Appeal against discrimination decision perempted for procedural inactivity and dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.04.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii CNCD nr. 494/11.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/07.02.2018 la petiţia nr. 656/07.02.2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 237 din 2 martie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării cererii şi a constatat perimată cererea privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că nu ar fi intervenit perimarea, având în vedere că la dosarul cauzei există cerere de declinare, de repunere pe rol sau de recurs, înregistrate în termenul legal.

În cauză nu s-a depus întâmpinare.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 237 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia perimării şi a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.

Soluţia curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în pronunţarea soluţiei prin care a admis excepţia perimării a reţinut că prin încheierea din 3 decembrie 2019 cauza a fost suspendată în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a admis în mod corect excepţia perimării, deoarece cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării şi nici nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării.

Aşadar, termenul de perimare a început să curgă la data de 3.12.2019, când instanţa a dispus suspendarea judecării cererii în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 11.12.2019 reclamanta a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare din 3.12.2019 iar prin decizia civilă nr. 5837/5.11.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de renunţarea recurentei-reclamante la judecarea acestui recurs (cererea de renunţare la judecata recursului fiind formulată de reclamantă la data de 30.09.2020), astfel că judecata cauzei a rămas suspendată, nefiind întrerupt cursul termenului de perimare.

Mai reţine Înalta Curte că instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României în intervalul 16.03.2020 - 14.05.2020 a avut ca efect doar suspendarea termenului de perimare, iar nu întreruperea sa, sens în care termenul de perimare ce a început să curgă la data de 3.12.2019, s-ar fi împlinit la 3.06.2020, însă, fiind prelungit cu încă două luni (consecinţă a instituirii stării de urgenţă), acesta s-a împlinit la data de 3.08.2020.

De la data de 3.12.2019 şi până la 11.09.2020, când s-a acordat din oficiu termen pentru discutarea perimării (termenul de perimare fiind împlinit la data de 3.08.2020), părţile nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condiţiile art. 417 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancţiune procedurală cu aplicabilitate generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, şi anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie, urmărind soluţionarea cauzelor cu celeritate şi degrevarea rolului instanţelor de dosare inactive.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este o consecinţă a culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menţionate.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi alegaţiile reclamantei în sensul că,,... instanţa a dispus în mod eronat suspendarea cauzei fără a reţine că una din părţi a solicitat aplicarea dispoziţiilor noul C. proc. civ., respectiv judecarea în lipsă".

Este evident faptul că reclamanta nu a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol de la momentul suspendării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 şi a renunţat la recursul formulat împotriva încheierii de suspendare din 3.12.2019, prin decizia civilă nr. 5837/5.11.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie luând act de renunţarea recurentei-reclamante la judecarea recursului.

În aceste condiţii, este corectă soluţia instanţei de fond care constatând că judecata cererii de chemare în judecată a fost împiedicată de părţi, că nu au existat acte de procedură care se impuneau a fi efectuate din oficiu, astfel încât rămânerea în nelucrare a cauzei s-a datorat lipsei de stăruinţă a acestora, a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de chemare în judecată.

De esenţa sancţiunii perimării este culpa procesuală a părţii, buna administrare a justiţiei impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă, în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunţarea măsurii suspendării (3 decembrie 2019).

Termenul de perimare are ca moment de început data la care s-a dispus suspendarea judecăţii potrivit dispoziţiilor art. 411 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 237 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.