Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2474/2023 AI generated

Judicial appeal nullity for failure to articulate statutory cassation grounds against administrative inspection resolution

Case Number Decizia nr. 2474/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court declared the appellant's appeal null and void, resulting in the full force and effect of the Court of Appeal’s previous decision, which had dismissed the claimant’s action as unfounded. The dispute arose in administrative litigation where the claimant sought the annulment of resolutions issued by the judicial inspection authority regarding the handling of criminal complaints and dissatisfaction with police investigations, but the appellant failed to identify specific grounds of illegality against the lower court’s ruling. Applying Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the appeal was procedurally defective because it contained only general factual complaints and dissatisfaction with the outcome, lacking the mandatory legal arguments regarding misapplication of law or other specific grounds for cassation required for an extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Judicial appeal nullity for failure to articulate statutory cassation grounds against administrative inspection resolution: The dispute arose in administrative litigation where the claimant sought the annulment of resolutions issued by the judicial inspection authority regarding the handling of criminal complaints and dissatisfaction with police investigations, but the appellant failed to identify specific grounds of illegality against the lower court’s ruling. Applying Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the appeal was procedurally defective because it contained only general factual complaints and dissatisfaction with the outcome, lacking the mandatory legal arguments regarding misapplication of law or other specific grounds for cassation required for an extraordinary appeal.

Keywords

AI generated
action for annulment judicial inspection grounds for cassation Civil Procedure Code administrative authority effects of nullity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

Primary legal basis cited in the operative order to declare the nullity of the appeal.

art. 499 teza a doua din acelaşi cod

Procedural provision cited in the operative order to regulate the procedural consequences of the declared nullity.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei emise de pârâtă cu privire la soluţia pronunţată asupra sesizării, precum şi împotriva rezoluţiei inspectorului - şef înregistrate sub nr. C21-103, solicitatându-se:

- dispunerea reevaluării sesizării în raport de cercetările penale efectuate defectuos în Dosarele nr. x.

- cercetări penale în baza a căror referate sa dispus clasarea dosarelor fără a se fi cercetat de către procurorul de caz amănunţit toate aspectele sesizate de către reclamant în calitate de parte vătămată, fără a se pune preţ pe înscrisurile de care a înţeles să se folosească şi nici de declaraţia martorilor propuşi.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1204 din 14 septembrie 2021, a respins acţiunea formulată de reclamant ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., fără să încadreze în drept criticile formulate.

În motivarea căii de atac recurentul a reluat pe larg situaţia de fapt şi motivele plângerii formulate, arătând că mai multe plângeri făcute la poliţie şi la parchet au rămas fără răspuns, cu trimiteri ample, cu titlu de exemplu, şi la alte cauze vizând activitatea unor poliţişti, în care, de asemenea, nu s-au finalizat cercetările, precum şi la anumite articole de presă, afirmând, în esenţă, că nu este mulţumit de modul în care se desfăşoară anchetele la Iaşi.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedre că argumentele expuse vizează în exclusivitate situaţia de fapt.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentului nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de sentinţa atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe, în sensul că, în opinia părţii, este nelegală şi, totodată, făcând trimiteri ample la situaţia de fapt şi aprecieri generale cu privire la modul cum se desfăşoară anchetele la Iaşi, cu privire la care a afirmat că este nemulţumit, cu referire şi la alte cauze în care se efectuează cercetări, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reţinute în de judecătorul fondului.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susţinerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1204 din 14 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.