Scope of disciplinary negligence regarding execution costs and application of garnishment deadlines to judicial bailiffs

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.11.2019, reclamantul Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Executor Judecătoresc A., a solicitat instanţei desfiinţarea Hotărârii nr. 32/1.11.2019 pronunţată de pârâta Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă contestaţia Ministerului Justiţiei şi menţinută Hotărârea nr. 2/26.07.2019 pronunţată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu executorul judecătoresc A. şi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în fapt, ministrul justiţiei a exercitat acţiunea disciplinară împotriva executorului judecătoresc A., în temeiul art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, şi pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii disciplinare promovată de ministrul justiţiei, în sensul aplicării unei sancţiuni care să fie proporţională cu deficienţele constate şi cu gravitatea faptelor săvârşite.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 40/2020 din 20 martie 2020 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâţii A., şi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti împotriva Hotărârii nr. 32/01.11.2019 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea în totalitate a acţiunii disciplinare şi aplicarea unei sancţiuni proporţionale cu deficienţele constatate şi cu gravitatea faptelor săvârşite.

Apreciază recurentul că în mod greşit Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia formulată, menţinând Hotărârea nr. 32/1.11.2019 a Comisiei Superioare de Disciplină arătând că deficienţele constatate cu privire la termenul de 5 zile prevăzut de art. 787 C. proc. civ. nu se aplică executorilor judecătoreşti, ci doar terţilor poprit, iar modul de stabilire a cheltuielilor de executare nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "având în vedere că acestea au fost săvârşite cu intenţie directă, iar nu din neglijenţă de către executorul judecătoresc".

Cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor referitoare la "termenul de 5 zile prevăzut de art. 788 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 787 alin. (1)", în sensul că aceste prevederi nu s-ar aplica executorului judecătoresc, învederează recurentul că obligaţia executorului judecătoresc de a elibera sumele consemnate de terţul poprit se naşte începând cu data consemnării acestora la dispoziţia executorului.

Or, dispoziţile art. 864 C. proc. civ.. nu fac nicio referire la un aşa-zis "termen rezonabil", lăsând la aprecierea executorului judecătoresc acest aspect. Astfel, ar însemna că executorii judecătoreşti pot elibera sumele de bani consemnate şi după o lună, un an etc., ceea ce ar conduce la indisponibilizarea în mod nejustificat a sumelor datorate creditorilor, lipsindu-i pe aceştia de folosinţa respectivelor sume de bani. În plus, de cele mei multe ori (spre ex. în cazul titlurilor executorii reprezentate de contracte de credit), creanţele sunt compuse atât din debitul principal cât şi accesorii - dobânzi şi penalităţi, care curg până la data plăţii efective, astfel că neeliberarea sumelor recuperate, care are efectul descărcării debitorului de obligaţie, ar conduce la perceperea, în continuare, a acestor accesorii, ceea ce ar fi extrem de împovărător pentru debitor, arată recurentul.

Recurentul arată că a criticat raţionamentul pe care Consiliul de Disciplină şi Comisia Superioară de Disciplină şi-a întemeiat înlăturarea din latura obiectivă a abaterii disciplinare reţinute în conduita executorului judecătoresc a deficienţelor cu privire la cheltuielile de executare silită stabilite în dosarele de executare verificate cu ocazia controlului profesional.

Această critică a vizat inclusiv latura subiectivă a abaterii disciplinare, chiar dacă nu s-a indicat în mod expres acest aspect în cuprinsul căii de atac.

Apreciază că în mod greşit în considerentele hotărârii recurate se reţine că stabilirea nelegală de cheltuieli de executare de către executorul judecătoresc nu constituie abatere disciplinară deoarece a fost săvârşită cu intenţie directă, nu din neglijenţă, iar abaterea disciplinară reglementată este neglijenţa în efectuarea lucrărilor în raport de caracterul neintenţionat legale al acestei abateri.

