Nullity of privatization share purchase contract; inadmissibility of cassation for failure to plead statutory grounds of illegality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the appeal filed by four plaintiffs against a Court of Appeal decision, which remains in force, and ordered the plaintiffs to pay the defendant private company 8,000,000 lei in litigation costs. The dispute concerned the absolute nullity of a share purchase contract derived from a privatization process, where plaintiffs attempted to challenge the validity of shares in a privatized company and associated real estate claims. The ICCJ ruled on the procedural admissibility of the cassation appeal, determining that the appellants failed to specifically invoke and develop the statutory grounds for illegality required by Article 304 of the Code of Civil Procedure, instead merely re-arguing the merits despite having exhausted the right to appeal on the substance. Consequently, the court applied Article 302(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates the nullity of a cassation appeal that lacks proper legal grounds, resulting in the dismissal of the challenge and the affirmation of the lower court's rejection of the nullity claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 43 din Legea nr. 99/1999, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 129 C. proc. civ, art. 303 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of privatization share purchase contract; inadmissibility of cassation for failure to plead statutory grounds of illegality: The dispute concerned the absolute nullity of a share purchase contract derived from a privatization process, where plaintiffs attempted to challenge the validity of shares in a privatized company and associated real estate claims. The ICCJ ruled on the procedural admissibility of the cassation appeal, determining that the appellants failed to specifically invoke and develop the statutory grounds for illegality required by Article 304 of the Code of Civil Procedure, instead merely re-arguing the merits despite having exhausted the right to appeal on the substance. Consequently, the court applied Article 302(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates the nullity of a cassation appeal that lacks proper legal grounds, resulting in the dismissal of the challenge and the affirmation of the lower court's rejection of the nullity claim.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main ground for the verdict, applied to annul the appeal due to the lack of valid grounds for cassation.
Procedural provision cited in the dispositive section to obligate the appellants to pay litigation costs to the defendant.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Focșani, reclamanții P.M., N.M., N.P.I., N.D. și N.P. i-au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA Focșani, SC V. SA Focșani, SC A. SA Focșani și A.P.A.P.S. și au solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 59/1994.
Judecătoria Focșani prin sentința nr. 2857 din 8 septembrie 2003 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Focșani, care după examinarea probelor dosarului a respins acțiunea cu motivarea că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni situație în care nu se aplică prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Sentința a fost apelată de reclamanți iar Curtea de Apel Galați, prin decizia nr. 77/ A din 13 mai 2004, a respins ca nefondat apelul acestora cu motivarea că în raport de dispozițiile art. 43 din Legea nr. 99/1999, competentă era secția comercială a tribunalului, iar în ce privește fondul litigiului a considerat că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile întrucât contractul de vânzare – cumpărare a cărui nulitate se solicită nu privește un imobil ci acțiuni ale SC C. SA Focșani, vândute în procesul de privatizare.
Împotriva deciziei pronunțată în recurs au declarat recurs reclamanții P.M., N.M., N.P.I. și N.D., prin care au susținut că soluțiile pronunțate de cele două instanțe contravin legii, fără să încadreze criticile în motivele prevăzute de art. 304 alin. (1 – 10) C. proc. civ.
În esență s-a susținut că nu s-au aplicat corect prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul pe care îl revendică se află în patrimoniul societății care s-a privatizat. Față de criticile formulate, recurenții au solicitat admiterea recursului și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata A.P.A.P.S., a precizat că imobilul în discuție se află în patrimoniul SC P. SA Focșani, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea menționată era privatizată așa încât cererea de revendicare trebuia adresată A.P.A.P.S. București (fost F.P.S.).
Prin notele de concluzii SC A. SA a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum și prevederile art. 129 C. proc. civ., cu precizarea că instanțele au hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Curtea asupra excepției privind nemotivarea recursului a reținut:
Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau mențiunea că motivele se vor depune separat cu respectarea art. 303 alin. (2) C. proc. civ.
În lumina acestor dispoziții Curtea a constatat că recurentul a cerut casarea hotărârilor pronunțate în cauză fără să dezvolte sau să indice motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 alin. (1 – 10) C. proc. civ.
Cum în speță, reclamantul a avut deschisă calea de atac a apelului, care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele dezbătute în fond, recursul său este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, pe care însă nu le-a indicat și dezvoltat.
În consecință se vor aplica dispozițiile art. 3021 C. proc. civ., potrivit cărora, lipsa motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și a dezvoltării acestora atrage sancțiunea nulității.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata sumei de 8 milioane lei cheltuieli de judecată în recurs către SC A. SA Focșani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanții P.M., N.P.I., N.M. și N.D., împotriva deciziei nr. 77/ A din 13 mai 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, conform art. 3021 C. proc. civ.
Obligă recurenții reclamanți P.M., N.P.I., N.M. și N.D. la plata a 8.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC A. SA Focșani.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 aprilie 2005.