin simpla punere la dispoziţie la nivel scriptic, acţiunea de acceptare a eventualului colaborator nu a produs consecinţe, fapt ce ar trebui să îl exonereze de o eventuală constatare ca fiind colaborator al Securităţii.

Mai arată pârâtul că în cuprinsul dosarului se face referire la efectuarea unui instructaj asupra conspirativităţii, însă la dosarul cauzei nu se regăseşte vreun proces-verbal sau alt document semnat personal de recurent care să confirme acest lucru, mai mult arată că este o afirmaţie falsă faptul că a pus la dispoziţia Securităţii spaţiul în perioada 1979-1987.

Arată acesta că a locuit în acea garsonieră doar în perioada 25.01.1979 - 04.09.1981, acesta locuind în Bacău, Cămpulung Moldovenesc, căsătorindu-se în anul 1980. Or, cei trei copii ai săi au impus prezenţa la domiciliul permanent, astfel încât, apreciază recurentul nu putea intra nimeni în locuinţa sa.

Mai arată acesta că se contestă angajamentul din 16.08.1979 atât prin prisma scrisului, a semnăturii şi a conţinutului acestuia.

4. Apărările formulate de intimată

Deşi legal citat intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu a formulat întâmpinare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Din perspectiva acestor critici, se reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor, exigenţe ce în cauză sunt îndeplinite de hotărârea atacată.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Starea de fapt dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din actele dosarului, evidenţiază faptul că pârâtul A., primar al Comunei Preuteşti, Judeţul Suceava a fost recrutat în calitate de gazdă casă de întâlniri pentru asigurarea conspirativităţii legăturii cu reţeaua informativă de la I.Av. Bacău, şi a semnat olograf în acest scop Angajamentul din 16.08.1979 (prin raportul de expertiză criminalistică a stabilit că scrisul din cuprinsul Angajamentului şi semnătura au fost executate de pârât) - dosarul de fond.

Conform raportului privind necesitatea şi scopul recrutării, pârâtul intimat a fost racolat pentru a pune la dispoziţie garsoniera sa în scopul muncii de securitate.

La data de 01.08.1979 s-a întocmit Raportul cu propunerea de a fi recrutat în calitate de gazdă casă de întâlniri a pârâtului, reţinându-se " în scopul realizării unei munci mai calificate cu reţeaua informativă din legătură de la I.Av. Bacău, se impune crearea unei gaze de întâlniri în care să fie contactată reţeaua informativă în vederea instruirii şi dirijării cât mai corespunzătoare în conformitate cu cerinţele muncii noastre….

În acest scop a fost luat în studiu şi verificare locatarul A., din str. x, ap. 32….

Din verificările efectuate asupra celui în cauză cât şi a vecinilor de palier, rezultă că corespunde scopului propus de a fi folosit ca gazdă casă de întâlniri prin faptul că garsoniera poate fi folosită în tot cursul zilei şi chiar uneori şi noaptea" .

Propunerea a fost aprobată în data de 10.08.1979, iar ulterior la data de 16.08.1979 s-a procedat la recrutarea ca gazdă casă de întâlniri a pârâtului, fiind semnat Angajamentul menţionat.

În cadrul Angajamentului scris olograf de pârât s-a menţionat "…conştient de îndatoririle ce-mi revin în calitate de cetăţean al RSR, mă angajez să sprijin activitatea organelor de securitate prin punerea garsonierei mai sus indicate în orele când lipsesc de acasă pentru rezolvarea unor sarcini profesionale. Colaborarea cu organele de securitate se va face în mod secret angajându-mă să precizez acest secret faţă de orice persoană indiferent de grad, funcţie şi natura rudeniei."

Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Rezultă aşadar fără echivoc că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membri unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

În acest context, rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovăţii, de a individualiza şi de a aplica pedepse, nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum şi a oricăror alte probe pertinente şi concludente, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor,,

Aşadar, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii sau care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau altui spaţiu pe care îl deţinea şi calitatea de rezident.

A doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Analiza se efectuează în fiecare caz în parte, însă în cazul gazdelor, respectiv a persoanelor care, şi-au dat consimţământul ca în locuinţa sau în alt spaţiu pe care îl deţin să aibă loc întâlniri ale organelor de Securitate, legiuitorul nu a impus nicio condiţie suplimentară, aşa cum s-a formulat în cazul primei ipoteze a normei de drept.

Aşadar, simplul consimţământ dat în mod voluntar ca în locuinţă, sau în orice alt spaţiu deţinut să aibă loc întâlniri ale organelor de Securitate, conduce la atribuirea calităţii de colaborator.

Prin urmare, în cazul gazdelor nu este necesar ca spaţiul pus la dispoziţie să fi fost folosit de organele de Securitate şi să se fi obţinut informaţii de la reţeaua introdusă în acest spaţiu de natură să suprime sau să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului în scopul susţinerii regimului totalitar comunist.

Înalta Curte arată că, în mod corect, a apreciat instanţa fondului că pârâtul A. a avut calitatea de gazdă casă de întâlniri în condiţiile în care acesta a fost recrutat de organele de securitate în această calitate şi a semnat olograf în acest scop Angajamentul la data de 16.08.1979. Din cuprinsul Angajamentului rezultă că pârâtul a pus în mod voluntar la dispoziţia organelor de Securitate locuinţa din Bacău, str. x, ap. 32…, şi şi-a asumat în mod expres obligaţia de a sprijini organele de securitate şi de a nu divulga nimic despre acest sprijin.

În sensul celor anterior antamate, Înalta Curte nu poate primi alegaţiile recurentului din cuprinsul întâmpinării reiterate în recurs în sensul că nu a acceptat niciodată să fie colaborator al Securităţii şi să sprijine activitatea organelor de Securitate, "nu şi-a dat acordul pentru folosirea locuinţei de către Securitate, deşi în aparenţă i se impută apartenenţe semnăturii de pe înscrisul intitulat Angajament" sau că,,...lipsa utilizării efective a respectivului spaţiu, doar prin simpla punere la dispoziţie la nivel scriptic, acţiunea de acceptare a eventualului colaborator nu a produs consecinţe, fapt ce ar trebui să îl exonereze de o eventuală constatare ca fiind colaborator al Securităţii.".

Nu prezintă relevanţă, având în vedere că reţinerea calităţii de colaborator este strâns legată de manifestarea de voinţă a pârâtului de a pune la dispoziţie locuinţa sa organelor de Securitate în scopul organizării de întâlniri, iar nu de desfăşurarea efectivă a acestor întâlniri şi de natura informaţiilor furnizate eventual de reţeaua introdusă în casa conspirativă, sau de consemnările din Raportul cu propunere de recrutare referitoare la situaţia existentă în respectiva locaţie, nici afirmaţiile acestuia potrivit cărora mama sa nu l-a vizitat niciodată la această locuinţă, cum s-a indicat prin Raportul cu propunerea de recrutare şi că la datele de 15.05.1981 şi 17.06.1981 când se menţionează că ar fi avut loc întâlniri ale organelor se de Securitate în această locuinţă, soţia sa se afla în ultimele luni de sarcină şi se afla în permanenţă acasă, astfel încât aceste întâlniri nu puteau să aibă loc.

În acest context, în mod legal instanţa de fond a reţinut îndeplinirea cerinţei prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că activitatea intimatului se circumscrie ipotezei legale mai sus menţionate, respectiv, ... din probele administrate a rezultat îndeplinirea condiţiilor necesare pentru reţinerea calităţii de gazdă a unei case de întâlniri..".

Înalta Curte, reţine că pentru îndeplinirea condiţiei legale este suficientă aptitudinea manifestării de voinţă de a produce consecinţe, iar nu existenţa unor consecinţe efective.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 20 din legea nr. 554/2004, Înalta Curte va recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 54 din 17 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 54 din 17 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.