Or, arată recurentul, având în vedere că răspunderea disciplinară poate interveni pentru neglijenţa în efectuarea lucrărilor, neglijenţa presupunând săvârşirea unor fapte cu forma de vinovăţie de o gravitate mai redusă - culpă, cu atât mai mult răspunderea disciplinară poate interveni în cazul unor fapte săvârşite cu intenţie directă. De altfel, legiuitorul a statuat expressis verbis că intenţia (indiferent de forma sa) este absorbită de culpă.

Apreciază că, totodată, este greşită motivarea instanţei potrivit căreia, în esenţă, deficienţa constatată referitoare la modul de stabilire a cheltuielilor de executare nu se circumscrie abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor, deoarece în motivarea acţiunii disciplinare în raport de această abatere s-a avut în vedere o multitudine de deficienţe, cea mai mare parte a acestora fiind reţinute de organele disciplinare pentru aplicarea sancţiunii disciplinare. Această deficienţă nu a vizat întârzierea sistematică, ci neglijenţa executorului judecătoresc în efectuarea lucrărilor.

Deopotrivă, arată recurentul stabilirea unor cheltuieli necesare organizării şi funcţionării biroului executorului judecătoresc, deşi aceste cheltuieli nu sunt legate în mod nemijlocit de desfăşurarea executării silite, este contrară dispoziţiilor legale, astfel că aceste cheltuieli nu pot fi puse în sarcina debitorului urmărit. Toate aceste cheltuieli ar trebui să fie suportate din onorariu potrivit art. 55 alin. (3) din Regulament. De altfel, şi în cazul altor profesii liberale, precum avocaţii şi notarii publici, respectivele cheltuieli sunt suportate de aceştia din onorariile stabilite pentru activitatea prestată, neexistând posibilitatea stabilirii altor cheltuieli suplimentare, susţine recurentul.

Întocmirea actelor de executare silită şi efectuarea activităţilor prevăzute de lege în sarcina executorului reprezintă însăşi esenţa activităţii executorului judecătoresc.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât executor judecătoresc A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Efectuând propria evaluare a materialului probator, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente.

Judecând în limitele învestirii, respectiv cu privire la modul de interpretare de către Consiliul de Disciplină a dispoziţiilor referitoare la termenul de 5 zile prevăzut de art. 788 alin. (1) raportat la art. 787 alin. (1) din C. proc. civ. şi referitor la modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 788 alin. (1) C. proc. civ., executorul judecătoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, în condiţiile dispoziţiilor art. 787 alin. (1) pct. 1 şi ale art. 864 şi următoarele, iar conform art. 787 alin. (1), în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat: 1. să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înfiinţate pentru realizarea altor creanţe decât cele arătate la pct. 2; 2. să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

Analizând aceste dispoziţii legale, rezultă că termenul de 5 zile de la comunicarea popririi se referă explicit la îndeplinirea obligaţiei de către terţul poprit, fără ca trimiterea care se realizează în cuprinsul art. 788 alin. (1) să poată fi apreciată că impune şi executorului judecătoresc acelaşi termen de 5 zile pentru eliberarea sau distribuirea către creditor a sumei consemnate.

Astfel, analogia la care face referire Ministerul Justiţiei în cuprinsul recursului nu este întemeiată, raportat la dispoziţiile legale menţionate anterior.

În lipsa unui termen expres pentru efectuarea plăţilor, executorul judecătoresc trebuie să efectueze plata sumelor rezultate din executare într-un termen rezonabil, cu respectarea celorlalte termene prevăzute de lege.

Aşadar, instanţa de fond a analizat temeinic toate argumentele şi dispoziţiile legale prezentate şi în mod legal a apreciat că eliberarea sau plata sumelor realizate prin executare silită trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în baza principiului care guvernează executarea silită, astfel încât să nu se prejudicieze interesele creditorului.

Împrejurarea că executarea propriei obligaţii de către executorul judecătoresc depinde de executarea obligaţiei de către terţul poprit relevă că un presupus termen de îndeplinire a obligaţiei de către executor nu poate curge de la acelaşi moment al comunicării popririi acordat terţului poprit, ci de la realizarea demersurilor în vederea îndeplinirii propriei obligaţii de către terţul poprit care este în drept să opteze să consemneze suma de bani în chiar în ultima zi şi ultima oră a termenului ce îi revine.

Or, este evident că obligaţia executorului se naşte doar ulterior îndeplinirii obligaţiei de către terţul poprit, astfel că nu se poate rezonabil aprecia că atât pentru terţul poprit, cât şi pentru executorul judecătoresc este aplicabil acelaşi termen de 5 zile care curge de la comunicarea popririi.

În ceea ce priveşte cea de a doua critică a recurentului, respectiv cea vizând modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită, Înalta Curte arată că acţiunea disciplinară a vizat săvârşirea de către executorul judecătoresc a abaterii de întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, această încadrare fiind propusă de titularul acţiunii disciplinare Ministrul Justiţiei şi însuşită de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina pârâtului nefiind contestată prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 2/26.07.2019 emisă de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a menţionat la pct. 1.1. fraza finală şi la pct. 1.2. lit. F), puncte în care s-au analizat faptele care vizau modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită, că aceste fapte nu se circumscriu abaterii disciplinare pentru care a fost făcută sesizarea, având în vedere că acestea au fost săvârşite cu intenţie directă, iar nu din neglijenţă de către executorul judecătoresc.

Or, prima instanţă în mod legal a apreciat că faptele care vizau modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită arătate în Hotărârea nr. 2/26.07.2019, menţinute prin Hotărârea nr. 32/01.11.2019, au rămas definitive, nefiind contestate prin cererea de chemare în judecată.

Aşadar este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că aprecierea potrivit căreia, ... aceste fapte nu se circumscriu abaterii disciplinare pentru care a fost făcută sesizarea, având în vedere că acestea au fost săvârşite cu intenţie directă, iar nu din neglijenţă de către executorul judecătoresc. ..", nu a fost criticată de reclamant, care şi-a concentrat apărările sale pe legalitatea perceperii unor cheltuieli necesare organizării şi funcţionării biroului executorului judecătoresc şi a unor cheltuieli privind întocmirea actelor de executare silită şi efectuarea activităţilor prevăzute de lege distinct de onorariul solicitat.

Or, arată Înalta Curte că din perspectiva dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", şi a dispoziţiilor art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.".

Văzând şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului cu respectarea condiţiilor şi termenelor prevăzute de C. proc. civ.

Ca atare, în mod corect, a apreciat prima instanţă că întrucât cele arătate în Hotărârea nr. 2/26.07.2019, menţinute prin Hotărârea nr. 32/01.11.2019, privitoare la împrejurarea că aceste fapte nu pot fi încadrate în abaterea disciplinară reglementată de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti nu au fost contestate de reclamantul Ministrul Justiţiei, acestea au dobândit un caracter definitiv şi, pe cale de consecinţă, împiedică analizarea celorlalte apărări formulate de reclamant cu privire la aceste fapte.

De altfel, şi aserţiunea instanţei de fond în sensul că în raport de dispoziţiile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti stabilirea cu încălcarea dispoziţiilor legale a unor cheltuieli care exced onorariului stabilit sau celor care pot fi puse potrivit legii în sarcina debitorului nu poate fi apreciată ca fiind o faptă ce poate fi încadrată în abaterea de "întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor", pentru ipoteza în care aceste concluzii ar fi fost contestate, este corectă.

Faţă de cele anterior antamate, reţinând că Ministerul Justiţiei nu a contestat nici încadrarea realizată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, respectiv nu a solicitat, ca o consecinţă a concluziei Consiliului că art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti nu este aplicabil, să se realizeze o altă încadrare a acestor fapte, în speţă nu mai prezintă relevanţă dacă au fost stabilite sau nu cu respectarea prevederilor legale aceste cheltuieli, distinct de onorariul solicitat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 40/2020 din 20 martie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.